Viena 'de altadata'

TIPĂREȘTE

Desi titlul induce in eroare, de fapt acest review este o comparatie intre Viena vizitata acum 8 ani si Viena de azi. De fapt Viena “de altadata” nu prea o mai simti decat daca alegi in mod special sa te duci la unul din concertele organizate prin diverse locatii (Opera, Hofburg, Schonbrunn)... dar acestea sunt la preturi destul de piperate.

Poate ca am perceput eu altfel orasul atunci pentru ca eram mai tanara si puterea de cumparare a romanilor era totusi mai buna. Acum... am distins un fel de gri. Pe fetele oamenilor in metrou, in imbracamintea purtata, chiar si in comportamentul persoanelor aflate in serviciul de relatii cu publicul. Ca sa nu mai spun ce “gri” am vazut cand am inceput sa intru prin magazine si mi-am dat seama ca sunt mult depasita de situatie. Nu m-am putut lipi decat de niste solduri de la H&M. Ei, dar sa fim optimisti... exista magazin Ara (de pantofi, pt. cine nu stie) pozitionat strategic pe Mariahilfer Strasse!!! La preturi conforme cu zona unde se afla amplasat. Suvenirurile... depinde prin ce zona intri. De data asta, inima mi se oprise la o umbrela cu imprimeu dupa un tablou de Gustav Klimt. Nu mi-am luat-o din shop-ul aflat in Palatul Belvedere (9,90 euro)... ca dupa aceea sa o gasesc prin centru intre 11-12 euro si sa culmineze cu pretul din aeroport: 14 euro. Asa ca... am ramas fara ea.

De deplasat... foarte mult cu metroul. Distantele sunt mari, iar eu obosesc si numai prin muzee. Ce am observat: s-au inmultit f. mult natiile adiacente: musulmani, asiatici, etc. In momentul intrarii in metrou, toata lumea se repezea la cate un scaun liber. Nu conta absolut deloc ca era desenat semnul cu scaune rezervate pentru: batrani, femei gravide, handicapati, femei cu copii mici. Si erau destul de multe aceste scaune. O singura data s-au ridicat rapid 2 persoane cand au vazut o batranica. Nimeni nu s-a sinchisit de persoanele cu handicap si femeile cu copii. Cu capul bagat in tableta/ smartphone sau o carte, mohorati, nu erau atenti la nimic din ce se intampla in jur. Bineinteles, am avut parte si de vesnica cersetoare romanca, dar care, de data asta nu s-a incadrat deloc in peisaj. Adica nu era tiganca, era romanca 100 %, in jur de 30 de ani, fara nici o problema vizibila (deci apta de munca) si acoperita ca o musulmana pt. inducere in eroare. Pe ceilalti, ca doar noi am auzit cum “boceste” in romana.

Informatiile pe care le-am gasit pe site-uri inainte de plecare nu erau deloc conforme cu realitatea. Singura surpriza placuta a fost la Vienna Card care, la acelasi pret afisat (19,90 euro), cuprindea mult mai multe obiective. La site-ul dedicat exclusiv Prater-ului sunt trecute variante de economisire a banilor: achizitionarea unui card cu o valoare aleasa de dvs. : 22,42,102 euro, etc. Care in acest pret contin o brosura de 2 euro si ai o reducere medie de 10 % la toate atractiile. La cea de 102 euro mai primeai si o cursa gratuita. Nimic mai neadevarat!!! M-am prezentat frumos la ghiseul de informatii din intrarea aflata in zona statiei Praterstern, unde domnisoara mi-a replicat sec ca nu exista astfel de carduri. Si nici nu mi-a spus despre acea brosura de 25 de reduceri care vine la pachet cu Vienna Card.

Intre timp au mai aparut cateva atractii pe lista, construite in ultimii ani. Printre ele: Muzeul de ceara Madame Tussaud, amplasat la intrarea in Prater. Nu pot sa-mi dau cu parerea despre el, deoarece am renuntat la ideea de a-l vizita cand am vazut pretul: 18,50 euro/adult. Exista o reducere cu Vienna Card, dar nu suficienta ca sa ma impulsioneze. Un alt muzeu nou deschis este cel descris in review-ul despre Novotel, Haus des Meeres. Dupa cum am scris si acolo, tarif prea mare pt. ce ofera. Comparativ, la Gradina Zoologica pe toti trei ne-a costat 33,50 euro (cu reducerea aplicata). Aveam si un voucher de reducere la un restaurant care, nu stiu cum se face, dar se afla in afara arealului gradinii. Asa ca, daca ieseai sa mananci, trebuia sa platesti din nou intrare, mai ales ca se afla in partea cea mai “inalta” a gradinii si ramasese cam jumatate nevizitat. Nu mi s-a parut ca ar fi ceva nou in Gradina Zoologica, doar unele zone se aflau in reconstructie. Si un punct pe plus... la iesire din parc se afla un magazin de ciocolate Lindt, care aveau oferta la toate produsele de Paste: reducere 50 %. Cum la noi inca nu au sosit Sarbatorile Pascale... am dat lovitura, ca sa zic asa.

O noutate este un parc de distractii care, dupa mintea mea, este construit undeva la periferie, Familypark Neusiedlersee. Este gandit pt. copii mai mici, cu tiribombe pe masura lor, unde toata familia sa-si petreaca ziua. Noua oricum vremea nu ne-a permis sa mergem, dar si daca ar fi fost frumos nu cred ca am fi facut-o. Din nou, preturi f. mari (ma gandesc ca se platea o intrare si te dadeai in ce vroiai, cum este parcul de distractii din Madrid) si reducere doar pt. copiii sub 3 ani (!!!). Pret: 18 euro/persoana. Deci... ne-ar fi costat distractia 54 euro plus mancare/ bautura.

Dintre muzeele deja existente, dar pe care nu apucasem sa le vizitez data trecuta, enumar Kunstistoriche Museum care avea expusa, incepand cu 1 aprilie, o colectie-tezaur fabuloasa din aur. Intrarea: 13 euro/adult (cu reducere). Voucher de discount 10 % la cafeneaua-restaurant de la etajul 2, care avea niste preturi incredibil de mari. Asa ca m-am multumit cu o felie de tort si un pahar de vin rosu. Intre timp, restul trupei vizita Muzeul de Stiinte Naturale (aflat vizavi). Aici: copiii au intrare libera, adultii: 20 % reducere (cred ca in final a platit cam 8 euro sotul). Si al doilea obiectiv ramas nebifat: Palatul Belvedere, partea de sus, care acum 8 ani era in reconstructie. Aici, depinde cat e de vigilent vizitatorul. La intrare in gradina se afla o toaleta cu plata: 50 eurocenti. Normal ca daca o vezi... te gandesti ca nu exista toaleta in palat. Total gresit: exista toaleta in palat, evident gratuita. Tot in palat, unde este toaleta (adica la nivelul -1) este si spatiu de depozitare, unde iti poti lasa haine, rucsac, etc. cu moneda pe care o recuperezi ulterior. Evident, daca nu stii, te duci la garderoba de la parter, cu plata: 50 eurocenti. Nu e vorba de bani in final, pt. ca sumele sunt modice, e vorba de principiu. Intrarea in Palat: 11,50 euro/ adult (cu reducere). Casa de bilete se afla in parc. In momentul in care am cerut biletul in engleza mi s-a raspuns in... rusa!!! N-am inteles de ce. Probabil sunt mai multi turisti rusi. Palatul este f. frumos, contine si o expozitie permanenta Gustav Klimt. Gradinile se pot vizita gratis, sunt superbe, mai ales ca ziua pe care am ales-o a fost insorita.

Am incercat sa vizitez si Casa lui Mozart, dar nu am reusit. Am nimerit in acelasi timp cu un grup de vizitatori adolescenti (vreo 30) din Italia. Cand am intrat era doar ghida grupului la ghiseu, iar “casierul” cauta cu disperare 30 de aparate-audio in limba italiana!!! Ar fi putut sa ma serveasca cu un bilet, tinand cont ca eram doar o persoana si nu-mi trebuia nici ghid-audio, dar... in fine. Cand am vazut oricum puhoiul de copii in spate (care probabil nu aveau nici o legatura cu Mozart) am decis... mai bine nu. Am intrat din nou in Stephan’s Cathedral. In jurul catedralei nu prea m-au mai incantat puzderia de vanzatori imbracati in haine de epoca care incercau sa-ti vanda bilete la concerte, si nici trasurile... tot ce am simtit a fost mirosul f. neplacut de balegar. Sincer, nu cred ca e cazul sa fie un astfel de miros in jurul unei catedrale.

In zona respectiva au aparut si ceva restaurante mai ieftine, gen “impinge tava”, unde poti manca linistit la preturi bune. Exista si un Mc Donalds pentru doritori. Bomboane/ciocolate Mozart pe toate drumurile, dar trebuie sa cautati mult pana sa gasiti un pret multumitor (atentie, deja in aeroport nu mai sunt preturi de duty-free). Eu am gasit cel mai ieftin la un magazin mic din apropierea hotelului, pe colt cand traversati dinspre statia de metrou: varianta destul de mare, cu inimioare Mozart: 3,99 euro.

Vienna Card ofera detinatorilor posibilitatea de a cumpara asa-zise amintiri vieneze la pret mai mic. Eu am optat pt. un ursulet mic, care, sincer, la cum arata, nu merita banii: 7 euro. Cea mai “frumoasa” oferta mi s-a parut umbrela, dar tinand cont ca partea expusa intemperiilor este alba... e doar de fantezie!!!

Am mers din nou in zona UNO City unde, intre timp, s-au mai construit niste “colosi” moderni, dar, in afara de persoane aflate la team-buildinguri, zona mi s-a parut “fara viata”. Chiar daca include si blocuri de locuinte. Existau niste “carucioare” ambulante cu cafea calda... idee romaneasca, desigur!!! O cu totul alta senzatie am avut cand am vizitat zona Nation's Park din Lisabona. Acolo se simtea pulsul vietii.

Si, din pacate, cea mai neplacuta experienta am avut-o in aeroport. Unde ne-am simtit ca niste outlaws (fara exagerare). In primul rand am avut ghinion, deoarece vremea urata nu ne-a permis sa ne mai plimbam prin oras, asa ca am plecat mai repede spre aeroport (linia S7, alegeti bilet pe 2 zone) si am ajuns cu 4 ore inainte de decolare. N-are nimic (in gandul meu), mai servim cate ceva, poate trecem de check-in mai repede si ne scaldam ochii/ golim buzunarele prin duty-free-uri. Nimic mai nerealist!!! In primul rand trebuie sa fii pe faza in ce directie o iei cand iesi din tren. Bineinteles ca noi am luat-o in directia gresita, dar exista totusi o tabela pe care scria f. clar la ce case se face check-in-ul si poarta de imbarcare pt. zborul Tarom (chiar daca mai erau 4 ore). Asa ca ne-am intors in punctul 0, adica statia de tren (a fost cea mai usoara varianta) si de acolo am luat-o la dreapta dupa sageata pe care scrie spre zona 1,1A, 2. Ajungi imediat la un lift. Contrar indicatiilor de langa lift, butoanele respective nu exista in lift, unde trebuie apasat pe butonul E0. Care te scoate direct in vant, in aer liber, langa o parcare. Pt. ca, trecand 8 ani, s-au mai schimbat lucrurile si a aparut un nou terminal (sper sa nu spun prostii). Asa ca o iei frumos prin parcare, nu intri pe nici o usa, cotesti din nou la dreapta printr-un fel de tunel si de acolo o tii drept. Pana ajungi exact in zona de check-in (pt. Tarom casele 192-193). Bineinteles, inchise la ora aceea. In zona este o cafenea si un restaurant unde poti manca. Stam, stam, vedem automatele unde poti sa-ti faci check-in automat, vreo 4 case unde poti lasa bagajele. Ma uit la ceas: 3 ore pana la decolare. Impacientata ca probabil trebuie sa strabatem tot aeroportul pana la portile D (cum am patit cam peste tot), ma gandesc ca nu poate fi f. greu sa faci check-in-ul automat. Doar suntem in anul 2013 si toata familia are carduri Flying Blue. Ma duc la un automat unde un domn f. politicos imi explica pasii: nimic mai simplu, bagi cardul, alegi carei companii aeriene apartine, alegi zborul si asta-i totul. Bineinteles, de ce sa fie atat de simplu cand poate fi greu. Pt. ca, bineinteles nu exista card Tarom. Exista card KLM si card Air France, care se presupune ca sunt in aceeasi alianta cu Tarom. Se presupune gresit, din moment ce am incercat ambele variante si nu am gasit zborul Tarom. Iar la final, mesajul incurajator: “nu s-a gasit acest client in baza de date”. Deci... card Flying Blue= 0!!! Chiar sunt curioasa cand voi atinge nr. de mile aeriene limita, daca voi putea plati ceva cu ele. Ma intorc spasita la scaunul care intre timp se ocupase (ca nici nu sunt prea multe in zona): asta e, asteptam check-in-ul clasic. Peste un sfert de ora, vad ca la una din case apar 2 persoane in uniforma... ma bucur, hai repede, ca se face check-in-ul mai devreme. Inaintea noastra 2 persoane. Cand ajungem si noi, ne impotmolim (precizez ca era doar o casa deschisa, nu doua). Intr-un final aflam si de ce: domnisoara/ doamna era incepatoare si era asistata de colegul din spate. Bineinteles: unde sa punem un incepator? La casa de Tarom, ca doar n-o sa-i stresam pe ceilalti. Cand ma vede colegul ca incep sa dau semne de enervare (nu de alta, dar mai eram si sprijinita de baston, fiind persoana cu handicap) baga un pic de viteza, o ajuta mai temeinic pe colega. Imi explica ca de fapt colega incearca sa ne dea 3 scaune unul langa altul (desi nimeni nu-i ceruse lucrul respectiv), cand de fapt se vedea clar ca se misca cu viteza melcului obosit (nici nu stia sa tasteze la calculator). Asa ca... dupa vreo 10 minute (aproximativ) si vreo 3 bilete gresite... primim locurile in avion. In sfarsit!!! Dupa noi, potopul.

Baga viteza, fericiti, repede spre portile D. Nu e cazul sa va grabiti, fiindca sunt f. aproape (ca sa nu zic chiar dupa colt). In drumul nostru un duty-free mare. Intram prin el... lasa ca luam din altele, dupa ce trecem de control. Mai intai controlul documentelor. Doua ghisee: la unul coada, la altul nu. Cel cu coada: toate pasapoartele, observ ca sunt in principal asiatici. Cel fara: UE. Fericita... la UE. Fericita degeaba. A durat 10 minute pana am fost ok, eu cu copilul. Ba era ceva in neregula cu cardul meu de identitate, ba cu pasaportul copilului. S-au sfatuit intre ei, au mai verificat de 3 ori. In final am fost ok. Sotul glumea din spate: “ Nu va vede calculatorul ca ati intrat in tara? ” Eu, deja nervoasa ca el a trecut imediat. Si ne-am trezit in fantastica zona rezervata tarilor nedorite, fara posibilitatea de a te duce spre alte porti, fiindca peste tot erau filtre de control. Am observat ca alaturi de noi sufera si Turcia si Rusia. Deci, in cei 8 ani care au trecut... am realizat ceva. Am intrat in UE prin usa din dos. Si ni s-a taiat accesul la aeroportul din Viena (probabil nu e singurul loc). Ce ni se ofera: un magazin de suveniruri, de unde am cumparat un magnet si un calendar 2014 (mai scump, din moment ce n-am avut minte sa le cumpar din oras); un asa-zis magazinas duty-free, de unde efectiv nu ai ce cumpara (pe langa faptul ca sunt si scumpe), unde am scapat de pumnul de monede ramase cumparand o cutie cu bomboane Mozart, un magazin de haine barbatesti (impropriu magazin, niste rafturi cu umerase) - n-am retinut firma. In schimb 2 magazine f. importante si probabil dorite de nefericitii care ajung in zona respectiva: Swarovski si Frey Wille (care stie toata lumea ce preturi “mici” are). In rest, un restaurant, niste tonomate cu bauturi, un magazin cu delicatese de ciocolata. Zona cu 7 porti de imbarcare (inchipuiti-va ceva gen plecarile interne din Henri Coanda), dar mult mai fraiera ca la noi. Adica la genul vreo 14 scaune, in rest o cafenea unde puteai sta doar daca consumai. Exista intr-adevar o zona de asteptare cu scaune, dar care nu avea nici o legatura cu portile de imbarcare, asa ca tot trebuia sa dai ture sa vezi: a inceput-n-a inceput. Aici mi-au placut niste scaune gen fotolii de masaj pe care-ti puteai intinde picioarele. Si o zona amenajata pt. fumatori, sub forma unei cabine telefonice mari, in care intrai si stateai la masuta in picioare. Interesanta ideea, mai ales ca astfel toata lumea e fericita.

Ce m-a izbit cel mai mult. Trecerea prin filtru: fix in fata portii de imbarcare. Nu sunt eu umblata prin f. multe aeroporturi, dar tot sunt prin cateva si asa ceva nu am vazut de cand sunt. Deci exact inainte sa te urci in avion, treci prin filtru, te dezbraci, te imbraci, te descalti, te incalti, arunci lichidele (!!!) chiar daca sunt cumparate tot din aeroport poate. Cel mai mare infractor: copilul, in varsta de 6 ani si 8 luni. De parca nu era clar de ce a tiuit detectorul: fiindca avea blugi cu fermoar si capse, daca nu v-ati prins!!! Nu, l-au intors pe toate partile, l-au pus sa se urce cu fiecare picior separat si sa ramana cu el apasand cu talpa pe clapeta (normal ca a trebuit sa-i explic eu ce se intampla). In final: bifa de ok. Lucrurile au mers f. greu, deoarece avionul era plin de familii cu copii care, ca si noi, se intorceau din excelenta vacanta de primavara.

Nu conteaza ca a durat mult... oricum avionul nu a sosit. Normal, doar vine din Romania. Dupa ce ai trecut de filtru, troneaza automate cu bauturi la preturi... sa nu spun de care. O sticla de cola de 05 l: 3,80 euro. Coanda e parfum. Toata lumea se abtine din greu la gandul bauturilor din avion. Care nu mai vine. Intre timp, 2 persoane “foarte” simpatice si amabile incep sa se plimbe cu zambetul pana la urechi printre pasageri: “biletele la bifat, va rog”. N-am inteles de ce. Unii au intrebat. Raspuns: ”Asa se procedeaza peste tot, masuri suplimentare de siguranta”. Aiurea... domnilor, nu suntem chiar prosti. Cand au fost bifate biletele noastre, eu eram la toaleta. Cand am aparut... normal, am fost o figura noua pe care nu o vazuse “bifatorul”. S-a apropiat de mine cu zambetul tamp. Mai ca nu i-am dat cu biletele in cap si i-am spus ca le-a mai verificat o data pe un ton destul de ridicat. In momentul acela au realizat ca au sarit calul si s-au oprit din verificat. Intre timp incep sa treaca pasageri pe langa noi zambitori: a ajuns avionul. Eu, in gand: "lasa ca vedeti voi ce va asteapta la plecare”. Intr-un final incepe imbarcarea. Care a constat oricum in verificarea biletului. Il puneai singur deasupra unui cititor de cod de bare si se deschidea usita magica. Moment in care este descoperit un pasager care avea bilet la alt zbor!!! Pai cum doamne iarta-ma a trecut respectivul si de filtru si de bifa de verificare???!!! Doar codul de bare l-a dat in vileag. Surprinzator, dar adevarat.

Pana la urma ne-am urcat in avion, comandantul: “Ne cerem scuze pt. intarziere”. PUNCT. Atat, nici o explicatie suplimentara. Legat de ultima revista Tarom, as dori sa precizez ca este inexacta. La dus toti eram fericiti cand am gasit un articol in care scria ca targurile de Paste (cu oua, smecherii, trenulete) dureaza in Viena pana in 9 aprilie si erau insirate si 3 piete unde te puteai delecta. Bineinteles... au fost valabile pana in 1 aprilie. Normal, fratilor din moment ce a trecut Pastele. Mai verificati ce scrieti inainte de a da drumul la imprimare. Ne-am delectat cu cate 2 pahare de bauturi fiecare. Mancarea a fost buna pe ambele zboruri. Am ajuns cu intarziere de vreo 20-30 minute, nu stiu exact. La aterizare nimeni n-a mai aplaudat (ca pe vremuri). Oare de ce? Sa fie rusinea, jena de a fi roman si de a te simti umilit. Nu cred, ca am mai avut momente neplacute prin diverse tari si aeropoarte. La mine am recunoscut sentimentul, desi e greu de pronuntat: scarba de a fi roman si de a nu te indrepta spre nimic mai bun. Probabil multi simteau ca mine.

Eu personal nu mai revin in Viena decat daca castig vreo excursie (probabil nu va fi cazul). Am vazut-o de 2 ori, e suficient. Mai sunt si alte locuri de vizitat pe lumea asta... daca voi avea cu ce. Daca copilul meu va dori sa revina... o va face cand va fi adult, pe banii lui.

---

VIZUALIZĂRI: 5281 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI