O plimbare cu parfum medieval la Sighișoara

TIPĂREȘTE

Știind că urmează un sfârșit de săptămână cu o vreme numai bună de plimbare, am hotărât să vizităm Sighișoara, un loc desprins parcă din poveste, un loc despre care citisem și văzusem deja atâtea și unde doream mai demult să ajungem.

Sighișoara, sau Schaßburg în limba germană ori Segésvar, în limba maghiară, este un frumos oraș situat în inima Transilvaniei, în județul Mureș. El poate fi un oraș exemplu unde au conviețuit de-a lungul istoriei diverse nații, românii, maghiarii, sau sașii, iar acum toată bogăția culturală a ajuns un atu pentru turiștii din toată lumea. Sighișoara mai este denumită și Perla Târnavei sau Perla Transilvaniei, fiind situată pe malul Târnavei mari, un afluent al Mureșului.

Așezarea a fost consemnată documentar încă din 1280, sub numele de Castrum Sex, iar în prezent este singura cetate medievală locuită din sud-estul Europei, iar din 1999, centrul istoric, cetatea, este inclusă în Patrimoniul Mondial Cultural Unesco. Deși de-a lungul timpului a fost ținta mai multor atacuri, asta a contribuit la consolidarea zidurilor de apărare și acum constituie astăzi pentru turiști un mare punct de atracție. De asemenea multe din monumentele istorice sunt construite prin sec. XIII, când Sighișoara a cunoscut un mare avânt economic.

Ca și amplasament cetatea este situată pe două nivele, terase, o terasă cea de jos, la cca 350m altitudine, Dealul Cetății, iar cealaltă pe terasa de sus, la cca 429 m, Dealul Școlii.

Cetatea este înconjurată de un zid de 950 m lungime și înalt de 4 m, apoi încă înălțat pe alocuri și la 14 m, construit între sec. XIV-XVII, protejând împotriva atacurilor turcești și nu numai. Zidul avea inițial 14 turnuri, acum existând doar 9 din ele și aparțineau diverselor bresle meșteșugărești. Toate aceste date le găsim cu ușurință consultând Wikipedia, iar restul urmând a le descoperi la fața locului, cu puțină curiozitate și bunăvoință. Sigur că nici noi nu am cunoscut chiar toate aceste date dar coroborând ce am văzut cu ce am citit, am completat tabloul de ansamblu.

Prima impresie plăcută am avut-o încă de la poarta de intrare a orașului, respectiv gara, pentru că noi am mers cu trenul, dar este accesibilă și de pe DN13, venind dinspre Brașov. Așadar ne-a întâmpinat o clădire frumoasă, curată, nu cred că exagerez, dar e una din cele mai frumoase gări din țară. Veți vedea în poze. Clădirea cu o arhitectură frumoasă, se încadrează armonios în peisajul medieval al burgului transilvănean. Iar cu locomotiva de epocă amplasată chiar în fața gării, aerul vremurilor de demult se simte mult mai bine și aici. O altă surpriză deosebită a fost că am descoperit tot în fața gării, doi copaci de Gingko Biloba, etichetați, unde scrie că sunt aduși din China, încă din 1740. La umbra lor, am așteptat la întoarcere, trenul de Brașov.

Mergând de la gară spre cetate, vizibilă ochiului de la depărtare, am descoperit un oraș liniștit, plin de flori, trandafiri în special, cu multă verdeață, un oraș curat, cu case frumoase, case vechi, case mai noi, într-o îmbinare armonioasă. Imediat ce am trecut peste podul Târnavei, am pornit pe strada cu același nume, până am ajuns la o intersecție unde am zărit indicatorul spre cetate.

Am pornit deci într-acolo, pe o alee la umbra copacilor, cu miresme de trandafiri și de caprifoi. Era ceva lume, cu mic cu mare, deja înaintau spre poarta cetății. Toată liniștea a fost spartă de claxoanele unui alai de mașini, de nuntă, care se grăbeau și ei spre cetate, iar pe parcursul zilei aveam să ne mai întâlnim cu ei, chiar și cu mireasa, spre plăcerea noastră, fotografii de ocazie.

Intrarea propriu-zisă în cetate se face chiar pe la unul dintre turnurile sale, Turnul Croitorilor, construită în sec. XIV, o clădire oarecum asemănătoare inițial cu turnul cu ceas, dar s-a distrus în timpul marelui incendiu, fiind restaurată în 1935. Partea superioară este prevăzută cu goluri de tragere și guri de aruncare. Mergând așa mai departe vedem străduțe înguste și pe dreapta și pe stânga, denumite frumos tot după bresle ca strada Tâmplarilor, strada Cojocarilor, strada Bastionului , strada Cositorarului, strada Școlii, strada Scării, strada Mânăstirii etc.

Și tot mergând am ajuns în Piața Cetății, de unde drumurile se despart, ducând și la dreapta, spre Scara Acoperită, înainte spre Turnul cu Ceas, sau spre stânga la Biserica Catolică. Noi am luat-o spre stânga, trecând pe lângă copacul cel mare și umbros din piață, unde deja unii turiști serveau la ora aceea probabil micul dejun. Foarte interesant este că peste tot unde te uiți nu este casă, care să nu reprezinte ceva, ele sunt acum în prezent ba pensiuni sau hoteluri, ori au fost ale vreunei personalități, ori măcar au locuit acolo și le poartă numele.

De exemplu Casa Georgius Krauss, un cronicar al Sighișoarei, acum restaurant, Casa Wagner, [c]Casa Legenda, care se spune că mai păstrează și azi parfumul ascuns al unei idile dintre contele Dracula și o frumoasă curtezană.

Ajungem astfel în piața cu statuia poetului Petőfi Sándor, cu parfum de caprifoi, aici avem frumoasa Biserică Catolică închinată Sfântului Iosif, construită în 1896, cu o arhitectură ce îmbină stilul neogotic cu cel neoromanic, cu un turn clopotniță foarte înalt. A fost arsă, dar renovată în 1984. Turnul Cizmarilor reprezintă capătul de nord al zidului cetății, fiind consemnat încă din 1521, de multe ori distrus și refăcut. Am urcat pe trepte dar nu se poate vizita.

Mergem mai departe, trecem de Școala de muzică Miron Neagu, ajungem la casa în care s-a născut Apor Vilmos, baron de Altorja, un aristocrat și cleric, episcop de Győr, între anii 1941-1945, unde e și statuia episcopului martir. Suntem acum pe Strada Mânăstirii, auzim din nou alaiul de nuntă care aștepta la primărie pentru fericitul eveniment.

Primăria sau Palatul Comitatului, o altă clădire cu o arhitectură deosebită, este ridicată pe locul fostei mânăstiri dominicane. Pe partea cealaltă, în spatele clădirii, peisajul îți taie răsuflarea, văzând orașul care se desfășoară parcă în trepte, de o parte și cealaltă a Târnavei. Multe clădiri vechi, impresionante, cu acoperișurile de țiglă roșii, oferă o vedere spendidă, un cadru minunat pentru o poză reușită.

Imediat lângă primărie este Biserica Mânăstirii, ridicată undeva în sec. XII-XIII, era parte a unei biserici dominicane, ce acum nu mai există, clădirea a suferit multe modificări, cea actuală, în stil gotic, datând după marele incendiu din 1676. În patrimoniul bisericii găsim o cristelniță de bronz turnată în 1440, realizată de meșterul Iacob și un Toc de ușă sculptat în 1570 de pietrarul Toma, precum și 39 covoare orientale din sec. XVI-XVII. Orga este folosită și astăzi la numeroase concerte. Aici în fața bisericii, în Piața Muzeului, sunt foarte multe tarabe cu produse artizanale, cu meșteșugari, cu souveniruri, bijuterii făcute manual, tot aici am întâlnit și pe toboșarul orașului, îmbrăcat în haine de epocă, singurul din lume angajat de o primărie, care făcea tot felul de anunțuri. Prin toată această lume pestriță, de localnici, artizani, turiști, își făceau apariția și mirii, cu alaiul lor, pentru poze, pentru frumoase amintiri.

În partea dreaptă venind dinspre primărie, se află Casa Venețiană, numit astfel după forma geamurilor, astăzi găzduind Forumul Democrat German, dar și un punct de informare turistică.

În spatele Bisericii, este Turnul Fierarilor, ridicat în 1931, pe locul fostului Turn al Bărbierilor. Este scund privit din cetate, dar impunător din afara zidurilor, are console, guri de tragere, ce îi oferă o decorație aparte. Acum găzduiește o expoziție de pictură a artistului Ágoston Zsolt.

Am ocolit deci biserica pe toate părțile, am pozat în fel și chip, ajungând apoi la Turnul cu Ceas, simbolul orașului înalt de 64 m și construit undeva în sec. XIV. Având ziduri groase, ce prezentau multă siguranță, el a fost de-a lungul timpului, depozit de muniție, arhive și trezoreria orașului. La etajul trei sunt consolele, care ies în evidență cu vreo 3 m, iar la etajul cinci, un balcon deschis. Deasupra sunt patru turnulețe asta arătând că orașul avea drept de judecată. Acoperișul înalt de 34 m, frumos cu țiglă smălțuită, colorată, are două cupole, unul de aur, altul cu un stâlp meteorologic, cu un cocoș în vârf, care se rotește în bătaia vântului și se spune că dacă sighișorenii îl văd cu fața spre apus e semn că va ploua. Mecanismul de ceas a fost inițial din lemn, apoi s-a înlocuit cu unul metalic. După incendiu când a fost reparat turnul, au apărut și statuetele de lemn, de 0,80 m, cele spre orașul de jos reprezintă zilele săptămânii, iar cele spre cetate, pacea, justiția și dreptatea. În dreapta un toboșar bate sferturile de oră, zeița dreptății are balanța în mână, iar cea a justiției legată la ochi, cu sabia ridicată. Alte două figurine arată ziua și noaptea. Turnul cu ceas a fost și primărie până în 1556, iar din 1899, aici este și Muzeul de Istorie. Programul de vizită este diferit în funcție de anotimp, acum vara din 15 mai - 15 septembrie, este

marți -vineri 9.00-18.30

sâmbătă-duminică 10-17.30

luni fiind închis.

Prețul de intrare 15 lei, există și o taxă de fotografiat de 30 lei.

În clădirea alăturată aparținând de muzeu, este și Sala Armelor, sau Colecția de arme medievale unde în cele patru săli ale sale este o expoziție ce prezintă o scurtă istorie a evoluției armelor albe și de foc de-a lungul timpului. Camera de Tortură, situat pe fosta locație a închisorii militare au taxe de intrare separate.

Peste drum de casa venețiană, este Casa Vlad Dracul , o altă clădire emblematică și căutată de turiști datorită legendelor create în jurul numelui. Se presupune că aici s-ar fi născut Vlad Țepeș, iar acum clădirea este restaurant, ea fiind foarte aglomerată, trebuie să faci programare dacă ții neapărat să mănânci acolo.

Mergând mai departe dăm de o altă clădire superbă, frumos restaurată prin 2001, Casa Cu Cerb , care chiar are fixate în perete un cap de cerb din lemn, iar coarnele sunt se pare autentice. În prezent aici este o pensiune, restaurant, dar și centru cultural româno-german. Când am fost noi, era și o expoziție de pictură, a artistului plastic Kerekes Rareș, care era chiar în pragul ușii și ne-a poftit să vedem lucrările. Nu am stat pe gânduri, am intrat, am văzut lucrări în ulei reprezentând în special peisaje din Transilvania, ce mi-au plăcut mult, apoi ne-a invitat să vedem camera cu fresce, unde se păstrează bine conservate o parte din frescele reprezentând oameni din conducerea vremurilor demult apuse, consilieri locali, oameni cu stare. L-am felicitat pe artist pentru talent și am mulțumit pentru cele prezentate.

De acolo ne-am îndreptat spre Casa Cositorarului, unde acum este o pensiune și restaurant, am văzut din depărtare Turnul Cositorarilor, care a suferit și el destule restaurări, fiind legat de Turnul Tăbăcarilor prin Galeria de Arcași. Nu am putut merge prea aproape întrucât era gard, cu afișul de teren privat ce aparține de Biserica Evanghelică.

Pe acolo, pe străduța plină de flori de lângă casa cositorarului, ajungem la Scara Acoperită sau Scara Școlarilor, construită prin 1642, care avea inițial 300 de trepte, din care acum mai sunt doar 175 (ce bine ) Scara trebuia să ușureze accesul copiilor către școală, la Liceul J. Haltrich. Am urcat deci treptele, ajungând la cea mai veche școală, care datează din 1619. În dreapta e școala veche, fost seminariu, iar în stânga este liceul.

Urcând dealul, ajungem la Biserica din Deal, ajunsă la această formă după multe restaurări, dezastre naturale; are o lungime de 53 m, turn clopotniță spre sud de 42 m, navele laterale au fost alipite ulterior, iar pe contraforturile masive se află 4 statuete executate în piatră. Și interiorul este măreț și înalt, pentru vizitare e 5 lei intrarea, frumoase sunt nervurile boltei, ferestrele înalte și înguste, multe picturi religioase, sculpturi, altare. Biserica este impresionantă și atunci poate e suficient să amintesc ce am găsit citind pe net, cum că biserica este deținătoarea Marelui Premiu Europa Nostra, acordat pentru restaurare și consolidare și premiului UE pentru patrimoniu.

Lângă biserică este cimitirul evanghelic și Capela pe locul căreia pe vremuri fusese Turnul Giuvaergiilor sau Turnul Aurarilor, iar în fața lui este Turnul Frânghierilor, contemporan cu primele ziduri ale cetății, reparat în sec. XVI, singurul locuit în prezent de paznicul cimitirului. Iar de aici avem o priveliște frumoasă asupra orașului de jos.

Ocolim așadar biserica, ne întoarcem la școala veche, aruncăm o privire înăuntru, sunt multe poze pe pereți, fotografii de epocă, apoi o luăm pe cărare, pe lângă scara acoperită, pe un drum din pietre, cu vedere frumoasă spre oraș în stânga, aici vedem și Turnul Măcelarilor, unul din turnurile de apărare a Porții Törle. În fața sa a fost construit un bastion, iar datorită poziționării sale, a avut rol de apărare, putându-se trage de aici în toate direcțiile.

Ne-am întors în mica piață din fața intrării la Scara Acoperită, am servit ceva rece și o cafea la cafeneaua de lângă, La Scara, am mai admirat obiectele de artizanat, bijuteriile făcute de mână, am cumpărat magneței pictați manual, am admirat diferitele hoteluri, case, pensiuni, am citit plăcuțele explicative de pe ziduri, despre cine a locuit, în respectiva locuință și așa, încet, încet, ne-am îndreptat spre ieșirea din cetate.

Nu am putut pleca din oraș până nu am ajuns pe malul stâng al Târnavei la frumoasa Catedrală Ortodoxă cu hramul Sfânta Treime, unde din nou am dat peste fericiții miri, acum reușind și eu să-i surprind în poze.

Sigur că odată cu Festivalul medieval ce are loc în fiecare an la sfârșitul lunii iulie, locul a devenit mult mai căutat, iar asta a însemnat o cale minunată de cunoaștere, de reprezentare a orașului, a cetății, în lume, dar dacă o vizitezi atunci probabil că trăiești numai atmosfera de festival, nu și farmecul cetății medievale, cum am făcut-o noi acum, când nu era excesiv de aglomerat. Nouă ne-a plăcut foarte mult și vă invit și pe voi la o plimbare, asta dacă nu ați făcut-o deja! Oricum vă invit la o re-vedere prin intermediul pozelor.

---

VIZUALIZĂRI: 3071 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI