Bio... (II)

TIPĂREȘTE

https://www.youtube.com/watch?v=JMB9nElXNuc

SOVATA - GÂRDA DE SUS - 248 km km - 2 ZILE

Dacă în privința cățărării (bine, asta a fost odată!), munții mei preferați sunt Piatra Craiului, pentru drumeții - mai mult sau mai puțin ușoare - preferații mei sunt Apusenii! Mai fusesem la Gârda de Sus cu ocazia altei ture prin țară, dar - fiindcă eram după o perioadă de ploi abundente - a trebuit să ne mulțumim doar cu ceea ce numesc eu, "Marele Tur", un circuit de aproximativ 20 de km, care pleacă pe un drum lateral din centrul localității și merge prin Cheile Ordâncușei, apoi la peștera Poarta lui Ionele, urcă sus, printre case aruncate ici-colo, numite sate, și coboară pe cealaltă parte, pe la Peștera Scărișoara și înapoi în Gârda.

Acum eram hotărât să recuperez!

IZBUCUL COTEȚUL DOBREȘTILOR ȘI IZBUCUL TĂUZ

În Gârda de Sus, chiar în centrul localității, se face un drum lateral care duce în "Marele Tur". Intrând pe drumul lateral, vom face pe primul drum la stânga, urmând indicatoarele ce ne dirijează atât către Izbucul Cotețul Dobreștilor cât și către Izbucul Tăuz. Primul este semnalizat printr-o plăcuță din lemn, parcăm mașina pe micul loc liber, deschidem o portiță și, după vreo 50 de metri observăm o mică peșteră, adâncitură de fapt, de unde se prelinge un fir de apă. Și cam asta e tot!

Revenim la mijlocul de transport din dotare și pornim la drum către următorul obiectiv. Trecem pe lângă o pensiune și ne continuăm drumul îngust - dar bun. Lăsăm pe dreapta bifurcația care ne tentează către Ghețarul de la Scărișoara, că noi azi avem altă treabă! După vreo 8 km - socotind din Gârda de Sus - vom lăsa mașina și vom continua drumul pe jos. Vom întâlni - pe partea dreaptă - Pensiunea Izbucul Tăuz, apoi trecem de casa singuratică și puțin mai sus apare un indicator ce ne îndrumă, urmând marcajul punct albastru, către Izbucul Tăuz, nu înainte de a admira o frumoasă, dar modestă cascadă, și mergând pe poteca ce urmează malul apei, trecând și peste niște punți care nu pun nici o problemă.

Izbucul nu izbucnește de fapt (și de drept!), este punctul de pornire al pârâului pe lângă care am venit, și apare ca un mic lac înconjurat de un măreț perete de stâncă, ce îl înconjoară din trei părți. Lângă peretele de stâncă lacul are o puternică culoare verde, ce indică de obicei o adâncime mare. Foarte mare, de peste 80 de metri, pentru că izbucul se continuă în subteran cu două peșteri adânci și periculoase, neexplorate încă!

CASCADA PĂTRĂHĂIȚEȘTI

La vreun kilometru de centrul comunei Arieșeni, mergând către Vârtop, două indicatoare de ciocolată (adică maro) ne îndrumă către Muzeul Etnografic și Cascada Pătrăhăițești (ei, hai, ziceți repede, că nu-i greu! :D)

Drumul... să tot aibă vreo (aproximativ, circa, în jur de) 5 km și este marcat cu punct roșu. Drum forestier, nu prea grozav, într-un târziu pietruit cu piatră din aceea colțuroasă, asemănătoare cu aceea de la terasamentul căilor ferate române (că alții nu știu ce folosesc!).

La un moment dat drumul se bifurcă, unul mergând înainte, iar celălalt puțin spre dreapta. Amândouă marcate cu punct roșu, ambele două având "indicății" : cel care merge drept, un banner pe care scrie "Muzeul etnografic - Cascadă - plăcintă, cafea ". Celălalt are cu totul și cu totul alt anunț - "Muzeul etnografic - Cascadă - plăcintă, cafea"... sau cam pe acolo! :D

Sportiv fiind (biiiine, hai, - fost sportiv :)), mi-am amintit de o veche lozincă de pe vremuri : "Pentru gloria sportului românesc, înainte! " Răspunsul : "Tot înainte! "

Așa că... am luat-o înainte! Adicăăă, înainte mi-am făcut o cruce, pentru că drumul devenea brusc (instantaneu, deodată și pe neașteptate) unul dintre acele drumuri specifice zonelor de pășune, adică îngust, mărginit de acele garduri din lemne, cu șanțuri, plin de pietre... și în pantă! ȘI MARCAT! Sărind prin mașină precum floricelele în aparatul care le face, băgam viteză cât puteam, că dacă ne întâlneam cu vreo mașină, ATV, căruță sau altceva... ăla eram!! Nu cred că e confortabil să dai cu cârca pe un așa hal de drum zeci sau sute de metri! La un moment dat am considerat că am riscat destul și - observând un mic drum lateral, cu o platformă - am întors și am luat-o înapoi la vale, rugându-mă să nu mă întâlnesc cu cineva! NU NE-AM ÎNTÂLNIT!

Neavând altă alegere am luat-o, normal, pe drumul din dreapta, acela pietruit cu piatră de terasament. Drumul era ceva-ceva mai larg, dar - cel mai important - s-a terminat mai repede (sau așa mi s-a părut mie). "Sus în deal, i-o casă"... cu un muzeu, care era mai mult un magazin ce avea de vânzare obiecte din lemn, ii, palincă și plăcinte (alea mai târziu, că am ajuns noi devreme!). Am întrebat gazda, o femeie, ce se întâmplă cu celălalt drum, cu marcaje și indicații exact la fel? Ne-a înșirat ceva cum că proprietarii sunt răi, că nu mai dau voie turiștilor să meargă pe acolo, alea-alea... bine, "unde e drumul către Cascadă"? "Când ieșiți din curte, aveți un indicator care vă duce la drumul marcat. " Indicatorul arăta către stânga, către vale!!! Bine frate, dar de acolo venim! Am cercetat aerul, vântul, soarele și bobii, și am luat-o înainte, pe o firavă potecuță de iarbă. După vreo 50 de metri... ce să vezi - am ajuns exact la locul unde am întors mașina, când am luat-o pe celălalt drum!!! "Băi, ești prost? Băi, ești nebun? "

Am luat-o la dreapta și am urmat liniștiți drumul marcat, că - până la urmă - ăla era! Nu am mers prea mult și am ajuns la o așezare așa cum trebuie - cu cazare, cu muzeu ca lumea, cu un mic băruleț cu plăcinte, clătite, alea-alea! Și, pe un perete, avea o tăbliță pe care am mai văzut-o pe undeva, și pe care scria "Rețea turistică"!! No, așe!

Pe lângă cabane, se făcea un drum îngust, marcat cu punct roșu, pe care l-am urmat liniștiți. Drumul... o splendoare! Potecuța trecea prin mici pâlcuri de pădure și peste pășuni, pe care, normal "Bio vaca - bio păștea, bio musca - bio bâzâia, "... și bio Puiu - bio mergea, încântat fiind de peisajele cu pășuni și pâlcuri de pădure, cu proprietăți bine delimitate, și cu portițe bine îngrijite între proprietăți, una având chiar și un arc pentru revenire! Un drum, o frumusețe!

Apoi drumul a început să urce ușor prin pădure, pe poteci de pământ marcate de rădăcinile de suprafață ale brazilor. Nu după mult timp ajungem la Cascada Buciniș!!! Păi da, că fiind pe râul Buciniș, mai este cunoscută și sub acest nume :D Nu e foarte înaltă, vreo 15-20 de metri, și cade cam în două trepte.

Am revenit la mașină pe acelaș drum frumos, prin păduri și peste pășuni. Ne-am luat mașinica și am revenit (fără să ne întâlnim cu nimeni) la intersecția buclucașă!

După ce am făcut traseul, vă pot da următoarele sfaturi :

Dacă aveți timp și sunteți în formă, lăsați mașina la bifurcație și mergeți pe jos, pe drumul care MERGE ÎNAINTE. Nu e chiar foarte mult, e plăcut, și - mai ales - sigur!

Dacă vă simțiți mai obosiți, urcați pe DRUMUL DIN DREAPTA, lăsați mașina la acea casă-muzeu, și continuați drumul pe jos.

Dacă sunteți grăbiți și dispuși să riscați (v-aș recomanda să urcați mai de dimineață, când nu prea urcă lumea), atunci urcați pe drumul care MERGE ÎNAINTE, cât de repede puteți.

CASCADA VÂRCIOROG

Din Arieșeni, mergând către Vârtop, sunt cam 6 km până când veți da de o parcare mare. Și cu indicatorul aferent - 3 Cascada Vârciorog. Parcarea este privată, este a unui cetățean simpatic, ce s-a orientat bine în a face o parcare la intrarea pe drumul către cascadă! Costă 5 lei, "Nu vreau să mă lăcomesc, mie îmi ajunge", a zis el. Pe margine, 5-6 atelaje se ofereau să ducă turiștii până la capătul drumului forestier.

Aici am văzut cum dorința de câștig a înlocuit - în mod fericit - grija față de drum, de natură, de mediu, și de turiști. Ce vreau să spun : puțin mai sus pe drum întâlnim un semn cu "Sens interzis"! Deci, dorința de câștig a unor săteni, poate și a celui cu parcarea, au făcut ca acel drum să fie interzis circulației autovehiculelor, făcându-l unul mai plăcut, mai puțin prăfuit și mai îngrijit! DACĂ cumva s-au gândit ȘI la mediu... cinste lor!

Bineînțeles că - în spiritul libertății fără limite, câștigată în ' 89 - au fost și câteva mașini care au urcat sau au coborât! No coment!

Drumul este marcat cu punct galben, și are cam 3,5 km, e destul de bun și urcă ușor în pantă. Vom traversa și 2-3 podețe, destul de sigure și care nu prezintă pericol. Pe unele porțiuni, apa scursă de pe pante face drumul noroios, dar nu dificil.

Există, totuși, o problemă : după cum știm cu toții din școala generală, "Bio vaca - bio paște, bio musca - bio bâzâie"... și bio Puiu - se bio sufocă!

Ce se întâmplă - sunt 5 atelaje x 2 cai + apa care se scurge pe șosea + roțile trăsurilor. Care roți strivesc și împrăștie pe mai tot drumul ceea ce rezultă din Bio păscutul cailor - balega! Acumaaaaa, puțin miros de balegă - că e de vacă sau de cal - n-a omorât pe nimeni! Este mirosul specific zonelor rurale - de șes sau de munte. Dar aici, cu atâtea atelaje (Frunză verde de secară / Unul urcă, doi coboară), cam tot drumul pute a latrină, micșorând plăcerea parcurgerii frumosului drum prin pădure, pe sub umbra brazilor. Neplăcurt a fost și faptul că, datorită traficului întens și a drumului îngust pe alocuri, a trebuit uneori să ne retragem în lateral, fie pe pantă, fie în noroi.

Cu sau fără glandele olfactive ucise, ajungem la sfârșitul drumului forestier, unde o rulotă-chioșc ne oferă plăcinte, cafea, sucuri și alte-alea. Noi ne continuăm drumul prin pădure. Drumu necesită atenție, deși e ușor, plăcut, cu unele treceri mai solicitante peste pietre, și care ne duce în curând la finalul drumului nostru - Cascada Vârciorog.

Cascada nu este foarte înaltă - fo' 15-20 de metri, dar este - totuși - spectaculoasă. Asta depinde și de volumul de apă ce cade, dacă au fost ploi înainte sau nu.

DACĂ vă mai țin cotoaiele și plămânii, pe lângă cascadă se face un drum ce duce sus, la Piatra Grăitoare. Nu știu cam ce avea EA de spus, dar nouă ne-a cam ajuns!

În Gârda de Sus am fost cazați la Casa Iunia (vezi impresii).

GÂRDA DE SUS - POLOVRAGI - 274 km

Deși destul de lung - pentru mine, drumul a fost foarte frumos, pe drumuri bune (cu mici excepții în jud. Alba), drum printre brazi, alternând apoi cu drumuri de șes, printre dealuri. Solicitante au fost porțiunile cu serpentine, unde am mai și dus din spate 3-4-5 TIR-uri, cotinețe, cașcarabete și alte mijloace moderne de transport!

Deosebit a fost și drumul de la Sebeș în jos, către Obârșia Lotrului. Am intrat, de la barajul Lacului Oașa, pe drumul deosebit de prost până la Mânăstirea Oașa. Oricum, ceva tot am câștigat, drumul era așa de plin de gropi, încât cam toate pietrele din rinichi au coborât cu mult succes în vezică! :D Mai fusesem la Mânăstire, atât drumul cât și Mânăstirea se aflau cam în acelaș stadiu de acum 4 ani - neîngrijite! Mânăstirea era tot închisă, am coborât într-o catacombă de ne-am închinat la icoane și am cumpărat lumânări. Fiind școală și tabără de vară pentru studenți/pelerini, am înțeles utilitatea "bisericii" din acea catacombă, demnă de Rocambolle :D

Ultimul kilometru din drumul spre Obârșia Lotrului a rămas EXACT ca acum 4 ani - ca un drum specific războiului din Irak! Zona este una de colectare a fructelor de pădure - afine, zmeură, ciuperci și mulți, mulți gălbiori!

Ne-m oprit la Obârșia Lotrului, unde am vrut să băgăm ceva pe sub nas. Fost-ai lele, cât ai fost! Restaurantul, care era atât de plin altădată, ne-a întâmpinat aproape gol, deși zona este destul de circulată. Deși erau doar vreo 4 mese ocupate (la două se halea deja) singura, unica și solitara chelneriță ne-a informat, vioaie, cum că avem de așteptat, că mai sunt alte mese înaintea noastră. Era cam târziu, aveam în față și Transalpina, așa că, am înghițit în sac... sec, vreau să spun și am luat colbu-n copite.

Transalpina... cum o știți - frumoasă, spectaculoasă, însorită, umbrită, serpentinată (nu e în DEX :D) și nu prea aglomerată. Am trecut și pe lângă renumita stână (unde cumpăra lumea de parcă venea sfârșitul lumii!), am trecut și pe lângă binecunoscuții măgăruși-cerșetori, și am intrat într-o Rânca ce se lungește de la an la an! Credeam că nu mai ieșim din ea. Am făcu la stânga către Baia de Fier și, după 8 ore, am ajuns la Polovragi.

Acilea ne-am cazat la Pensiunea Nadina (vezi impresii), și pentru a ne dezmorți puțin picioarele am făcut o plimbare până la Mănăstire (Cheile Oltețului și Peștera Polovragi le vizitasem rândul trecut).

Pentru că mai aveam cumpărate ceva de-ale gurii, NU AM MÂNCAT la Pensiunea Castania, unde acum ceva timp ni s-a servit o spălătură de ciorbă, în care alergau 4-5 legume obosite!

Am admirat tabăra de sculptură cu specific dac, așezată pe o parte a pajiștii din fața Mânăstirii. Pe cealaltă jumătate... "Bio vaca - bio păștea, bio musca - bio bâzâia"... și bio Puiu - se bio târa spre pensiune! :D

POLOVRAGI - BUCUREȘTI - 241 km

Drumul spre casă nu a creat probleme, după cum știți e un drum bun, iar autostrada A1 te cam îndeamnă la 120-130! Kilometri pe oră, nu preț de cazare.

Toată tevatura a însumat cam 1.400-1500 de kilometri, s-a lungit pe durata a 9 zile și ne-a costat 1.800 de lei - cazare, transport, mâncare.

La fel ca și circuitul din 2016, a fost unul frumos, așa cum mi-am dorit, cu drumuri prin păduri și șoferie pe drumuri bune, prin pădure.

Deși am pierdut cam o treime din poze (în sfârșit, am dat de pământ cu săpunul numit și aparat foto), tot sunt foarte multe. Voi posta și eu cât de multe, urmând ca web-ul să hotărască ce-și-cum!

Vă doresc multă sănătate și să călătoriți cât mai mult posibil (desigur, după posibilități), pentru că... nu se știe niciodată ce va veni, sau cum va evolua starea noastră de sănătate.

În drum spre casă, chiar pe autostradă fiind, ce credeți că am constatat? Că "Bio vaca - bio paște, bio musca - bio bâzâie"... și bio Puiu v-a bio stresat! :D

---

VIZUALIZĂRI: 457 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI