Passau - bijuteria aflată la confluența a 3 râuri

TIPĂREȘTE

Lui Passau i-am alocat o zi și jumătate și la final am decis că am socotit bine; rareori mi se întâmplă să spun: da, a fost suficient. De data asta chiar a fost suficient. Deși miez de vară, am prins vreme destul de capricioasă, totuși ploaia ne-a „iertat” exact când a trebuit și ne-a lăsat să ne facem treaba.  

Am ajuns puțin după prânz, ne-am cazat și pe urmă am ieșit întru explorare, profitând de faptul că ploaia se oprise, permițând temperaturii ambientale chiar să urce un pic (cu câteva grade peste 10). Am avut de fapt 2 ture de plimbare, întrerupte de un scurt intermezzo culinar...  

Passau, ca orice așezare care se respectă, a fost locuit încă din preistorie, dovadă fiind numeroasele artefacte arheologice descoperite în zonă. Perioada romană (aproximativ 400 de ani) a putut fi reconstituită cu destul de multă acuratețe, izvoarele fiind bogate (unul dintre obiectivele turistice contemporane este Muzeul Roman, unde pot fi admirate rămășițe ale citadelei romane Boiotro și o fântână excelent conservată, încă funcțională). În anul 739 Passau a devenit Scaun Episcopal independent pentru vreo 6 secole, iar în 1803, după ce a trecut prin mai multe „mâini” , a fost în final anexat landului Bavaria.

Orașul vechi s-a dezvoltat profitând de amplasarea sa inedită, pe o peninsulă lunguță, de forma unui...   cap de șopârlă 😊, aflată la intersecția a 3 cursuri de apă (de unde și denumirea de „orașul dintre 3 râuri” ): Dunărea, Inn și Ilz. Dacă n-ai prea mult timp alocat Passaului, asta ar trebui să faci, să iei peninsula la pas pe ambele faleze (a Dunării la nord, a Innului la sud), să admiri vasele de croazieră ce plutesc agale pe Dunăre și profilul multicolor al caselor reflectate în oglinda Innului, pe urmă să te pierzi pe străduțele pietruite din interior, printre clădiri istorice minunat întreținute. Așa cum te-ai aștepta, toate drumurile converg spre o piață centrală, Domplatz, unde – desigur – se găsește Domul, principalul lăcaș de cult, zis și Catedrala Sf. Ștefan.  

Noi aveam să ajungem aici de 2 ori, dar numai a doua zi dimineață să putem vizita și o parte din interiorul bisericii, restul găsindu-l în curs de reabilitare, îmbrăcat în schele și folii protectoare. Chiar și așa, am realizat măreția acestui edificiu, pe cât de sobru și banal pe dinafară, pe atât de bogat în decorațiuni interioare, ce amintesc mai degrabă de luminoasa Italie, decât de... ploioasele landuri germane...  

Aveam să citim ulterior câteva repere de istorie: basilica a fost ridicată în sec. 8, când Passau a devenit centru episcopal; un incendiu a distrus-o complet în 1662, iar pentru reconstrucție au fost angajați arhitecți și meșteri italieni. Aha, deci așa se explică! Deține și câteva recorduri impresionante: este cea mai mare biserică barocă de la nord de Alpi; are cea mai mare orgă bisericească din lume (17774 tuburi și 233 registre!) și cel mai puternic carilon din Germania de Sud. Există în apropiere și un muzeu al catedralei, nu l-am vizitat.

Altfel, sunt câteva artefacte și pe faleze, demne de a fi menționate (deși câștigul principal este plimbarea în sine și vederile spectaculoase). Pe cea sudică – Schaiblingsturm, un turn alb rotund, cu acoperiș conic cărămiziu – aflat fix în buza apei, unit de clădirea vecină printr-o structură cu deschidere ogivală. O relicvă a sistemului defensiv al orașului. În capătul peninsulei, chiar acolo unde se contopesc cele 3 ape, este un mic parc, parțial destinat relaxării, parțial ocupat de locuri de joacă pentru copii.

Pe faleza nordică se înșiră pontoanele de unde pleacă vasele de croazieră (unul se afla chiar sub fereastra noastră, am petrecut minute fascinante urmărind cum pregăteau vasul pentru călătorie). Doar Dunărea se pretează navigării, Innul nu, pesemne o fi mai vijelios sau n-are adâncimea necesară, nu știu exact, vă zic doar ce am remarcat. Pe Ilz da, am văzut bărcuțe ancorate pe ambele maluri. Asta ca o curiozitate...

În fine, să revenim pe faleza Dunării, unde putem admira, cu pornire din „vârful” peninsulei: bustul de bronz al lui Emerenz Meier (1874-1928), fiică de hangiu, scriitoare progresivă pentru vremurile pe care le-a trăit; câteva muzee de artă și galerii, Muzeul Sticlăriei, vechea Primărie de secol 14, cu fațada împodobită cu fresce înfățișând cavaleri și cu un turn impresionant, bogat decorat. Pe zidul frontal, în dreapta, sunt marcate nivelurile inundațiilor din trecut, cea mai catastrofală petrecându-se în 15 august 1501 (dar nici momentul 3 iunie 2013 n-a fost departe). Aproximativ vis a vis, pe deal, se înalță fortăreața Veste Oberhaus, ce se „prelinge” la vale până la Veste Niderhaus, la țărm de Dunăre.

La fortăreață am ajuns a doua zi dimineață, deși planul inițial era s-o vizităm abia în ziua plecării din Passau. Făcuserăm rezervare la excursia pe Dunăre de la ora 13, însă biserica nu ne luase mult timp, centrul vechi deja îl baleiasem, deci am fi avut vreo 2 ore și pentru castel. Ideea ne-a venit subit, când am ajuns în dreptul Primăriei, remarcând stația de unde pleacă (cam la 30 minute interval) shuttle-ul spre castel. Am luat bilet dus-întors, nu mai știu cât am plătit, țin minte doar că șoferul acceptă doar cash.

Fortăreața Veste Oberhaus a fost ridicată în 1219, ca reședință-bastion pentru episcopul de Passau. Între 1250 și 1482 avea să fie atacată de 5 ori, niciodată de forțe militare, de 2 ori chiar de locuitorii orașului, nemulțumiți de abuzurile episcopului. Istoria ulterioară e destul de agitată, fortăreața revenind când bavarezilor, când austriecilor, când din nou Scaunului Episcopal. Chiar și Napoleon a avut ceva treabă prin zonă, se pare. După Congresul de la Viena devine închisoare militară, iar din 1932 aparține municipalității și găzduiește un interesant și bogat muzeu, cu mai multe secțiuni.

De reținut că nu se poate vizita în sezonul rece (15 nov – 15 mar), cu excepția perioadei Sărbătorilor de Iarnă (mai puțin pe 31 dec). Biletul normal costă 5 euro, copiii au gratuitate și sunt tot felul de reduceri pentru anumite categorii de vizitatori. 2 ore au fost suficiente pentru noi, dar 3-4 ar fi fost și mai bine. Am început cu o expoziție temporară dedicată producerii artizanale a hârtiei în Japonia (!), pe urmă am intrat cu adevărat „în pâine” , cum s-ar zice.  

Contrar altor obiective turistice din Germania, aici explicațiile exhaustive sunt și în limba engleză (parcă și în franceză, nu mai știu sigur). Am aflat despre felul în care a fost construită fortăreața, cu exemple concrete de materiale de construcție, desene și scheme sugestive. Pe urmă, despre viața la castel, cu bune și cu rele, atât în condiții de pace, cât și de asediu; încăperea dedicată „întunericului și frigului” nu avea niciun fel de iluminare (doar cea provenită de la ecranele exponatelor) și era răcită intenționat, pentru a transpune vizitatorul în ambientul vremurilor trecute.  

Există expoziții despre istoria orașului, despre bresle și meșteșugurile practicate în zonă (de remarcat producerea lumânărilor, a butoaielor pentru bere sau a turtei dulci), există Muzeul Pădurii Boemiei, al Pompierilor, o capelă cu fresce originale, o farmacie istorică și o expoziție de porțelanuri de Boemia. Vederile asupra orașului sunt impresionante, din mai multe puncte ale fortăreței, chiar se poate distinge „linia” de demarcație între contopirea Dunării cu Innul, apele celor 2 râuri având culori diferite.  

Am coborât la timp pentru excursia pe Dunăre, ba chiar a trebuit să mai așteptăm câteva minute pe pontonul A11. Compania Donauschiffahrt Wurm & Noé deține 12 vase, cu care organizează mai multe feluri de călătorii pe Dunăre, cu plecare din Passau, Regensburg sau Linz. Printre acestea am găsit una cu care am rezonat: excursie de 2 ore Passau – Kasten – Passau, cu posibilitatea de a lua masa de prânz pe Kristallschiff (vasul decorat cu cristale Swarowski), pentru care am cumpărat bilete on line în ziua anterioară (18 euro bucata). La momentul acela erau 3 plecări pe zi, la 10:30,13 și 15:15; am ales-o pe cea din mijloc. La fel de bine am fi putut cumpăra bilete direct de la ponton, la același preț (n-am idee dacă o fi vreodată atât de aglomerat încât să nu mai găsești loc; posibil, deși pe vas încap aproape 400 de oameni (208 înăuntru și 180 pe puntea superioară). Este permis accesul animalelor de companie, iar la intrare am văzut un rastel pentru biciclete.  

Vasul ne-a impresionat de cum i-am trecut pragul (puntea, mă rog) ! E ca un restaurant de lux cu 2 niveluri, cu scaune și băncuțe frumos tapițate, cu lambriuri de lemn pe unele zone și mochetă pe jos, însă vedeta este, desigur, imensul candelabru ce atârnă din centrul plafonului, alcătuit din mii de cristale Swarowski! Bine, mai sunt cristale și prin alte locuri, dar candelabrul ăsta, cu o formă deosebită, chiar e ceva ce nu-ți poți imagina și cu siguranță n-ai mai întâlnit! Cârcotașii îl descriu la limita kitch-ului; mie mi-a plăcut. Și, în general, mi-a plăcut atmosfera, precum și amabilitatea și organizarea perfectă a personalului.

Nu s-au ocupat chiar toate locurile, dar nici n-au mai rămas multe libere, înclin să cred că au fost în jur de 300 de oameni, poate mai bine. Am zâmbit cu îngăduință: cum Dumnezeu să dai de mâncat și de băut (à la carte, să ne-nțelegem!) la atâta puhoi de populație?! Noroc că nu eram prea flămânzi, la o adică n-ar fi fost o problemă să amânăm un pic masa de prânz. Ei, bine, nu doar că fiecare a primit ce-a dorit, dar unii au fost serviți de mai multe ori (inclusiv noi) !

Pe fiecare masă ne aștepta meniul de solide și lichide, nu foarte stufos, dar nici să n-ai ce comanda (germană/engleză). Am optat pentru câte o porție de șnițel cu salată de cartofi și gem de merișoare (12,9 euro) și câte o bere (4,5 euro). Sincer, n-aveam mari așteptări, era clar că mâncarea era din categoria precongelată, însă s-a dovedit a fi foarte gustoasă. Plus încă 2 beri nefiltrate (4,5 euro bucata) pe care le-am luat mai târziu, să le savurăm pe punte, nota de plată ne-a dus la 44 euro. Servirea promptă, în măsura în care s-a putut. O experiență absolut decentă din acest punct de vedere, aș zice. În plus, aveau o ladă plină cu înghețată. Și toalete suficiente și foarte curate. Nemția, deh!...

Plimbarea a fost relaxantă, punctată cu câțiva stropi de ploaie la început, scăldată în raze timide de soare în a doua sa jumătate. Din acest motiv, puntea descoperită n-a fost prea iubită în prima parte, aglomerându-se treptat pe măsură ce bucatele comandate erau consumate și vremea devenea mai prietenoasă. Și noi la fel am făcut, am stat mai întâi frumușel la masă înăuntru, pe urmă am ieșit la aer. A fost minunat!  

Dunărea șerpuiește domol printre dealuri verzi, ici-colo presărate cu pâlcuri de căsuțe, biserici sau mici castele medievale cocoțate pe câte-un ciot de stâncă. Pur și simplu, Raiul pe Pământ!... La sud e Austria, la nord Germania. Kasten e o mică localitate pe partea austriacă, vreo 20 km o despart de Passau, vasul trage la ponton, unii călători coboară, alții urcă (da, am uitat să spun că se poate lua bilet doar pe un sens), apoi întoarce și face drumul înapoi. Nu departe de Kasten, dar pe țărmul nemțesc, poate fi admirat din mers Obernzell, ceva mai întins și mai răsărit decât primul. Cu precizie germană, încet-încet și în regretul pasagerilor, delicatul Cristallschiff ancorează la pontonul-mamă fix la ora 15, pentru ca peste doar 15 minute să fie pregătit a primi altă serie de vizitatori. Altă experiență minunată pe care o recomand cu tot sufletul!...

La Muzeul Sticlăriei m-am dus singură, Tati a cedat nervos 😊. Și pe mine mă cam toropise plimbarea🍺, dar n-aveam niciun gând să ratez așa ceva! Și bine am făcut.

Muzeul împarte cu hotelul Wilder Mann aceeași clădire istorică, peste drum de Primărie. Practic, intrările arată identic și sunt alăturate. La fel, iarna îl veți găsi în hibernare, văd pe site că se deschide în curând, pe 13 feb. Nu mai știu cât a costat biletul, parcă tot 5 euro (formidabil, câte informații n-am notat la vremea respectivă, crezând că le țin minte!... hmm... și mai mult mă îngrijorează încrederea în memoria-mi...). A, dar țin mine că am plătit cash, nu se putea cu cardul. Am fost îndrumată spre lift și mi s-a spus să cobor la etajul al 5-lea (bine că am făcut poză în lift 😊).

Cu peste 30000 de piese, Glasmuseum Passau este cel mai mare muzeu din lume ce expune sticlărie europeană, acoperind perioada 1700-1950 (iar ca stiluri, de la Biedermeier până la Art Nouveau și modernism). Ici-colo sunt și ceva explicații, inclusiv în engleză, însă important e spectacolul vizual, absolut copleșitor! Singurul lucru pe care-l regret e că m-am dus acolo deja obosită, muzeul ăsta merită o jumătate de zi, neapărat prima jumătate a zilei! Am făcut vreo 200 și ceva de poze, mi-a fost extrem, extrem de greu să selectez (doar) câteva pe care să le adaug acestui articol! Sper să nu vă plictisească; pentru mine a fost magic, fascinant!...

În concluzie, vizitați Passau! Nu doar opriți-vă în drum spre cine știe ce destinație, ci poposiți o zi sau două, luați la pas centrul vechi, urcați la castel, plimbați-vă pe Dunăre, vizitați muzeele! Va fi o experiență de neuitat, vă asigur!

---

VIZUALIZĂRI: 831 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI