O balaceala printre munti de sare

TIPĂREȘTE

Nu! Nu e mult sa dai 20 de lei pentru a baie la Slanic-Prahova, nici 10 lei pentru copilul tau, nu e mult nici sa platesti cei10 lei pentru un sezlong comod, merita sa vii aici chiar si de la Bucuresti pentru o “balacela” de week-end, din capitala exista curse regulate de microbuz iar Valea Prahovei si litoralul sunt mai nou "generatoare de nervi" decat "surse de relaxare"! . De cand Statiunea Slanic a fost preluata de doi tineri priceputi, Valentina si Doru, lucrurile merg cat se poate de bine. Dintre toate lacurile sarate pe unde am reusit sa-mi imersez si eu corpul sau sa mi-l bandajez pe ici pe colo cu cate un un pansament negru de noroi terapeutic, aici la Slanic m-am simtit cel mai bine. Si credeti-ma, mi-am bagat cel putin varful picioarelor, in cel aproape 50 de lacuri sarate din tara.

Cand pornesti la drum, un telefon prealabil, e bine venit intotdeauna. Ni s-a raspuns ca programul incepe la 7 dimineata si se termina la 7 seara, deci la Slanic, in sezon, se lucreaza “zi-lumina”. Ni s-a mai spus “sa ne grabim” ca de-abia daca mai sunt cateva locuri de parcare. Intr-adevar, cand am ajuns de la Poliesti, n-am mai gasit nici unul (parcare e cam mica) asa ca am dus masina pe undeva mai la vale, si intr-un sfarsit... iata! cineva tocmai isi terminase concediul si da semne de plecare. Asteptam 5 minute si ca la o floare de margareta…”ma iubeste, nu ma iubeste” murmuram in gand “oare pleaca, sau nu mai pleca…”, in sfarsit, omul isi face pachet familia si pleaca (oare cum intra 6 oameni intr-o Dacie Breack? ), iar noi ii luam repede locul.

La "Baia Baciului" inchiriem doua sezlonguri comode si ne tragem sub o umbrela mare pentru ca e un iulie torid. Eu prea rezist mult timp la soare, intru de cateva ori in lac si fac baie, apa nu mi se pare foarte sarata, in ciuda masivelor stanci de sare ce te inconjoara, asa ca pedalez serios din maini si din picioare pentru a ma mentine la suprafata. Poate de aceea in mijlocul lacului e o “caracatita imensa de plastic”, bucuria copiilor, ce-au luat-o in stapanire, si stau pe ea calare, ciorchine-ciorchine. Ma agat si eu de un tentacol mai liber al octopodului si asa pot ramane in apa chiar si o jumatate de ora.

In statiune, sunt multi angajati tineri care te servesc cu toate informatiile necesare si cu cafea sau racoritoare de la cateva standuri aflate peste tot. Comand doua cafele ” 3 intr-unul” si doua doze de Cola, se pare ca in corpul meu a scazut concentratia de “E”-uri si acesta le revendica.

E bine totusi ca sa ai si niste sandale in picioare, pentru ca, cel putin in vara anului trecut, pe jos era pietris, pe care faci reflexoterapie plantara involuntara. Si cum e e bine stiut, apasarea talpii, adeseori doare.

In jurul nostru se-ntinde o feerica "mare de umbrelute” mari si frumos colorate, iar fiecare tanar angajat albailor poarta cate un tricou portocaliu cu numele firmei ce le da “o paine” sezoniera, adica ceva bani “de revelion” sau ca sa mearga si ei la iarna intr-o tabara de ski.

Daca doresti, ai si “room-service” aici, exista cativa cheleneri ce coboara de pe pantele "caldarii" in care se afla lacul, pante intesate cu terase, una mai frumoasa decat cealalta si iti aduc, pe-o tava, tot ceea ce comanzi. Asadar nu trebuie sa misti nici un deget iuci la Slanic, nic macar atat cat o faci la computer, trebuie doar sa sa ridici mana in aer si sa spui ”garson! ”

Nu am mai vazut astfel de servire la “sezlong” prea des in tara noastra.

Dar, miscarea in apa sarata iti produce pofta de mancare, e un lucru stiut. Atunci, n-ai decat sa urci la una din mesele de pe cele cateva terase ce se afla chiar la intratre si sa deschizi lista de meniuri. Preturile sunt moderate, aici nimeni nu vrea sa "traga pielea de pe tine" (c-a doua oara vii cu castronul de sarmale dupa tine), se merge pe principul ”rulaj mare, preturi mici! ”. Si nici nu-ti pune nimeni lantul la intrarea in lac pentru doua ore ca la Sovata!

Au si copiii un colt al lor, un “mini Slanic” sau un “Slanic junior” e vorba de un bazin circular de plastic umplut cu apa dulce. E agitatie mare si multa veselie pe-aici prin "lumea copiilor! "

Varstnicii care vor sa-si ” faca vara sanie”, adica cei ce vor sa treaca mai bine peste rigorile iernii, merg la bazinul cu namol, de unde isi iau namol cat doresc, este inclus in pret, pot chiar sa-si umple buzunarele cu el si sa-l duca acasa, nimeni nu–i va controla la iesire.

Poate cu exceptia acelui pietris care te obliga sa porti mereu slapi si care ar trebui inlocuit cu nisip sau covor de tartan verde si parcarea cam mica, la Slanic, am gasit tot ce mi-am dorit pentru a ma simti bine

Cum se ajunge la Slanic Prahova? Simplu! Folosind drumul national DN1, Bucuresti – Ploiesti, apoi urmand Valea Teleajanului. Mai e un drum de acces prin Baicoi--Plopeni sau se mai poate ajunge foolosind drumul Brasov-Cheia-Valenii de Munte-Slanic.

Bucurestiul e la 100 km distanta iar Ploiestiul la 44 km.

Lacul sarat ce vi l-am descris eu pana acum se numeste pe-aici si “Baia Baciului” pentru a nu se confunda cu un alt lac numit “Baia rosie”. Lacul nostru are salinitatea “Lacului Ursu” de la Sovata, aprox. 80-100 g de sare la litru (variatii in functie de precipitatii), o adancime de 7 metri, nu! nu va speriati, nu s-a inecat inca nimeni intr-un lac cu o salinitate in jur de 100 g NaCl la litru, pentru ca si daca vrei, nu poti sa ajungi la fund, decat eventual cu o nicovala legata de picioare. Lacul are o culoarea verzuie si e "maaare", suprafata sa are peste 6000 de metri patrati.

Daca in parcare nu gasesti loc pentru fiecare turist sau pacient, in schimb in lac, cu siguranta vei gasi.

Dar tot ceea ce e frumos trece repede, precum un vis cu Pamela Anderson sau “luna de miere”. Seara se lasa parca prea repede aici la Slanic, si noi trebuie, cu regret in suflet s-a luam din loc, nu inainte de a ne propune ca, intr-un viitor apropiat, o sa ne luam, precum ne indeamna si Victor Socaciu, “3 saptamani concediu pe pamant” si o sa le petrecem aici.

Cateva cuvinte si despre salina si istoricul statiunii.

Localitatea Slanic a devenit cunoscuta in primul rand datorita salinei sale unde zac zacaminte de sare impresionante si apoi prin baile sale sarate, deschise in tot timpul anului, ”apa sarata nu ingheata niciodata! ".

In anul 1862, spatarul Mihai Cantacuzino, realizeaza ca la Slanic Prahova exista un mare zacamant de sare si vrea sa deschida acolo o mina, astfel, cativa ani mai tarziu, in 1685 si 1694 el cumpara mosia Slanic. “Zapisul din 1685 Aprilie 20”, ne indica faptul ca mosnenii din Slanic vand spatarului... “jumatate din preste tot hotarul cu tot locul cu sare, unde este a se face ocna", cu 700 de talere, text ce poate fi consultat azi in arhivele Academiei Romane -

Primele exploatari s-au deschis la Valea Verde, si la Baia Baciului, adica tocmai acolo unde am facut noi azi baie. In anul 1713 spatarul Cantacuzino doneaza mosia sa din Slanic impreuna cu ocnele de sare Manastirii Coltea din Bucuresti. Din anul 1912 in mina Mihai, se introduce iluminatul electric iar din 1931 exploatarea manuala a sarii ia sfarsit, introducandu-se cea mecanizata. In 1943, apar minele Mihai si Carol, numite ulterior "Unirea", mina care astazi este deschisa publicului spre vizitare. Un ascensor mai rapid decat cele din "zgarie norii" din Manhattan, te coboara pe verticala in numai 10 secunde in galeriile salinei, lucru benefic pentru pacientii astmatici, care nu trebuie sa urce sau sa coboare nici o treapta.

In salina ajungi mult mai repede decat statul la coada la bilete sau la intrarea in ascensor, “afacere”ce poate dura vara si o jumatate de ora.

Programul salinei? De marti si pana vineri de la 9 la13, sambata si duminica, de la 9 la 17 iar luni e inchis. Taxa de intrare pentru adulti se ridica la 14 RON

Asadar, poftiti la Slanic!

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 11136 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI