Riquewihr, culmea turismului viticol în Alsacia

TIPĂREȘTE

„Cât despre Riquewihr, ce aș mai putea să spun?!! E un loc magic, care nu s-a schimbat din Evul Mediu; oamenii trăiesc și acum din ceea ce produce pământul și existența lor se învârte de secole în jurul vinului”.

Robert James Kenneth Peston, jurnalist britanic (1960-)

În jurul vinului și, mai nou, al turismului..., l-aș completa eu pe Peston.

Vizitele la Eguisheim vezi impresii și Ribeauvillé vezi impresii s-au dovedit a fi doar niște antrenamente pregătitoare pentru ceea ce aveam să descoperim la Riquewihr: puhoi de turiști, atrași - desigur - de minunatul Riesling fabricat aici, dar și de mărturiile trecutului, căci, oricât ar părea de ciudat, Riquewihr, un sat cu numai vreo 1.200 de locuitori, deține, după Strasbourg și Colmar, cel mai mare număr de monumente istorice de patrimoniu din Alsacia.

Merită, așadar, un review mai lung...

Și mult mai multe poze! :)

Originile satului sunt vechi, datând din perioada romană, iar numele se pare că provine de la cel al contesei Richilde, posibil fiica surorii Papei Leon IX, originar din Eguisheim. După ce în jurul anului 1000 a intrat în posesia ducilor dʼAlsace și d'Eguisheim-Dabo, Richovilare, așa cum a apărut înscris pentru întâia oară în documente, a căzut în secolul al XIII-lea în mâinile familiei Reichenstein, renumită pentru actele de tâlhărie. Pentru a-i pedepsi pe nemernici, contele Rudolf de Habsburg, viitor rege al Germaniei (1273-1291), a asediat și distrus castelul Reichenstein în 1269, i-a prins și spânzurat pe seniori, după care s-a oprit pentru a bea un pahar cu localnicii. Legenda spune că a doua zi, la plecare, Rudolf ar fi declarat că satul merită ridicat la rangul de oraș căci, din cauza acelui „vin al diavolului”, se lăsase tutuit de bătrânii consilieri și nu voia ca și țăranii să le urmeze exemplul...:D

Începând din 1291, seniorii de Horbourg, noii stăpâni peste Riquewihr, au încercuit localitatea cu ziduri, transformând-o într-o fortăreață de 300 m lungime și 220 m lățime care putea adăposti, la nevoie, și populația din satele învecinate. Accesul se făcea prin două porți, (de jos și de sus); prima a fost demolată în 1804, însă a doua s-a păstrat până în zilele noastre.

În 1324, seniorii de Horbourg au vândut satul lui Ulrich X de Wurtemberg. Timp de trei secole, Riquewihr va cunoaște o remarcabilă prosperitate, „vinovat” pentru aceasta fiind - evident - vinul, dovada fiind superbele maisons à colombages, majoritatea datând din veacul al XVI-lea, care au supraviețuit Războiului de 30 de Ani. În urma Tratatului din 1786, familia de Wurtemberg a acceptat alipirea satului și proprietăților sale la Regatul Francez.

Spre deosebire de alte sate viticole din împrejurimi, Riquewihr a fost puțin afectat de distrugerile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, astfel încât vizitatorii se pot bucura acum din plin de plimbările pe strada principală și aleile ce pornesc din ea, de clădirile cu firme simpatice expuse la fațadă, degustările din numeroasele crame și atmosfera generală de vechi burg medieval. Cu toate acestea avem să ne delectăm și noi timp de patru ore.

Riquewihr se află la cca. 13 km de Colmar și numai 5 de Ribeauvillé, de unde am ajuns în 10 minute cu autobuzul 106 - orarul și prețurile le găsiți aici: royer-voyages.com/assets/ ... _2018_07_01.pdf.

Vă reamintesc că site-ul oficial este comun cu Ribeauvillé: ribeauville-riquewihr.com. Office de Tourisme du Pays de Ribeauvillé et Riquewihr se află pe Rue de la 1E Armée nr. 2, la intersecția cu strada principală, Rue du Général de Gaulle.

Autobuzul ne-a lăsat în apropiere de fosta poartă de jos, în parcarea de autocare. În Riquewihr, circulația autovehiculelor e limitată la rezidenți și mașinile de aprovizionare sau intervenție, însă mai multe parcări au fost amenajate în partea de est a satului, pe Avenue Jacques Preiss, iar o alta am văzut în vest, în apropierea Turnului Dolder.

Ne-am îndreptat spre vechea poartă trecând pe lângă o frumoasă maison à colombages - La Poste. De cum am pătruns în sat, am fost întâmpinați de Hôtel de Ville, primăria, construită în 1809 în stil neoclasic aproximativ pe locul fostei Porte du bas (Poarta de Jos) din perioada medievală. Admirăm edificiul și fântâna din fața sa, în mijlocul căreia aranjamentul floral ne amintește că Riquewihr face parte din asociația Villes et Villages Fleuris (ca și din organizația celor mai frumoase sate din Franța).

Intrăm pe Rue du Général de Gaulle, cea mai importantă arteră din Riquewihr, lungă și pavată cu piatră cubică periculoasă, mai ales dacă te zgâiești în toate părțile, cu gura căscată la puzderia de clădiri medievale și renascentiste care mai de care mai fantezistă ca arhitectură și mai împopoțonată cu grinzi din lemn, flori multicolore, berze și alte orătănii ce scot capul pe fereastră. Totul e proaspăt zugrăvit în nuanțe pastelate, frecat, lustruit și aranjat, pare un fel de expoziție în aer liber sau - dacă vreți - transpunerea în realitate a unei acuarele a lui Oncle Hansi vezi impresii.

Pe Rue du Général de Gaulle se înșiră hoteluri mici, ori mai degrabă hanuri cu prețuri care pleacă în plin sezon de pe la 70 de euro/camera dublă (asta dacă vă interesează să dormiți într-o ambianță rustică), winstuburi unde doritorii pot degusta vinul local, terase supraaglomerate, magazine de suvenire cu vitrine încărcate cu te miri ce, dar... nicio tutungerie :(( sau, mă rog, un loc de unde un fumător înrăit, așa ca mine, să se poată aproviziona cu otrava zilnică. Rămasă spre finalul excursiei în pană de tutun, aflu întrebând vânzătorii din (foarte puținele) minimarketuri că în urmă cu câțiva ani comercializarea țigărilor a fost interzisă în Riquewihr. Na belea! :( La asta chiar nu m-am așteptat. Sunt nevoită să recurg la unica soluție de avarie la îndemână, pe care eu însămi îmi amintesc că am criticat-o aci, pe AFA, într-un review mai vechi: cu un aer spășit, cer (sau, mă rog, cerșesc :D) țigări, și solidaritatea ostracizaților îmi prinde bine, mă aleg cu trei bucăți...

Atenție, așadar, stimați colegi în ale viciului, aprovizionați-vă cu cele necesare pentru distrugerea plămânilor dacă doriți să vizitați Riquewihrul! =))

Trecem de o crêperie dar nu ne oprim, deocamdată nu ne este foame. În schimb, suntem însetați, așa că intrăm la Le Relais de Riquewihr, unde ne tratăm cu câte un pahar de Riesling (3 euro), apoi, cu forțe întremate, o luăm din loc.

Strada principală ne înghite cu totul, arată precum Bulevardul Magheru în zilele lui bune, e mare forfotă, în mai toate pozele n-am cum să nu surprind chipuri umane. Reușesc totuși să remarc câteva clădiri care chiar ies în evidență. Una din ele, botezată „Gratte-ciel” („Zgârie-nori”), e una dintre cele mai înalte maisons à colombages din Riquewihr - două nivele plus trei mansardate - și datează din secolul al XVII-lea. La Relais des Moines, han și restaurant, toate ferestrele sunt înecate în ghivece cu flori roșii iar Rue de la 1E Armée, care pornește din colțul său, este la fel de încântătoare.

Office de Tourisme a fost amenajat, desigur, într-o clădire veche de patrimoniu, și în fața sa o domnișoară îmbrăcată în costum popular alsacian oferă vizitatorilor informații. Unul dintre localurile cele mai cunoscute din Riquewihr, Winstub Au Cep de Vigne, e găzduit de o casă din 1541 - La Maison du Marchand Tobie Berger, un alt winstub ocupă așa-numita Maison de lʼours noir din 1585, în timp ce, din motive neeelucidate :-??, prăvălia Au Marché de Riquewihr se fălește în vitrine cu gâște în loc de berze...

Aminteam mai devreme de desenatorul, pictorul și ilustratorul Jean Jacques Waltz, alias Oncle Hansi. Ei bine, nu numai în Colmar, ci și aici, în Riquewihr, în clădirea cunoscută drept „Au Nid de Cigogne” („Cuibul berzei”), există un muzeu care i-a fost dedicat: La Maison de Hansi. Dar și mai spectaculos, în opinia mea, este un magazin, Féerie de Noël, unde nu sunt comercializate decât articole de Crăciun, și asta pe tot parcursul anului!

V-am spus oare că localitățile alsaciene sunt renumite pentru târgurile de Crăciun? Dacă nu, o fac acum: deci, și la Colmar, și la Strasbourg și la Riquewihr înțeleg că în perioada sărbătorilor de iarnă podoabele și luminițele creează o veritabilă atmosferă de basm. Asta așa, ca să știți, eventual, când să vă planificați vizita.

Dar să ne întoarcem la Feeria de Crăciun: evident, am fost curioasă și am intrat ca să arunc o privire. Din păcate, nu numai eu avusesem această inspirație, în magazin era buluc de oameni care te împingeau de la spate și, culmea-culmilor, când am încercat să fac o poză, am fost rapid admonestată: „Pas de photos! ” Așa că n-am ce să vă arăt dinăuntru, va trebui, mi-e teamă, ca să mă credeți pe cuvânt: nu mi-am închipuit că imaginația omului poate crea atâtea decorațiuni, dar nici că un banal beculeț poate costa 8 euro... :((

Tot pe Rue du Général de Gaulle îmi atrage atenția o clădire cu turnuleț și cadran solar. Este Cour des Nobles, datează din 1523 și în prezent adăpostește un hotel de lux. Și tot un hotel, de data aceasta pe Rue du Cheval, e găzduit de o fostă mănăstire. Ancienne Cour de lʼAbbaye dʼAutrey (1510) a fost cumpărată în 1579 de un burghez local și transformată în reședință.

Dar parcă și mai interesante mi se par firmele atârnate la etaje care dezvăluie ocupațiile rezidenților, decorațiunile din lemn de pe canturile vechilor maisons à colombages sau pitoreștile alei înguste ce se desprind din strada principală.

Ne îndreptăm, umăr la umăr cu alți turiști entuziaști, către Tour Dolder, una din clădirile emblematice ale Riquewihrului și probabil cea mai cunoscută. Această poartă de intrare în satul medieval făcea parte din fortificațiile datând de la finele secolului al XIII-lea, după cum ne informează inscripția cu anul construcției (1291) de pe peretele de la intrarea în muzeul de artă și tradiție populară amenajat aici (biletul costă 3 euro sau 7 euro cel combinat cu Tour des Voleurs).

În turnul cu cinci etaje și 25 m înălțime („Dolder” înseamnă în dialectul alsacian vechi „cel mai înalt punct”) un paznic stătea permanent de veghe; el deschidea dimineața porțile iar seara le închidea, și tot el trăgea clopotul pentru a semnala pericolele.

În fața Dolderului se află frumoasa Fontaine de la Sinne (Fântâna cu blazoane), care ne îndrumă în dreapta spre Rue des Juifs și Tour des Voleurs (Turnul hoților), ceva mai recent (1550) și mai scund - 18 m, fost loc de detenție pentru răufăcători, unde acum a fost reconstituită la parter o cameră de tortură. Lipită de turn, La Maison du Vigneron, tot din secolul al XVI-lea, adăpostește o expoziție care ilustrează stilul de viață de pe vremuri al podgorenilor. Se vizitează împreună cu turnul, biletul de intrare costând 4 euro.

Dincolo de Dolder se află La Porte Haute, construită, împreună cu alte metereze și bastioane, la ordinul ducelui de Wurtemberg în jurul anilor 1500, o perioadă extrem de tulbure, marcată de numeroase conflicte armate. Ducele s-a asigurat că fortificația va opri orice atac: podul mobil era ridicat în caz de pericol iar intrarea se făcea printr-o masivă poartă batantă dublă din lemn împrejmuită cu o hersă (un soi de grilaj metalic care servea drept barieră auxiliară), una dintre cele mai vechi din Europa, anterioară celei de la Turnul Londrei.

În Riquewihr se află mai multe edificii religioase. Fapt interesant, acestea sunt concentrate în Place des Trois-Eglises. Trecem de Monumentul ridicat în memoria eroilor căzuți în cele Două Războaie Mondiale și o vedem pe prima din ele și singura funcțională, Eglise Protestante Sainte-Marguerite, ce se remarcă atât la exterior cât și la interior prin simplitate și austeritate. A fost construită între 1849-1849 pe locul fostei biserici parohiale din secolul al XII-lea și mai apoi al celei reformate datând din 1534, ridicată de ducii de Wurtemberg. E cunoscută și deoarece adăpostește o valoroasă orgă Stiehr-Mockers din 1781.

LʼAncienne Eglise Notre-Dame își datorează existența contelui Ulrich III de Wurtemberg, care a adus aici din castelul de la Bilstein o pictură făcătoare de minuni a Fecioarei ce a atras mulți pelerini. La jumătatea veacului al XVI-lea, biserica a fost transformată în prezbiteriu protestant iar pictura a fost distrusă, pentru ca Revoluția din 1789 să-i dea lovitura de grație prin dărâmarea clopotniței și corului. Din vechea construcție s-au păstrat câteva arcade gotice și o fereastră datată 1573.

În fine, l'Ancienne Chapelle Saint-Erard deservea în secolul al XIV-lea spitalul satului. În 1534, odată cu Reforma, seniorii de Wurtemberg au cedat biserica și spitalul comunității locale, care le-au transformat în școală de băieți. În prezent, în clădire se află birouri ale autorităților locale.

Încântați de cele văzute, facem cale întoarsă pentru a lua din Place Voltaire, de lângă primărie, le petit train touristique - petit-train-riquewihr.fr. Suntem deja familiarizați cu acest mijloc plăcut și, de ce să nu recunosc? comod ;) de a descoperi Alsacia, l-am folosit cu succes la Colmar, Eguisheim, dar și la Strasbourg, oraș despre care n-am apucat să vă povestesc. Trenulețul circulă din mai până în noiembrie (pentru restul anului trebuie verificat pe site) între 10-18 și pleacă la ore fixe, în afară de 13, când - mă repet - tot francezul își ia prânzul. ;) Biletul costă, ca și în celelalte locuri enumerate mai-sus, 7 euro (5 euro pentru copiii de 6-14 ani, gratuit pentru prichindei).

Traseul, zice site-ul, ia circa 30 de minute, dar vă pot informa că în cazul nostru a durat vreo 40, și trece pe lângă Grands Vignobles Dopff & Irion, una dintre cele mai mari și mai vechi crame din Riquewihr (secolul al XVI-lea), și Muzeul Poștei și Telecomunicațiilor din fostul castel al familiei Wurtemberg, despre care nu știu dacă mai funcționează, însă clădirea este cu adevărat impresionantă. Străbate apoi o parte din Rue du Général de Gaulle, după care cotește la stânga pe pitoreasca și îngusta Rue de la 1E Armée, înconjoară satul (prilej de a vedea o parte din fortificațiile medievale) și în final urcă spre vii.

Iar acolo e Raiul, v-o spun cu mâna pe inimă :) : de sus, de pe culmea dealului, podgoriile par să se întindă la nesfârșit, iar în umbra lor, culcușite într-o vale, stau casele din Riquewihr, un sat ale cărui dimensiuni liliputane abia de aici se pot vedea. Copleșită de atâta frumusețe, trag poze la foc automat ca să am cu ce să mă fălesc pe AFA, și nici nu mai ascult explicațiile care îmi sunt susurate la ureche din audioghid: oricum, știu despre vinurile alsaciene cu mult mai mult decât mi-aș fi închipuit vreodată c-o să aflu!

Ah, cum din păcate tot ce-i grozav în viață se termină repede, descindem din trenuleț și, privind la ceas, constatăm că mai avem o oră și un sfert la dispoziție până la sosirea autobuzului care ne va duce înapoi spre Colmar. Tocmai bine, ni s-a făcut foame, așa că ne vom petrece ultimele momente ale vizitei în Riquewihr mâncând. Și nu oricum și orice, ci regalându-ne cu un prânz pe cinste la Le Lion Rouge Caveau et Winstub din Place Voltaire nr. 2.

Evident, îl alegem fiindcă se găsește imediat lângă locul unde ne depozitase trenulețul, dar și pentru că ne plac terasa cu 4-5 mese și băncile de piatră, tocmai potrivite pentru savurat o înghețată la umbra unor copaci falnici.

Este trecut de patru după-amiaza și găsim o masă liberă. Sărim iute peste pagina cu tartes flambées - ne-am fript o dată și a fost de ajuns :(( - și comandăm pentru mine gratin de spätzle aux lardons et munster (paste cu bucăți de șuncă și brânză Munster, gătite la cuptor) și pentru Adrian cuisse de canard confit, frites et salade (pulpă de rață prăjită în untură și conservată tot în untură, servită cu cartofi prăjiți și salată). Mâncarea se topește în gură :P, caloriile se adună dar ce ne pasă, doar suntem în vacanță.

Udăm totul cu o carafă de 500 ml de Pinot gris și una cu apă gazoasă și în total plătim 38 de euro. Nu-i mult, dar nici puțin, iar ca bonus primim... Doamne ferește! =))nimic din partea casei, ci zâmbetul larg al patronului guraliv, cu care intrăm în vorbă. Ne povestește despre „mon petit vigne” de 20 hectare din care trăiește cu toată familia (soție, 3 copii adolescenți, bașca soacra), după care se îndepărtează fredonând ca să preia o altă comandă. Adrian îmi șoptește că omul e... luat ;). Așa o fi...

Dacă la masă n-am avut parte de bonus, surpriza vine de vizavi, de la patronii Dopff & Irion, care au organizat o degustare gratuită. Eu renunț, deja mi-am consumat porția zilnică de vin, dar îmi face cu ochiul o felie de cozonac. Adrian, în schimb, așa cum era de așteptat de altfel :) , nu rezistă tentației și se servește cu un păhărel de Riesling.

Ne înființăm în stația de vizavi de clădirea Poștei cu 10 minute înaintea orei prevăzute pentru sosirea autobuzului, așa că am timp să mai cerșesc o țigară și s-o fumez cu deliciu. Dragul de 106 își face apariția punctual și peste 40 de minute ne lasă în deplină siguranță în gara din Colmar, de unde o luăm cătinel spre casă, bucuroși că am petrecut o zi minunată în două dintre cele mai frumoase sate de pe Drumul vinului alsacian.

În mintea, sufletul și... cerul gurii :)) voi păstra mult timp de acum încolo Riquewihrul, cu casele sale de basm, decorațiunile de Crăciun în plină vară, firmele haioase, turnurile și cramele de unde vinul local se revarsă (în cantități controlate) spre marele deliciu al turiștilor.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4950 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI