ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.05.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
APR-2018
DURATA: 3 zile
prieteni
4 AD. + 2 COPII -- v: 8 ani; 9 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

La Sinaia, în prag de primăvară

TIPĂREȘTE

În această primăvară ne-am propus să nu mai petrecem Paștele acasă. Acest lucru a constituit o premieră pentru noi, așa că am avut ceva emoții înainte de plecare. Totuși timpul a trecut repejor și a venit ziua plecării spre Sinaia, căci aceasta a fost destinația noastră, aleasă cu vreo trei săptămâni înainte. Am mers în acest sejur alături de o altă familie, niște prieteni împreună cu care am închiriat un apartament în stațiune.

Am avut mare noroc deoarece vremea a fost excelentă pentru început de luna aprilie, așa că ne-am tot plimbat prin stațiune și prin împrejurimi timp de trei zile, cât am stat acolo.

În prima zi, câțiva norișori au scuturat niște stropi de ploaie, însă după prânz vremea s-a îmbunat. Noi am despachetat și apoi am ieșit în recunoaștere. Pas cu pas, am străbătut bulevardul Carol I, cu privirea roată la toate unitățile hoteliere înșirate de-a lungul străzii. La fiecare colț apăreau tentații: clătite cu ciocolată, prăjituri, kurtos kalacs... Am rezistat doar unora dintre aceste tentații :) și, într-un final, am ajuns în Parcul Dimitrie Ghica. Acest parc poate fi considerat foarte bine atât obiectiv turistic, dar și loc de relaxare pentru adulți și pentru copii. În timp ce părinții se pot plimba pe aleile parcului, cei mici pot petrece timpul la locul de joacă amenajat în parc. Adică exact ce au făcut puștii noștri în fiecare zi!

Din loc în loc, printre arborii falnici, sunt amplasate busturi ale unor personalități precum Ion Creangă, Mihai Eminescu ori Dimitrie Ghica, în vreme ce hoteluri cu vechimi considerabile (adevărate bijuterii arhitecturale) pot fi admirate pe marginea parcului; îmi vin acum în minte siluetele impunătoare ale hotelurilor Palace ori Caraiman, dar și prezența discretă a hotelului Regal 1880 (din câte știu, este cel mai vechi hotel din stațiune).

În Parcul Dimitrie Ghica se mai află Muzeul Rezervației Naturale Bucegi, acesta reprezentând o secție a Muzeului Județean de Științele Naturii din Prahova. Nu am vizitat acum acest micuț muzeu, am făcut-o în trecut de vreo două ori.

Un alt obiectiv care nu poate trece neobservat este Casino Sinaia. Cu o vechime de peste o sută de ani (a fost ridicat în perioada 1912 - 1913), Casinoul Sinaia îți atrage imediat atenția prin prezența sa impunătoare, dar și grațioasă în același timp. Am avut plăcerea să descoperim una după alta încăperile Casinoului cu ocazia unui tur de vizitare la care am participat în vara anului 2016. Fotografii din interiorul acestui obiectiv, dar și impresiile noastre după vizita la Casinoul Sinaia pot fi consultate aici.

Castelul Peleș și împrejurimile sale reprezintă o zonă care ne atrage de fiecare dată când mergem la Sinaia. Nici acum nu am ratat posibilitatea de a realiza câteva fotografii cu emblematicul obiectiv în fundal! Am avut parte și de un bonus: pe pajiștea din fața castelului am putut admira pâlcurile de ghiocei, acei vestitori ai primăverii care anunțau că iarna era deja departe.

Cota 1400 a fost o altă zonă pe care am vizitat-o în a doua zi a sejurului nostru. Ne-a atras faptul că pe munte era încă destulă zăpadă (neaua se putea observa cu ochiul liber, de jos din stațiune). La Cota 1400 se poate ajunge cu mașina, cu telecabina sau cu telegondola, iar noi am optat pentru cea din urmă variantă, întrucât celor mici le plac mult plimbările cu mijloacele acestea de transport pe cablu.

Pe marginea drumului forestier către Schitul Sfânta Ana am găsit suficient de multă zăpadă, cât să ne bulgărim bine, bine! După așa distracție pe cinste, ne-am scuturat de omăt și ne-am îndreptat către o zonă de belvedere din apropiere, de unde am făcut mai multe fotografii în care am imortalizat atât Valea Prahovei, cât și crestele golașe, dar încă parțial înzăpezite ale Munților Baiului.

În acea după-amiază, am optat pentru o plimbare cu trenulețul prin stațiune. Distracție pentru toată lumea! Am mers la intrarea în parcul Ghica și ne-am îndreptat către tractorașul-trenuleț care parcă ne aștepta pe noi în partea stângă. Am luat loc într-unul dintre vagoane, un domn a venit și ne-a solicitat câte 30 de lei/familie, apoi -după câteva minute- am pornit! Ca o paranteză, tariful pentru plimbarea cu trenulețul a fost 10 lei de persoană. Pentru copiii sub 3 ani, această plimbare este gratuită.

Plimbarea cu trenulețul a durat aproximativ 25 de minute, timp în care am urcat pe strada Furnica până în zona de plecare a gondolei, apoi am coborât pe alte străduțe, ieșind în final pe bulevardul Carol și revenind la locul de plecare. Această plimbare a fost o experiență distractivă, recomandăm!

Noaptea de Înviere ne-a scos iarăși la plimbare. Am luat la pas zona centrală a stațiunii pe la ora 23.00, apoi ne-am îndreptat agale către Mănăstirea Sinaia. Apropiindu-ne de lăcașul de cult, am văzut marea de oameni aflată deja pe stradă, la poarta lăcașului de cult. Câtă frunză și iarbă, aceasta ar fi expresia potrivită pentru a descrie ceea ce era acolo! Am așteptat liniștiți ca preotul să termine cuvântarea, am luat lumină și ne-am retras. Am adormit târziu, gândindu-ne la ceea ce vom face a doua zi.

Dimineața, după micul dejun și o gură de cafea, ne-am propus să facem puțină mișcare. Așa că am acceptat propunerea prietenilor noștri de a merge într-o scurtă drumeție pe Valea Rea, în Munții Baiului. Întrucât afară soarele strălucea, anunțând o nouă zi frumoasă și deoarece nu mai fusesem niciodată acolo, am acceptat cu plăcere această propunere. Am coborât treptele către Gara Sinaia, am traversat șinele și am intrat pe drumul forestier care avansează paralel cu albia râului către intrarea pe Valea Rea. La confluența Văii Rele cu râul Prahova am putut admira două rațe sălbatice care se zbenguiau nestingherite în apă.

Drumul forestier a cotit brusc și am urcat agale pe Valea Rea timp de vreo 45 de minute. Apreciez că am străbătut cam doi kilometri, însă ne-am hotărât să ne întoarcem la un moment dat pentru că a fost doar o plimbare de voie, menită să ne facă poftă de mâncare pentru masa de prânz. Continuând pe acest drum forestier, se poate ajunge către partea superioară a Văii Rele. Acolo se află o zonă unde, cam pe la jumătatea lunii mai, se poate vizita o poiană cu narcise, o destinație deosebită (după cum ne-au povestit în ultimul timp atât Dan&Ema aici, cât și Denisa13 aici. Felicitări tuturor drumeților!).

Pe Valea Rea există câteva praguri de beton care strâng apa acestui râuleț în baraje, creându-se mici cascade artificiale. E o zonă frumoasă, merită explorată de iubitorii de drumeții, mai ales că nu pare a fi nici atât de aglomerată precum zona montană aflată de cealaltă parte a Văii Prahovei.

În ultima dimineață petrecută la Sinaia ne-am mai plimbat puțin prin parcul stațiunii, apoi ne-am hotărât să plecăm. Ne-am ferit să rămânem până după orele prânzului în zonă, întrucât am dorit să evităm aglomerația aceea de pe Valea Prahovei specifică sărbătorilor. Am mai făcut un scurt popas la Bușteni, mai mult pentru a admira abruptul Caraimanului în toată splendoarea lui, apoi am mers către Brașov, unde am făcut o nouă oprire.

Ajuns la final de articol, consider că am făcut o alegere foarte bună pentru petrecerea sărbătorilor pascale! Recomandăm tuturor o ieșire la Sinaia, această destinație oferind destule posibilități de petrecere a timpului liber, indiferent de anotimp! Toate cele bune!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 30.05.18 15:34:48
Validat / Publicat: 30.05.18 19:30:41
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SINAIA.

VIZUALIZĂRI: 1554 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Palatul Știrbey din Sinaia.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42950 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

maryka
[30.05.18 19:39:58]
»

Rar mi se întâmplă și mă bucur, să spun, start vot!

Felicitări, foarte frumos!

Floryn81AUTOR REVIEW
[30.05.18 19:46:14]
»

@maryka: Mulțumesc frumos!

mishu
[30.05.18 20:09:13]
»

@Crazy_Mouse: Foarte frumos și pot spune ca 8mi aduc aminte cu mare plăcere de cele văzute de mine acum doi ani, Palatul Știrbey actual Muzeul orașului Sinaia, Pelesul, Mănăstirea Sinaia, cazinoul precum si parcul in care așa cum ai spus tu sunt multe de descoperit, și multe altele, însă cel mai frumos sunt de văzut in timpul săptămânii când nu este aglomerat.

Felicitări, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
maryka, mishu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sinaia și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063760995864868 sec
    ecranul dvs: 1 x 1