Petra, orașul nemuritor al nabateenilor

TIPĂREȘTE

În sejurul meu din Iordania vezi impresii, am ajuns în sfârșit la Petra, un vis vechi devenit realitate….

După ce într-un sfârșit ne-am cazat am hotărât să mergem la Centrul de Vizitatori pentru a vedea cum ajungem mai repede a doua zi. Bine am procedat pentru că în stânga, după ce treci de intrarea cu pază, lângă casa de bilete este actualul muzeu. Era până în ora 18, ora închiderii și am intrat să-l vedem, fiind singurii vizitatori. Este un muzeu deschis de curând, bine realizat și cu multe informații despre Petra, cultura și istoria nabateeană. Panouri mari cu poze explicative despre temple, morminte, arhitectura nabateeană, viața socială, statutul femeii care era egal cu al bărbatului, pictură, văzusem deja la Little Petra, alte locuri mai îndepărtate dar deosebite din sit. Nu trebuie ratat….

Despre Petra, capitală, acum 1700 de ani, a Împărăţiei Nabateene, orașul cioplit în stânci, patrimoniu UNESCO din anul 1985, desemnat în 1999 ca una din cele Șapte Noi Minuni ale Lumii s-a scris destul pe acest site…...

Pentru unicitatea Petrei voi scrie un singur rewiew despre cele două zile pe care le-am acordat vizitei sitului.

În prima zi am plecat dimineața ajungând la ora 7:00 în fața porții de intrare. Erau puțini turiști, am arătat Jordan Pass, ne-a fost scanat și am trecut fără probleme. La început drumul este larg, trece printre stânci mai joase care încep apoi să se mărească. Paralel cu drumul pentru turiști este și un altul special amenajat pentru cursele sau plimbările cu cai, pentru trăsuri. Acum era liniște, nu începuse agitația pe care am întâlnit-o după-amiază la întoarcere….

Am trecut pe lângă Blocurile Djinn, blocuri sculptate în piatră, aflate vizavi de Mormântul Obelisc și de Triclinium. Se merge destul pentru a ajunge într-o zonă amenajată cu un nou pod, în trecut aici era altul și un vechi tunel, este și un restaurant. Aici beduinii îți propun o cursă cu un cal, era prea dimineată. Spun că în preţul biletului este inclusă şi deplasare cu calul. Nu spun însă că trebuie plătit însoţitorul calului, este negociabil. Imediat se urcă puțin pentru a ajunge la vechea intrare în As-Siq. Se văd pe lateral locurile sculptate, acolo unde era pe vremuri o mare arcadă.

De aici se intră într-o zonă mirifică, era dimineața devreme, eram aproape singuri și priveam, pozam şi admiram stâncile de piatră în culori diferite ce se înălțau semețe deasupra capetelor noastre. Lumina soarelui nu venise încă. Din loc în loc se vedeau nișe sculptate în piatră, baraje, ne-au însoțit permanent vechile canale de apă. Am trecut pe lângă sculpturile Caravanei de Cămile, am călcat pe pavele mari de piatră puse acolo în urmă cu aproape 2000 de ani și am zărit, printre stânci, Trezoreria. Se dezvăluie încet, încet și deodată apare brusc în fața ochilor, minunea…. Nu se poate uita!...

În acea dimineață devreme, era în jurul orei 8:00 culoarea ei nu se schimbase încă sub razele soarelui care încă nu se abătuseră asupra ei. Am revenit a doua zi mai târziu, în jurul orei 9:00 și fenomenul începuse, trebuia să mai stăm pentru a o poza complet în razele soarelui, devine roz… După amiază când ne-am întors din plimbările noastre, Trezoreria era mai întunecată, altă culoare….

Aici erau și beduini cu măgăruși, cămile și tot de aici plecau trăsurile trase de cai ce duceau turiștii la intrarea în sit. La acea oră era destulă liniște… De aici am plecat spre dreapta, spre Siq-ul exterior, pe Strada Fațadelor, cu vechi morminte ale înalților oficiali, prinți, dar și cu locuințe așezate pe rânduri și am ajuns într-o zonă mai largă cu mai multe bifurcații. De fapt de aici drumurile duceau în trei locuri diferite, de vizitare și de urcare: în față se merge pe zona mediană spre Mănăstire, la stânga se urcă la Locul Înalt al Sacrificiului și la dreapta după Mormintele Regale la un drum special amenajat pentru a vedea Trezoreria de sus și nu numai….

Le-am făcut pe toate în cele două zile cât Am Fost Acolo.

Dar să continui plimbarea din prima zi.

Am mers în față la Teatrul construit de nabateeni, are influențe romane, nu se intră înăuntru, după care am trecut de Nymphaeum, se află pe dreapta la intrare pe Strada Coloanelor. Este o stradă mare, lungă, de la nord la sud care a fost împodobită de romani cu coloane și care avea pe margini magazine. Spre capătul ei am urcat la Marele Templu, merită vizitat din plin, are și hartă explicativă. Sunt scări și coridoare, coloane imense, teatrul interior, templul propriu-zis. De sus sunt priveliști deosebite, se văd alte zone din sit.

Am ieșit de pe strada coloanelor prin Poarta lui Hadrian și am asistat la un mic spectacol cu soldați nabataeeni, am trecut pe lângă Palatul Qasr al-Bint, templul principal nabateean, se află în stânga, nu se vizitează, se fac restaurări. Aici este o zonă mai largă, sunt și restaurante și terase, înainte aici se afla vechiul muzeu.

Pe un indicator am mers spre Ad-Deir, Mănăstirea. Întâi se merge pe un drum nisipos, apoi începe urcarea, era ora 10. La început se trece pe lângă Triclinium-ul Leului, aflat în stânga. Se merge pe o potecă îngustă printre stânci drepte și se urcă la el. M-am mulțumit să pozez niște tineri ce erau acolo. Am revenit la scările noastre... Drumul are porțiuni mai abrupte dar și mai domoale, nu se urcă greu. Unii spun că ar fi peste 800 de scări, nu le-am numărat. Din loc în loc erau tarabe ale beduinilor cu produse de vânzare, cu ceai și apă... Începuseră să vină și turiștii, unii pe jos, alții pe măgăruși. Am admirat mai ales copiii care erau tare încântați de mersul pe micuții măgăruși... Am ajuns sus în ritmul nostru în circa o oră, în jurul orei 11.

Mai spre sfârșitul drumului se ajunge într-o zonă amenajată cu restaurant, cu terasă, cu un magazin cu produse realizate de femeile beduine, patronate de regina Noor, a patra și ultima soție a regelui decedat Hussein. Se mai urcă puțin și brusc apare în dreapta cărării, marea Mănăstire. Este deosebită, mai grandioasă decât Trezoreria dar mai austeră, este și altfel poziționată.

Și aici este o zonă mai largă cu restaurant însă noi vroiam să vedem Mănăstirea de sus și am pornit spre un Point View amenajat, al beduinilor, ce se vedea în depărtare. Se urcă, noroc cu alți turiști care coborau pentru că am văzut pe unde trebuie urcat, este o porțiune ce merge spre stânga prin fața unui mormânt. Am ajuns sus, nu mai era niciun turist, nici beduinul ce avea grijă de locul amenajat de el, în schimb ne-a întâmpinat o pisică. Ne-am odihnit puțin, am pozat munții abrupți din spatele locașului și mănăstirea văzută de acolo, dar şi pe cea care ne-a întâmpinat...

De aici am coborât pe același drum și ne-am dus la alt Point View văzut în depărtare, urcând iar, era păcat să nu mergem acolo, se vedea canionul. Am ajuns, mai erau doi turiști, ne-am întins pe pernele și saltelele beduine și am servit câte un ceai tare bun, un dinar de persoană. Am admirat canionul, munții și cerul, aș fi stat la nesfârșit acolo, era liniște, şi soare, şi adiere de vânt, atât cât trebuie... Timpul, vechea poveste, ne-a adus iar cu picioarele pe pământ şi în picioare pentru a ne continua plimbarea...

Ne-am întors pe același drum, am plecat de la mănăstire după circa o oră și coborârea am făcut-o mult mai repede. Între timp zona se aglomerase. Am ajuns jos, am poposit pentru un sandviș, de la pachet, la una din terasele mai puțin amenajate, nu am fost singurii care procedau la fel... Am mai urcat în zonă, tot pentru poze de sus, vechi reminescențe din tinerețe, și am revenit pe strada coloanelor la capătul ei de nord, pentru a vizita Biserica Bizantină și Capela Albastră. Am urcat puțin, mai întâi la prima, am admirat atriumul, cisterna, baptisteriul dar mai ales marea sală cu mozaicuri, deosebite. De aici am mai urcat puțin la o clădire cu patru coloane de granit albastru egiptean, numită Capela Albastră. Am putut admira și poza Marele Templu, Mormintele Regale și alte clădiri ce se vedeau în depărtare. Am vizitat tot aici Templul Leilor Înaripați aflat în recondiționare cu ajutor de la americani. Ne-am reîntors pe același drum pe care venisem dimineața, ieșind din sit în jurul orei 16:30; o zi lungă, puțin obositoare, cu satisfacții din plin...

A doua zi am rezervat-o altor trasee. Am plecat mai târziu, în jurul orei 8:00, am ajuns la Trezorerie în jurul orei 9:00, am stat mai mult tot sperând că o voi poza inundată de soare, am prins doar o parte, trebuia să plecăm, mai aveam de vizitat și după amiază aveam autobuz la Amman.

Am ajuns iar la Strada Fațadelor și am plecat la stânga pe indicator spre Locul Înalt al Sacrificiului. Am început urcarea destul de brusc. Drumul pare tăiat în piatră, are multe trepte, în pantă mai înclinată, mult mai abrupt decât cel de la mănăstire, treptele sunt mai înguste, maxim un metru, se urcă continuu, nu sunt probleme. Spre sfârșit, treptele sunt tăiate în stâncă, sus sunt și tarabe ale beduinilor.

Am urcat până la locul sacrificiului și apoi ne-am mai plimbat pentru poze. Steagul iordanian este nelipsit din toate locurile vizitate. Aici la ultimul loc de belvedere am făcut o pauză binemeritată pentru un ceai beduin, preț standard. Se văd două localități în depărtare: Wadi Musa de unde veneam, în dreapta și un sat al beduinilor în stânga. Am pozat și situl Petra văzut de sus, este deosebit totul. La plecare venise și primul grup compact de nemți, erau de toate vârstele, am mai întâlnit la întoarcere un alt grup de italieni, mai erau și turiști singurateci cu ghid după ei. Mulţi turiști veneau acolo, merită efortul. Drumul de urcare a durat, pentru noi, 45 de minute, am stat circa o jumătate de oră și apoi la coborâre am făcut cam 20 de minute.

Am plecat apoi spre dreapta la Mormintele Regale, am urcat la primul, Mormântul Urnii, cel mai mare ce are în interior un tavan natural superb, se vede frumusețea culorilor rocilor; celelalte trei morminte, Momântul de Mătase, Mormântul Corintian și Mormântul Palatului doar le-am pozat.

De aici, după morminte este un afiș de nebăgat în seamă dacă nu ești atent, fără timp afișat, care te îndreaptă spre locul de unde se poate vedea Trezoreria de sus. Am mers întâi pe drum, se ajunge la o poartă și la scări foarte bine amenajate. Treptele sunt late, se urcă și aici destul de abrupt. Sunt și balustrade amenajate din zid, spre sfârșit se urcă pe trepte tăiate în stâncă. Se trece apoi de un loc de popas amenajat de un beduin ce servea mâncare unor tineri, de aici se vede bine și frumos marele teatru. Apoi se coboară circa 10 minute pe potecă, printre pietre, sunt urmele celor ce vin de acolo. Este și un indicator mai firav, era să greșim dar în depărtare de la alt popas un beduin ne-a îndrumat spre el.

Am ajuns și am văzut Trezoreria de sus și oamenii ce păreau furnici…. O nebunie!... Timp de urcat și ajuns sus, pentru noi, 45 de minute. Am stat la un popas, cel mai aproape de stâncă, ne-am întins iar pe perne, am servit sandvișurile noastre și bineînțeles fiecare câte un ceai. Am coborât în 30 de minute, era în jurul orei 14 când am revenit în zona restaurantelor de lângă strada fațadelor. Aici după două urcușuri am servit un suc de rodii scump la 4 dinari, dar a meritat…

Trebuia să plecăm așa că ne-am reîntors prin siq.

În ambele zile pe drumul de întoarcere, în jurul orei 15 am întâlnit cîte un grup de români, cred că aveau prea puțin timp pentru Petra; în jurul orei 17 apune soarele iar la ora 18 se închide situl.

Au fost două zile de neuitat, pline de istorie, de natură, de frumuseţi, zile ce vor rămâne pentru mult timp în sufletul și gândurile mele.

Petra este o minunăție, merită orice efort!...

---

VIZUALIZĂRI: 4272 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI