Ploaie in Muntii Neamtului

TIPĂREȘTE

O ploaie este… o ploaie! Mai domoala sau mai repezita, o ploaie de vara este oricum frumoasa atata timp cat nu-ti incurca socotelile. Pamantul insetat de arsita primeste cu nesat darul ce-i pica din cer, frunzele copacilor tresar vesel mangaiate de stropii grei, verdele lor este si mai verde, iar aerul este mult mai respirabil. Fiind zona de munte, in Neamt ploaia poate incepe atunci cand te astepti mai putin.

Duminica 14 august, constransi de aglomeratia din Bucovina, am decis sa ne retragem inspre Neamt si sa cautam un adapost de noapte in statiunea Durau, la poalele Ceahlaului.

Am iesit din Vatra Dornei pe un drum nu prea grozav si - prin paduri frumoase, cu copaci batrani care-si trimit generos ramurile inspre pamant – de-a lungul vaii Bistritei, am continuat spre Neamt.

La inceput au fost doar cateva picaturi razlete pe parbriz. Din ce in ce mai hotarata, ploaia a devenit repezita, cu stropi mari care bateau piezis sub lumina stralucitoare a soarelui de august. Se spune ca daca "Ploua cu soare, maine-i sarbatoare! " si chiar urma o mare sarbatoare gratie careia beneficiam de o zi de relaxare in plus. In weekend, atunci cand esti in deplasare, nu-ti doresti niciun nor pe cer si nicio picatura de ploaie. Pentru mine insa, a fost o noua bucurie, prea rar intalnita si am savurat-o din plin.

Pe DN 17B, de la Madei, la Borca si Farcasa, am vazut cea mai frumoasa ploaie, un bonus pentru efortul si peripetiile acestor zile. Crestele insorite sub cerul senin de vara, suradeau privind la jocul agitat al picaturilor de apa pe sosea. Ma intrebam de unde vine ploaia cand cerul este albastru, patat doar de cativa nori albi si pufosi. Cand totul a incetat, vazduhul a fost incununat de un minunat curcubeu sarbatoresc, partial dublat de reflexe. Imaginile surprinse cu aparatul foto nu redau decat partial frumusetea naturala a acestui fenomen. De la benzinaria din Farcasa, de sub panoul care anunta ca duminica 21 august este sarbatoarea comunei, am fotografiat curcubeul pentru ultima oara.

Seara se apropia si ne grabeam spre Poiana Teiului pentru ca voiam sa vad Piatra Teiului – Piatra Dracului sau Piatra Diavolului – fiecare dintre aceste denumiri cu legende si vechimi indepartate pe care localnicii le-au mostenit de la stramosi si le povestesc si acum.

Din pacate, cand am ajuns la viaductul Poiana Largului ploaia s-a intetit din nou.

La Durau, statiune cu multe hoteluri, ploua in toata regula. Turistii disparusera cu totii in camere sau la restaurant la un pahar de... vorba. Nu vreau sa cred ca ploaia a surprins pe cineva pe versantii muntelui.

Receptionerul de la Pensiunea Gold ne-a spus ca nu mai are nicio camera si – citez - "Din pacate, de trei zile tot asta spunem! ". A incercat sa ne ajute telefonand la alte receptii de hoteluri/moteluri din statiune, iar in final ne-a sfatuit sa incercam la particulari.

Am parasit in graba Duraul pentru ca doream sa prind un fir de lumina sa vad din nou Poiana Largului cu PiatraTeiului (acum neinundata de apele scazute ale lacului de acumulare) si crestele semete ale Ceahlaului oglindite in lac.

Pe drumul sinuos care duce spre barajul de la Bicaz, cu stropii grei ce inca se mai prelingeau de pe copaci, s-a lasat intunericul. Din asfalt se inaltau palcuri de abur – mai dense la curbe, plutind in lumina farurilor – facand deplasarea si mai anevoioasa. Am trecut in viteza pe langa pensiunile de pe mal, am traversat barajul luminat ca ziua si am oprit pentru o gura de aer proaspat. Lacul era un hau intunecat, marginit ici colo de luminitele din sate.

Intr-un tarziu am ajuns la Vaduri. Casa parinteasca, batrana si obosita, ne-a primit si de asta data ca o mama buna, dornica oricand sa-si stranga in brate odraslele pribege!

---

VIZUALIZĂRI: 1713 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI