Prin Canionul Horoaba spre Cascada Doamnelor

TIPĂREȘTE

Munții Bucegi, deși par accesibili datorită șoselei Transbucegi și a transportului pe cablu din zona Sinaia și Bușteni, ascund incă multe locuri puțin știute, locuri la care, de cele mai multe ori, se ajunge cu puțin efort și chiar cu puțin curaj. Printre aceste locuri se numără Cascadele Vânturiș, despre care am scris recent (vezi impresii) și Canionul Horoabei, pe care l-am parcurs la doar două zile după cascade, incheind astfel o săptămână plină de stânci, cățărări și căderi spectaculoase de ape.

Despre posibilitatea unei drumeții la Canionul Horoabei am vorbit imediat după ridicarea stării de urgență cu @Dan&Ema, dar propunerea nu s-a materializat. Am reușit insă să merg cu un alt grup, o parte din cei cu care am fost la Cascadele Vânturiș, conduși de această dată de Ilinca, un ghid inimos și priceput.

Drumeția a fost una cu emoții in ceea ce privește starea vremii, plouase in ultima săptămână și se anunțau ploi in continuare, intreaga țară fiind sub un cod galben de ploi.

Cea mai mare problemă in caz de ploi abundente este cantitatea mare de apă care ar putea să curgă prin canion, și care ar ingreuna foarte mult traversarea lui. Chiar mă distrasem cu câteva zile inainte când am văzut o fotografie in care cineva urca pe una din scările din canion printr-o cascadă de apă. Mă și vedeam făcând un duș rece imbrăcată și cu rucsacul in spate. ????

Ilinca, prevăzătoare, a verificat cu o zi inainte canionul iar dimineața, inainte de a incepe drumeția, ne-a spus că are o veste bună și alta mai puțin bună. Vestea bună era că nu era apă multă in canion și nu vom face duș, iar vestea mai puțin bună era că, in unele locuri, stâncile erau umede și foarte alunecoase.

Dar nimic nu ne-a făcut să ne răzgândim, ba, mai mult, am plecat cu o oră mai devreme tocmai pentru a evita ploaia care se anunța in jurul prânzului. Dacă traversam canionul și scăpam de ploaie, era excelent, nu mai conta dacă pe urmă plua și ne uda puțin.

Dar, să pornim la drum.

Ne-am intâlnit intr-o duminică de iunie, la ora 9 dimineața, pe platoul din fața Cabanei Padina. Ne-am echipat și am pornit pe poteci. Prima parte a traseului este prin pădure, urcând ușor pe partea stângă a răului Horoaba. Râul izvorăște de undeva de sub Șaua Bătrâna, motiv pentru care cursul superior mai este cunsocut și sub numele de Râul Bătrâna. După un traseu frumos, se varsă in râul Ialomița.

Traseul nu este marcat, dar nu prea ai cum să te rătăcești, trebuie doar să urmezi firul apei. Bineințeles că se mai fac câteva opriri până la intrarea in canion, râul oferind câteva spectacole demne de câteva ședințe foto.

După aproximativ 20 de minute am ajuns la intrarea in canion. De aici incepe partea spectaculoasă a traseului. Am mers la inceput pe o porțiune mai abruptă, care urcă pe lângă o cascadă spectaculoasă. Trecem apoi de o porțiune echipată cu lanțuri, am răsuflat ușurată, nu a fost greu, stânca nu aluneca. După ce am trecut ghemuiti printr-un tunel săpat in stâncă, am ajuns apoi la Izbucul Horoabei. Apa curgea destul de vijelios, trebuia să trecem prin ea, traversând un prag puțin abrupt. Ilinca a intins o coardă, pentru orice eventualitate, de care ne-am ținut pe timpul traversării. Am intrat apoi pe cea mai spectaculoasă parte a canionului, in Ponorul Horoabei, o zonă cu pereți calcaroși, inalți și apropiați. Am traversat câteva porțiuni prevăzute cu lanțuri și am urcat pe scări metalice.

Am avut o singură porțiune unde mi-a fost frică să trec, era foarte alunecoasă și fără lanțuri. Aici am vrut să fiu legată in coardă, simțeam că talpa bocancului nu face priză prea bună cu stânca. Dar am trecut cu bine până la urmă.

După ce am trecut de porțiunea ingustă, printre stâncile inalte, am ajuns intr-un loc mai deschis, cu jnepeni. Nu mai mergeam de-a lungul apei ci de-a dreptul prin apă, altă posibilitate nu exista. Simțeam deja apa in bocanci, dar, nu conta, totul in jur era frumos, spectaculos, așa că mergeam mai departe.

Intr-un final am ieșit din canion și am făcut o pauză intr-o poieniță frumoasă. Norii se plimbau pe deasupra noastră dar incă nu se anunța ploaie.

De la ieșirea din canion aveam două posibilități: să urcăm spre șaua Strunga după care să coborâm in Padina sau să urcăm spre Șaua Bătrâna și să coborâm spre Cascada Doamnei și mai apoi pe lângă Peștera Ialomiței spre Padina.

Am ales cea de a doua variantă, care părea mai atractivă și mai insorită, Șaua Strunga fiind acoperită de nori.

Am traversat câteva pajiști cu foarte multe flori colorate, am urcat apoi continuu dar nu foarte greu, până când am ajuns in Șaua Bătrâna, la 2150 m altitudine. De aici se poate merge spre Vârful Omu dar noi am intrat pe un traseu marcat cu linie roșie și am inceput coborârea pe Valea Doamnele. La un moment dat am părăsit iar traseul marcat, am coborât pe lângă râul Doamnele, l-am traversat, ne-am indepărtat puțin de el pentru a-l reintâlni intr-un loc unde formează o frumoasă cascadă numită, cum altfel decât, Cascada Doamnelor.

Cascada este foarte frumoasă, mai ales atunci când este destul de multă apă pe râu, iar căderea ei este mai spectaculoasă. După câteva zile de ploi, cascada ne aștepta in toată splendoarea ei, cu un voal de apă pe sub care ne-am strecurat pentru câteva fotografii spectaculoase. La cascadă se poate ajunge ușor din zona Hotelului Peștera, și recomand acest scurt traseu celor care vor petrece câteva zile in Padina-Pestera.

Am mai fi stat noi la cascadă, dar, cât să mai țină norocul cu noi?! A inceput dintr-o dată să plouă, la inceput timid iar apoi destul de puternic. Nu prea ne mai păsa, ce a fost greu trecuse și nu mai aveam mult de mers până la mașini. Am coborât pe marcajul triunghi roșu, am trecut Ialomița pe un frumos pod de lemn, am coborât pe lângă Mănăstirea Peștera, am traversat incă o dată râul Ialomița in apropiere de Peștera Ialomiței, și am ajuns la mașini exact când ploaia s-a oprit. Eram uzi, și nu numai de la ploaie. Aveam apă in ghete incă de când trecusem prin canion, dar era apă de râu, nu de ploaie, așa că acum, compoziția apei din ghete era completă.

Cum probabilitatea de a ne uda, cu apa din râu sau cu apa de ploaie, era mare, fiecare a avut haine și incălțăminte de schimb la mașină.

Ne-am schimbat și, bucuroși de o tură foarte frumoasă, cu ceva adrenalină, am pornit spre case.

Așa cum v-am spus, traseul prin canion nu este marcat, dar este destul de ușor de găsit, urmând firul râului Horoaba. Nu recomand totuși acest traseu celor nepregătiți, și, mai ales, nu il recomand pe timp de ploaie sau imediat după ploaie. Stâncile ude devin foarte alunecoase și periculoase, iar pericolul de accidente este mare. Am citit că in canion te poți intâlni și cu ursul, este posibil, iar o intâlnire intr-un loc ingust străjuit de pereți stâncoși inalți nu prea cred că este de dorit. Dar, dacă vă faceți cunoscută prezența, ursul va pleca inainte de a da cineva ochii cu el.

In acest anotimp pășunile sunt pline de flori de toate culorile, am făcut o mulțime de fotografii cu aceste floricele de munte.

Sper ca vederea acestor fotografii să vă bucure așa cum m-am bucurat și eu la fiecare pas, să vă convingă de frumusețea acestor locuri și poate chiar să vă indemne la mici drumeții!

Zona Padina este căutată pentru frumusețile ei. Aici poți vedea printre altele Cheile Zănoagei, Cheile Tătarului, Lacul Bolboci, Turbăria Lăptici, Peștera Ialomiței. de aici incep câteva trasee spre Vârful Omu sau Babele. Tot aici este Canionul Horoaba, un loc mai puțin cunoscut.

O zi pe munte, printre flori și cascade este cea mai bună rețetă pengru relaxare

---

VIZUALIZĂRI: 3143 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI