ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.10.2016
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
    DIN: Buzău
    ÎNSCRIS: 08.07.15
    STATUS: SENIOR
    DATE SEJUR
    MAY-2016
    DURATA: 1 zile
    familie cu copii
    3 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    CADRUL NATURAL:
    NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 10 MIN

    Villa d’Este din Tivoli – Arta și splendoarea grădinilor renascentiste

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Situat la puțin peste 30 km de Roma, Tivoli este o destinațíe obligatorie pentru cei care îndrăgesc viziunea renascentistă asupra artei îmbinate cu natura. Punctul de atracție al orașului este, de departe, Villa d‘ Este, cu superba ei grădină decorată cu fântîni.

    La Tivoli se ajunge foarte ușor din Roma cu mașina personală, dar și cu trenul, autocarul (există stații dedicate acestei destinații) și chiar cu un tramvai din stația Termini. Noi am preferat să mergem cu trenul și, fiindcă locuiam la Aperthotel Adagio Rome Vatican 4*, aflat lângă stația Balduina, am plecat din acest punct, iar la stația Tiburtina am schimabat către Tivoli.

    Toată călătoria a durat puțin peste o oră, într-o atmosferă plăcută, fiindcă trenurile italiene sunt destul de confortabile.

    De la gară poți ajunge în circa o jumătate de oră la Villa D‘ Este. Prețul de intrare este de 8 euro, cu reduceri pentru studenti si elevi.

    Vila a fost construită între 1550 și 1580 pentru cardinalul Ippolito d‘ Este, numit guvernator de Tivoli de către Papa Julius al III lea. Acest cardinal este fiul controversatei Lucretia Borgia și al lui Alphonso d‘ Este și, de mic, a fost orientat către o carieră ecleziastică, trăind un timp și la curtea regilor francezi. Spun asta pentru a înțelege de ce Ippolito d‘ Este a îndrăgit arta și a promovat curentul renascentist. (familia Borgia a finanțat operele a numerosi artiști, fiind o mecena a artelor)

    Vila tronează asupra văilor din jur, acum pline de plantații de măslini și viță de vie, fiind amplasată astfel tocmai pentru a inspira respect față de posesorul ei, implicit față de funcția acestuia.

    Pereții vilei sunt acoperiți de fresce, cu teme inspirate din mitologia antică, iar vizualizarea lor ne întoarce într-un timp în care fabulosul se împletea cu realul.

    Piesa de rezistență a locului este, fără îndoială, superba grădină renascentistă care înconjoară vila. Aceasta este terasată, între vilă și cea mai de jos terasă fiind o diferență de nivel de 45 m. Artiști și ingineri celebri au conceput această minunată operă de artă, dintre care amintim pe Pirro Ligorio, arhitect, Tommaso Chiruchi, un reputat inginer din Bologna specializat în hidraulică, pictorii Girolamo Muziano și Frederico Zuccaari, dar și francezul Claude Venard, renumit constructor de orgi hidraulice. Impresionantă mobilizare de forțe creative (nu i-am enumerat pe toți) pentru o lucrare cu adevărat monumentală!

    Originalitatea acestei grădini constă în faptul că include un număr impresionant de fîntîni, cascade, piscine, grote, jocuri de apă, alimentate de râul Aniene, din apropirea orașului, care a fost deviat un kilometru pentru a furniza apa necesară, întreg sistemul funcționând fără pompe. Mai mult de atât unele dintre fântâni scot sunete muzicale sau triluri de păsări, fiind concepute ca orgi hidraulice.

    Ca urmare a principiilor estetice ale Renașterii, grădina a fost atent împărțită în compartimente, fiecare având treizeci de metri diametru, dispuse de-a lungul unei axe mediane longitudinale, cu cinci axe laterale. Pentru vizitatorul obișnuit aceasta geometrie este percepută ca un labirint de alei mărginite de ziduri verzi din buxus sau tuia, de arbori diverși, alei care ascund grote, unde susură apa la picioarele unei nimfe și care ascund surprizele cu grijă : fântâni extraordinare, unde apa se joacă, țâșnește, se aruncă în cascade, se împletește în izvoare.

    De pe terasa de 200 m lungime, numită Vialone, situată între vilă și grădini, se deschide o perspectivă largă asupra acestei frumuseți concepute de oameni care stăpâneau, la vremea aceea, principiile științei și care au făcut ca minunea apei – izvorul vieții - să se dezvăluie ochiului într-o manieră specială. Tot freamătul de ape, care degajă o atmosferă proaspătă, vie, are în spatele lui o simbolistică greu de bănuit. Mărturisesc că, fascinată fiind de aceaste grădini, am căutat și înainte de a le vizita, dar și după ce le-am văzut, foarte multe informații, pentru a înțelege mai bine concepția lor. Astfel am aflat că apa care pătrunde în grădini prin Fântâna Ovatto simbolizează de fapt Tibrul, care izvorăște din munți (stâncile din spatele bazinului semicircular al fântânii sunt simboluri ale Apeninilor) care curge apoi prin vale (Cele o sută de fântâni) și ajunge în Roma (Fântâna Rometta).

    Fântâna Ovală a fost una dintre primele fântâni din grădină și una dintre cele mai renumite. Aceasta a fost proiectată de Pirro Ligorio, arhitectul vilei, ca un teatru de apă, ca o pulverizare cu apă într-o varietate de forme. A fost începută în 1565 și s-a finalizat în 1570 și a fost realizată de inginerii Tomasso Como și Curzio Maccarono, fiind decorată cu sculpturi de Raffaello Sangallo.

    Un vas de piatră masivă semicirculară adună apa cascadelor rostogolite pe stâncile de deasupra și o revarsă sub forma unei draperii grele într-un bazin, în care aruncă jeturi de apă și statuile amplasate în grotele amplasate în peretele de stâncă din spatele fântânii. Perdeaua de apă este impresionantă, grandioasă, sugerând importanța apei în general și a Tibrului, în special. Are forma unui ou, de unde și denumirea fântânii.

    Cele o sută de fântâni, care te conduc la Fântâna Rometta, au fost o revelație pentru noi. De-a lungul unei alei, care pare să nu se mai termine, pe un perete acoperit cu vegetație proaspătă sunt amplasate o sută de jeturi de apă care țâșnesc sub formă de evantai printre sculpturi de vulturi, simbol al familiei d Este, iar din gurile unor măști înfățișând capete de lei, curg alte izvoare, tot ansamblul generând un murmur vioi, vesel, încântător. Un joc de apă care îți bucură simțurile, facându-te parte din acest spectacol. Nu întâmplător aceste fântâni au inspirat figuri ilustre ale literaturii italiene și universale.

    La capăt ne întâmpină Fântâna Rometta (Mica Romă), simbolizând Roma antică în miniatură.

    Fântâna a fost proiectată de Pirro Ligorio și construită de Curzio Maccarone între 1567 și 1570 pe o terasa semicirculara largă sprijinită de pilaștri conectati cu arcade. Micile clădiri au fost împărțite în șapte secțiuni, reprezentând cele șapte coline ale Romei și monumentele ei cele mai faimoase. Micul oraș include porți, arcade și statui de marmură.

    În centrul orașului în miniatură se află statuia Roma Victorioasa, realizată în 1568 de către sculptorul Fliemish Pierre de la Motte, plasată în grădină, în 1611. Apa care curge prin bazin reprezintă râul Tibru, barca în fântână, cu un catarg sub forma unui obelisc, simbolizează Insula Tiberina. O caracteristică nouă a fost adăugată la Fântâna Rometta în secolul al 17-lea; un munte artificial, străpuns de grote și peșteri, spre stânga clădirilor orașului. Pe partea de sus a muntelui artificial este o statuie a zeului Aniene (râul care furnizează apa), ținînd în mînă o miniatură a Templului Sibyl. O statuie a unei figuri care reprezintă munții Apenini, care deține un munte în brațe este pe jumătate ascuns într-o grotă. Chiar și celebra lupoaică este instalată în acest ansamblu.

    Fântâna bufniței este situată în partea de sud-vest a grădinii, sub Fântâna Rometta și Fântâna Proserpina. Aceste trei fântâni formează o singură unitate arhitecturală, terasele lor conectate prin scări. Fântâna bufniței a fost construită între 1565 și 1569 de Giovanni del Duca. Comparativ cu alte fântâni din grădină, este foarte formală, amplasat pe o terasa inconjurata de ziduri cu nișe, încununate cu vulturi albi și flori de crin, simboluri ale familiei d'Este. Fantana are o structură separată, și este acoperită în întregime cu gresie policromă. A fost prima fântână cântătoare din grădină, imitând triluri de păsări.

    După cum consemnează istoria, Ipolitto d Este a candidat de cinci ori, fără succes, la funcția papală, concentrându-se apoi tot mai mult asupra vilei, căreia i-a adăgat mereu elemente noi. O vizită a papei Grigorie al XIII-lea, în anul 1572, l-a determinat să renoveze apartamentele sale și să construiască o nouă fântână, numită Fântâna dragonilor. Dispusă central, fântâna este compusă din patru dragoni, dispuși în cerc din gurile cărora ies jeturi de apă și un jet central, foarte înalt, vizibil din toate colțurile grădinii. O statuie a lui Hercule, t rebuia amplasată în apropiere pentru aminti înfruntarea acestui erou antic cu dragonul Ladon, în Grădina Hesperidelor, Ligorio, proiectând fântâna ca un simbol al luptei contra răului. Dar fântâna nu a fost terminată în timpul vieții lui Ippolito și statuia lui Hercule a fost înlocuită cu cea a lui Jupiter.

    Un rol decorativ important în această grădină îl are Fântâna lui Neptun, construită în 1927 pentru a masca unele distrugeri și degradări produse de-a lungul timpului, în locul unde e amplasată. Este o adevărată dantelărie de apă, formată din jeturi mari de apă și cascade, toate de o frumusete uluitoare, încântătoare.

    Cele trei iazuri de pește (Peschiere) traversează grădina începând cu Fântâna lui Neptun. Ele au servit inițial pentru a oferi pește proaspăt, rațe și lebăde pentru masa cardinalului și, de asemenea, în planul lui Pirro Ligorio, au fost destinate pentru a conecta două fântâni; Fântâna orgii și Fântâna mărilor. În centrul iazurilor, Ligorio a planificat inițial un iaz central cu fântâni monumentale. În prezent iazurile sunt populate cu pește și pe marginile lor sunt amplasate ghivece cu portocali și cu trandafiri.

    Cea mai faimoasă fântână din grădina de jos este Fântâna Dianei din Efes, de asemenea, cunoscută sub numele de Fântâna Mamei Natură. Aceasta statuie a stat inițial de lângă Fântâna orgă; a fost mutat la grădina de jos de către Allesandro d'Este, în secolul al 16-lea. Acesta a fost realizat de sculptorul flamand Gillis van den Vliete în 1568, și modelate după o statuie romană clasică a Dianei din Efes din secolul al doilea, acum în Muzeul Național din Napoli. Acesta se află într-o grotă făcută din fulgi de tartru; jeturi de apă ies prin numeroșii sâni ai zeiței.

    Grădina de jos conține, de asemenea, două fântâni rustice mari, numite Mete, situate în colțul de nord-vest al grădinii, aproape de intrare. Acestea au fost concepute pentru a arata ca piatra naturală, cu grote și nișe. Apar ca două căpițe din piatră, din vârful cărora țâșnește apa.

    Una dintre cele mai mari realizări ale grădinii o reprezintă Fontana dell Organo, prima de acest gen în Europa. Fântâna a fost făcută de inginerul francez Luc Leclerc și nepotul lui Claude Venard. După moartea lui Leclerc, Venard a inventat mecanismul ingenios al orgii de apă, care a fost instalat în 1571. Mecanismul hidraulic al fântânii este ascuns în spatele unei zidării, iar conductele sunt astfel concepute încât scot sunete muzicale. Din două în două ore poți să asculți orga de ape, dar noi am ratat-o, rătăcind prin grădina aceasta de vis, uimiți de ceea ce ea oferă cu atâta generozitate.

    Tot ceea ce am spus până acum se poate rezuma simplu astfel: un cardinal cultivat și bogat a construit o vilă impozantă, servind ca locuință, pe care a înconjurat-o cu o grădină concepută ingenios, unde verdele viu al plantelor se îmbină armonios cu apa curgând în cele mai diverse și neașteptate moduri. El a vrut să creeze un loc frumos în care să trăiască, scop în care a pus în lucru ideile artistice, dar și științifice ale vremii. Readucând în atenție o parte a valorilor antichității, a creat un loc minunat, care bucură și astăzi pe cei care îl vizitează.

    Apa este un miracol al naturii și arta este hrană pentru sufletele însetate de frumos.


    [fb]
    ---
    Trimis de GIN2015* in 21.10.16 21:17:29
    Validat / Publicat: 21.10.16 23:49:41
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 7156 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (GIN2015*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P18 Fantana lui Neptun
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 22 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    6 ecouri scrise, până acum

    webmaster39
    [21.10.16 22:53:14]
    »

    locuiam la Aperthotel Adagio Rome Vatican 4*, aflat lângă stația Balduina

    - Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

    Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

    În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

    Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

    GIN2015*AUTOR REVIEW
    [22.10.16 08:13:05]
    »

    @webmaster39:

    Voi scrie cu siguranta despre acest hotel.

    O zi frumoasa!

    elviramvio
    [22.10.16 12:24:12]
    »

    @GIN2015:

    Frumos articol si poze. Sincer, Fantana lui Neptun era buna de privit, chiar si ca poza, prin augustul bucurestean.

    Vacante frumoase!

    GIN2015*AUTOR REVIEW
    [22.10.16 12:53:01]
    »

    @elviramvio:

    Am o mare admiratie (chiar slabiciune) pentru fantani. Si cand sunt si artistice...

    Multumesc pentru ecou.

    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA
    [22.10.16 12:56:48]
    »

    @GIN2015: Excelent review şi poze superfaine. Mi-ai redeşteptat regretul că NU AmFostAcolo, deşi programaserăm o vizită din Roma. Era însă la sfârşit de martie şi vremea ne-a fost potrivnică.

    GIN2015*AUTOR REVIEW
    [22.10.16 13:37:34]
    »

    @Carmen Ion:

    Intr-o alta excursie te vei bucura cu siguranta si de frumusetea acestui obiectiv. Noi am fost in mai si am avut noroc cu vremea, chiar daca am mai prins nori si un pic de ploaie.

    Gradina e o minunatie, am stat vreo 3-4 ore in ea, fara sa epuizam tot ceea ce are de oferit.

    Multumesc pentru ecou si ma bucur ca apreciem aceste manifestari ale frumosului, care dau vietii culoare.

    O zi frumoasa si cat mai multe excursii reusite!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Carmen Ion, elviramvio, GIN2015*
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Tivoli:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057116031646729 sec
    ecranul dvs: 1 x 1