Telč — bijuteria UNESCO de la granița Moravia-Boemia

TIPĂREȘTE

De la Třebič la Telč sunt 30 și ceva de kilometri, deci puțin peste juma de ceas de șofat. Și despre Telč a auzit toată lumea, sunt convinsă, hi-hi! 😊... În procesul meu de documentare, am fost surprinsă să descopăr pe AFA un articol despre Telč, însă autorul (însuși @webmaster) declară în final că n-a ajuns acolo; un articol „de încurajare” , cum ar veni... Ei, iată că m-am simțit suficient de încurajată încât să-l includ în circuitul nostru sud-cehesc, mai ales după ce am citit că piața veche a orașului împreună cu castelul său sunt și ele patrimoniu UNESCO începând cu anul 1992! Și mai ales după ce am vizionat ceva fotografii...

Am parcat undeva în afara centrului vechi, dar nu departe, țin minte că am traversat un podeț peste un râușor și imediat am ajuns. Aria de interes cuprinde piața uriașă de formă aproximativ triunghiulară, delimitată de șiruri de clădiri istorice, castelul renascentist și vreo 2-3 biserici. Locul este înconjurat din 3 părți de apă (lacuri), ceea ce explică importanța sa strategică din trecut; singurul meu regret e că n-am avut timp suficient să explorăm mai îndeaproape și dimensiunea... acvatică a problemei (de exemplu, să fi făcut o plimbare cu barca sau să fi poposit un pic la una din cafenelele de pe țărm sau să fi parcurs o parte din traseul de promenadă). În fine.

Prima atestare documentară a localității datează din 1335, când este menționat un castel gotic aparținând regelui Jan de Luxemburg (cu siguranță, castelul nu putea exista fără măcar o biserică și ceva locuințe de țărani muncitori de pământ prin preajmă). Unul dintre obiceiurile vremii fiind schimbul de domenii, după doar 4 ani regele părăsește Telč, noul proprietar numindu-se Jindřich de Hradec, ce se trăgea din vechea familie nobiliară Vitkoveč (vă spun toate numele astea pentru că o să ne tot întâlnim cu ele prin zonă; dealtfel, familia Hradec avea să stăpânească Telč până în 1604). Este acceptat istoric faptul că Menhart, urmașul lui Jindřich, a fondat „noul” Telč – a fortificat castelul, a ridicat biserica Sf. Iacob și a creionat piața cu clădiri gotice, construite (tradițional) din lemn.  

Dar cel ce și-a pus amprenta de necontestat asupra locului, 2 secole mai târziu, este lordul Zachariaš de Hradec – figură iluminată, cultivată, vizionară, care, întorcându-se din călătoria sa în Genova italiană, decide transformarea drastică a reședinței în noul și elegantul stil Renaissance. Nu doar castelul avea să fie radical modificat, ci întregul oraș care încă își „lingea” rănile produse de incendiul devastator din 1530; astfel, Zachariaš a dispus reconstruirea caselor din piatră temeinică, în stil renascentist și baroc, celor mai multe reconfirmându-li-se dreptul moștenit încă de 200 de ani de a... produce bere și a vinde sare!   

Practic, aspectul actual al castelului & orașului vechi nu diferă semnificativ de ceea ce putea fi admirat deja la sf. sec. 16! În plus, tot din epoca respectivă provine sistemul de pivnițe și pasaje subterane ce legau domeniul nobiliar de inima urbei; ele mai există și azi, o mică parte se poate vizita, majoritatea căilor de acces fiind blocate. De asemenea, este interesant de menționat că micul castel Telč n-a fost niciodată vândut, doar transferat altei familii moștenitoare, atunci când cea de origine rămânea fără urmași pe linie masculină, după regulile vremii. În 1945 a fost preluat de regimul comunist și... de aici, povestea-i oarecum previzibilă.

... Sentimentul pe care l-am avut când am dat cu ochii de uriașa și multicolora forfotă a pieții centrale este greu de descris în cuvinte! Pavajul cubic, fântâna barocă, coloana ciumei, dar mai ales casele înlănțuite, cu fațade pastelate terminate în triunghiuri care de care mai fanteziste, undele decorate cu desene sgraffiti sau stucaturi, cu șirul nesfârșit și unitar de coloane de la primul nivel, în spatele căruia se ascund magazinașe sau cafenele... Și puhoiul de lume; părea că întreaga populație a planetei (sau cel puțin a Cehiei) se revărsase să admire acest loc de poveste!

Ne-am prelins și noi odată cu șuvoiul uman și, în capătul nordic, dădurăm de intrarea la castel. 220 czk de căciulă (cam 44 lei) costară biletele, turul se face numai ghidat și durează 50 minute. Turul a fost în limba cehă, însă am avut la dispoziție materiale scrise în engleză (pe care le-am citit, pozat și la final le-am returnat).

Vizita începe din curtea mică, unde ghidul a insistat asupra unor elemente arhitecturale; înțeleg că ne aflăm în zona vechiului castel gotic (sec. 14), care s-a păstrat ca atare (în mare parte), doar că ulterior i-au fost adăugate decorațiuni renascentiste (sec. 16). Pe cele mai vechi (1553) aveam să le admirăm în curând în șirul de încăperi de la parter, în special în Sala de Banchete și Trezorerie – minunate scene ce acoperă pereții în tehnica sgraffiti (executate prin zgâriere pe straturi succesive de ipsos colorat în diferite nuanțe) și stucaturi (realizate dintr-o pastă pe bază de praf de marmură, calcar și nisip). De asemenea, avem posibilitatea să admirăm interesante și frumoase piese de mobilier din epoca medievală.

Turul urmează o succesiune de încăperi cu semnificații diferite – Sala de Banchete, Trezoreria, Sala Armelor, fosta Capelă Sf. Gheorghe (transformată spre a face față rolului laic îndeplinit începând de la jum. sec. 16). De remarcat ar fi minunatul plafon casetat din fosta Sală de Banchete, decorat cu scene biblice și mitologice, precum și cu alegorii simbolizând cele 7 păcate umane (răutate, mândrie, irascibilitate, ură, lăcomie, lene, desfrânare). Se remarcă, de asemenea, fosta Sală de Teatru, una dintre primele încăperi cu rol social din castelul vechi, destinată întrunirilor, numele actual provenind din sec. 19, când începe să găzduiască concerte și piese de teatru. Se remarcă și Sala Africană, ce expune numeroase trofee de vânătoare și artefacte etnologice colecționate de unul dintre ultimii deținători ai castelului, în urma expedițiilor sale repetate de la înc. sec. 20.

Urcăm la etaj, unde un minunat portic conectează partea veche a castelului cu cea nouă și, în același timp, oferă vederi frumoase spre grădina renascentistă, amenajată tot în sec. 16, dar și spre curtea mare, pregătită în prezent să găzduiască tot felul de evenimente culturale. Mă încântă în mod deosebit decorațiunile de la baza porticului, executate din fier forjat, vopsit în diferite culori (observasem ceva asemănător la gratiile unor ferestre de la parter, înainte să începem vizita propriu-zisă).  

Zona nouă (sec. 16) a castelului se remarcă în mod deosebit prin Sala Cavalerilor, zisă și Sala de Marmură. Inițial a fost sală de audiențe, iar cele 2 denumiri provin de la numeroasele armuri cu care este împodobită și de la podeaua executată într-un model deosebit, geometric. „Ghidul” ne luminează cum că materialul respectiv doar imită marmura, în realitate fiind ceva pe bază de calcar vopsit, ceruit și șlefuit. Tavanul casetat prezintă scene mitologice pictate în manieră renascentistă.  

Urmează o succesiune de câteva încăperi mai mici ce păstrează mobilier și decorațiuni mai degrabă în stil rococo, de dată mai recentă (sec. 18-19). De remarcat minunatele sobe rotunde, din ceramică smălțuită, oglinzile venețiene și... buchetele de flori proaspete ce decorează fiecare cameră!  

Ultimele 2 sunt Sala de Aur (destinată în trecut ceremoniilor și balurilor) și Sala Albastră, numită astfel după culoarea predominantă ce se regăsește în decorațiunile plafonului (casetat, normal). În Sala de Aur poposim mai mult, spre a admira portretele expuse. Unul îl înfățișează pe lordul Zachariaš de Hradec, despre care aflăm că, în afara Telč-ului, deținea Slavonice, încă 5 orășele și 76 de sate, precum și întinse domenii agricole și de pădure. Prima sa soție s-a numit Kateřina de Valdštein (sau Waldstein – vezi articolul despre Třebič), iar portretul alăturat o înfățișează însărcinată. Exista o superstiție la vremea respectivă, conform căreia era de rău augur ca o femeie să fie portretizată în timp ce era gravidă, ea urmând a muri în primul an după naștere. Kateřina a refuzat să țină cont de superstiție și a dispus să fie imortalizată în această condiție. Ea a născut apoi un băiețel, însă curând după aceea mama s-a stins, iar copilul a urmat-o la vârsta de 5 ani (ghidul nu precizează motivele). Zachariaš avea să se recăsătorească, însă din al doilea mariaj a rezultat doar o fiică, motiv pentru care, după ce lordul a murit, întreg domeniul stăpânit de el avea să revină unui nepot (fiu al fratelui, care deja deținea întreaga Boemie Inferioară).  

Alt portret remarcabil, cu care aveam să ne întâlnim și în zilele următoare prin alte castele, a fost al Perchtei de Liechtenstein, numită și „Doamna în Alb” . Ea se căsătorise cu Jan de Liechtenstein în 1449, mariaj în care a fost extrem de nefericită, fiind în mod repetat persecutată și chinuită de tiranul ei soț. Se spune că, pe patul de moarte, acesta și-a rugat soția să-l ierte, însă ea a refuzat să-i acorde binecuvântarea de a se stinge în liniște. Există o legendă legată de Perchta – se zice că în portretele sale, culoarea mănușilor pe care le purta se putea schimba miraculos periodic și fiecare avea o semnificație: alb – bucurie; roșu – foc; negru – ghinion. Din fericire, noi am prins-o purtând mănuși albe; uf!...

... Mi-a plăcut mult Telč, chiar am încercat să iau cazare pentru noaptea următoare acolo, dar n-a fost chip. Nu-i nimic, a fost fain și cât a fost, mă bucur că n-am ocolit acest loc de poveste și vă invit să faceți aidoma dacă vă nimeriți prin zonă! Iar cazarea ce a urmat... nici pe ea n-am regretat-o defel, veți vedea! 😊

---

VIZUALIZĂRI: 439 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI