Târgu Ocna și împrejurimile sale merită vizitate!

TIPĂREȘTE

Târgu Ocna este o localitate situată pe valea râului Trotuș, un orășel-stațiune de aproximativ 12.000 de locuitori prin care treci obligatoriu dacă dorești să ajungi în stațiunea Slănic Moldova. În luna august a acestui an am mers din nou la Slănic pentru două zile și ne-am propus să vizităm localitatea Târgu Ocna și împrejurimile acesteia, zonă pe care am explorat-o mai puțin în momentul deplasărilor noastre anterioare la Slănic Moldova.

Ne-am cazat la Pensiunea Eden Maison (vezi impresii) și timp de două zile am plecat din pensiune dimineața pentru a vizita ceea ce ne propusesem. În prima zi am fixat ca obiective vizitarea Mănăstirii Măgura Ocnei și a Monumentului Eroilor, ambele ridicate pe culmea muntelui Măgura din vecinătatea localității, o scurtă excursie pe valea Uzului pentru vizitarea barajului cu același nume și revenirea la Târgu Ocna pentru a merge la fosta Mănăstire Răducanu, despre existența căreia aflasem de pe numeroasele indicatoare din oraș. Am reușit să vizităm tot ceea ce ne-am propus, identificând din întâmplare un alt obiectiv pe valea Trotușului – Prima sondă din România săpată prin foraj mecanic în anul 1861. Voi detalia în continuare vizita noastră la obiectivele mai sus menționate:

Mănăstirea Măgura Ocnei și Monumentul Eroilor erau două ținte mai vechi ale noastre, a căror localizare nu are cum să rămână un mister pentru cineva, cele două obiective fiind vizibile din depărtare, înălțându-se mândre printre arborii din jurul lor pe culmea muntelui Măgura din apropierea orașului. Accesul către cele două obiective se face pe un drum îngust care pleacă din șoseaua Târgu Ocna – Slănic Moldova, pe partea dreaptă, urmărindu-se indicatoarele din zonă. Această cale de acces este dificilă și nu o recomand șoferilor lipsiți de experiență întrucât drumul îngust urcă șerpuit, pe alocuri destul de abrupt, pentru aproximativ doi kilometri. Asfaltul este deteriorat, există porțiuni fără parapeți și înguste astfel încât nu poate trece decât o singură mașină. Drumul acesta a fost o surpriză neplăcută pentru soție, care mi-a propus după ce am coborât ca data viitoare când vom veni aici să urcăm pe jos.

Dacă treci peste dificultățile drumului, priveliștea care se deschide de sus este deosebită. Prima oprire am făcut-o lângă Monumentul Eroilor și am admirat obiectivul din exterior, cu toate că era sfârșit de săptămână iar programul afișat ne-a spus că muzeograful ar fi trebuit să fie acolo. Acest monument, realizat în totalitate din piatră, a fost construit (conform unei plăcuțe afișate în dreapta ușii de intrare) pentru a comemora cei peste 14 mii de eroi care au căzut în bătăliile din Primul Război Mondial, pe frontul Oituz – Târgu Ocna. Este unic în țară, atât prin amplasament (520 metri altitudine), cât și arhitectural. Construirea Monumentului a început în anul 1925 și s-a terminat în anul 1928 în timpul domniei regelui Mihai și a înaltei Regente.

Întrucât soarele de august promitea o zi călduroasă, am ales să prelungim plimbarea noastră prin pădure și am lăsat mașina parcată lângă Monumentul Eroilor, urcând lejer pe jos către al doilea obiectiv – Mănăstirea Măgura Ocnei. Am trecut pe lângă o cruce din piatră ridicată în memoria unui erou care a căzut la datorie în timpul Primului Război Mondial – Sergentul grenadier Constantin Mușat. Panoul informativ ne-a arătat că acest erou legendar și-a pierdut brațul stâng pe câmpul de bătălie de la Soveja. S-a refăcut pentru câteva luni într-un spital din Iași, apoi a revenit pe câmpul de luptă catapultând neobosit grenade cu singurul braț rămas până când s-a stins la datorie în 13 august 1917 pe câmpul de bătălie de la Oituz. Citind aceste informații, am rememorat cu nostalgie câteva fragmente din povestirile istorice ale lui Dumitru Almaș iar pașii ne-au purtat încet prin umbra ocrotitoare a pădurii către accesul în curtea mănăstirii.

Mănăstirea Măgura Ocnei impresionează în primul rând prin amplasarea deosebită – pe un platou înconjurat de pădure de pe culmea muntelui Măgura. Am intrat în curtea lăcașului de cult trecând pe sub clopotniță. Aleile din curtea mănăstirii șerpuiesc printre spații verzi cu pomi fructiferi și ronduri de flori multicolore. Curtea este înconjurată de diversele anexe gospodărești: corpul de chilii, stăreția, trapeza sau Paraclisul Sf. Epifanie. În poziție centrală este construită Biserica mare a lăcașului de cult, având hramul ”Înălțarea Domnului”. În apropierea altarului, în exteriorul bisericii, am găsit cavoul magistratului Gheorghe Sion (1855-1944), care a deținut în zonă numeroase proprietăți, multe dintre acestea donându-le lăcașului de cult.

Biserica ”Înălțarea Domnului” este o construcție recentă, cu o singură turlă, începută în anul 1990 și finalizată în 2001, care seamană din punct de vedere arhitectonic cu bisericile ridicate pe vremea lui Ștefan cel Mare. Zidurile exterioare înalte din piatră și forma ușii de la intrare ne-au amintit de Biserica din Borzești, ctitoria acestui mare voievod român. Am intrat în biserică și am admirat în liniște picturile, catapeteasma frumos sculptată, dar și interesantele vitralii care permit pătrunderea luminii soarelui și care prezintă scene biblice precum: Nașterea Domnului, Buna Vestire ori portretul Sf. Mucenic Dimitrie. Am achiziționat câteva suveniruri și am ieșit în curte, observând totodată pe ușa de la intrare programul de vizitare a acestei biserici: între orele 07.00 și 20.00.

O măicuță amabilă ne-a îndemnat să vizităm și a doua biserică a lăcașului de cult, despre existența căreia noi nu știam. Conform indicaților primite, am pornit către spatele curții, am trecut de o poartă metalică și am ieșit la marginea pădurii. De acolo am intrat pe o alee mărginită de iarbă, la capătul căreia am văzut un mic cimitir, dar și silueta bisericii mici a mănăstirii. Aceasta a fost ridicată în anul 2001 pe locul actualului cimitir al mănăstirii și are hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. Bisericuța din lemn este acoperită cu tablă și are o singură turlă.

Mănăstirea Măgura Ocnei are undeva în pădurea din apropiere amenajat un iaz, despre care am aflat de la măicuța cu care am vorbit, însă noi nu am mai mers acolo, întrucât doream să vizităm toate obiectivele propuse. Am coborât încet până în locul unde parcasem mașina, admirând frumusețile pădurii de foioase, parte a Rezervației naturale ”Măgura” Tg. Ocna. Drumul la coborâre nu a fost lipsit de emoții, însă ne-am întâlnit doar cu alte două mașini pe porțiunile unde există mici refugii.

Barajul de pe Valea Uzului era un obiectiv pe care l-am descoperit anul trecut pe o hartă rutieră, astfel că ne-am dorit să îl vizităm și noi. Am urcat pe Valea Trotușului către localitatea Dărmănești, străbătând aproximativ 20 de kilometri. În această localitate am virat către dreapta și am parcurs alți circa 10 kilometri până am ajuns la baza barajului. Aici drumul s-a închis și un agent care păzea barajul ne-a indicat ruta corectă. Ne-am întors către Dărmănești și în dreptul pensiunii Cerbul am virat stânga, ajungând astfel deasupra barajului. Am mai văzut de-a lungul timpului barajul de la Vidraru sau barajul de la Siriu, însă de fiecare dată m-au impresionat aceste construcții și lacurile de acumulare aferente. Am făcut un scurt popas deasupra barajului și un alt gardian înarmat ne-a spus că nu avem voie să coborâm pe imensul zid de beton, întrucât accesul persoanelor străine este strict interzis în acel perimetru. Nu am insistat oricum, însă ni s-a permis să facem două-trei fotografii din lateral.

Am avansat urmând calea de acces pe partea dreaptă a lacului de acumulare, am oprit pentru un scurt picnic într-o zonă mai largă, de unde am admirat în voie întinderea nemișcată de apă, apoi ne-am întors și am plecat înapoi către Târgu Ocna; nu am mai înaintat deoarece drumul era stricat, plin de gropi și bolovani.

Ajunși la aproximativ un kilometru de intersecția cu drumul către Slănic Moldova am observat un mic indicator care ne-a arătat locul unde a fost construită prima sondă din România săpată prin foraj mecanic în anul 1861. Sonda-simbol aflată pe malul râului Trotuș a fost amplasată aici pe 1 mai 1977, în cinstea petroliștilor.

Ne-am continuat periplul intrând în orașul Târgu Ocna, urmând indicatoarele către fosta Mănăstire Răducanu. Acest obiectiv se află pe o străduță laterală a orașului și este înconjurat de un zid înalt de aproximativ 5 metri, construit din piatră. Lăcașul de cult este declarat ”monument istoric”. Am pătruns în curte pe o poartă metalică și am avansat pe o alee pietruită către intrarea în lăcașul de cult. Biserica este înconjurată de mulți pomi fructiferi, dar și de câțiva tei falnici. Probabil că atunci când înfloresc acești tei mirosul în zonă este îmbătător. Lângă biserică am găsit amplasat pe un soclu de piatră un clopot făurit la Muntele Athos în anul 1810, conform traducerii pisaniei afișată dedesubt.

În partea dreaptă a lăcașului de cult se află câteva monumente funerare, aici fiind îngropat, printre alții, marele om politic și scriitor Costache Negri. O doamnă ne-a invitat să vizităm Biserica cu hramul ”Buna Vestire”, explicându-ne că pisania amplasată deasupra intrării este scrisă în limba franceză, fapt singular în țara noastră. Ne-a mai explicat faptul că lăcașul de cult a fost ridicat începând cu anul 1694 de marele logofăt Ion Buhuș și refăcut în 1763 de logofătul Radu Racoviță. Ne-a arătat apoi câteva icoane vechi; între acestea am remarcat-o pe cea înfățișând pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe, ce datează din secolul al XVII-lea. Pictura este recent restaurată, cu toate aceasta păstrează atmosfera vremurilor de demult, diferind ca nuanță de picturile actuale.

Am mai remarcat grosimea zidurilor, dar și cele două coloane din interiorul bisericii. După ce am terminat de fotografiat, am cumpărat o broșură informativă și câteva iconițe, apoi am ieșit în curte și ne-am îndreptat către poartă. Peste drum de acest lăcaș de cult am văzut un monument ridicat în 1910 în memoria localnicilor căzuți eroic în Războiul de Independență (1877-1878) . Cele două tunuri amplasate pe lateralele monumentului au constituit probabil cel mai important obiectiv al zilei pentru puștiul nostru, care nu mai voia să plece de lângă ele. Am apelat la șantajul cu ciocolată – până în prezent a funcționat mereu! Apoi ne-am îndreptat către mașină. Soarele ne privea din lateral, semn că ora era destul de târzie. Am privit ceasul, era 14.30... brusc ni s-a făcut foame. Am demarat către pensiunea unde am fost cazați și am servit acolo masa de prânz. Somnul de după-amiază ne-a refăcut forțele, astfel că seara am petrecut-o în Parcul central din Slănic Moldova. A doua zi am plecat de la pensiune în jurul orei 10.30 și ne-am oprit din nou la Târgu Ocna, pentru o scurtă vizită la salina din localitate. Acest obiectiv îl voi prezenta într-un review viitor.

În încheiere voi atașa câteva fotografii realizate de noi cu ocazia vizitării obiectivelor prezentate mai sus...

---

VIZUALIZĂRI: 36715 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI