GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La plimbare prin Ranca - o statiune in plina dezvoltare
Asadar in week-endul trecut am ajuns pentru prima data la Ranca, ne-am cazat la o pensiune destul de draguta, Karla 3*, aflata aproape de partie si totul era bine. Seara de sambata, 27 aug. 2011 ne-am petrecut-o mai mult acolo, la pensiune, caci am dorit sa aranjam lucrurile in camera, sa pregatim masa de seara, sa facem carnea afara la gratar, apoi mai tarziu cand ne-am ridicat de la masa am constatat ca deja e seara si se facuse si destul de racoare afara. Drept urmare am stat doar inauntru in pensiune, ne-am simtit f. bine, am mancat, am baut, am dansat, ne-am incalzit la focul semineului, a fost magnific totul.
Stiu ca ne-am trezit duminica dimineata cu o pofta nebuna de a explora statiunea, caci nu vazusem la sosire mai nimic si fiindca urma tot in ziua aceea sa mergem mai departe pe Transalpina, nu ne mai ramanea timp la dispozitie asa de mult. Asadar am luat micul dejun, ne-am savurat si cafelutele si... la drum.
Cum am iesit din pensiune, am admirat hotelul din fata noastra, situat de cealalta parte a partiei, care avea si un restaurant de unde se auzea tot timpul muzica buna, si am admirat mai ales tunurile de zapada care asteptau cuminti in iarba verde sosirea anotimpului alb, cand ele trebuie serios sa munceasca.
Intai am mers in partea dreapta a statiunii, spre Transalpina, am iesit la soseaua principala, am trecut pe langa Hotelul ONIX, langa el am vazut o curte mare plina cu lemne, lemne care in curand vor trebui in cantitate si mai mare. Langa Hotelul Onix am vazut un centru de inchiriat biciclete, dar iarna este aici si un centru ski. Am mers incet in continuare, respirand aerul acela proaspat, rece si curat de padure. Frumusetea zonei iti taie rasuflarea, peste tot erau brazi inalti, iar vaile acelea abrupte, absolut verzi, sunt de o frumusete salbatica. Nu ne mai saturam privind, ne bucuram ochii cu mult verde, verdele padurilor de brazi care se vedea de aici pana departe in zare si aerul proaspat si curat de padure.
Vorbisem atunci cu cumnata mea la Bucuresti - erau acolo in jur de 30 grade, aici era atat de bine, chiar daca soarele stralucea puternic pe cer. Acasa sositi duminica seara am constatat ca suntem f. bronzati, dar acolo nu ne-am dat seama de asta.
In plimbarea noastra prin Ranca, spre Transalpina, deci in dreapta de la hotelul Onix, chiar aproape de capatul statiunii am vazut Pensiunea EDEN, Pensiunea TARA (f. mare ca si cladire), Vila PAPUSA, Hostel OTTO, acesta din urma este pe partea stanga, spre capat. Toate acestea sunt in capatuL statiunii Ranca, spre Transalpina.
Mergand incet inainte pe sosea, am vazut in partea dreapta un magazin alimentar numit ,,LA SANDUCU ’’- era destul de modest, dar gasesti sa cumperi aici diverse lucruri. In partea stanga din sosea se deschide un drum laturalnic din pamant pe care se merge spre PATINOAR, Hotelul ALPIN 3*, Cabana SENA 3* si Pensiunea INA 3*. Tot aici in partea stanga am aflat, de la turistii cazati cu noi la pensiune, ca se merge si spre biserica din Ranca.
Oricum in partea stanga se vedea un complex de vile, undeva mai departe intre brazi. Se zareau doar acoperisurile din verdele padurii.
Am mai mers noi inainte cat am mai mers pana ce brusc mi-am amintit de pensiunea Valea Mariei. Se putea sa plec din Ranca si sa nu o vizitez? Imposibil.
Asadar am facut stanga imprejur, oricum ajunseseram aproape de capat, nu mai aveam mare lucru de vazut decat padurile de brazi. In fata noastra din acel loc se zareau masinile care urcau serpuind pe Transalpina, straluceau parbrizele masinilor in bataia soarelui, pana departe, undeva sus ele se vedeau mici, mici de tot. Acolo urma sa mergem si noi.
Ne-am intors din drum si am luat-o incet in jos de data asta, spre intrarea in Ranca dinspre Novaci. Imediat cum am trecut iar de hotelul Onix, am zarit Pensiunea PANORAMIC 3*, pensiune aflata in stanga soselei principale, la intrarea pe straduta care duce la noi la pensiunea Karla. Este practic vecina cu hotelul Onix, numai ca acesta se afla chiar la soseaua principala. Am mers inainte pe marginea soselei si am ajuns la Pensiunea RUBIN 3*. Aceasta se afla in partea stanga, la aprox. 30 m de sosea, dar e o panta destul de mare pana la pensiune, practic urci niste scari. Ca aspect exterior nu prea se ,,asorteaza’’ cu padurea, e mai draguta si mai cocheta pensiunea de langa ea, care chiar daca nu stiu cum se cheama, are la baza piatra rotunda care arata destul de bine. Oricum pensiunea Rubin este destul de mare, de impunatoare, am vazut ca ofera servicii de cazare dar si de masa. Pe cealalta parte a soselei, in dreapta noastra, cum mergeam noi, am admirat in padure intre brazi o cabana veche facuta complet din lemn, ca pozitie era f. frumos de stat acolo, dar cred ca era parasita.
Am mers in continuare pe marginea soselei, am observat ca peste tot, statiunea Ranca este un mare santier. Peste tot se construiesc vile, peste tot se largeste soseaua, exista gramezi de materiale de constructii la tot pasul, pe marginea soselei, pe care noi, mergand la pas, trebuia cu grija sa le ocolim, dar sa avem grija totusi si la circulatie, la masini. Erau f. multe masini, practic eram atenti mereu mai ales cand traversam soseaua de pe o parte pe alta, erau atatea masini ca si pe bulevard, unii urcau pe Transalpina, altii coborau, f. multe masini am intalnit. Dar soseaua care este gata, o parte din ea, este noua si arata f. bine, practic chiar daca drumul serpuieste si sunt si curbe destul de abrupte, totusi drumul este nou asfaltat, fara gropi, foarte bun. Am aflat de la gazdele noastre ca iarna drumul este uscat, chiar daca e zapada, caci de acest aspect se ocupa cei de la drumuri, asa ca nu sunt probleme. Ne uitam in jurul nostru si ne imaginam ca acolo candva a fost tot padure, pe unde e soseaua acum si pe unde eram acum noi, si ne gandeam atunci cati brazi au fost sacrificati atunci pentru construirea soselei... milioane de brazi. Practic padurea venea in continuare, dar omul a sapat mult si a facut aceasta cale de acces spre celelalte zone.
Cand spuneam la inceput ca Ranca este o statiune in devenire, m-am referit nu numai la sosele, la faptul ca se lucreaza intens acolo la largirea drumului, dar si la faptul ca peste tot pe unde ne-am plimbat am zarit in jur f. multe vile aflate in constructie, multe, chiar f. multe. Am intalnit si in plimbarea noastra spre iesirea din Ranca, iesirea dinspre Novaci, f. multe pensiuni care acum se construiesc, unele sunt aproape terminate si sunt chiar dragute. Dar sunt multe santiere peste tot si mult praf, in unele locuri.
Imi imaginez aceasta superba statiune peste cativa ani, cand macar pensiunile pe care le-am zarit noi acum vor fi gata, sper si cred ca vor arata f. bine si va fi si mai frumos acolo la Ranca. Am vazut vile in constructie si pe langa partie, spre varf, si pe o parte dar si pe cealalta a partiei. Practic peste tot se construieste in Ranca.
De la Pensiunea Rubin 3* am mers in continuare pe marginea soselei, imi amintesc ca acolo era o portiune de sosea care nu avea parapet si era si o curba mare aflata in panta, nu erau nici pensiuni, asa ca pe acolo am grabit pasul, ferindu-ne tot timpul de masini.
Imediat am zarit apoi pe partea stanga a soselei o cascada draguta si multe flori albe, margarete salbatice. Am stat putin aici intre flori si am facut poze. Am mers mai departe de acest loc cu flori si imediat am ajuns la CABANA HAIDUCILOR 3*, o cladire aflata in partea stanga, sus, intr-o panta f. abrupta. In continuare am ajuns la un izvor cu apa rece, o fantana din ciment aflata chiar pe marginea soselei, in partea stanga cum mergeam noi. Probabil ca cel care si-a pus amprenta acolo si a scris cateva cuvinte pe peretele fantanii nu a stat prea bine cu gramatica. Noi nu am baut apa de aici, doar ne-am clatit putin mainile.
Mergand mai departe am ajuns la CABANA CODRUTA 3*, tot pe partea stanga, care avea dealtfel si o reclama la sosea si numere de telefon. Tot la fel, din sosea este o panta pana sus acolo la pensiune, dar e totusi aproape de drum, la maxim 50 m.
Am constatat intr-un tarziu ca veniseram destul de mult de sus, de la hotelul Onix, si mergeam incet si ne apropiam de iesirea din statiune. Tin minte ca imediat cum am trecut de Cabana Codruta 3*, am ajuns la Hotelul NT, aflat pe partea dreapta a soselei. Aici copilele s-au oprit, nu au mai vrut in ruptul capului sa mearga mai departe, caci obosisera, nu numai de drum, ci mai ales de aerul acela rece si curat care le molesise, vroiau sa doarma acum. Am stabilit ca ele sa ramana in fata hotelului NT si sa ne astepte acolo. Noi vroiam sa ajungem la Pensiunea Valea Mariei, caci asa hotarasem. Hotelul NT, asa cum se vede si din poze, mi s-a parut destul de elegant, este destul de mare, are niste geamuri mari, luminoase si este chiar la sosea.
Asadar am mers mai departe, am trecut pe langa niste vile care erau aproape gata de inaugurare, aflate pe partea stanga, si incet ,incet am ajuns si la Pensiunea KALLISTO 3*. Este chiar la sosea, pe partea dreapta. Tot in fata pensiunii se pot parca si cateva masini, dar nu multe. Practic parcarea si masinile se afla chiar in dreptul etajului 1 al pensiunii, caci pensiunea este in panta si se coboara din sosea spre intrare. Am admirat la geamuri multe flori, cam rar vazusem flori la alte pensiuni. Imediat, aproape de ea, tot pe stanga se afla CASA EVELIN 3* care, la fel ca si Kallisto are parcare la strada si masinile stau cam in dreptul etajului 1 al pensiunii. Are si aceasta o reclama la strada cu numere de telefon afisate. Urmeaza Pensiunea CASA ANCUTEI 3*, apoi Pensiunea DOR DE MUNTE 3*, (si aceasta are reclama la strada cu numere de telefon), apoi in continuare, penultima pensiune aflata chiar la iesirea spre Novaci este Pensiunea CRAIUL MUNTILOR 3*. Aceasta din urma este destul de draguta, arata ca si o cabana de munte cu acoperisul rosu pana aproape de pamant. In spatele acestei pensiuni am admirat un superb teren de tenis, cu gazon verde artificial f. bine intretinut. Ultima vila pe partea dreapta, in capatul statiunii este de culoare verde. Aici ne-am oprit si noi si fiindca venisem f. mult pe jos si fiindca nu gasisem Pensiunea Valea Mariei, am intrebat pe cineva.
Am aflat ca pensiunea Valea Mariei nu este la sosea, practic cei care veniti dinspre Novaci, la intrare in Ranca vedeti ca se face un drum de pamant in partea stanga, practic nu intrati in statiune ci trebuie sa faceti stanga pe acel drum. Se merge cam 300 m din sosea si pe partea stanga ati ajuns la Pensiunea VALEA MARIEI 3*. Este de culoare verde. Drumul pana la pensiune este din pamant, dar totusi este bun si exista parcare in fata pensiunii, la strada, parcare care este si foarte mare. Acum cand am ajuns noi acolo erau cateva masini de Bucuresti. Or fi fost colegi de pe AFA? Cine stie?
Eu fiind oarecum pe soseaua paralela cu acel drum, am luat-o perpendicular in jos prin curtea unei pensiuni, probabil Dor de Munte, oricum e cea de langa Craiul Muntilor (cea de dinaintea ei) .In stanga am trecut pe langa acel frumos teren de tenis cu gazon verde al pensiunii Craiul Muntilor. Stiu ca in curtea acelei pensiuni prin care am trecut in mare viteza era un adevarat santier, ciment, nisip peste tot era acolo si o betoniera invartea de zor balastul.Am mers asa din sosea caci zarisem niste scari din piatra acolo si stiind ca nu mai e asa mult timp pana plecam pe Transalpina ,m-am grabit putin sa ajung la pensiunea Valea Mariei. Am coborat si imediat am intrat in curtea pensiunii . In spatele ei padurea de brazi iti ofera un spectacol absolut minunat. Am vazut acolo ca exista locuri de joaca pentru copii, tobogane, trambulina, masa de tenis, teren de tenis, iar in partea stanga a ei sunt alte togogane dar am zarit si un mic lac. Curtea pensiunii este destul de mare, are masute si scaune din lemn, de unde poti admira verdele padurilor de brazi.Sunt sigura ca in acest loc cafeaua de dimineata are alt gust... Frumos loc. Si langa aceasta pensiune, mergand spre iesire am vazut ca sunt niste vile in constructie.
De aici din celalalt capat al statiunii, capatul dinspre Novaci, se poate admira soseaua care merge spre Novaci. Fiind panta acolo, soseaua serpuieste printre pasuni intinse, absolut verzi, si zona fiind sus era complet lipsita de brazi, asa ca se puteau zari masinile care serpuiau incet pana departe in zare.
Pana aici am ajuns. Stiind ca copilele ne asteapta sus la hotelul NT, am urcat inapoi repede scarile acelea din piatra care duc spre soseaua principala si am grabit pasul cat am putut. Am luat-o iar pe marginea drumului, admirand muntii si padurile din jurul nostru, pana cand in cele din urma am ajuns iar la pensiunea Karla unde eram cazati. Am impachetat lucrurile, am platit gazdei noastre cazarea, am multumit pentru tot, ne-am luat ramas bun si in continuare am urcat pe Transaplina. Dar despre traseu si despre natura care ne-a incantat nu numai ochii dar si simturile , am sa va povestesc in continuare.
Trimis de adryana in 30.08.11 17:58:55
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în RÂNCA. A mai fost în/la: Maramures, Moldova, litoral
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adryana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Frumoase fotografiile tale, ai surprins statiunea in cel mai frumos anotimp, care iti creaza senzatia ca e o statiune deja dezvoltata si nu in plina dezvoltare...
Eu am incercat sa vad aceasta statiune privind in viitor, pentru ca are potential, pozitia de exceptie si drumul superb pana la ea fiind niste atuuri extraordinare.
Unii dintre noi o cunosc de cand era nimic si au ramas surprinsi, as vrea cand o voi revedea peste ani sa am aceeasi senzatie! (am povestit si eu aici click aici)
Meritam si noi o statiune "ca afara", stiu ca suna pompos, dar se poate... Mai sunt multe de investit, proprietarii de pensiuni incearca sa isi faca datoria, mai trebuie si primaria sa iasa la inaintare cu elementele necesare unui resort adevarat.
Nu ar strica niste magazine bine aprovizionate, un parc amenajat, locuri de distractie, un mijloc de transport public, pentru a o face accesibila si celor care nu dispun de masina, etc.
”Nu ar strica niste magazine bine aprovizionate, un parc amenajat, locuri de distractie, un mijloc de transport public, pentru a o face accesibila si celor care nu dispun de masina, etc.
Hmmm... parc, in creieru' muntilor? pai nu e 'parc' de jur imprejur?!
Magazin deja este unul, probabil ca vor mai veni si altele; exista si microbuze spre/dinspre Novaci - Targu-Jiu, pentru cine nu stie inca.
@Dragos, eu nu stiu sa existe un autobuz care sa aiba statie in Ranca! Ar fi bine sa detaliezi, ca sa stie cei interesati.
"Magazin exista deja unul"??? Pai ce statiune care se respecta e aia in care exista un singur magazin?! Trebuie sa existe cel putin un supermarket si cateva magazine mai mici.
"Parc de jur-imprejur"?? Nu cred ca m-ai inteles. Nu m-am referit la parc, in ideea unor copaci si iarba! Ci un parc amenajat cu bancute, eventuale locuri de joaca si poate si cu o scena pentru diferite evenimente. Asa cum exista in Sinaia si in alte statiuni cunoscute. Mi se pare de bun simt si tine de dezvoltarea unei statiuni.
Cand vorbim de statiune, vorbim si de civilizatie, chiar daca e in inima muntelui.
Altfel vorbim de coclauri, trasee montane, locuri virgine si asa mai departe.
Daca e statiune, statiune sa fie!!
@magdalena, intr-adevar Ranca mi-a oferit un spectacol plin de frumusete, mi-am incantat ochii cu mult verde, nu ma mai saturam sa privesc pana departe in zare (pacat ca nu am avut un binoclu cu noi, poate cu alta ocazie) si am dormit acolo ca niste prunci, f. greu ne-am trezit, este extraordinar nu numai peisajul, dar si aerul acela curat. Chiar nu mai conteaza cum e cazarea, cat de grozava e pensiunea pe care ai ales-o, cand vezi acest spectacol al naturii. Eu m-am cazat absolut la intamplare, unde am mai gasit loc, dar chiar si daca erau conditii si mai modeste, tot mergeam acolo, tocmai pentru a fi in mijlocul naturii. Este absolut incantator acolo.
Nu spun ca nu ai dreptate.
Da' nu ma pot abtine sa nu constat ca in acest mod a ajuns si Vama Veche 'statiune'. Dar cu siguranta nu mai e ce-a fost odata, si nici farmecul acela nu-l vom mai regasi in veci.
Supermarket la 1600 de metri altitudine, intr-un loc cu 0 populatie bastinasa (chiar si cei ce lucreaza acolo sunt din localitati mai mult sau mai putin indepartate) si cu aflux de turisti aproape exclusiv in week-end si putin in timpul scurtelor vacante de iarna si/sau cand sunt cateva zile libere (cum tocmai a fost acum, de Sf. Maria) nu cred ca ar avea cineva curaj sa deschida. Dar asta ramane de vazut.
Parcuri si alte amenajari urbane, nu cred sa vedem prea curand acolo, nu cel putin cat Ranca depinde administrativ de 2 entitati deiferite (Novaci si Baia de Fier).
Despre microbuze:
”Deocamdată, pe traseul Târgu Jiu - Rânca circulă un singur microbuz, cu o capacitate de 20 de locuri. Plecarea se face din Autogara Târgu Jiu la ora 7.30, iar sosirea în Rânca este la ora 9.40. Microbuzul se întoarce din zona turistică la ora 17.30 şi ajunge în Autogara Târgu Jiu la ora 19.40.
Staţiile de pe traseul către zona turistică sunt: Autogara Târgu-Jiu - Complexul Gârdu - Copăcioasa - Scoarţa - Săcelu - Bengeşti Ciocadia (primărie) - Novaci (magazinul Succes) - Rânca, Stâna Făget - Releu - Hotel Onix.
Preţul unui bilet este de opt lei, de la Târgu-Jiu, iar de la Novaci la Rânca este de trei lei.
Prestator - SC J&R CAR SRL
Adresa: Str. Islaz, nr. 3,
210107 Tirgu Jiu,
jud. Gorj
Tel/Fax: 0253/222001
Cell. : 0743027545
Persoana de contact:
Orban Ferenc
Tel. 0743049255
Informatia este de acum un an. (click aici)
@dragos, nu te supara, dar informatia de acum un an nu cred ca mai e valabila... Eu cand am scris impresiile mele cu statiunea Ranca, acum vreo 9 luni, stiam ca nu exista mijloc de transport public, dar ca existase la un moment dat, probabil avand coordonatele precizate de tine in ecoul precedent.
Cred ca cei care au fost recent acolo sunt in masura sa spuna daca exista vreun autobuz care sa ajunga in Ranca, desi, din impresiile citite in ultima vreme pe site nu am desprins acest lucru.
Sincer, nu vad de ce nu ar exista un supermarket pentru o statiune cu atatea pensiuni pe metru patrat! Ranca este o statiune pentru toate anotimpurile, peisajele ei mirifice invita turistul in orice moment sa o descopere... Poate daca s-ar rezolva problema transportului public, ar exista mai multi turisti. Ca de altfel si anumite evenimente si festivaluri ar putea sa o faca si mai populara. Dar trebuie sa existe si un loc special amenajat unde sa se poata desfasura. Deocamdata exista Festivalul Toamnei, dar inca destul de "subtire"...
Ca sa exploatezi potentialul unei zone turistice, trebuie sa te impui agresiv la inceput!
Statiunea abia e in "durerile facerii", asa zic eu...
Editare ulterioara:
Am sunat la un numar de telefon al firmei care efectua transport spre Ranca si raspunsul a fost urmatorul:
"nu mai avem curse care sa mearga in statiunea Ranca!"
”Ranca este o statiune pentru toate anotimpurile, peisajele ei mirifice invita turistul in orice moment sa o descopere...
Ai dreptate; dar eu am fost acolo si in timpul saptamanii, nu doar in week-end. E pustiu si pare dezolant... E greu sa faci negot cu doar una sau doua zile de dever pe saptamana...
Poate ca firma cu care ai vorbit nu mai face acest serviciu de transport persoane, dar e posibil sa fi luat altii acea licenta de transport. Sau sa faca fara licenta (grav, daca sunt prinsi de autoritati).
Oricum, eu nu am asa mari asteptari pentru Ranca - ba chiar imi place asa cum e acum, mai salbatica.
Singurele lucruri pe care e musai sa le rezolve cei de acolo (proprietarii laolalta cu autoritatile) sunt 2: gunoaiele si maidanezii.
PS tot la capitolul manifestari se poate trece etapa de coasta din campionatul national de raliuri. (click aici)
Eu am vorbit cu firma al carui numar de telefon l-ai postat tu in ecoul precedent in ideea ca face transport de persoane spre Ranca si faceam referire la ea.
Cred ca gunoaiele si maidanezii vor disparea cand se vor fi finalizat si constructiile incepute si neterminate sau lasate in paragina...
La manifestari e loc si de mai bine si de mai mult.
Atata vreme cat Ranca a intrat in circuitul turistic, mai ales datorita partiilor de ski, nu cred ca mai o poti mentine la nivelul actual. Chiar asa salbatica nu prea mai e...
Eu mi-as dori sa se dezvolte, multi dintre cei cu care am vorbit nu doresc sa o viziteze sau nu s-ar mai intoarce din cauza fazei incipiente in care se afla.
am uitat sa adaug faptul ca spre Transalpina, deci mergand in dreapta de la hotelul Onix, spre capatul acela al statiunii Ranca, am trecut cand plecam spre Transalpina pe langa pensiunea EDEN, Pensiunea TARA (o cladire destul de mare), mai sunt tot spre acel capat vila PAPUSA si Hostel OTTO (acesta este in partea stanga, spre capat). Am adaugat aceste informatii pentru cei care doresc sa afle pozitionarea acestora.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2021 București - Rânca sau cum am mai ajuns mai repede la munte în Oltenia decât în stațiunile de pe valea Prahovei — scris în 20.04.21 de Kavarnap din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Văgăună in care nu merită să te oprești nici pentru nevoi — scris în 13.09.20 de _MC- din OTOPENI [IF]
- Jul.2016 Mai degraba santierul Ranca — scris în 03.08.16 de adriana m din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jan.2016 Statiunea Ranca — scris în 02.04.16 de pablyto din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Feb.2015 Rânca – o stațiune în devenire — scris în 26.01.16 de costy69* din TARGU-JIU - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Excursie de o zi la Tg. Jiu si Ranca/ Novaci — scris în 22.12.14 de Dania din BALş [OT] - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Spectacolul naturii la Rânca — scris în 02.04.18 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ