GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O viata de om, viata unor generatii - Muzeul Momarlanului, Petrosani
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Daca v-am prezentat locurile pitoresti din zona Petrosani e vremea sa va prezint si oamenii locului astfel incat urmatoarea nostra oprire o reprezinta Muzeul Momarlanului (@tata123 a banuit ca-l voi vedea). Ca si localizare este usor de ajuns, deoarece din centrul orasului exista indicator spre acest muzeu (o sa vedeti si in poze) iar drumul merge de-a lungul paraului Statinioara, pana la acest muzeu parcurgand cam vreo 2 km, drum care pe alocuri prezinta ceva hartoape unde trebuie sa fiti mai atenti insa cu rabdare veti ajunge si acolo. Noi am primit de la Centrul de Informare un numar de telefon la care urma sa sunam pentru a face vizita.
Nu pot spune ca cei doi km de la drumul principal pana la muzeu nu sunt frumosi, cel mai frumos este pentru pasagerii din masina ca pot studia in voie ceea ce se afla in jurul lor, si pot spune ca am admirat capite de fan de toata frumusetea, am vazut si case modeste dar si case in fata carora erau niste super masini de teren adevarate (si nu erau turisti), am vazut si un monument funerar intr-o livada, dar si alte morminte prin curtile oamenilor si am sa revin la aceasta.
Am ajuns la destinatie, chiar la poarta exista o inscriptie in lemn care ne spune ca am ajuns, am sunat la telefon (oricum ciobanescul de la poarta ne semnaliza si el corespunzator) iar in scurt timp la poarta si-a facut aparitia doamna Malinesc, cea care urma sa ne devina calauza in descoperirea Muzeului Momarlanului.
Odata intrati in curte ne-am imprietenit si cu “catelusul” si ne-am indreptat spre casa. Un muzeu aparte, despre care nu stii ce ar trebui sa intrebi insa gazda noastra cred ca astepta de fapt prima intrebare pentru ca mai apoi sa ne povesteasca cu un umor al omului simplu de la munte, istet si pus pe sotii.
Prima intrebare de la care porneste povestea noastra a fost: “De unde v-a venit aceasta idee? ”
Matusa sotului (care totodata i-a fost si mama adoptiva acestuia) locuia in aceasta casa, ea si sotul in casa din spate, si cu o umbra de regret in glas le-a spus ca odata ce ei si-au facut o asa casa frumoasa a ei va fi stricata alegandu-se praful de munca ei, si stim ca batranii nostri de la tara cam asta cred ca se va alege de munca lor de-o viata. Replica (spontana) a fost ca nu o vor strica, ci dimpotriva aici vor face un muzeu.
In prima faza aici se aflau lucrurile matusii, insa incet incet colectiei i-au fost adaugate alte obiecte stranse de la alte familii din zona, unii bucurosi ca scapau de “vechituri” altii bucurosi ca obiectele lor dragi vor face parte dintr-un muzeu pe care il va vizita lumea.
Tot ceea ce gasim aici se afla strans din zonele acestea:Statinioara, Salatruc, Dilja Mare si plina de mandrie ne-a spus ca are in jur de 100 de costume stranse insa nu are unde le expune. Iar costumele papusilor sunt facute de catre gazda noastra.
Ca si valoare materiala un astfel de costum vechi este undeva cam in jurul a 2000 de lei, insa valoarea lui spirituala nu poate fi evaluata in bani.
Una dintre cele doua camera in care se afla muzeul are ca tema principala nunta. De fapt pentru momarlani nuntile si inmormantarile sunt evenimentele la care participa o intreaga comunitate si atunci aici gasim tot ceea ce are legatura cu acest eveniment, costumele mirilor, nasilor si ai altorr participant de soi stau la loc de cinste, plosca cu care sunt invitati satenii la nunta, stergare, poze vechi de familie ba chair si zestrea fetei era expusa. In functie de zestrea pe care o avea, lada era mai mare sau mai mica, exista printre exponate si un pat impodobit, astrenuturi, paturi tesute si multe, multe altele.
Am facut poze multe si uitandu-ma mai apoi peste ele am descoperit o multime de lucruri pe care pe unele le stiam si eu din copilaria mea de pe la bunici.
Cea de-a doua incapere este cea legata de munca si aici regasim un razboi de tesut, furca de tors, ba chiar si un fuior cu lana pe el, dar si o soba care folosea si pentru incalzit dar si pentru gatit precum si cele necesare intro bucatarie.
Ai fi tentat sa spui ca toate sunt acolo puse una peste alta intrun mare haos, dar aceasta ordine in dezordine reprezinta originalitatea taranului roman (poate ca nu chiar asa insa spatiul este insuficient).
Eu ma gandesc cum ma duceam pe la rudele de la tara si imi placea sa scotocesc prin camerele pe care ei le ocupau, la tara exista si casa buna, cu camere mari si frumoas, chiar daca incarcate dar tinute pentru oaspeti, in timp ce ei se inghesuiau tot in doua camarute, si atunci gaseam tot felul de articole care de care mai interesante si a acaror utilitate de multe ori nu o cunosteam.
Este un loc in care va veti bucura mult de vioiciunea gazdei pe care nu va trebuie decat foarte putin sa o starniti ca sa va povesteasca tot ce stie. Nu exista taxa de vizitare, dara daca v-a placut muzeul exista o cutie pe tocul dintre cele doua camere, sub forma unei bucati de lemn si acolo puteti lasa donatii, ceea ce am facut si noi.
De unde sunt turistii care trec pragul acestui muzeu in afara de tara noastra? Ei vin din Germania, Franta, Italia, Cehia, si se pare ca intrec turistii romani. Ne intrebam totusi cum de acest muzeu este semnalizat bine si aflam ca de fapt sunt incrisi in inregistrarile Muzeului Taranului Roman si se pare ca aceste muzee locale sunt grupate si intr-o asociatie.
Ne-am indreptat apoi spre iesire nu inainte de a intra si in una dintre casutele care pot fi inchiriate (sunt 3 dar functionala este deocamdata doar una). Acestea au doua paturi de o persoana, baie cu wc, chiuveta si un dus, televizor si frigider si un cuier, ceea ce cred ca este sufficient pentru o oprire relaxanta in zona. In curte exista si un mic foisor dar si un grata rasa ca aveti totul la indemana.
Ne-am luat ramas bun de la gazda si ne-am urcat in masini, la care de peste gard a venit intrebarea: “Dar stiti ce este un momarlan? ”
Credeam ca stim, un momarlan este un localnic, insa doamna Malinesc ne-a spus: “Stati ca este mai mult”, asa ca am coborat din masina si am ascultat-o in continuare.
Sunt multe supozitii in privinta numelui insa cea pe care o simpatizeaza cel mai mult este ca numele ar veni de la “maratvany” care in limba maghiara s-ar traduce prin ramasita sau resturi, insemnand de fapt ca ei sunt descendentii dacilor. Daca la inceput porecla i-a deranjat, se pare ca mai tarziu acest lucru le-a convenit fiind fiind mandri ca momarlanii sunt urmasii dacilor.
Cu aceasta ocazie ne-a mai dat si un alt cuvant si anume “barabe” despre care ne-a spus ca provine de la un lucrator in mina care se numea Barabaş si cand veneau momarlanii in oras sa-I aduca lapte spuneau ca au mers la Barabaş. Incet, incet termenul s-a transformat si s-a extins, incluzand in barabe pe cei de la oras, astfel incat momarlanii spuneau ca merg in oras sa duca alimente la barabe.
Nu vreau sa insist mai mult pe aceste supozitii, am incercat sa lecturez diverse documente si am descoperit ca sunt multe supozitii, insa mi-ar placea ca cei care cunosc diverse variante ale originii acestor doua cuvinte sa ne spun ace stiu ele, si aici ma gandesc si la @Ioana74 care intr-un ecou la articolul Servus Petrosani s-a referit la ea drept “baraba”
Asadar am aflat cate ceva si am plecat de acolo multumiri de momentele frumoase petrecute. V-am spus la inceput ca am vazut in multe curti cruci, si chiar intr-o gradina un monument funerar ceva mai mare, pare intrigant insa am aflat ca in zona oamenii obisnuiau sa-si ingroape mortii in curte fie din considerente financiare fie prin justificarea ca astfel sufletul celui dus ramane in zona casei unde a locuit. Se pare ca acum nu mai este voie sa-ti ingropi mortii in curte, insa nu cred ca nu ar mai fi familii care nu si-ar dori acest lucru.
Un muzeu putin altfel, nu este spectaculos sau cel putin nu pare, insa fiecare obiect de acolo a apartinut cuiva, a facut parte din viata unei familii si pentru asta se gaseste la loc de cinste si trebuie apreciat cum se cuvine.
Daca veti dori sa ajungeti acolo veti fi primiti cu mare drag. Calatorii placute si ne auzim in curand.
Trimis de mishu in 19.05.17 08:41:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PETROȘANI [HD].
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mishu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte frumos muzeul etnografic, dar și articolul. Citeam, citeam și era să sar în sus: discutăm despre obiectele și tradițiile momrâlanilor, dar nu știm cine sunt ei. Evident, până la urmă m-am liniștit. Am frunzărit și eu puțin internetul pentru-că mi se părea inacceptabilă denumirea de ”rămășiță” a traducerii cuvântului unguresc cu care, fonetic nici nu prea se aseamănă. ”Rămășiță” a dacilor, este doar o speculație frumoasă, dar nedovedită (deși poate că este reală). Nu numai momârlanii au coborât de pe Columnă ci și badea Cârțan și mulți alții care nu sunt momârlani. Termenul de momârlan, în interpretarea celor străini acestui grup etnic, are conotații foarte peiorative și apare foarte ciudat ca înșiși momârlanii să fie foarte mândri de numele lor. În aceste condiții, e clar că numele lor are o origine mult mai veche decât cea ungurească sau italienească. În Wikipedia găsim o explicație foarte elegantă și, cred eu, corectă:
”Cercetări lingvistice dovedesc faptul că sursa numelui poate fi foarte veche, și anume pre-indo-europeană, care duce la rădăcina moma cu sens de mamă și de a conduce. Or, momârlanii, păstori care au cutreierat cu turmele lor pășunile din munți, sunt cei care au ridicat pe culmi de munte acele „momârle” sau „momâi”, cu termenul mai nou de „oameni de piatră”, cu rol cultic, închinate mumei pământului, și de orientare. De aceste „momârle”, sau „momâi”, este legat termenul de momârlan. În ambele variante de denumire veche a oamenilor de piatră avem rădăcina moma. Deci momârlanii se denumeau ca locuitori din ținutul momârlelor, ca fiind cei care au ridicat momârle... De specificat că forma particulară „momârlă” pentru oamenii de piatră există numai la momârlani.
Ținând cont de faptul că la momârlani credințele precreștine au fost foarte puternice, coexistând chiar și azi cu credința creștină, a ridica momârle/momâi pentru a se închina mumei pământului este mai mult decât plauzibil, cu atât mai mult cu cât ei cutreierau mult cu turmele culmile de munți și aveau nevoie atât de ocrotire, cât și de orientare.
Deci explicarea termenului de momârlan ca derivând de la „momârlă”, termenul autohton, vechi, pentru „om de piatră”, „momâie”, este singura variantă care rezistă la o examinare lingvistică, documentar-istorică și logică. ”
Rog așteptați...
@mishu:
Iaca, zic si eu o vorba, nu te superi, VOTAT CU PLACERE! 
!
Genul acesta de muzee imi plac mult. Si sunt tot mai multe. Sau incep sa le descopAr si nu stiam de ele.
Din acelasi leat, este Muzeul din Pesteana (Tara Hategului), despre care am scris ca halta dintr-o tura de o zi.
Mai am acum pe teava un asemenea obiectiv in Tinutul Codrului.
Referitor la drumul de acces remarcat si in poze, am fost ieri la un obiectiv fain din Muntii Buzaului si numai pe drumuri d-astea am mers vreo 10 km dar a meritat in final, din plin. Iar drumurile provocatoare, ma fascineaza oricum,
Felicitari pentru articol.
@mishu: Muzeul Momârlanului - ceva inedit despre care nu s-a prea scris, cel puțin pe AFA. De fapt, @mogly a încercat să ne introducă în inima acestui ținut povestind câteva lucruri drăguțe (vezi impresii). Muzeul din Slătinioara concentrează într-un amalgam aparent neorganizat o sumedenie de dovezi ale trecerii pe pământ a generații întregi de momârlani. Am cunoscut un profesor universitar, originar din zonă, care vorbea cu pasiune despre neamul momârlanilor.
Pe traseul Petroșani-Hațeg am văzut mai multe morminte pe costișe, în grădinile caselor. Este cumva un obicei specific zonei (dar nu numai) și comunităților montane având mai multe explicații.
Mă bucur că ați vizitat acest loc pe care eu îl aveam pe listă anul trecut în drum spre Cinciș, dar timpul nu a fost suficient.
@Lucien: Multumesc pentru vizita si aprecieri dar mai ales pentru frumoasa completare. Am incercat sa scriu cat mai putin despre originea cuvantului momarlan redand doar ce ne-a spus gazda noastra deoarece la fel si eu am inrosit netul incercand sa caut explicatii cat mai aproape de adevat si cu cat ma apropiam, cu atat ma indepartam de fapt.
Insa tot ceea ce s-a scris este frumos dar nu pot garanta pentru o anume varianta.
O zi frumoasa in continuare.
@Dan&Ema: Multumesc frumos de viizta precum si de cele impartasite aici si de abia astept sa citesc cele vazute de tine. Cred ca este fosrte bine sa povestim vat mai mult despre ce ofera tara noastra ca nu se stie niciodata ce ne rezerva calatoriile, insa aici ajungem iar la problema drumuri, ca daca stau sa ma gandesc cat fac pana ajung in Sighetu Marmatiei, mai repede ajung in Grecia.
Inca nu am ajuns nici in Sighetu Marmatiei si nici in Grecia 
, insa comparatia mi s-a parut valabila avand in vedere ca distanta pana la Salonic este comparabila cu cea pana la Sighetu Marmatiei.
Sa ne auzim de bine.
@tata123: La vremea la care @mogly a inceput aseria de articole din zona, am citit cu mare placer si asteptam cu nerabdare continuarea, caci cine cunoaste mai bine o zona decat cineva care sta acolo.
Din pacate avem un mare si comun dusman si acela se numeste timpul.
Ca sa poti sa scrii o asemenea serie iti trebuie multa documentare, astfel incat abandonam multe proiecte pe acest motiv.
Multumesc frumos de vizita si vot.
Casa bunicilor mei din satul Găgeni, comuna Lădeşti, judeţul Vâlcea este una dintre cele mai vechi case din zonă, din sat este cu siguranţă cea mai veche. Are mai mult de 200 de ani şi a fost o perioadă şcoală. Este "soră" cu casele de la Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni, cu temelie înaltă, beci şi prispă pe două laturi.
Părinţii mei şi-au construit acum 20 de ani o căsuţă de vacanţă în aceeaşi curte dar în concedii noi (eu şi soţul meu) locuim tot în casa bunicilor iar băiatului nostru îi place să citească în linişte pe prispă. Casa stă încă bine în picioare dar are nevoie de o serie de reparaţii. Visul meu este să o repar şi în memoria bunicilor şi străbunicilor mei care au locuit-o să o transform cândva în muzeu. Sper să nu plec din lumea aceasta până nu-mi voi realiza acest vis...
Foarte frumos articolul tău, a readus în prim planul gândurilor mele căsuţa amintirilor în care au crescut mai multe generaţii de copii din familia noastră! Am citit şi votat cu drag...
@Floria: Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri dar si mai mult pentru amintirile impartasite si am sa profit de ocazie sa fac niste completari articolului si asta pentru ca am avut anumite informatii scrise si nu le gaseam. Vorbind despre casa si vechimea ei gazda noastra ne-a spus ca aceasta casa are 179 de ani, si asa cum se vede tavanul, grinzile solide i-au asigurat trainicia. Un alt moment adevarat a fost legat de impartasirea vorbelor de duh spuse de bunica (baba mea cum s-a exprimat) in urma cu 50 de ani: "Toloabele astea (hainele moderne) sunt usor de purtat dar nu te lasa cand te duci la o distractie, la o nunta, imbraca-ti portul popular, esti alt om. Poarta-ti straiele, vorbeste-ti graiul si esti un adevarat roman"
Cred ca aceasta este de fapt intelepciunea romanului.
O seara frumoasa sa ai.
@mishu:
”Matusa sotului (care totodata i-a fost si mama adoptiva acestuia)
= cand am citit asta, era sa-mi stea inima! Parca eu stiam altceva! Abia apoi m-am prins ca era povestea doamnei Malinesc! Uufff, greu cu mine!
Mie mi s-a parut spectaculos tocmai prin simplitate acest muzeu! Si, stii ceva? Are viata, traieste, prin aceasta inimoasa doamna!
Votat din toata inima mea!
@Zoazore: Sunt foarte de acord cu tine in privinta doamnei Malinesc, parca si acum o aud razand si povestind cu o vorba sugubeata, cu un zambet larg pe fata, abia asteptand sa fie starnita la vorba. De abia a asteptat sa-i punem prima intrebare ca nu s-a mai oprit din vorba. Ti-ar fi placut sa o cunosti sunt convinsa. Multumesc frumos de vizita si vot, o seara frumoasa iti doresc.
@mishu:
Frumos articol despre o zona de unde am ceva amintiri din vacantele tineretii.
Am luat azi haotic, la citit, cateva restante de pe aici si articolul tau interesant. Este frumoasa vacanta mea dar deja mi-e dor de casa... uneori!
@elviramvio: Multumesc frumos de vizita si vot, si te asteptam cu mare drag sa ne povestesti ce ai vazut pe unde ai umblat.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Muzeul Satului din Petrila – din viața momârlanilor — scris în 25.11.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Muzeul Mineritului din Petroșani – 3 expoziții, un muzeu — scris în 06.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Transvâlcan – pe înălțimi — scris în 22.09.21 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Proiectul Petrila – istorie contemporana — scris în 24.07.19 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2017 Dorel sau viata asa cum e - Muzeul Instalatorului Roman, Petrosani — scris în 09.06.17 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2017 Mine, flori de mina si mineri - Muzeul mineritului, Petrosani — scris în 06.06.17 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2017 Un turn si trei chei — scris în 12.05.17 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată