O surpriză „istorică” - Topoloveniul necunoscut

TIPĂREȘTE

Cei care aud cuvântul „Topoloveni” în zilele noastre se gândesc instant la preparatele dulci și nu numai realizate de două firme în orășelul muntenesc de la poalele dealurilor Platformei Cândești. Început de septembrie, debut călduros de toamnă și un drum la Pitești au fost ingredientele care au condus spre un popas relativ scurt în urbea argeșeană. Am mai trecut de câteva ori pe vechiul drum al Piteștiului străbătând orașul pe DN 7, chiar m-am oprit într-un an circa 20 de minute în centru pentru câteva fotografii.

Citisem câte ceva despre istoria zonei și despre monumentele existente aici, iar veștile privind apariția unui mic muzeu au constituit factorul decisiv în hotărârea de a opri la Topoloveni. Cele văzute au fost surprinzător de plăcute, știți locurile acelea unde te duci fără prea multe așteptări și totuși ai parte de experiențe drăguțe – așa s-a întâmplat la „Schitul din Vii” .

Nuanțe istorice. Atestată documentar în prima jumătate a veacului al XV-lea așezarea Topoloveniului a beneficiat de poziționarea geografică și de drumul comercial al Piteștiului pentru a dăinui în timp. Multă vreme moșia a aparținut Mănăstirii Nucet, chiar și biserica Bărăția din Câmpulung Muscel a deținut o vie în acest areal geografic propice practicării viticulturii. Satul Topoloveni era locul unde țăranii din zonă făceau schimburi de produse, iar mai târziu se organizează un mare târg anual de „Sf. Gheorghe” . În perioada interbelică se dezvoltă intens mișcarea cooperatistă și se pun bazele unei mici industrii (mori de cereale, „fabrica” de magiun, cooperativa „Dealul Topolovenilor” care comercializa vin).

Ion Mihalache și rolul său. Cunoscutul om politic s-a născut în Topoloveni la 1882 în satul Goleștii-Badii (azi parte componentă a orașului) într-o familie nevoiașă, dar inteligența sa îl conduce către absolvirea Școlii Normale din Câmpulung și încadrarea sa ca învățător în localitatea natală. Aici va pune bazele țărănismului și va porni o luptă de ridicare economică și morală a populației rurale prin crearea unui sat model la Topoloveni.

Ion Mihalache, „învățătorul de la Topoloveni” , vine ca un element așazicând virgin încă, în viața politică a țării întregite. E unul din acei idealiști, care toată încrederea în regenerarea neamului și-a pus-o în elementul țărănesc. Autodidact, însă de o serioasă cultură, Ion Mihalache, mulțămită spiritului său organizator, a ajuns în fruntea unui partid puternic, deși, nu de mult, acesta nu era încă decât un crâmpei – așa îl descria Ion Gorun pe unul din fruntașii vieții politice românești din 1925 în publicația „Revista Generală Ilustrată” .

În septembrie 1938 s-au inaugurat în Topoloveni o serie de obiective edilitare, rezultat al mișcării cooperatiste inițiate de Ion Mihalache. „Gazeta Municipală” din București ne prezintă aceste lucrări: construcția Târgului Cârcinov cu hotel și restaurant, hală de carne și pește, ghețării, prăvălii, muzeu și expoziția satului, pavaj, canalizare și alimentare cu apă; dispensar, baie populară, lumină electrică, parc, teren de sport; școala de fete și dependințe; renovarea sălii de spectacole a Federalei și complectarea pivnițelor cu cisterne și instalații; mărirea sălii de vinificare; distileria și sala de marcarea butoaielor; fanfara. Serbarea cooperatisă se încheia cu masă pe stadion și dans în parc, rugămintea organizatorilor fiind să nu se deturneze această reuniune profesională în scopuri politice.

O lună după inaugurarea satului model conceput de Ion Mihalache în revista „Neamul Românesc” istoricul Nicolae Iorga concluziona: Se fac la Topoloveni cu încetul și cu greutăți destule, lucruri bune..... Stăruința d-lui I. Mihalache pe acest teren al ridicării țărănimei, al deșteptării satelor la viață de chibzuință și gospodărie, a dus la rezultate frumoase... Și ele sunt de o mie de ori mai de preț decât ceia ce s-a încercat să se realizeze pe malul de nisip al politicianismului, - de oameni dintre cari destui sunt buni și puteau face lucruri care să bucure și să uimească... .

Ce a rămas azi din străduințele omului politic Ion Mihalache? Oraș din 1968, Topoloveniul se concentrează în apropierea albiei Cârcinovului, nucleul de blocuri comuniste și centrul administrativ fiind înconjurate de clădirile istorice și de „brațele” fostelor sate din jur.

Statuia și bustul lui Ion Mihalache. În apropierea podului care traversează râul Cârcinov (nume purtat temporar de localitate în perioada interbelică) se află o statuie dedicată omului politic inaugurată în anul 2001, bronzul fiind executat de sculptorul Mircea Spătaru. În fața liceului care îi poartă numele găsim un bust al „învățătorului din Topoloveni” , amplasat în 1999 într-o incintă statuară din piatră. Ne atrage atenția un citat al lui Mihalache expus pe soclu: Nădejdea în viitor nu poate fi decât acolo unde ne-a fost salvarea în trecut – „satul românesc” – viața țării, care a păstrat și casa și sufletul țării.

Liceul teoretic „Ion Mihalache” . Ne atrage atenția clădirea actualului liceu, o construcție ridicată în stil neoromânesc între anii 1933-1940. Este vorba de „Școala gospodărească pentru fete” (școală, internat, cantină) instituție concepută de învățătorul Mihalache pentru fetele țăranilor din zonă, loc unde ele învățau carte, elemente de administrare a gospodăriei, educație sanitară și comportament familial.

„Târgul Cârcinovului” și hotelul. Din perioada interbelică (1935) se păstrează și frumoasa construcție care găzduia hala de carne și pește, un restaurant și prăvălii (orasultopoloveni.ro/topol ... gini.html#!foto). Alături se află clădirea Hotelului, în același frumos stil neoromânesc, cu un turn cu foișor și balcon sprijinit pe stâlpi de lemn. Din păcate aceste monumente nu sunt îngrijite așa cum ar trebui.

Centrul nou administrativ. Pe Calea București se află Primăria ridicată după anul 1990 și un complex multifuncțional format din Catedrala „Sf. Gheorghe” , Casa de Cultură „Preot Ion Ionescu” și alte instituții administrative (ANAF, Poșta). În jurul lor sunt spații verzi și am observat grupul statuar intitulat „Familia” (bronz, anul 2000, autor Gheorghe Iliescu-Călinești).

Fostul schit „Din Vii” – biserica și muzeul

Vreo două fotografii cu vechea bisericuță din zid cu pridvor și fresce colorate aflată la margine de Topoloveni mi-au captat interesul încă de acum câțiva ani. Între timp am aflat că lăcașul de cult a fost restaurat între anii 2010-2015 cu ajutorul unui proiect cu finanțare europeană și că lângă biserică a apărut și un mic muzeu.

Monumentul istoric este situat în satul Goleștii-Badii, azi un fel de cartier al orașului Topoloveni. Imediat ce treci podul peste Cârcinov în direcția București, la circa 250 m distanță, vedem un indicator specific de monument care ne îndeamnă să virăm stânga, în 350 m ajungem la destinație – adresa este: str. Izvorului nr. 15. Strada este asfaltată și în capăt descoperim nu una, ci două parcări încăpătoare; în spațiul de parcare mai mare există și un grup sanitar.

Istoria schitului „Din Vii” e destul de veche pornind de la o biserică de lemn existentă în mijlocul viilor de la poalele dealurilor. Dionisie, starețul mănăstirii Nucet care stăpânea moșia și viile din jur reface la 1745 schitul-metoh, ridicând biserica nouă și case mănăstirești, lucruri consemnate de pisanie.

Ajuns în parcare mă opresc două minute să mănânc o gustare. Un bărbat care se ocupa cu ceva treburi administrative în curte mă întreabă dacă vreau să vizitez muzeul. La răspunsul meu afirmativ îmi spune că mă așteaptă și că aș fi putut lua loc la o masă lângă clădirea muzeului. Doresc să precizez că domnul cu pricina se ocupă de biserica-muzeu și muzeul propriu-zis în lipsa preotului paroh; este vorba de un om care își dă tot interesul pentru a prezenta obiectivul cât mai bine și corect fără a avea studii de specialitate, doar patos, credință și pasiune. Am apreciat nespus ghidajul acestui om simplu! Dar să vă spun pe scurt ce puteți vedea acolo.

Biserica fostului schit „Din Vii” poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Visarion” și impresionează prin simplitate și acea imagine care te face să spui „aici îi este locul” . Forma de navă, brâurile colorate, ferestrele mici și acoperișul din șindrilă dau farmec acestei ctitorii mănăstirești. Pridvorul e mărginit de stâlpi groși, iar pereții păstrează pictura originală de secol al XVIII-lea, o pictură într-un fel naivă, cu puternice valențe educative, asemănătoare întrucâtva cu cea văzută la bisericuțele vâlcene (vezi impresii). Pisania ne arată clar anul ctitoririi (1745), deasupra ei fiind pictată Cuv. Paraschiva și Sf. Visarion. Ancadramentul de lemn al ușii, frumos decorat, este o piesă valoroasă.

Interiorul e format dintr-un pronaos micuț, trecerea spre naos efectuându-se printre doi stâlpi masivi. Privim frescele restaurate și vedem pe Dionisie ctitorul ținând macheta bisericii alături de Sf. Gheorghe (ocrotitor al mănăstirii Nucet) și în plan secund domnul Constantin Mavrocordat (somptuos îmbrăcat cu caftan îmblănit, anteriu, încălțăminte turcească, coroană, inel și lanț de aur). În pronaos se află și o veche cristelniță de piatră prevăzută cu orificiu de scurgere a apei.

Am pășit în naos, apoi în altar (biserica are statut de muzeu) unde ghidul mi-a arătat câteva scene mai puțin utilizate în iconografia noastră: Sf. Ana cu Maica Domnului în brațe, Sf. Spiridon cu cărămida în mână, jertfa lui Avraam la care asistă un asin, posibil chiar portretul pictorului. O parte din sfinți au fost înfățișați cu aureolele în relief. În altar sunt expuse veșminte preoțești și obiecte de cult vechi. La ieșire ghidul ne-a dăruit câteva vederi cu orașul Topoloveni și biserica din Goleștii-Badii.

La câțiva metri depărtare, trecând prin cimitirul care înconjoară biserica, am ajuns la muzeul etnografic. În ceardacul generos sunt așezate mai multe piese religioase din lemn și piatră (troițe, strane, cruci). Cele câteva camere sunt așezate într-un minicircuit și peste tot mirosea frumos a busuioc uscat. Specificul acestui mic muzeu este mai mult etnografic, dar se poate adăuga puțină istorie, memorialistică, tehnică etc. Majoritatea obiectelor au fost strânse/cumpărate de preotul paroh sau donate de sătenii din împrejurimi.

Circuitul muzeal. Vedem o cameră tradițională, costume populare, țesături și multe fotografii din zonă sau reprezentând personalități locale (preot Gheorghe Tomescu, ing. Nicolae G. Popovici, Dumitru Mihalache – fratele omului politic) etc. A doua încăpere e un mix de piese arheologice, jucării, cărți și ziare vechi, bancnote, ceramică, tablouri, aparate foto. A treia cameră e din nou un amalgam de obiecte – icoane vechi pictate pe lemn, clopote, piese bisericești, un patefon mecanic cu manivelă (funcțional!), veșminte preoțești și chiar un meteorit!!! Ultimul spațiu este alocat îndeletnicirilor casnice și meșteșugurilor: olărit, tâmplărie, țesut, fierărie și altele.

Deși nu există un criteriu clar de expunere și ordonare a exponatelor este lăudabilă inițiativa și dorința de a salva patrimoniul sătesc, de a pune în valoare spiritul tradițional românesc. Deja spațiul este insuficient pentru mulțimea de obiecte adunate permanent.

Concluzii. Topoloveniul – un oraș micuț care mai păstrează urme ale istoriei și mai are încă o industrie alimentară bine dezvoltată. Biserica și muzeul etnografic din Goleștii-Badii reprezintă o continuare a acelui muzeu înființat de învățătorul și omul politic Ion Mihalache în perioada interbelică. O picătură de istorie, o lecție de viață rurală, un fragment de educație religioasă, o valorificare a culturii zonei. Dacă vă place așa ceva, treceți pe la Schitul „Din Vii” .

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 2943 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI