Prezentul pe urmele trecutului - Slanic Moldova

TIPĂREȘTE

Intalnirea AFA 2017, loc de desfasurare Slanic Moldova. Imediat rotitele au inceput sa circule. Acolo am fost eu cu parintii cu multi ani in urma, acolo a lucrat soacra mea in urma cu si mai multi ani, asa incat am pornit pe urmele trecutului sa vedem ce ne ofera el. Am sa reiau (de pe internet) doar ca o mica introducere un fragment referitor la aceasta zona:

Nu am sa va spun mai mult de atat deoarece exista pe AFA mai multe articole care povestesc istoria locurilor si am sa va recomand articolele scrise de @elviramvio care v-a spus toata istoria orasului-statiune Slanic Moldova, asa ca va dati seama ca nu am sa mai reiau aceste informatii, cine nu i-a citit articolul sa faca bine sa-l citeasca. Articolul ei il gasiti aici vezi impresii si la fel de bine va invit sa cititi articolul scris de @crismis vezi impresii.

Dar pentru ca am spus ca prezentul este pe urmele trecutului, am sa incep cu acesta:

1934 – o copilita de 8 ani merge impreuna cu parintii in statiunea Slanic Moldova. Prea multe amintiri nu mai pastreaza, isi aduce aminte doar de o terasa la baza cascadei Slanicului si de Cazinoul Slanic, care la acea vreme era loc de intalnire si de castigat sau pierdut bani. Mai pastreaza ca amintire si o carte “Slanicul si apele lui minerale” scrisa de doi medici balneologi (am atasat cateva poze cu aceasta carte).

1952 – acea copilita, acum o tanara doctorita proaspat specializata in gastro-enterologie si balneologie esta repartizata la Slanic. Despre toate acestea soacra mea isi aduce aminte mult mai mult, insa cum nu am vrut sa o port foarte mult inapoi in timp am obtinut de la ea macar cateva informatii si ceea ce era foarte important si cateva poze. Am intrebat-o cum a ajuns acolo si mi- a spus ca din Focsani a luat trenul pana la Adjud, apoi un alt tren pana la Targu Ocna, specificand Salina, avand in vedere ca erau 2 gari, apoi un autobuz pana la sanatoriul din Slanic, un autobuz in care urcai prin spatele lui (cu ajutorul unui scaunel) si in care erau 2 bancute pe cele 2 laterale, iar in fata la sofer puteai vedea prin 2 ferestruici.

Viata nu era usoara insa a fost frumoasa deoarece au fost un grup de tineri medici (absolventi in Bucuresti sau Iasi) repartizati acolo si care s-au imprietenit. Comunicarea cu logodnicul aflat la Topraisar (medic militar) se facea prin telegrame, care uneori faceau si 2 zile pe drum. Duminica ieseau cu alti medici, sau chiar si cu pacienti cu care legasera prietenii in imprejurimi iar la sanatoriu ramanea doar medicul de garda. Garzile nu erau usoare, deoarece pacientii se gaseau in vilele din statiune iar medicul trebuia sa se deplaseze la cei care aveau problem (cel mai des cat le permitea vremea cu bicicletele). Am intrebat-o pe soacra mea si-mi spunea ca cei proaspat sositi in statiune, de multe ori nu suportau apele de la diferitele izvoare si acuzau diferite afectiuni.

In rest statiunea era in plin avant, insa conform regimului vremurilor respective, astfel incat acum cazinoul devenise camin cultural, dar era o adevarata placere sa te plimbi prin parc sau sa cutreieri zona. Si confirmarea avantului de dezvoltare a Slanicului o avem si in articolul scris de @elviramvio si mentionat mai devreme:

Soacra mea mi-a aratat mai multe poze in care am vazut-o de multe ori in grupuri destul de mari insa erau genul de poze de album personal. Totusi am gasit si cateva poze care chiar mi s-au parut ca merita sa le vedeti, astfel incat sa aveti imaginea acelor locuri in acei ani. 1952-1956 a fost perioada in care soacra mea a lucrat acolo, locuind in ceea ce se numea atunci, vila 24. Vineri, oprindu-ne pentru un scurt popas mi-a spus ca Vila 24 era dupa cladirea care se numea “Inhalatoriu” pe rauletul Dobru. Cand am ajuns acolo am incercat sa identific acea vila si am decoperit ca era cea situata in fata Hotelului Dobru (o sa vedeti din poze).

1977 – o alta copilita, 13 ani, cu parintii la Slanic Moldova. Normal asta a fost in urma cu 40 de ani si mai greu sa imi aduc aminte elemente esentiale (si de exemplu nici mama nu mai stie cum se numea hotelul la care am stat, ci doar ca era in fata parcului), insa imi aduc aminte ca imi placea sa colind parcul, ca imi facusem o buna prietena (era de undeva din tara insa nu mai stiu de unde), eram Pat si Patashon, o sa vedeti in poze si ca in hotelul in care stateam se organizau spectacole si chiar copiii (ca sa nu se plictiseasca) erau implicati, astfel incat eu si prietena mea tin minte ca am cantat “O portocala”, va dati seama ce lalaiala =)), de fapt ati vazut in ce hal lalai, nu va trebuie alte dovezi.

Mai tin minte ca am urcat cu parintii traseul 300 de scari si apoi am zis sa o luam putin pe alta parte, de am nimerit in niste grohotisuri de si-a luat tatal meu papara adevarat.

Si o alta intamplare din acel concediu a fost ca am mers in excursie organizata de catre hotel la Salina Slanic insa astfel am ratat seria la masa de seara (atunci se intra pe serii) astfel incat am fost ultima serie, adica seria minerilor. Aceasta serie era numita asa deoarece era seria celor care mergeau la tratament la salina si ei ajungeau ultimii la masa. Masa de seara nu era una deosebita pe atunci si mama a fost foarte surprinsa sa constate ca ne-au adus la masa cate un copan, cu garnitura si salata. Surpriza a fost placuta pana a taiat copanul, ca in momentul in care a infipt cutitul ma mir ca nu a luat-o copanul la fuga. Stiti era ca in bancul acesta:

Clientul către ospătar

- Imi mănâncă toată salata.

Norocul bucatarului a fost ca seful de sala i-a iesit mamei in cale ca urmatorul pas era sa-i faca guler farfuria.

2017 – nici una dintre copilitele de mai sus nu mai este copilita, una a ramas cu amintirile, alta a pornit pe urmele amintirilor. Soacra mea cand a aflat ca mergem acolo m-a rugat sa facem multe poze ca sa-i aratam si ei, iar eu m-am uitat la poze sa vad daca pot localiza locurile din fotografii.

Pe masura ce ne apropiam de Slanic Moldova emotiile cresteau, urma sa ma intalnesc cu oameni dragi in locuri dragi. Am intrat in Slanic Moldova si treptat atat pe stanga cat si pe dreapta au inceput sa apara pensiuni, vile si chiar hoteluri, mai vechi sau mai noi cu numar diferit de stele. Am ajuns in dreptul parculetului la drumul nostru de acces catre hotel si prima surpriza, ne intampina un afis “Trecerea oprita a masinelor astazi 17.03.2017”, asa scria asa redau si am si poza daca nu ma credeti.

Dar am ajuns si la intrarea in hotel unde in loc sa mergem la receptie am mers la colegele noastre mult iubite, unele deja cunoscute: @roth, @elviramvio apoi @Alina53 si tot asa au mai aparut @maria55, @krisstinna si ma opresc aici ca altfel ar fi lista mult prea lunga. Ne-am cazat (am mai spus asta in articolul de ieri) formalitatile au fost chiar o formalitate, ne-am luat camera in primire, am deschis geamurile (era mult prea cald in camera) apoi am coborat din nou la fetele noastre din comitetul de primire. Am mai socializat putin apoi am coborat sa luam pranzul si apoi tusti precum melcul (de plini cee ram) am zis sa dam vreo 20-30 de grame jos, adica am pornit la plimbare (o plimbare usoara de primavera) si uite asa coborand de la receptie pe drumul de masina am luat-o prin padure pe o alee pietruita asa cum spunea indicatorul, “Spre izvoare”. Daca intrebi pe cineva c ear fi de vazut in Slanic Moldova primele trei lucruri pe care ti le va spune sunt:

- Zona Izvoarelor Minerale

- Parcul

- Cheile si Cascada Slanicului (fac parte din traseul 300 de scari).

Cum punctul trei nu intra in calculele noastre la acest moment am ramas la primele doua. Vremea era minunata si era o adevarata placere sa te plimbi (eram cu sotul ca doi porumbei, gugustiuci sau ce alt pasaret considerati voi), si asa am coborat in dreptul izvorului 300, loc de unde incepea si traseul intitulat “300 de scari”, un traseu conform spuselor afisului de circa 2-2 ½ ore si o diferenta de nivel de aproape 400 m. Mi-am adus aminte de copilarie insa ne-am continuat drumul mai departe spre izvoare. Acum ce sas pun si despre acestea unele functioneaza, altele nu insa la toate spune ca apele respective se beau conform recomandarilor medicului.

@Zoazore m-a intrebat daca nu-i duc soacrei mele ceva apa de aici, insa cum nu am primit aceasta solicitare, ramane tot pe apa cea de toate zilele. Am aflat ulterior ca nici cand a lucrat aici nu a baut din aceste ape. Stiti cum e, la tinerete zici ca nu ai nimic asa ca atunci apa terapeutica nu reprezenta interes. Dar exista si izvoare pentru tratament extern si ca sa inteleaga lumea mai clar se mentioneaza ca pentru bai sau gargara. Am mers pana in apropierea izvorului 14 (de unde mai erau la putina distanta inca 2) dar am preferat sa urcam putin spre mofeta si sa admiram si de acolo peisajul. Nu stim daca mofeta era functionala sau nu, cert este ca in geam avea un bilet ca este de vanzare.

Am traversat apoi drumul principal si iata-ne ajunsi in dreptul hotelului Perla unde am convenit ca vom veni ziua urmatoare pe acest traseu prin padure (era mai scurt). Nu ne-am indurat insa la plecare sa o luam tot pe acolo aleea prin padure nefiind luminata.

Am admirat din acest loc parcul care se arata in fata noastra in toata splendoarea. Daca acum cand natura inca nu a infrumusetat parcul acesta tot era frumos imi imaginez cum este vara. Parcul este frumos structurat pe zone si privind pozele din trecut, vad ca prezentul nu a stricat sa zicem geometria locului si o sa vedeti ca am cateva poze comparative in care modificarile aduse sunt destul de mici. Aici se gasesc si busturile unor personalitati din cultura romana: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Enescu, Ion Creanga si inca unul pe care nu il retin.

Apoi am putut admira si cladirea Cazinoului, la fel de frumoasa in exterior ca in urma cu multi ani, si aici o sa vedeti poze ale locului intre care exista o diferenta de 80 de ani. Cazinoul (sau cum am vazut o placuta pe care de abia mai puteai citi literele Casa Culturala) este o constructie asa cum spune si placuta pusa la intrare a arhitectului George P Sterian din 1894. In spatele Cazinoului (prefer sa-i spun asa) am putut admira si vila Pufu (un alt reper istoric) dar si loc de cazare pentru participantii la Intalnirea AFA. Vazand aceste locuri prin prisma mai multor generatii aveam o usoara senzatie de intoarcere in timp.

In parc mai exista si un chiosc martor mut la istoria locurilor, care insa incepe sa –si piarda din valoare astfel incat acum locul era imprejmuit pentru a nu pune in pericol vreun turist.

Exista si locuri de joaca pentru copii dar si banci pentru odihna si exista chiar si o bisericuta. Parcul reprezinta cel mai placut loc pentru a zabovi ceva vreme in mijlocul naturii.

Dupa aceasta scurta plimbare ne-am intors la hotel si ne-am pregatit de programul de seara, unul extraordinary dupa care ne-am retras la camera pentru a ne pregati pentru ziua ce urma.

Asadar a doua zi dupa micul dejun ne-am adunat cei care urma sa mergem in excursia zilei: Salina din Targu Ocna si Manastirea Magura.

La ora 10.00 dupa ce am facut prezenta am plecat spre salina, unde dupa ce am achitat biletul de intrare (18 lei de adult, 9 lei de copil, tarife valabile pentru grupuri, altfel sunt 20 cu 10 lei) si urcati in microbus am coborat spre centrul pamantului. Ei nu chiar asa ci asa doar 136 m mai jos fata de locul de intrare, la o distanta de 3.1 km.

Aici primul lucru care te intampina este biserica, interesanta, o sa o vedeti in poze, un loc unde era destul de multa lume. Salina (nu am sa va dau date istorice sau tehnice, am sa va spun doar ce am vazut eu acolo) este impresionanta ca dimensiuni, este inalta, cu spatii largi si cu diferite destinatii. Astfel descopeream cu placere spatii de joaca sau de relaxare (unde erau chiar sezlonguri pe care te puteai intinde citi o carte din dotarea personala sau din biblioteca de la fata locului. Aici exista chiar si o sala de spectacole numita Florin Piersic.

Amatorii de sah pot juca acest sport avand o placa de dimensiuni mari si piese pe masura. Am vazut multe persoane care veneau cu pachetelul de acasa dar si mici chioscuri (gen bufet) de unde puteai sa-ti iei ceva de mancare sau baut).

Amatorii de “sofat” pot inchiria “vehicule” cu care se pot plimba pe termen finit (in functie de plata) pe “soselele”salinei.

Exista si un magazin de unde pot fi achizitioante suveniruri si normal ca am si facut-o. Am parasit salina cu regretful ca nu a durat mai mult si dupa ce intrun final glorios a aparut soferul nostrum si dupa inca o strigare a prezentei am pornit spre manastire.

Aici surpriza, autocarul nostru nu incapea pe drumul spre manastire astfel incat parte dintre noi au ales sa urce pe jos iar restul sa ramana la autocar unde dupa discutii cu soferul si negocierea unui tarif suplimentar, am convenit sa ne duca pe noi la hotel iar el sa se intoarca dupa ceilalti. Binenteles ca Elvira s-a simtit responsabila de soarta celor ramasi la manastire si s-a intors si ea cu soferul.

Aici vreau sa fac o paranteza, Elvira s-a oferit sa se ocupe de lista participantilor la actiunea “Autobuzul” si tot ce implica aceasta. Si ea era ca noi toti ceilalti participant la aceasta intalnire si ceea ce a facut a fost multa munca suplimentara, asa ca ii multumesc mult de tot pentru asta, nu a fost usor chiar daca acum cand totul s-a terminat zicem ca am trecut cu bine si peste asta.

Deci la manastire nu am ajuns, am zis ca o sa mergem la plecare insa nu a fost sa fie ramane pe alta data.

Din pacate cum tot ceea ce este frumos se termina repede, la fel s-a terminat si intalnirea noastra de la Slanic. A fost ca o poveste frumoasa cu final fericit, astept cu mare nerabdare sa aflam urmatoarea destinatie.

---

VIZUALIZĂRI: 3435 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI