Pusti me da prođem, Split!

TIPĂREȘTE

Split, orașul croat unde am ales să stăm 4 nopți în vacanța mare din acest an, nu pot spune că m-a fermecat prea mult. Este un oraș interesant care are ce oferi, din belșug, hoardelor de turiști ce se revarsă aproape continuu dinspre autogară, aeroport, port și șoselele care-l leagă de alte orașe importante. Este un oraș mărișor din Croația, are unul din cele mai importante site-uri UNESCO în Europa, are sau ar putea avea o frumoasă zonă verde deasupra mării, are parcuri, o promenadă interesantă mai ales seara, are un port turistic frumos unde acostează giganții din burta cărora se revarsă pe străzile orașului sute de turiști care-și lasă și destui euro pe acolo. Dar are și o interesantă delăsare, neimplicarea prea mult a autorităților în viața publică, fapt ce-i dă un aspect neplăcut, murdar și de aici un aer uneori trist. Cu toate astea timpul petrecut aici nu ne-a fost suficient să vedem tot ce este demn de văzut, fără a alerga nebunește și a veni acasă obosiți. În prima zi, căutând cazarea pe care o alesesem aproape de Palatul lui Dioclețian, am admirat întâi portul unde ne-am și lăsat mașina, apoi am făcut o lungă plimbare în căutarea camerei rezervate prin cartierul istoric Radunica despre care v-am povestit, cartier ce tot din neglijența autorităților sau din interese, tinde să devină tot mai modern. Dar am avut destul de rupt pingele și suportat un soare prea fierbinte pentru luna mai, Split are un farmec aparte chiar așa neglijat cum este și nu reziști prea mult să nu-l colinzi.

Portul Split, punct de plecare spre multe insule frumoase în zonă - se pare cel mai important port al Croației, are o vârstă suficient de mare căci liniștitul mal al Adriaticii din această zonă a atras întâi vechii greci. Apoi au venit romanii și Dioclețian care și-a construit reședința legată de mare. După romani s-au perindat venețienii, buni navigatori, austro-ungarii, francezii și ei cam 7 ani și tot așa, fiecare dominație a apreciat poziția bună a portului și a îmbunătățit zona. Dacă inițial vasele de pasageri acostau alături de cele de marfă, la început de sec. XX s-au separat, portul de mărfuri este azi spre zona industrială a orașului iar portul de călători spre zona locuită, spre Riva. Aici am admirat seara apusul și marile nave de croazieră ce plecau din port sau își așteptau turiștii încă rămași pe țărm.

Riva este promenada frumoasă la malul mării Adriatice, loc format prin depuneri naturale de aluviuni, așa cum aminteam și în articolul trecut dar și prin intervenția omului care a modelat-o un pic după propria dorință. A devenit loc public important în timpul ocupației lui Napoleon Bonaparte și prima ei amenajare se datorează mareșalului acestuia, Marmont, nume dat astăzi unei străzi comerciale. Aspectul elegant de astăzi s-a realizat în 2007, an în care UNESCO s-a implicat foarte mult în ridicarea orașului istoric și renovarea unor clădiri. Azi șirul de palmieri, plantele mediteraneene diverse, terasele la care se bea cafea și bere, promenada largă de 55 m și lungă de 250 m, acoperită cu dale mari de piatră, zidurile palatului lui Dioclețian de-a lungul cărora este aceasta, mânăstirea Sf. Francisc, locul mitingurilor și serbărilor orășenești încântă orice vizitator îndrăgostit de mare și care se așează pe o bancă aici. Este locul unde se circulă doar pietonal, sunt bănci suficient de multe unde să stai și să admiri marea. Aici am avut parte de o inegalabilă poveste, un bătrân în cărucior electric a venit să dea mâncare porumbeilor. Aceștia l-au înconjurat, i s-au așezat pe umeri, cap, genunchi, unii dintre ei ciuguleau ce le oferea omul, ceilalți l-au înconjurat cu multe alinturi. După un timp, omul a plecat. Porumbeii au plecat cu el, unii conducându-l în zbor, alții tot așa așezați pe prietenul lor. Noi și alți câțiva am urmărit grupul până a dispărut după un colț de stradă dar ce am văzut nu are egal și nici nu poate fi descris în cuvinte deși spectacolul hrănirii păsărilor nu-mi este străin nici în centrul Bucureștiului!

Statuia lui Gregorius din Nin este un loc pe care nici un vizitator al Splitului nu-l ratează, pentru simplul motiv că trebuie atins degetul mare de la picior pentru a avea noroc! Acum norocul depinde și de dorința aleasă de fiecare, eu m-am gândit să ajung să povestesc de Split aici pe AFA și văd că s-a realizat, deci fucționează!! Gregorius din Nin a fost un episcop care, asemeni lui Luther, l-a înfruntat pe papă și a introdus în bisericile locale limba poporului și alfabetul local, glagolitic, în locul celui latin, asta cu 50 de ani înaintea lui Luther. Statuia de aici ca și celelalte două din Croația ce-l reprezintă pe Gregorius sunt creația lui Ivan Meštrović în 1926 (Meštrović a lucrat și pentru români 3 statui, din care una a fost a regelui Ferdinand, dispărută, cealaltă statuia regelui Carol I despre care sunt mai multe legende privind distrugerea de către comuniști). Așa mare și grea cum este, statuia a fost mutată în timpul ocupației italiene din 1943, locul inițial fiind în Peristil, astăzi este în exteriorul zidurilor, la Porta Aureea. Dar aproape toți turiștii trec pe aici și ating degetul piciorului, mai haios sau mai serios, mai pe față sau mai pe ascuns!

Capela Sf. Martin este atât de mică cum cred că rar ați văzut, are 1.64 m lățime și 10 m lungime, la ea se ajunge urcând scara comună cu o locuință despre care nu știu dacă era a unui cetățean de rând sau a mânăstirii dominicane din apropiere. Ne-a întâmpinat o maică cu un zâmbet divin, ne-a spus că intrarea nu se plătește și putem sta cât dorim. Dar ne-am dat seama că dacă mai urcă cineva, era o problemă de spațiu. Am aflat că această capelă e din sec. V, una dintre cele mai vechi existentă în Split și a fost ridicată de soldații ce păzeau poarta pentru sfântul lor ocrotitor, Martin (fiecare din cele patru porți ale palatului lui Dioclețian avea, în timpul ocupației venețiene, sfântul ei protector pentru soldați și o capelă în zid, Apolinariu, Teodor și cred, nu sunt sigură, sf. Julien). Din sec. XIV călugărițele se îngrijesc de capelă.

Trg Brace Radica, un loc larg între vechile clădiri venețiene din care cel mai frumos este turnul cu ceas din sec. XV, loc azi plin de terase care pun în umbră frumusețea sobră din jur. Aici este statuia lui Marko Marulić, părintele literaturii croate, născut și înhumat la Split. Statuia a fost creată de Meštrović.

Morpurgo, un nume pe care îl uit și trebuie să caut mereu în notițe. Morpurgo este cea mai veche librărie din Croația și desigur din Split și una din cele mai vechi din lume. Este, cred că din păcate deja se poate spune era, în incinta Palatului lui Dioclețian, zona Trg Radica la parterul unuia din palatele venețiene și este ușor de recunoscut după tocăria verde și numele scris deasupra ușii alături de anul înființării, 1860. Povestea ei o știam de acasă. A fost înființată de un evreu, Vid Morpurgo, alături de prima bancă din Split. A funcționat aproape permanent acolo, cu pauze în timpul prigoanei evreilor. Vid Morpurgo este înhumat în cimitirul evreiesc de pe dealul Marjan iar familia a păstrat afacerea, locul și aspectul inițial, a refăcut după război fațada și interiorul așa cum au fost. Din păcate după ultimul război de acum nici 3 decenii librăria a fost preluată, naționalizată a doua oară, de administrația locală. Am văzut-o doar pe dinafară, când am fost noi era în inventar pentru o lună, așa scria pe ușă. Am regretat că nu pot intra știind ce valori pot admira, pipăi acolo, expoziția de cărți și publicații vechi, rare, din toate țările europene. Speram că poate dacă mai trec prin Split, o voi găsi deschisă! Dar cultura se dă la o parte din calea banalului, probabil o terasă îi va lua locul pentru că de fapt inventarul era ultimul, celebra librărie se închide. După ce am citit seara apelul disperat al oamenilor de cultură croați, a doua zi am zăbovit ceva mai mult, cu un nod în gât, lângă vitrinele prin care se vedeau cărțile adunate în teancuri pe jos. Morpurgo a fost un loc unde nu doar s-au vândut cărți ci s-a trăit și s-a creat o parte din cultura poporului croat, a fost locul de întâlnire al intelectualilor patrioți, se pare că a fost... Poate se revine și măcar să fie un mic muzeu! Povestea ei o găsiți pe net, merită să o citiți, măcar doar să-i găsiți asemănări pe la noi sau poate pentru a vedea încă o dată că sunt oameni care într-adevăr sfințesc locurile prin care trec, indiferent de etnie și religie.

Catedrala sf. Duje, fostul mausoleu al lui Dioclețian, are și ea o istorie frumoasă, am reușit să facem ceva poze în interior și sper să vi le arăt curând. O vizită acolo este interesantă dar trebuie programată în afara orelor de slujbă.

Palatul Papalić, o clădire frumoasă, înnegrită de timp dar așa ca tot ce este în interiorul cetății lui Dioclețian, înghesuită de alte ziduri vechi. Azi adăpostește Muzeul Orașului, un loc interesant de vizitat și despre care vă povestesc separat căci merită.

Muzeul Arheologic din Split este împărțit în mai multe clădiri, fiecare cu o tematică. Cel care se află în zona teatrului are frumoase exponate descoperite pe coasta dalmată și se spune că este cel mai vechi muzeu de arheologie croat, nu sunt sigură. Nu l-am vizitat, am nimerit exact în cele două zile când era închis, luni și marți. O altă secție este Muzeul Monumentelor Arheologice Croate, o clădire modernă cu priveliște superbă spre mare. La fel ca și primul, era închis.

Muzeul Etnografic funcționează într-o casă ridicată prin sec. XIV, care la rândul ei a fost ridicată pe o parte din camerele lui Dioclețian. Este mai interesant decât cel din Zadar.

Trg Republike / Piața Republicii este în afara zidurilor romane, spre nordul localității dar cu deschidere spre mare. Este închisă pe trei laturi de clădiri colorate ridicate în sec. XIX, între coloanele cărora se instalează zilnic tarabe mai puțin frumoase ce ne-au amintit de Bucureștiul anilor de după ultima “revoluție”. Are o frumoasă vedere spre mare, spre biserica Sf. Frane și micul port pescăresc dar și spre stația de autobuz. Legat de ultima, am stat pe o bancă în stație așteptându-mi soțul care se voinicea pe dealul Majdan, la multe grade termice și așa am constatat că orarul autobuzelor nu este (ori nu a fost respectat în luna mai) căci a durat peste o oră până a venit unul, spre disperarea localnicilor în special)

Trg Dr. Franjo Tuđmana este pe malul mării, între bis. Sf. Frane și Piața Republicii iar numele i-a fost dat în onoarea primului președinte croat de după războiul recent de separare de celelalte state foste yugoslave. Este locul de unde se pot face frumoase poze cu portul turistic și clădirea administrației navale. Statuia lui Franjo Tuđman se află totuși în partea opusă, aproape de autogara mare, într-o zonă nu prea curată.

Galeria și castelul Meštrović sunt un alt loc interesant. Galeria expune o parte din schițele și lucrările artistului iar puțin mai departe pe aceeași stradă este locuința unde cel mai frumos punct este bisericuța, opera lui, cunoscută drept Capela Sfintei Crucii, acolo unde este expus un grup de 28 lucrări cu temă religioasă realizate de sculptor în lemn. Aici a locuit până când nemții au început să-l caute, pe motiv că ar fi refuzat să lucreze pentru Hitler dar și pentru că soția lui era evreică, fapt ce l-a convins după ieșirea din închisoare să emigreze în America. Merită un drum până la casa lui și puțin noroc să o găsești deschisă, vizita este contra cost dar are și zile de gratuități nu știu cum alese de administrație.

Teatrul Național al Croației aflat în Trg Gajo Bulata este găzduit într-o clădire destul de nouă în ceea ce privește construcția - 1980 - dar după modelul celei ridicate până în 1893 și care a fost complet distrusă de incendiul din 1970. Primarul Splitului, Gajo Bulat în 1893, inaugurează teatrul municipal ce avea să aducă faimă orașului prin spectacolele sale cu trupe croate de operă, balet și teatru și nu italiene ca până atunci.

Biserica modernă Sf. Fecioară a Sănătății, o clădire atipică pentru cultul franciscan este tot în trg. Gajo Bulata, lângă teatru. În curtea bisericii se află statuia lui Filip Grabovac, primul franciscan care a scris poezie și proză non religioasă în limba croată. Chiar nu știam cine este Grabovac, cultura croată este prezentă destul de sumar în mintea mea! Și cum e o vorbă că una cauți și alta găsești, am aflat și cine este Sf. Isidor de Sevilla! Dacă vă întreb, știu că răspundeți, doar internetul e permanent în viața celor mai mulți dintre noi, chiar de vrem sau nu, așa că de 4 aprilie să-l sărbătoriți pe acest sfânt din calendarul catolic care din 1999 este considerat patronul internetului și al mediului on-line!

Stari Pazar / Piața Veche este locul prin care am trecut de cele mai multe ori venind de la cazare spre interiorul cetății, prin Porta Argentea. Unii turiști sunt fermecați de tarabele vechi pline cu fructe, brânză tipic croată dar mai ales slănina și mezelurile de casă ce stau dezvelite în plin soare, praf și mâinile murdare ale unor turiști ce le încearcă consistența. Am cumpărat de aici doar fructe și roșii de la producătorii locali adevărați, nu am uitat nici acum bucuria reală a unei bătrâne îmbrăcată asemeni celor din Banatul sârbesc atunci când i-am luat două kg de cireșe, foarte bune și pe care am dat puțini bani, mult prea puțini față de piața bucureșteană de la acea vreme dar care pentru ea păreau a fi o avere!

Mânăstirea Franciscană și biserica Sf. Frane, situate la baza dealului Marjan, un loc plăcut ochiului dar și un popas răcoros într-o zi caldă. Este veche de multe secole, construită pe locul unei capele dedicate Sf. Felicia, creștina ucisă din ordinul lui Dioclețian. Bisericii i se mai spune și “micul panteon croat” pentru că în interior sunt înhumați câțiva din oamenii de seamă ai Croației.

Matejuška este un loc ce merită vizitat pentru o masă de pește proaspăt și o seară romantică pe malul mării, un loc puțin mai liniștit decât Riva, încă puțin rustic. Aici a fost cândva portul principal al micilor pescari ce-și câștigau pâinea pe mare cu bărcile lor de lemn. Este un loc unde te poți opri măcar să bei o bere croată după ce ai hoinărit prin Marjan și poate uneori un cântăreț stradal te farmecă cu una din legendele iubirilor curate de altă dată, uneori tragice, ale sărmanilor pescari.

Piața de pește este un loc vizitat de amatorii acestui spectacol. Este interesantă, mesele de piatră și tipurile de cântare vechi de aproape un secol îi dau un farmec aparte. O găsiți ușor, după miros în prima parte a zilei, urcând pe ulica Marmontova apoi la dreapta spre locul cunoscut din secolul trecut. Drumul în sine este o plăcere printre casele vechi și micuțe cu acoperișuri de felii de piatră, cu bolți de flori, poate unul din puținele locuri din partea aceasta a orașului unde cresc atâtea plante agățătoare frumos colorate. Dar nu vă așteptați să aibe măreția uneia din Italia, este modestă totuși iar marfa puțină, probabil va deveni și ea amintire.

Veli Varoš este de fapt cartierul prin care mergeți spre piața de pește sau urcați pe dealul Marjan, este cartierul caselor vechi de pescari, cu origini prin sec. XII după unele informații. Aici s-au așezat în acele vremuri pescarii și țăranii foarte săraci ce nu aveau bani pentru a sta în incinta cetății unde viața era scumpă și tot aici și-au instalat punctul de observație și otomanii în încercarea lor de a cuceri cetatea. Multe dintre casele vechi, modernizate, oferă spații de cazare dar trebuie să țineți cont dacă optați pentru această zonă că nu se poate urca cu mașina iar bagajele le cărați singuri pe multe trepte și pante. Vă spun asta pentru că l-am colindat la pas. Dar este un loc superb în care, în caz că voi fi nevoită cândva să mai înnoptez în Split, mi-ar place să stau.

Parcul forestier Marjan (Marian, j în croată se citește i) este “plămânul orașului”, un deal împădurit de administrația habsburgică la jumătatea sec. XIX cu pini de Alep, stejari și chiparoși. Este o colină nu prea înaltă, 175 sau 178 m, care începe de jos de la mânăstirea Sf. Frane, de unde se urcă spre vârful Telegrin, acolo unde flutură drapelul croat, pe poteci în scări sau în pantă, cu vedere spre mare pe partea stângă la urcare și spre pădure și case pe dreapta. Este o zonă de 3.5 km / 1.5 km cu plante deosebite, cactușii mari în special atrag atenția. Deși am străbătut o bună parte din el, soțul meu mult mai mult decât mine - temperaturile în luna mai în Croația au fost mari - nu am descoperit vechiul cimitir evreiesc vechi de 500 ani. Am găsit doar gardul fostei grădini zoologice și un măgăruș ce se ținea după un turist neamț, dorind mângâiere în special dar poate și un măr, ceva. A fost aici și o grădină botanică dar dacă nu s-a ocupat de ea divinitatea, azi este abandonată.

Sf. Nicholas sau local Sv. Mikula, capela marinarilor făcută din resturile clădirilor istorice demolate, este una din cele două bisericuțe vechi de pe acest deal. Din păcate era închisă. Ridicată în sec. XI a fost redecorată mai târziu apoi acum două secole i-au atașat și un turn clopotniță. Odată ajunși aici, sunt bănci și un izvor amenajat unde apa este rece și unde toți fac un mic popas. De la această bisericuță se poate urma aleea amenajată sau drumul mai greoi prin păduricea de pini.

Mai sus de această bisericuță există o a doua, capela Sf. Cross / Sv. Kriz din sec XVII. Și mai sus în stâncă sunt câteva dintre locurile unde au stat pustnicii acum câteva secole iar pe partea opusă este plaja.

Am umblat mult prin vechiul Split, am stat mult și pe Riva în fiecare seară să admirăm apusul și luminile vapoarelor și farului, am intrat în multe bisericuțe - este una și ortodoxă, la un etaj al unei case vechi, activă - cred că am vizitat aproape tot ce timpul ne-a permis și acolo unde am putut intra. Din păcate bisericile au programul lor legat de slujbele zilnice și doar atunci se deschid, muzeele au orar mai bun sau mai rău dar diferit unele de altele, oricum Split este un adevărat muzeu în aer liber așa că nu te plictisești. Și totuși orașul nu mi-a plăcut. Un loc cu atâtea daruri ale istoriei și naturii, un loc unde turiștii vin masiv din toată lumea, este neglijat de administrația locală. Nu spun că este un oraș murdar unde doar Riva se curăță des și palatul, ultimul probabil de cei ce au afaceri pe acolo. Dar faptul că au avut un acvariu bun cu ceva istorie în spate și s-a închis, se pare definitiv, că grădina botanică a fost abandonată și azi e o ruină, că parcul zoologic le-a fost închis de UE pentru rele tratamente aplicate animalelor, buruienile existente din parcul zis mândria orașului, Majdan, mizeria din piața de fructe chiar în centrul istoric, mizerie care nu mereu se curăță peste noapte, wc-urile publice de unde veneau valuri urât mirositoare până la câțiva metri distanță, multe alte aspecte aparent mărunte de care te lovești dacă stai mai mult timp acolo, m-au făcut să rămân cu amintiri amestecate și în nici un caz dorința de a mă întoarce pentru plimbare, ci doar pentru a lua un vas spre insule, eventual spre Krk unde lucrurile încep să devină neplăcute pentru turiștii necivilizați. Și poate dacă se revine asupra închiderii librăriei Morpurgo, voi reveni! Mi-am încheiat vizita în acel oraș chiar dacă nu eram pe cea mai îngustă stradă din Split - spre templul lui Jupiter pe care nu încape decât o persoană nu exagerat de grasă - cu formula care i-a dat numele: Pusti me da prođem, Split! Lasă-mă să trec, Split!

Webmaster, te rog dacă se poate, atașează youtube.com/watch?v=RLEPhF1MQRA

Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 3805 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI