O dată-n viaţă… să ajungi în Sighişoara

TIPĂREȘTE

ANTE SCRIPTUM

Pentru că mai deunăzi am descoperit că sunt persoane care încă nu au fost la Sighişoara (mi se pare ciudat acum, fiindcă am văzut-o, să găsesc cunoştinţe care nu au vizitat-o, aşa că îi încurajez să o facă), m-am hotărât să adaug şi eu un comentariu pe lângă multele care există pe acest site despre mirajul acestei frumoase părţi a Transilvaniei. Poate întâmplător se va găsi cineva care să citească şi să simtă un imbold de a ajunge acolo cu garanţia că sigur nu va regreta.

Sighişoara a fost dintotdeauna oraşul pe care mi-am dorit să-l văd. De la festivalurile medievale pe care le găzduieşte - deja celebre -, arhitectura deosebită dintre zidurile istorice ale cetăţii şi nu numai, şi până la oamenii primitori şi mâncarea incredibil de gustoasă, totul m-a atras la această perlă a Transilvaniei, a României sau a Europei, aş putea spune.

Înainte de a hotărî să petrecem aici revelionul (vezi impresii), am hotărât să verificăm realitatea. Mai presus de toate aştepările!

Era prima vizită, aşa că ardeam de nerăbdare să vedem cetatea. Deşi am ajuns la Sighişoara în toamnă, prin octombrie, vremea a ţinut cu noi: cald, soare, iar lumina care se reflecta din acoperişurile roşii învăluia cetatea şi ne simţeam parcă transportaţi în trecut din momentul în care am păşit pe primele trepte.

Mă aşteptam la domniţe cu rochii viu colorate, la cavaleri în armuri strălucitoare. În piaţa cetăţii am revenit cu picioarele pe pământ: domniţe şi cavaleri, dar în cele mai moderne veşminte, magazine de antichităţi şi suveniruri, terase şi o estradă de unde se răspândeau peste tot sunete foarte plăcute. Concert de jazz în aer liber, care ne-a făcut să începem cu o pauză pentru a asculta muzica. Aşa că ne-am aşezat la una dintre terase şi am petrecut acolo vreo 30 de minute. Până când am înţeles că trebuie să o luăm din loc dacă vrem să mai vedem ceva pe lumină. Atmosfera te-ar fi ţinut pe loc, dar trecutul ne chema la el, ca o sirenă.

Am pornit de la Turnul cu Ceas. Un obiectiv care nu trebuie ratat, dacă vrei să afli mai multe despre Sighişoara. Clădirea veche, din secolul al XIV-lea, adăposteşte Muzeul de Istorie. Amenajat pe mai multe etaje, aici găseşti pagini vizuale din vechime. Macheta cetăţii, chiar la parter, îţi oferă o privire de ansamblu despre aşezare, aşa cum arăta ea acum mai bine de 250 ani.

Pe măsură ce urci pe scara în spirală (110 trepte), se aştern în faţa ta obiecte de ceramică din epoca bronzului, obiecte medicale sau farmaceutice, mobilier din diferite etape istorice care te impresionează prin delicateţe şi frumuseţea stilului în care sunt lucrate. Minunat de frumoase sunt vitraliile, una dintre ele reprezentând stema Sighişoarei.

Sala Breslelor, situată la etajul al patrulea, are o expoziţie cuprinzând unelte şi produse meşteşugăreşti ale breselor din cetate: fierari, lăcătuşi, cizmari, croitori, dogari, cojocari, cositorari etc. Toate te fac să îţi aminteşti de faptul că secolul vitezei nu a făcut decât să trimită în beznă unele dintre minunatele îndeletniciri ale oamenilor acestui plai, care dispar încet în negura timpului. Nu prea mai există…

Înconjurat de atâtea vestigii, cu aparatele de fotografiat sau telefoane mobile în mână, nu poţi să nu te întrebi care erau speranţele şi visurile acelor oameni care foloseau toate obiectele la care priveam (şi care te vrăjesc prin inventivitate şi creativitate), şi dacă lor li se părea că au atins culmea civilaţiei şi tehnicii. Cred că pe ei acest secol i-ar fi lăsat muţi de uimire, asta dacă nu cumva ar fi catalogat totul ca şi vrăjitorie şi ar fi pregătit rugul pentru Steve Jobs, Steve Sasson, Martin Cooper sau Philo Farnsworth şi alţi mari inventatori ai secolului trecut şi actual.

Nu vă mai plictisesc cu multe descrieri; sunt alţii care o fac mai bine ca mine. Concluzia e că trebuie să le vezi pe viu.

Trecând pe lângă casa Vlad Dracul aflată chiar în Piaţa Cetăţii (unde se presupune că s-a născut Vlad Ţepeş) şi care cred că este o atracţie pentru turiştii străini aflaţi sub “influenţa malefică” a celebruluii vampir Dracula, ajungi la Muzeul de Istorie (cu Sala Armelor şi Sala torturii ca puncte de atracţie). Nu am să dau detalii, mai bine vă las pe voi să le descoperiţi.

Mai departe, urcând pe străduţele pietruite, înguste, pe lângă pensiuni, restaurante, magazine pline de suveniruri şi antichităţi, ajungi la Scara acoperită, construită din lemn şi piatră. Ia-ţi inima în dinţi şi plămânii la purtător şi urcă cele 175 de trepte care te conduc către Biserica din Deal, construită în stil gotic şi Şcoala din Deal. A fost construită ca să uşureze accesul elevilor în secolul al XVII-lea, de aceea i se mai spune şi “Scara Şcolarilor”, doar că la timpul original avea cam 300 de trepte. Mă gândesc că pe vremea aceea nu mai aveau nevoie de săli de fitness, antrenamente. Era suficient (pentru mine cel puţin!) să urci şi să cobori de câteva ori prin tunelul căţărător şi erai în plină formă. Una dintre legendele Scării spune că un băiat trebuie să sărute o fată pe care o iubeşte pe fiecare treaptă a scării şi să-i rostească numele fără să greşească. Dacă reuşeşte înseamnă că este băiatul potrivit pentru fată. Am amintit de asta în caz că există domnişoare care vor să pună la încercare răbdarea iubiţilor lor. Este, fără doar şi poate, unul dintre cele mai romantice oraşe.

Ajunşi sus, nu am putut vizita Biserica din Deal pentru că tocmai se terminase programul. După aşa dovadă de forţă (!!!), am admirat-o pe afară şi ne-am continuat drumul către Cimitirul săsesc. Mai frumos decât unele parcuri din Bucureşti. Sălbatic, încremenit, impresionant. Dacă ingori pietrele funerare, mai că te plimbi prin Herăstrău.

Turul cetăţii l-am făcut în fugă la prima vizită.

Am văzut turnurile cetăţii (Turnul Fierarilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cojocarilor, Măcelarilor, Frânghierilor, Turnul Cositorarilor şi Turnul Tăbăcarilor nu ştiu dacă toate pot fi admirate şi în interior – când am fost noi nu se putea), străjuind colţurile şi intrările, fiecare cu tainele şi frumuseţile lui.

Experienţa a fost mai frumoasă şi inedită alături de toboşar în decembrie, aşa că v-o recomand cu drag. Ger, soare, zîmbete, distileria unui producător local - Pivniţa lui Teo unde poţi să te răsfeţi cu câteva produse 100% româneşti şi naturale: ţuică fiartă de prună, un lichior de fructe de pădure absolut delicios, care vin ca o alinare la finalul acestui periplu minunat, presărat de nelipsitele “Facem să fie bine! ” şi “Am spus! ” care te însoţesc, alături de bătăile tobei şi de explicaţiile pitorescului personaj despre toate obiectivele mai sus menţionate.

Asta a fost… Amintiri, fantezii, timp imemorial. Păcat că am ieşit din poveste!!!

POST SCRIPTUM

Concluzia zilei: lasă istoria să te cheme la ea. Alege o perioadă mai liniştită dacă vrei să le vezi pe toate în linişte sau alege luna iulie, vremea Festivalului Medieval, pe care mi-am promis că la un moment dat nu-l voi rata. Sau orice altă perioadă care îţi oferă alte experienţe la fel de minunate (ai de unde alege).

Şi, ca ultimă informaţie, Cetatea Medievală a Sighişoarei va găzdui anul acesta Festivalul Catalanilor (Festa Catalana), festival itinerant care se desfăşoară anual în câte un oraş din Europa. În 2014 e rândul nostru, deci. După Verona în 2013. Suntem într-o companie selectă! Şi suntem mândri!

---

VIZUALIZĂRI: 2004 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI