În căutarea gloriei pierdute

TIPĂREȘTE

O să încep povestirea despre acest deosebit oraș, un pic mai atipic, respectiv cu câteva întrebări.

Știați că Sulina este cel mai estic oraș din România?

Știați că Sulina este cel mai estic oraș din Uniunea Europeană?

Știați că Sulina este situată la doar patru metri deasupra nivelului apei mării?

Știați că accesul până la Sulina se poate face doar pe calea apei, cu nave rapide, catamaran sau pasager (așa cum sunt ele denumite), ce fac în fiecare zi curse de la Tulcea și retur?

Stiați că Sulina a fost cuib de pirați levantini?

Ei bine nici eu nu știam toate aceste lucruri, care m-au fascinat în momentul în care am citit despre ele și m-au făcut să-mi doresc o vizită în acest oraș.

Se spune că Sulina era un mic sătuc, unde și-au găsit refugiul pirații. Era un loc ideal unde să-și ascundă comorile furate și unde să se ascundă și ei de poteră. Adevărul este ca dacă te bagi în stuf, cine să te mai găsească?

Perioada de glorie a Sulinei a fost între anii 1856 și 1938 când a cunoscut o dezvoltare accelerată, ca urmare a înființării Comisiei Europene a Dunării de Jos, un organism european ce asigura atât neutralitatea, cât și garanta libera circulație a navelor comerciale pe fluviu Dunărea, respectiv în special pe brațul Sulina. În această perioadă satul de pirati s-a transformat într-un orășel înfloritor. S-au contruit diguri de protecție, cheiuri portuare, s-a tras apă potabilă si energie electrică și chiar s-a creat serviciul de telefonie.

Tot în această perioadă s-a construit spitalul, palatul comisiei europene, s-au inmulțit casele și s-au construit școli. Micul sătuc s-a transformat aproape subit într-un oraș prosper de 40000 de locuitori. Asta în anul 1939. Mai mult s-au deschis o mulțime consulate străine. Sulina a devenit aproape peste noapte un oraș cosmopolit, in care se vorbeau 20 de limbi și erau 12 de biserici de diverse religii și aprope 10 școli. A fost perioada de glorie a orasului, când se câstiga foarte bine, când cazinourile unde se jucau si se pierdeau averi erau în floare!

A fost perioada în care s-a extins orasul pe o lungime de aproximativ 15 kilometri. Există și azi urme ale faptului ca Sulina era un oraș cosmopolit, respectiv la cimitirul maritim al orașului. Acesta este împărțit în trei secțiuni. În primul rând este cimitirul creștin care la rândul lui este împărțit în cimitirul ortodox, cimitirul ortodox de rit vechi- lipovinesc, cimitirul bisericilor europene occidentale și cimitirul C. E. D. adică al Comisiei Europene a Dunării. Celelalte două sunt Cimitirul Musulman și Cimitirul Evreiesc. Este un lucru unic în România și nu știu poate în întreaga lume, ca un cimitir să găzduiască laolaltă atâtea culte religioase. Oricum cimitirul maritim este un punct turistic de interes al orașului. Să mai precizez că printre morminte, se găsesc mormântul Prințesei Ecaterina Moruzi, nepoata voievodului Ion Sturza și mormântul lui William Simpson omul de încredere al inginerului șef al Comisiei Europene a Dunării, care a condus lucrările de construcții la canal, la debarcadere și la far.

Portul liber Sulina, Porto Franco, așa cum era denumit, și-a trait anii de glorie până în fatidicul an 1939. Atunci Comisia Europeana a Dunarii de Jos și-a mutat sediul tocmai la Viena. De aici a inceput declinul acestui oraș. A început războiul și Sulina a primit o grea lovitură din pricina bombardamentelor. Multe clădiri au fost puse la pământ, iar orașul din 15 kilometri a ajuns la doar 4 kilometri. Sinagoga și Geamia au fost dărâmate, la fel și multe școli. Din tot orașul a rămas întreg doar cimitirul, așa ca o ironie a sorții. Parcă a fost un oraș blestemat.

Și asta nu e tot. O ultimă lovitură primită de acest oraș, a fost eșuarea navei ucrainiene Rostok perpendicular pe brațul Sulina, în dreptul localitătii Partizani. Nu vreau să mai intru în detalii dacă acest accident a fost sau nu voit, cert este că acest canal Sulina a devenit inutilizabil pentru navele comerciale mari, acest lucru afectând foarte tare și orașul Sulina.

În momentul de față populația orasului Sulina este de aproximativ 3600 de locuitori de diverse etnii. În afară de români mai sunt ucrainieni, lipoveni, greci și unii care se declară că nu mai aparțin de nicio etnie, probabil și-au pierdut identitatea.

Sulina din ziua de azi este o biată epavă, o biată rămăsiță a Europolis-ului prosper, descris atât de bine de John Bart. Încet, încet eu o văd că își revine, în special datorită turismului de pe timp de vară. La doi kilometri de oraș este o plajă aproape virgină. Sunt doar două terase unde poți servi masa și două locuri de unde poți închiria șezlonguri la un preț decent, respectiv 10 lei bucata. Plaja este una dintre cele mai late de pe litoralul românesc, nisipul este fin, iar intrarea în apă este foarte lină, la fel ca la Mamaia. Dacă te depărtezi un pic în stânga sau în dreapta poți să găsești locuri pustii, recomandate nudiștilor si nu numai.

Drumul de doi kilometri până la plajă se poate face ori pe jos ori cu un microbuz (2 lei biletul pe sens) ori cu taxi (8 lei din centru).

Sulina este un loc unde ești cu un picior în Delta Dunării si cu un picior pe plaja Mării Negre!!! Sulina este locul unde Dunarea se varsă în mare. Nu am apucat să ajung în acel loc, dar asta-mi întărește convingerea, că trebuie să mă reîntorc aici. Un concediu de vară în care să îmbini si marea și delta, cred că este ceva deosebit. Plus că prețurile aici sunt mult mai accesibile, decât prin stațiunile celebre. Într-adevăr costă ceva accesul cu vaporașul până aici, dar asta e.

E drept, prima impresie pe care am avut-o când am văzut clădirea abandonată a fostei fabrici de conserve de pește este una de dezamăgire. Dar eu consider că acest orășel liniștit și nostalgic are ceva de oferit turiștilor iubitori de liniște și de relaxare.

Se pot savura diverse preparate de pește la diverse restaurante sau pensiuni, dar nu la restaurantul celebru si scump Marea Neagră vezi aici.

Ca obiective turistice pot să menționez, în afară de cimitir desigur, farul vechi transformat în muzeu (pe vremuri acu 130 de ani era pe malul mării acu e la 2 km în interior). Aici este cabinetul de lucru al lui Eugen Botez alias Jean Bart și o sală dedicată Comisiei Europene a Dunării. În acest oraș se mai poate admira Turnul de apă și Palatul Comisiunii Europene a Dunării.

Mai sunt în picioare și câteva biserici într-o stare mai bună sau mai puțin bună, respectiv Biserica Sfântul Alexandru și Nicolae, Biserica Grecească Sfântul Nicolae, Biserica de Rit Vechi Sfinții Petru si Pavel, Biserica Romano-Catolică Sfântul Nicolae și Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae. Ca un paradox Biserica Greceasă Sfântul Nicolae este gard in gard cu Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae. Din păcate starea bisericilor nu este prea bună, parcă în concordanță cu întreg orașul.

Cele câteva străzi din Sulina sunt paralele sau perpendiculare pe Dunăre și sunt numerotate cu numere ca-n America. Traficul e foarte lejer, doar câteva taxiuri se mișcă de colo, colo cu turiștii mai leneși. De altfel fiind distanțele foarte mici, se spune că o cursă în orice direcție, nu poate să depășească 8 lei!

Să mai menționez că pe chei sunt ancorate diverse ambarcațiuni mai vechi sau mai noi. Contra cost se pot face excursii în Delta Dunării, la Pădurea Letea sau la Noul Far, unde se varsă Dunărea în mare.

Negreșit într-un an îmi voi face un concediu de vară aici. Este un oraș care-și caută identitatea pierdută și eu sper că împreună cu noi turiștii, să mai ajungă o dată ce a fost și chiar mai mult!

---

VIZUALIZĂRI: 3790 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI