Rimetea, satul dintre munti

TIPĂREȘTE

Localitatea Rimetea e situata in judetul Alba, la poalele muntilor Trascau. De la acesti munti provine si vechea denumire a localitatii, Trascau, purtata pana prin anii 1960. Apoi, Trascaul isi schimba numele in Torocko, germanii il cunosc sub denumirea de Eisenmarkt sau Eisenburg, iar in ultimele doua decenii denumirea sa se stabilizeaza, ca si un titirez obosit care nu mai are puterea sa se invarta, la un definitiv, Rimetea.

Cum ajungeti la Rimetea? Simplu. Porniti din Turda spre Campeni pe DN 75, iar dupa 20 de kilometri, in localitatea Buru, faceti stanga, mai imergeti inca 8 km si gata, ati ajuns! . Drumul pana la Buru e bun, apoi, lucrurile se mai complica putin iar in final, se complica rau de tot, pentru ca Rimetea nu are asfalt.

Dar are in schimb un lucru ce nu-l au multe alte localitati situate “la asfalt”, o pozitie naturala privilegiata.

Nimeni si nimic nu mi-ar fi indreptat pasii spre aceasta asezare omeneasca intra montana, ascunsa intr-o imensa caldare de granit, daca, intr-o buna zi, fiica-mea, nu-mi atragea atentia ca Rimetea a fost singura localitate rurala care a fost distinsa in anul 1999 cu premiul „Europa Nostra” de catre Comisia Europeana pentru conservarea patrimoniului cultural si arhitectonic. Hai s-o vedem! Pai cum? Batem mari si tari in cautarea bogatiilor arhitectonice ale altor popoare si noi nu ni le cunoastem pe-ale noastre, aici, la doi pasi de noi?

Un pic de istorie...

Incepand cu anul 1996, satenii din Rimetea, realizeaza ca „asa nu mai merge fratilor! ” si incep sa-si transforme satul. Localitatea Rimetea face saltul de la o economie cvasi-primitiva de „subzistenta” in care predomina agricultura si zootehnia, forma de existenta umana in care omul se limiteaza la a „consuma doar atat cat produce” pe tarlauna lui din fundul curtii, la un „modus vivendi” ceva mai diversificat.

In sat apar servicii agroturistice puse in valoare de ONG-urile locale sau de cele de la Alba Iulia. Satenii au dorit sa-si indrepte localitatea spre viitor, „in felul lor”, folosind, nu armele prezentului ci cele ale trecutului, dezvoltand valorile mostenite din mosi-stramosi. E-un paradox, care, in acest caz a functionat de minune. Ne integram in prezent, nu prin „viitor” ci prin „trecut”...

Prima impresie pe care turistul o are, atunci vand patrunde in aceasta localitate cu case albe, e ca, intr-adevar, se gaseste in judetul Alba. Ideea satenilor, idee premiata de Consiliul Europei, a fost simpla, ... ”pastram nealterata frumusetea caselor si obiectelor casnice ale stramosilor si le prezentam lumii asa cum erau ele in urma cu 3-400 de ani, nimic altceva, decat o fotografie de epoca ce-a prins viata, un sat incremenit in timp, luat de pe imaginea alb-negru a hartiei fotografice si expus in prezent pe marea scena a vietii intr-un sistem tridimensional, gen „Avatar”. Locuitorii din Rimetea nu si-au daramat portile, gardurile sau casele, ei nu si-au schimbat nici mobila, ci le-au refacut cu migala. Prezentul nu e intotdeauna binevenit si acceptat de orice comunitate, "prezent" care, poate sa-i apara acesteia, monoton, banal sau chiar neatractiv. Daca vei trai toata viata intr-o localitate cu vile de lux, luxul nu te va mai incanta. Locuitorii din Rimetea au ramas cu propria lor filozofie. Pentru ei valoarea consta nu in „nou” ci mai degraba in orice „lucru vechi” dar reconditionat, de la lingura de lemn la scrinul greoi de zestre sau scaunul cu spatar sculptat. Aici nimic nu se arunca la gunoi, ci mai degraba i se da o noua viata, pastrandu-i totusi parfumul epocii sale. Satenii se mandresc cu aceste obiecte antice de uz casnic, care ar umple azi orice piata de vechituri, considerand chiar ca tot ceea ce vine astazi ”pe banda rulanta”, urâţeşte sau chiar omoara traditia. Locuitorii din Rimetea, acesti ultimi mohicani sau "fani" ai „vechiului”, sunt legati sentimental de casele „batranesti” construite de bunicii bunicilor lor prin secolele XVII-XIX, . Pentru ei, a darama sau chiar a transforma aceste lucruri sfinte, e-un sacrilegiu. Prezenta acestor case le confera siguranta, putere, continuitate iar pastrarea lor intacta mai inseamna si un semn de respect pentru inaintasii lor, o punte de legatura intre secole. Nu de putine ori locuitorii romani, unguri sau sasi din Rimetea, murmura cate o rugaciune in pridvor. Fiecare casa pare a fi o capela si o chilie in acelasi timp, iar intreg satul, o manastire. O manastire care in mijlocul lui are o frumoasa biserica care insa si ea pare neinsemnata, pusa alaturi de masivele de granit ale muntilor Trascaului. Chiar si copiii din sat, supravegheati in permanenta de crestele muntilor, parca au o anumita decenta in joaca lor...

Dar germenii progresului n-au ocolit Rimetea chiar daca telefonia mobila si televiziunea prin cablu au fost intampinate cu rezerve si au patruns greu pe-aici... au aparut pensiuni agroturistice, terase, cafenele, bistrouri sau hoteluri in care rezervarea se face „on-line”. Fostele beciuri cu vinuri s-au transformat in mini-market-uri stradale, chiar daca produsele dominante sunt cele manufacturiere locale. Mai gasesti pe-aici si terase unde sfaraie „la drumul mare” cate o duzina de "mici", mari si apetisanti sau fleici ”binecrescute” insotite de cartofi prajiti. In sat exista si un muzeu cu mobilier pictat, cu frumoase broderii, cu costume populare specifice zonei si cu articolele de uz casnic. In casele traditionale au aparut spatii comerciale, poti intra la „shopping” sau la o cafea, intr-un mic restaurant, dar ori de cate ori vei iesi din ele, pe ulita principala, te vei simti mic, vei fi coplesit de maretia muntilor ce inconjoara satul, munti care-ti dau lesne de inteles cat de trecatori suntem noi, oamenii, prin aceasta lume si cat de vesnici sunt ei, muntii cei semeti si cenusii.

Fisa tehnica

Sunt vreo 20 de pensiuni in Rimetea care practica aproximativ aceleasi preturi.

Cazare cu demipensiune -20 EUR/zi/persoana

Cazare + mic dejun -12 EUR/zi/persoana

Cazare - 8 EUR/zi/persoana

Rimetea e-un sat frumos ce seamana cu viata insesi, prin care trecem si noi acum, pentru o clipa, pentru o ora sau pentru o zi, apoi, grabiti, sarim intr-un taxi sau intr-un tren rapid si plecam, nici noi nu stim bine incotro. Ar trebui sa ramanem in acest sat ceva mai mult timp sau sa revenim din cand in cand. Caci noi plecam, dar el, satul, si mai ales muntii din jur, ei nu pleaca nicaieri, ei raman acolo, asteptandu-ne inca o mie sau doua mii de ani.

Si-asta se intampla, cred eu, din cauza ca noi oamenii, suntem alcatuiti, in cea mai mare parte din „apa chioara”, iar ”apa trece, dar pietrele, raman”.

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 9259 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI