La plimbare pe meleaguri nemțene

TIPĂREȘTE

Ținutul Neamțului a fost zona pe care am ales să o explorăm în prima noastră ieșire din 2021. Am petrecut acolo trei zile frumoase, timp în care am vizitat câteva obiective de pe acele meleaguri. După ce ne-am cazat la Piatra Neamț (se întâmpla acest lucru pe la ora 12.45), ne-am hotărât să plecăm la plimbare spre Târgu Neamț.

Mănăstirea Agapia a fost primul loc unde am oprit. Nu mai fusesem la Agapia de ani buni, așa că ne-am bucurat să putem vizita mănăstirea în liniște, fiind printre puținii vizitatori din acel moment. Începuturile acestei mănăstiri se situează în urmă cu multe secole, însă ceea ce ne-a atras acolo au fost picturile din interiorul bisericii” Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” . Sfinții aceia cu trăsături umane și cu privirile calde au fost pictați de către Nicolae Grigorescu pe când artistul avea 20 de ani, așadar ce ar mai fi de adăugat?! Poate doar faptul că am făcut câteva poze în interior, în ciuda restricției afișate la intrare.

După ce am ieșit din biserică, ne-am plimbat puțin prin satul mănăstiresc din exteriorul lăcașului de cult. Casa memorială Alexandru Vlahuță se află în apropiere, întrucât scriitorul a locuit pentru o vreme la Agapia. Locuința din anul 1855, inclusă pe lista monumentelor istorice, a fost construită de către sora scriitorului. Pe timpul verii, Alexandru Vlahuță mergea la Agapia pentru a se relaxa, însoțit uneori de prietenii săi.

Am plecat de la mănăstire după aproximativ jumătate de oră, iar următoarea oprire am făcut-o la Târgu Neamț...

Parcul tematic Ion Creangă a fost următorul loc vizitat. Acest parc tematic se află lângă Muzeul memorial Ion Creangă, iar accesul în lumea poveștilor acestui scriitor se face trecând printre cele câteva tarabe cu suveniruri. După ce am plătit în total 10 lei pentru acces, am ajuns lângă mătușa Mărioara. Părea cam supărată hârca, așa că ne-am furișat pe alee ca să nu ne observe! Altfel probabil că ne punea să-i plătim cânepa și cireșele! După câțiva pași, l-am admirat pe cocoșul care se mândrea cu a sa punguță cu doi bani, iar Nică se apropia de noi ca vântul și ca gândul, în căruța lui Moș Luca. Pe cealaltă parte a aleii de vizitare, l-am ocolit pe ursul mânios, păcălit de cumătra vulpe, în vreme ce deasupra noastră, pe o ramură, pupăza din tei își recăpătase libertatea. Nu lipsesc de acolo nici capra cu ai săi trei iezi cucuieți, în vreme ce băieții care se pregăteau de urat sunt alungați de popa cel ursuz și zgârie-brânză.

A doua parte a expoziției prezintă obiecte din gospodăriile țărănești din secolul al XIX-lea. Sunt expuse costume tradiționale, lăzi de zestre, dar și numeroase instrumente folosite de către oamenii de rând pentru diferite treburi.

În ceea ce privește muzeul memorial din vecinătate, de data aceasta nu l-am mai vizitat, întrucât băiatul a fost mai interesat de personajele din nemuritoarele povești ale lui Ion Creangă.

Pe lângă cele două obiective amintite anterior, la Târgu Neamț se află Cetatea Neamțului, fortificație a cărei siluetă se vede de la kilometri depărtare. Aflată pe culmea Pleșului, la 480 de metri altitudine, cetatea este locul apărat cu atâta îndârjire de plăieșii moldoveni în fața asediului armatei poloneze, conduse de către Ioan Sobieski. Am vizitat-o în 2015, acum ne-am mulțumit cu niște fotografii de la distanță.

Întrucât ceasul arăta aproximativ ora 14.30, ne-am gândit să mergem la o grădină zoologică din Parcul natural Vânători Neamț. Este vorba despre Zimbrăria Dragoș Vodă, obiectiv aflat în apropiere de Mănăstirea Neamț. Am mers acolo întrucât lecturasem impresii interesante despre acel zoo și doream să vedem zimbrii. Am mai avut ocazia să admirăm zimbri în urmă cu ceva ani, în rezervația Valea Zimbrilor de la Vama Buzăului. Despre Zimbrăria Dragoș Vodă am scris un articol separat: vezi impresii

Popasul la zoo nu a fost ultima oprire din acea primă zi pe meleaguri nemțene. Deoarece ne aflam la doi-trei kilometri de Mănăstirea Neamț, am vizitat și acest lăcaș de cult la ceas de seară.

Mănăstirea Neamț este o adevărată fortăreață, un lăcaș de cult care datează de pe la finalul secolului al XIV-lea. Domnitorul Petru Mușat a ridicat prima biserică din piatră, însă cutremurul din anul 1471 a produs avarii importante. Voievodul Ștefan cel Mare a venit acolo, a văzut stricăciunile și a decis construirea actualei biserici, cu hramul Înălțarea Domnului. De-a lungul secolelor, mănăstirea s-a bucurat și de atenția altor domnitori moldoveni, transformându-se treptat într-o fortificație foarte importantă pentru sistemul de apărare a țării.

Fiind destul de târziu, ne-am plimbat puțin prin curtea lăcașului de cult, am intrat pentru câteva minute în biserica mare și apoi am plecat de acolo, întorcându-ne pe înserat la Piatra Neamț.

În următoarele două zile, am mers la săniuș în zona Lacului Roșu, cu această ocazie traversând de fiecare dată Cheile Bicazului: vezi impresii.

La întoarcere, am oprit pe malul lacului Pângărați și am avut ocazia să admirăm grațioasele lebede și cârdurile de rațe care și-au găsit acolo un adăpost pe timpul iernii. Într-o parcare mai largă este amenajat un observator pentru păsări, iar în apropiere sunt câteva panouri informative. Lecturând informațiile prezentate, am aflat că lacurile Pângărați, Bâtca Doamnei și Vaduri au fost incluse într-o arie de protecție avifaunistică, înființată cu scopul ocrotirii unor populații de păsări migratoare, specii rare sau amenințate, care utilizează lacurile pentru adăpost și hrană, în special în timpul iernii, când se refugiază aici de gerul ce pune stăpânire pe partea nordică a continentului.

Dintre speciile de păsări prezente în zonă, pot fi enumerate: lebăda mută, lebăda de iarnă, rața mare, corcodelul mic, rața fluierătoare, rața pestriță sau cormoranul mare.

Întrucât malul este înalt, am admirat păsările de la depărtare și le-am fotografiat; am mai reținut că nu este indicat să le aruncăm pâine, biscuiți sau pufuleți, întrucât lacurile asigură hrană suficientă.

Duminică dimineața, înainte de a doua vizită în stațiunea Lacul Roșu, am ales să facem un mic ocol ca să ne plimbăm pentru câteva minute pe barajul de la Bicaz. Monumentala construcție a fost realizată în perioada 1950-1960, iar lacul de acumulare astfel rezultat, Izvorul Muntelui, ocupă suprafața de 32,6 kilometri pătrați. Am parcat la capătul barajului și am pornit la pas, minunându-ne de priveliștile din jurul nostru (noaptea ninsese puțin, iar copacii erau acoperiți cu o mantie argintie).

Acest colos de beton și uriașul lac de acumulare ne impresionează atunci când le vedem, dar se cuvine să ne amintim și de sacrificiile multora dintre cei care au lucrat la baraj sau de dramele oamenilor care au locuit în satele înghițite de apele lacului.

După o plimbare de aproximativ 20 de minute, am pornit către Lacul Roșu.

Duminică după-amiază am plecat spre casă, încântați de acest scurt sejur de iarnă petrecut pe meleaguri nemțene. Ne propunem să revenim cândva în zonă, mai ales că avem încă multe locuri frumoase pe care nu le-am vizitat. Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 1713 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI