La Veliko Târnovo iar și iar...

TIPĂREȘTE

De ce tot revin într-un orășel când filozofia mea de excursionist este să nu calc de două ori în același loc? Pentru că în orașul cu aer medieval nu ne plictisim niciodată. Sau pentru că ni se face dor să mâncăm la Shtastliveca, (și eu îl pocesc de fiecare dată, cred că se citește Șastliveța, e mai bine, nu?) unde, pe lângă o masă delicioasă avem parte și de o priveliște de vis. Ne mai este de folos și dacă trebuie să ne cumpărăm ornamente pentru pomul de Crăciun, mai deosebite decât cele de pe la noi, ni se pare nouă, și de câțiva ani de când am descoperit magazinele lor Denix, am mers în fiecare an să cumpărăm. De atunci facem și campionate cu cel mai frumos brad și îl alegem pe cel mai deosebit prin vot. Motivul a devenit gratuit pentru că ni s-a umplut podul de ornamente, dar noi ne ținem de el înainte.

Alegem de câțiva ani buni Veliko Târnovo și pentru cazarea ieftină, când avem de pus țara la cale, iar în casele oricăruia dintre noi nu mai încăpem, pentru că suntem mulți. Cel puțin o dată pe an, chiar și numai de dimineață până seară dăm o fugă până în orașul care ne scoate mereu din încurcătură când nu mai știm încotro. Nu ne-am săturat de el, mai avem lucruri de văzut și pe drum, la dus și la întors, așa că rămâne pe listă permanent.

Cine mai pleacă de acasă pe 9 decembrie? Prea puțini turiști, iar asta ne-a permis să trecem imediat prin punctele de control de la Giurgiu - Ruse, să plătim taxa de pod (13 lei la dus și 4 leva sau 2 EUR la întoarcere), să luăm vignieta de BG din vamă (15 leva) și să ne oprim după primul sens giratoriu pentru că la casa de schimb de vis-a-vis (pe sensul de întoarcere spre țară) am avut întotdeauna cel mai bun schimb valutar. De data asta am schimbat numai lei, iar schimbul a fost 100 lei = 41 de leva. În Veliko Târnovo (unde sunt destule case de schimb valutar) am schimbat 100 lei = 40 de leva. Făcusem o socoteală și tot mai bun era schimbul din EUR, dar pentru câțiva firfirici nu ne-am mai complicat.

Conform obiceiului de a vedea câte ceva și pe drumul de dus/întors, mergând pe E85, pe drumul Giurgiu - Ruse – Byala... spre Veliko Târnovo, de data asta ne-am oprit la podul de la intrarea în Byala, Podul Belenski care traversează râul Yantra. Mai mult ca sigur toată lumea care traversează Bulgaria pe aici îl știe pentru că este paralel cu șoseaua și arcele lui sar în ochi. Este un pod la care noi ne-am oprit de mai multe ori, ne place să-l traversăm și să coborâm puțin în lunca râului unde sunt niște măsuțe cu bănci din lemn. Podul a fost construit de un renumit inginer bulgar, care a mai făcut și alte monumente celebre în zonă și nu numai, iar statuia lui se află la unul din capetele podului. La jumătatea podului sunt două panouri: în stânga, unul cu anul de construcție, iar în dreapta altul cu anii de reconstrucție după inundațiile de la sfârșitul anilor 1800 care au distrus jumătate din pod. La baza podului sunt mereu pescari, ceea ce îi înnebunește pe pescarii noștri și de fiecare dată își promit că data viitoare facem o pauză mai lungă acolo. Până acum n-a fost nici o pauză mai lungă.

Înainte cu vreo 20 de km de Veliko ne-am abătut la Nikopolis ad Istrum, un oraș colonial fondat de împăratul Traian pentru a comemora victoia sa asupra dacilor, un loc plin de istorie pe care nu reușesc deloc să îl văd. Nici de data asta n-a fost să fie. La poarta cetății era un afiș că de la 1 decembrie până la 1 martie cetatea este închisă. Cum eram în 9 decembrie, ne-am mâncat sandvich-urile cu care plecasem de acasă în parcarea din fața cetății și ne-am luat gândul și de data asta. Ce aș vrea să spun totuși este că din drumul principal sunt mai multe puncte în care se poate face la dreapta pentru Nikopolis ad Istrum. Cum veneam de la Ruse – Byala, noi am luat-o după primul indicator și am mers vreo 2 km până în sat, pe o șosea foarte bună și apoi încă 3 după cum zicea indicatorul din mijlocul satului, dar nu cred că sunt 3 km. Drumul bun până la cetate pe partea asta. Când am plecat n-am mai luat-o pe unde am venit pentru că mai era o bretea care eram siguri că ne scoate tot în drumul principal, nu avea cum altfel și ne gândeam că mai scuteam câțiva km. Așa am făcut, dar drumul acela a fost groaznic. Nu sunt decât vreo 2 km dar mai bine îi făceam pe jos... Ne-a scos într-adevăr în șosea și acolo era un alt indicator. Ar fi bine ca pe acesta să îl ocoliți și dacă vreți să mergeți la cetate să o luați după primul indicator cum vii de la Ruse, sau al doilea dacă vii din sens opus.

Aceste două opriri erau prevăzute de acasă, dar dacă n-a fost să fie Nikopolis ad Istrum și pentru că era încă devreme și o zi superbă (mașina ne arăta 15 grade, dar se resimțeau mai multe din cauza soarelui), ne-am abătut pe la Cascada Kaya Bunar, Hotnitsa după cum este mai bine cunoscută, după numele satului în care se află. Ea nu era în plan pentru că am mai fost, dar cum nu ne-a ieșit cu cetatea trebuia să ne umplem timpul cu altceva. Așa că de la jumătatea satului Samovedene, cu 3 km înainte de Veliko Târnovo, am făcut dreapta, apoi stânga la prima intersecție și am mers cam 9 km pe drumul principal. Indicatoare la fel ca la celelalte vizite, niște plăcuțe cu Ekopateka pe care poți să nu le vezi dacă nu ești foarte atent. Poate un pic mai dese. Dar la cascadă lucrurile s-au mai schimbat de la ultima noastră vizită. Pe platoul din față, unde ultima dată era doar un foișor, acum erau mese, șezlonguri, o trambulină, loc de grătar cu ustensile și tot ce trebuie, niște aragaze plantate pe afară, un chioșc cu băuturi, câteva căsuțe... frumușel.

Am admirat cascada și micul lac în care se varsă și am refăcut traseul care începe în stânga, cum te uiți la căderea de apă, care are mai multe porțiuni cu scări și podețe din lemn până am ajuns deasupra cascadei și mai departe prin canion până am ajuns la podețul pe care ar fi trebuit să traversăm ca să trecem pe peretele celălalt.

Toată ecopoteka înseamnă o plimbare de acest fel și cu toate că traseul se face în mai puțin de 1,5 ore n-am mers mai departe pentru că ar fi însemnat să întârziem prea mult. Și oricum am făcut acest traseu cu altă ocazie și sper să mai ajungem. Pentru amatorii de drumeție pot să spun doar că este accesibil tuturor categoriilor de plimbăreți, dacă sunt atenți la încălțări și la treptele din piatră pe care poți aluneca. Am părăsit cascada și lacul turcoaz fără părere de rău pentru că știm că o să mai ajungem, drumurile la Veliko nu s-au terminat. Am ajuns în oraș la amiază și după un check-in rapid am lăsat totul în cameră și am ieșit pentru o parte de plimbare pe lumină.

Pentru că s-a scris foarte mult despre Veliko Târnovo, n-o să mă pierd în detalii, dar o să fac și eu rezumatul meu pentru că s-au adunat ceva drumuri. Ieșirea din decembrie a fost din categoria celor spontane, motivul fiind ornamentele pentru brad și casă dar o să fac un rezumat al vizitelor noastre, numai pozele vor fi doar din acest sejur, chiar dacă mai cenușii un pic.

Am fost în toate anotimpurile la Veliko și cu toate că primăvara-vara când natura explodează este cel mai frumos, ca peste tot de altfel, nouă ne-a plăcut oricând. Este un oraș pe care îl poți bifa într-o vizită de 2 zile, ajungând să treci pe la toate obiectivele importante, sau revenind mereu și mereu pentru că nu te-ai săturat de străduțele înguste și întortocheate și pentru că tot timpul ai senzația că mai ai ceva de făcut. Cel mai important lucru pe care trebuie să îl știi referitor la străduțe, este că nu trebuie să-ți faci griji că te vei rătăci. Toate străduțele acelea înguste și întortocheate te vor scoate mai devreme sau mai târziu în drumul principal, așa că îndrăzniți să vă afundați pe ele fără nici o teamă.

Veliko Târnovo este reședința regiunii cu același nume din Bulgaria și pentru că a fost capitala țarilor mulți ani se mai numește și Orașul Țarilor. Este situat pe râul Yantra, iar orașul vechi se află pe 3 dealuri: Tsarevets, Trapezitsa și Sveta Gora, cel mai renumit fiind Tsarevets, dealul pe care se aflau reședințele țarilor dar și ale patriarhilor. Denumirea vine de la cuvântul turn (tron) care de-a lungul anilor s-a tot transformat până a devenit Târnovo si Veliko (Mare) care voia să transmita mărimea și frumusețea locului.

Cetatea medievală, Tsarevets este simbolul orașului și vederea din vârful dealului, acolo unde se află Catedrala Patriarhală merită toți banii. Am vizitat cetatea de 2 ori. Nu știu dacă mai este la fel, dar când am vizitat-o noi, după poarta de intrare era un teatru de păpuși de unde puteai afla istoria cetății și a locului, spusă în mai multe limbi, printre care și română. În cadrul cetății se află și ruinele fostului Palat Regal și cartierele bogaților din acea vreme, Turnul lui Balduin (Baldavin) unde a fost închis împăratul bizantin înainte să fie executat, dar și o terasă unde poți face un popas.

În afară de vizita extrem de plăcută, cetatea îți poate oferi spectacole de lasere și lumini demențiale. Am prins câteva de-a lungul anilor, dar cel mai tare a fost cel dintr-o noapte de revelion, în anul 2009, pe care l-am petrecut la Hotelul Rashev, care avea/are o vedere extraordinară spre cetate, așa cum are și Hotelul Yantra. Spectacolele au loc dacă se vând bilete de minim 300 de leva, sau dacă primăria consideră că este cazul din cauza numărului mare de turiști. Poți să-l urmărești din multe puncte ale orașului, nu este nevoie să cumperi bilet neapărat. Dacă auziți repetat cum bat clopotele din cetate înseamnă că va urma un spectacol de sunet și lumini așa cum rar vezi. Tot clopotele anunță și sfârșitul spectacolului.

Cum am abordat noi orașul ăsta? Aproape de fiecare dată, oriunde am fost cazați, am luat ca punct de reper artera principală care străbate orașul și n-o să vă înnebunesc cu prea multe denumiri pentru că ea începe, undeva în zona pieței agroalimentare și până la Cetatea Tsarevets trece prin 4-5 denumiri.

Oriunde am stat, de fiecare dată ne structurăm zilele, care de obicei sunt două, astfel: prima zi o luăm înspre piața agroalimentară și cam acela este capătul plimbării, iar următoarea în sens opus, spre Cetatea Tsarevets. Sau invers. Binențeles că acum nu mai intrăm în muzee, biserici, galerii…. decât ocazional, pentru că am văzut cam tot ce se poate vedea în Veliko.

Așa am făcut și acum. În ziua în care am ajuns am plecat de la hotelul nostru, Anhea, situat central, cam la jumătatea distanței dintre Cetatea Tsarevets și piața agroalimentară din Veliko Târnovo și am mers pe partea dreaptă până la țâșnitorile cu apă potabilă de unde bem întotdeauna o apă rece și bună. Apoi, am trecut pe lângă Teatrul Dramatic, o clădire foarte frumoasă, cu scări în capătul cărora se află o terasă unde și noi am zăcut de multe ori și ne-am oprit la piața agroalimentară, Pazari Veliko Târnovo, căreia i-am dat roată, am mâncat o banitsa, soțul și-a cerut nelipsitul castravete murat și ne-am mai cumpărat ornamente pentru grădină.

Ne-am întors spre centru pe partea cealaltă, trecând pe lângă Monumentul Mama (Maika) Bulgaria, ridicat în cinstea eroilor naționali căzuți în războaie, am intrat un pic și în Parcul Marno Pole (parcul central), cu alei și fântâni, acum gătit de sărbătoare, cu căsuțe multe, pentru că aici se desfășoară târgurile de Crăciun, Paște sau alte evenimente. În această zonă este și Primăria, Poșta Centrală și singurul punct de informații turistice pe care îl știu eu în Veliko. Am încheiat seara la Shtastliveca, cu rezervare prealabilă, pentru că nu mai riscăm să ajungem acolo și să nu găsim loc.

A doua zi, dis-de-dimineață am pornit de la hotelul nostru în sensul opus, spre Cetatea Tsarevets. Pe drum sunt câteva puncte de belvedere de unde admirăm de fiecare dată orașul în trepte, unul dintre ele (un balcon suspendat, foarte aproape de intrarea în orașul vechi) fiind construit anul trecut.

Partea centrală a arterei care străbate orașul este Vasil Levski (există în Veliko și o Universitate Militară cu același nume), care continuă cu Nezavisimost și te poartă până în orașul vechi la cele 3 străzi renumite: strada Gurko, marginită de râul Yantra și strada Stambolov, oarecum paralele și strada Rakovski (fosta stradă Samodovska Charshia), între ele fiind așezate, una peste alta, case.

Strada Rakovski începe cu restaurantul, terasa și cofetăria Stratilat și nu trecem niciodată prin dreptul ei fără să ne oprim să bem măcar un ceai. Uneori am mâncat la etaj de unde ai o frumoasă panorama asupra orașului, sau am mâncat jos o prăjitură, pentru că sunt expuse atât de îmbietor. Dacă nu bem, nu mâncăm, tot intrăm până la toaleta de la etajul 1, doar așa ca să nu zicem că nu i-am dat bună-ziua unui loc care ne e drag.

Pe oricare din aceste 3 străzi ajungi la Dealul Tsarevets și la poarta principală de intrare în cetate, iar la Hanul Hadji Nikoli de pe strada Rakovski, unul din cele multe de pe această stradă care s-a mai păstrat, poți face un popas. Am mâncat și noi la han o dată și cu toate că n-a fost rea mâncarea n-am mai repetat experiența. De câte ori trecem pe lângă el intrăm în curte, admirăm restaurantul, grădina de vară foarte frumos decorată, dar n-am mai mâncat. Când am făcut-o am fost singurii clienți, iar de câte ori am mai intrat, rar am văzut oameni la mese. N-aș putea să spun de ce, locul este foarte frumos, deosebit chiar. Hanul a fost construit din dorința unui negustor bogat pe care îl chema chiar așa, Hadji Nikoli, a fost folosit ca muzeu etnografic într-o perioadă, iar între 2005 și 2010 a fost restaurat și a fost deschis din nou publicului, dar fără succesul pe care îl așteptau.

Piața Samovodska Charshia a fost un centru comercial renumit când Veliko era capitala Bulgariei și chiar și acum strada este denumită “a meșteșugarilor”. Aici, sătenii din Samovodene, localitatea care se află la 3 km de Veliko, veneau sa-și vândă mărfurile și chiar și astăzi zona este plină de ateliere meșteșugărești. Este o plăcere să te plimbi pe străduțele acestea pline de ateliere, magazine de suveniruri și artizanat, antichități, obiecte din lemn, cafenele... și nici o vizită nu se termină fără să ajungem și în partea aceasta a orașului.

Și absolut nici o vizită la Veliko nu se încheie fără să bem cea mai bună cafea la nisip, într-un locușor care nouă ne este foarte drag. Nici nu știam cum se numește locul nostru, dar pentru că țineam să vă spun despre el, de data asta mi-am notat. Este vorba de Shekerdzhiinitsa (pe ul. Kapitam Mamarchev nr. 13) dar mai ușor vă orientați după Piața Samovodska Charshia. Imediat cum ieșiți din piață să mergeți spre hotel Yantra sau cetate, pe partea dreaptă este o cafenea mică, cu doar câteva mese, unde o turcoaică face o cafea la nisip excelentă, chiar în fața voastră. Alături de ea, eu împart cu soțul și un cataif bun, iar acolo, printre obiecte vechi, gasiți și o vitrină cu dulciuri turcești de la baclavale până la tot felul de bezele și acadele. Vă recomand din inimă să intrați în micuța cafenea. Sper ca poza să vă ajute un pic la identificarea ei.

În orasul vechi se află concentrate mare parte din obiectivele importante ale orașului pe care le-am văzut și noi de-a lungul anilor și pe lângă care am trecut și acum după ce am plecat de la cafenea. Pentru că întotdeauna ne învârtim în cerc fiindcă nu prea ne place să ne ducem și să ne întoarcem prin același loc, am ajuns și de data asta până la Hotelul Yantra, apoi la baza dealului Tsarevets în fața cetății, căreia i-am aruncat doar o privire și apoi am făcut cale întoarsă spre oraș pe lângă Complexul care include Muzeul de Arheologie, unde sunt artefacte din al Doilea Țarat de la Cetatea Tsarevets și Trapezitsa, dar și o colecție de la Nikopolis ad Istrum, Muzeul Renasterii Naționale și Adunarii Constituante, care se află în clădirea în care primul parlament al Bulgariei a adoptat noua constituție și Muzeul de Istorie Contemporană, plin de uniforme, armament și fotografii din timpul Revoluției. Complexul se află la poalele dealului Tsarevets, foarte aproape de intrarea în cetate.

Foarte aproape de complex se află Catedrala Mare, Catedrala Naşterii Sf. Teotokos, de pe platforma căreia ai o vedere impresionantă asupra dealurilor din jur, a râului Yantra și asupra orașului.

Dar de departe faimoasa stradă Gurkoeste preferata noastră și o plimbare pe strada cu case din lemn, suprapuse, este nelipsită. Nici la această vizită n-am ocolit-o și pe primul rând de scări ne-am abătut în jos, spre canionul și râul Yantra, pe faimoasa stradă pietruită, cea mai veche stradă în stil medieval, care s-a păstrat până astăzi, chiar și unele case. Pe oricare rând de scări poți reveni în bulevardul principal, dar noi mergem până în capăt, aproape de parcul Marno Pole, de unde facem cale întoarsă.

Numele străzii vine de la generalul rus Gurko, eroul care în 1877-1878 a condus trupele și a eliberat Veliko Târnovo de sub Imperiul Otoman. Se spune că strada este neschimbată din Evul Mediu și atrage în fiiecare an foarte mulți oameni. Panorama asupra orașului este cea mai frumoasă de aici, de pe Gurko, iar eu tot visez la o cazare la hanul vechi cu tavernă și multe, multe flori (Hanul Gurko), pentru că de aici mi se pare că ai cea mai spectaculoasă vedere asupra orașului.

Cea mai bună vedere este și asupra Monumentului Asanilor, ridicat în cinstea celor 4 țari care au fondat cel de-al Doilea Țarat Bulgar, Asan (Asen după unele surse), Petar, Kaloyan și Asan al II-lea, impresionant așezat într-o cotitură a râului Yantra, în Parcul Assenovți, de unde sunt priveliști nemaipomenite asupra caselor așezate în trepte. Ca să ajungi acolo trebuie să treci peste podul Stambolov, peste râul Yantra. Lângă Monumentul Asaneștilor se află o clădire medievală care găzduiește un muzeu de artă, Galeria de Artă de unde poți ajunge pe o frumoasă alee, printre copaci, în Parcul Sveta Gora.

Aproape de capătul faimoasei străzi Gurko se află Casa Sarafkina, o casă foarte veche care adăpostește un muzeu etnografic, pe lângă care doar am trecut de data asta.

Și uite-așa i-am dat iarăși roată orășelului în doar câteva ore, trecând pe lângă toate obiectivele importante și locurile dragi.

Aș vrea să mai spun referitor la Veliko despre Muzeul Casa cu maimuță, situat între Halele vechi și bazarul Samovodska (casa a fost a unui negustor bogat și se numește așa din cauza maimuței de pe fațadă), care se află pe două străzi, la fel ca multe alte case din Veliko și că rând pe rând, am văzut destule biserici din oraș, dintre care cel mai mult m-a impresionat Biserica Sfinților 40 de Martiri (Mucenici) , o biserică ortodoxă, care se află lângă vechea cetate, care adăpostește manuscrise rare dar și câteva simboluri importante pentru Bulgaria. De asemenea, țarii importanți ai Bulgariei dar și familii regale și aristocrate sunt îngropate aici.

Am mai văzut Biserica Sf Petru și Pavel care se află la baza dealului Tsarevets, peste drum de Biserica Sfinții 40 de Mucenici, unde sunt niște picturi deosebite, foarte vechi și Biserica Sf Dumitru, care îmi vin acum în minte, dar cred că sunt mai multe în care am intrat de-a lungul timpului.

Aproape în toată zona orașului vechi, pe fiecare clădire părăginită sunt scene de grafitti care ajută puțin arhitectura orașului și nu mai ai impresia de clădiri lăsate de izbeliște.

Deşi nu se află printre primele oraşe ca mărime din Bulgaria, Veliko Târnovo deţine două universități dintre care una reprezintă a 2-a Universitate ca mărime şi importanţă din Bulgaria, Universitatea Sfinţii Chiril şi Metodie, iar cealaltă este Universitate Militară Vasil Levski, de care am pomenit.

Nu am cum să uit de Zilele orasului Veliko Târnovo pentru că atunci este și ziua mea, 22 martie, când toate casele, cele mai multe de sute de ani, arborează steagul Bulgariei, dar și steagul mov al orașului. Dacă vă propuneți o vizită în frumosul orășel este bine să vă gândiți la perioada aceasta pentru că sigur nu veți rata spectacolul de lasere și lumini de la Cetatea Tsarevets și pentru amatorii de atmosferă stradală atunci o să găsiți din plin.

Cumpărături am făcut mereu de pe străzile Vasil Levski şi Nezavisimost (sunt 2 dintre bucățile arterei care străbate orașul, cam până în dreptul Primăriei este Nezavisimost, iar de acolo Vasil Levski, care se termină la piață). Și am cumpărat de multe ori lucruri de calitate și mai ieftine decât la noi. Pot să spun că 10-15% din ce port este cumpărat de aici. Mergând până la capătul străzii Nezavisimost este micuţa piaţă Slaveikov, și ea plină de magazine, de unde se intră spre centrul vechi. Și binențeles cumpărăm prostioare de pe strada meșteșugarilor de la atelierele diverse de acolo, printre care și fideaua pentru cataif, care se face în fața noastră.

Shopping-ul de data asta a constat în cadouri de Crăciun pentru copii și anume cămăși de la un magazin mic, care nu știu cum se cheamă dar este pe partea cu Shtastliveca, foarte aproape, și tot timpul am cumpărat cămăși frumoase de acolo pentru băieții familiei, dar și rochia mea pentru revelion de care am fost foarte încântată, ornamente de la Denix, consumabile diverse la prețuri foarte bune de la DM-ul de vis-a-vis de teatru și strada pe care se află Hotelul Premier de 4*. Am mai fost la piață ca să înlocuim ciocănitoarea luată tot de acolo pe care a trântit-o pisica și a spart-o. La piață, pe lângă multele magazine amestecate cu tarabele de legume/fructe este și supermarketul CBA.

Trebuie să spun despre mâncare pentru că și ea este un motiv important pentru care ne întoarcem la Veliko. Cum probabil cei mai mulți știți, prețurile sunt un pic mai mici în Bulgaria, iar în Veliko am mâncat întotdeauna mai ieftin decât am fi facut-o în stațiunile de pe Valea Prahovei și foarte bun.

Am încercat de mai multe ori mâncarea tradițională bulgărească, adică legume și carne pregătite pe plita încinsă, apoi transferate pe un platou greu de fontă și acoperite cu brânză rasă. Fiecare restaurant are rețeta lui așa că poți spune că mănânci diferit în funcție de unde o faci. Supa de castraveți (tarator) este printre favoritele mele și o mănânc la bulgari sau la turci. Am încercat salata bulgărească Shopska, la mama ei, cartofii care sunt la loc de cinste la Veliko dar și castraveții murați. Îmi plac mult creveții saganaki care sunt diferit gătiți în funcție de restaurant, dar la bază au tot sos de roșii cu mirodenii și brânză feta. În general bulgarii pregătesc felurile cu carne coapte încet la cuptor și pot să spun că astfel carnea se topește în gură. După deserturile lor nu m-am omorât în mod deosebit dar mănânc iaurtul cu miere și nucă și uneori prăjituri de la restaurantul Stratilat, din capătul străzii Rakovski, sau cataif de la Shekerdzhiinitsa unde bem cafeaua aia bună la nisip.

Aproape că nu există drum să nu mâncăm măcar o banitsa, tradiționala plăcintă bulgărească, pe care o luăm de la piață sau de lângă Teatrul Dramatic, iar ca vinuri nouă ne place Mavrud, un soi traditional bulgăresc.

De data asta am mâncat la Shtastliveca, cum am zis. Am fost 3 familii și ne-a costat 164 de leva, mâncare bună, caisate, salate, mix grill, miel la tavă, grătar cu cartofi și o atmosferă foarte, foarte plăcută și ne-am băut cafeaua la nisip la Shekerdzhiinitsa. Dar de-a lungul timpului am mâncat la EGO Pizza&Grill, la hanul Hadji Nikoli, la Stratilat, la Rich unde se mănâncă ieftin... și nu le mai țin minte pe toate, dar nu există unul despre care să spun că nu ne-a plăcut. Am mâncat și la restaurante mai mari de pe arterele principale dar și pe străduțele întortocheate, când am dat de ceva care ne-a făcut cu ochiul. Ne mai place taverna cu acordeoane de lângă Catedrala Mare, aproape de cetate, nu știu cum se numește, dar e fain de tot înăuntru. Dar cel mai des am mâncat și ne întoarcem mereu la Shtastliveca.

Duminică, la plecare am lăsat lumea să facă bagajele, să aducă mașinile, să încarce bagajele... și eu am pornit pe jos spre Arbanași. Mai aveam puțin din cei 3 km când m-au adunat și pe mine de pe drum.

La Arbanași am fost cam de atâtea ori de câte ori am fost și la Veliko pentru că întotdeauna când plecăm spre casă, mergem la Arbanași și de acolo pe o scurtătură intrăm în drumul de Ruse dar nu ne mai întoarcem la Veliko.

Arbanasi este un sat istoric care a fost declarat stațiune, iar în anul 2000 a fost declarat rezervație arhitecturală, fiind inclus pe lista UNESCO. Casele vechi cu garduri de piatră și lemn, înalte, după care abia dacă poți zări ceva sunt atracția satului și au fost renovate în scop turistic, . Numele satului vine de la cuvantul turcesc arnavut, care înseamnă locuitor din Albania sau Macedonia. Din Arbanași, dar și de pe drum, ai cele mai frumoase panorame asupra orașului Veliko Târnovo. La data ultimei noastre vizite am găsit o șosea refăcută, impecabilă și ceea ce m-a bucurat foarte tare este că se lucra la trotuare, pe o parte și pe alta, astfel încât poți merge pe jos un pic mai liniștit decât până acum.

La Arbanași ne plac toate cele aprox 80 de case înconjurate de natură, unele dintre ele muzeu, cele 5 biserici vechi, cea mai mare fiind Biserica Sf Arhanghel Mihail și Gavril dar și cele două mănăstiri, care funcționează și astăzi și pe care le-am văzut și noi, una aproape de intrarea în sat, cum vii de la Veliko, pe partea dreaptă și alta la ieșire, pană la care te abați din șoseaua principală, 2 km.

De obicei ne oprim în parcarea primului hotel de la intrarea în Arbanasi, Sevastokrator, unde ne place pentru că are o terasă de unde Veliko se vede în toată splendoarea. Aici am băut de multe ori ceva. Pentru cei cu copii este bine să știți că hotelul dispune de un loc de joacă cu tobogane, leagăne și trambulină. De data asta am depășit hotelul, am trecut de centrul satului și am ieșit din sat până la Fortăreața Caloianova (Fortress Kaloyanova) , un imens restaurant, pus în mijlocul câmpului, unde voiam să mâncăm ca să mai schimbăm Izvora sau Chesmata, unde mâncăm de obicei.

Clădirea arată impresionant, interiorul la fel, o terasă exterioară care cred că este superbă vara, dar acum nu era nici naiba în restaurant. Nici măcar un client în ditamai hardughia. Așa că am făcut o vizită până la recepție, am luat și noi informații despre cazare, am vizitat baia, deosebită și ea, și am făcut cale întoarsă ca să mâncăm tot la Izvora.

Am parcat în centrul satului și am făcut o plimbare pe jos până la Izvora, unde vă recomand să mâncați mai ales vara, și am mâncat, eu cap de miel, iar soțul un iepure pe care îl mănâncă întotdeauna aici, nu schimbă neam, plus o porție de ardei prăjiți cu brânză, o bere, lipii, un jagermaister și totul a făcut 40 de leva.

Pentru că vremea s-a schimbat brusc și a devenit dintr-o dată foarte frig, undeva aproape de 16, când am ieșit de la masă, am plecat spre casă și cu doar o oprire scurtă la Metro, puțin după 19 eram acasă, foarte devreme pentru noi.

Concluzia este evidentă și cu părere de rău trebuie să spun că d. p. m. d. v. Veliko Târnovo este o alternativă pentru week-end, în defavoarea Văii Prahovei, din păcate.

Chiar dacă am înșirat atâtea obiective, eu vă recomand ca la Veliko Târnovo să vă lăsați pierduți pe străduțele înguste și întortocheate sau pe străduțele meșteșugarilor care duc spre cetate, să mâncați măcar o dată la Shtastliveca și măcar o dată să beți cea mai bună cafea la nisip de la Shekerdzhiinitsa.

---

VIZUALIZĂRI: 10488 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI