O zi de decembrie la Nürnberg

TIPĂREȘTE

După cum povestesc în lunga mea istorisire despre Rothenburg ob der Tauber într-o duminică de final de noiembrie am plecat de la hotel pentru a petrece cîteva ore în Nürnberg. Am pus în titlu „decembrie”, chiar dacă era încă noiembrie, ca să reiasă că mă refer la perioada dinaintea Crăciunului, cînd în piața centrală din Nürnberg (Hauptmarkt), în fața (bisericii) Frauenkirche, se desfășoară tîrgul de Crăciun, o constantă a spațiului central european.

De la Rothenburg o. d. T. am venit cu mașina, într-o oră, iar primul obiectiv a fost DB Museum, sau Eisenbahnmuseum, adică Muzeul Căilor Ferate Germane. Traficul, fiind duminică, era ca și inexistent, așa că am ajuns imediat lîngă muzeu unde, în clădirea Operei, este o parcare subterană. De la parcare, în 2 minute ajungi la muzeu.

În 2010, Nürnbergul sărbătorea 175 de ani de la darea în folosinţă a primei căi ferate comerciale din Germania, între Nürnberg şi Fürth, care măsura 6 km şi pe care a circulat locomotiva Adler, fabricată în Marea Britanie. Pasionaţii pot afla mai multe de aici.

Aşa că în muzeu, în micul cinematograf situat după intrare, rula un filmuleţ de 15 minute care spunea povestea acestui prim traseu feroviar de pasageri din Germania, pus în funcţiune cu sprijinul inginerilor britanici. După ce am văzut filmul (care rula încontinuu), am trecut la vizitarea muzeului, în care, dacă eşti pasionat, poţi petrece ore destule. Muzeul expune orice are legătură cu transportul feroviar, de la material rulant la chipiuri de controlori. Din poze, părea să existe şi o secţiune exterioară, închisă atunci, probabil deschisă vara. Cele mai importante exponate cred că ar fi vehiculele la scară (nu ştiu dacă toate sînt replici sau cîte sînt originale dintre ele), printre care trenul Adler, de care vorbesc mai sus, o secţiune dintr-un tren de mare viteză, vagoane din trenul imperial etc. În unele se poate intra, în altele nu. Foarte atractivă este şi diorama imensă, cu peste 500 m de şină şi 30 de trenuleţe care funcţionează, spre bucuria tuturor iubitorilor de trenuleţe.

În muzeu era refăcută şi o atmosferă de duminică de pe peronul unei gări: cînta o fanfară, erau mese unde puteai lua o bere. Pe lîngă cele povestite, sînt expuse materiale care povestesc istoria transportului feroviar în Germania, cum ar fi hărţi, documente, uniforme, imagini din război, precum şi detalii tehnice: cum se construiesc tunelurile, cîte tipuri de căi de rulare există, detalii despre semnalizare, trecere cu bariere etc.

În aceeaşi clădire se află şi Muzeul poştei şi comunicaţiilor, dar noi aveam timpul destul de limitat, aşa că ne-am întors la maşină şi am parcat în centrul istoric, de unde am pornit vizitarea Pieţei de Crăciun. Am intrat niţel în Frauenkirche, biserica ce veghează piaţa centrală, apoi ne-am plimbat printre tarabe. Produsele vîndute acolo sînt similare cu celelalte tîrguri de Crăciun. Le repet aici:

De mîncat: castane coapte (Heisse Maroni), migdale (Mandeln), cîrnaţi (groşi, subţiri, lungi, albi, Currywurst etc.), pîine cu untură sau cu brînză, Rösti (cartofi daţi pe răzătoare şi traşi la tigaie, cu diverse garnituri gen smîntînă sau mujdei), turtă dulce (Lebkuchen), Stollen (un soi de cozonac cu fructe uscate, alune şi mirodenii) şi orice vă face poftă.

De băut: Glühwein (vin fiert), Punsch (vin fiert cu alcool şi arome – au şi non-alcoolic), Obstler (rachiuri de fructe), Heisse Shoko (ciocolată caldă).

De cumpărat: artizanat, căciuli croşetate din lînă, funduri de lemn pirogravate, decoraţiuni de Crăciun specifice sau universale, din sticlă sau lemn, lumînări (inclusiv cu miere), miere şi produse apicole, jucării din lemn, Adventskalender (specific nemţilor, dar distractiv pentru orice copil: cutiile acelea de bomboane cu diverse desene şi forme, cu “uşiţe” de la 1 la 24, în spatele cărora se află bomboane de ciocolată şi care se mănîncă cîte una în fiecare zi pînă în Ajun) etc.

De reţinut că un suvenir potrivit ar fi cana “oficială” a tîrgului, în care primiţi vinul fiert şi pentru care plătiţi o garanţie. În loc să predaţi cana pentru garanţie (uneori asta se face în alt loc decît taraba de unde aţi cumpărat vinul fiert), o puteţi lua acasă. În 2010, cana Nürnbergului celebra, bineînţeles, cei 175 de ani de la prima călătorie cu trenul.

Ca suvenir, pe lîngă deja cunoscutele căni, care întregesc frumos, acasă, atmosfera de sărbători, de aici am luat un suport de faianţă pentru vase fierbinţi. Găsiţi de mai multe mărimi şi cu felurite desene: imagini din oraş, steme ale oraşelor Bavareze etc. Tîrgul este mult mai mare şi mai animat decît în Rothenburg, avînd reputaţia de a fi unul dintre cele mai vechi şi mai frumoase din lume. Seara este frumos luminat. Prin oraşul vechi circulă minicaruri şi trăsuri bine întreţinute, trase de cai robuşti şi mînate de vizitii în haine de epocă.

Simbolul tîrgului este îngeraşul aurit, o podoabă de brad care se spune că îşi are originile chiar aici. Astăzi, toate familiile care împodobesc brad cred că au cel puţin un îngeraş printre podoabe. Îngeraşul de Nürnberg poate fi deci un alt frumos suvenir de cumpărat din tîrg. Iată cîteva vorbe despre istoricul său

După o gustare de prînz şi ceva băuturi calde, am început urcuşul către cetate, care socoteam că va fi interesantă pentru toată familia. Pe drum, trecem pe lîngă un stand – invitat special al tîrgului, al oraşului Braşov! Împrejurul său, un grup de americani se încălzeau cu păhărele de ţuică.

În cetate, care este la marginea centrului vechi, pe o înălţime, se pot vizita mai multe obiective, fiecare cu intrare separată. Primul obiectiv a fost toaleta doamnelor, unde era o coadă apreciabilă. Eu am folosit răgazul ca să fac nişte poze şi să cumpăr bilete. Am vizitat muzeul istoric, unde se putea vedea o colecţie de arme şi armuri, am urcat în turn, de unde se deschide o panoramă asupra oraşului, dar nu cu mult mai spectaculoasă decît cea de jos (căci cetatea este oricum situată la înălţime) şi am vizitat fîntîna cetăţii. Uimitor lucru cum se poate face un mic spectacol de 5 minute vizitînd o simplă fîntînă! Se vorbeşte niţel despre adîncimea ei (40 m), calitatea apei, ni se arată pe o schiţă pînă unde s-a forat faţă de fundaţiile oraşului de jos, iar între timp coboară în puţ (cu ajutorul unui motor electric) o găleată pe care s-a pus o lumînare aprinsă. În timpul coborîrii, un afişaj arată cît de jos a ajuns căldarea. Aprecierea adîncimii se poate face şi privind în puţ, unde se vede în profunzimi lumînarea coborînd. Apoi ghidul scoate căldarea şi ne dă să bem din apa cetăţii.

Ar mai fi fost de vizitat şi palatul în sine, cîteva încăperi, dar se închisese, aşa că am luat-o de-a lungul zidurilor, am văzut de aici cea mai veche casă din oraş cu structură de lemn (celebrul stil de construire Fachwerk, emblematic pentru Germania, dar întîlnit şi în Franţa sau Marea Britanie), construită la 1338, şi am coborît din cetate în dreptul casei Albrecht Dürer.

Nu am avut timp pentru acest obiectiv recomandat de orice ghid turistic, care expune opera celebrului artist. De vizitat şi cu copii, am înţeles că înăuntru se fac activităţi interesante şi pentru cei mici, cum ar fi ateliere de gravură, demonstraţii de tehnică şi altele.

Noi, avînd doar o zi la dispoziţie, şi fiind deja după-amiază tîrziu, ne-am îndreptat spre Muzeul Jucăriilor, deşi ştiam că urma să vedem altul şi la Rothenburg. Acesta de aici este mult mai mare şi conţine o gamă mult mai variată de jucării şi jocuri. Are mai multe etaje şi expoziţia este structurată pe epoci şi pe tipuri de jucării. Din anii 40 încoace, fiecare decadă are sala ei de expunere. Vedem jocuri, jocuri logice, figurine, păpuşi, jucării, miniaturi, modelism, iluzii optice, jocuri de construcţii, de îndemînare, electrice, mecanice, Lego, maşini teleghidate, Nintendo etc. Muzeul merită o vizită. Din păcate, fotografiatul nu este permis, prin urmare nu vă pot arăta nimic de acolo.

Era deja ora închiderii, aşa că am încheiat vizita în Nürnberg cu o plimbare pe înserat pe străduţele din centru, pe insula de pe rîu, pe cheiurile unde lumea se aduna la cafenele, am luat maşina, pietonii s-au rărit în jurul nostru, făcînd loc maşinilor, străzile înguste au lăsat locul unora mai largi, acestea s-au transformat în bulevarde, apoi în autostrăzi, iar după vreo oră de mers parcam la hotel, sub zidurile medievale ale Rothenburgului, coborînd iarăşi înspre trecut, schimbînd iar autostrada cu ulicioara şi traficul cu liniştea serii. Începea să ningă.

---

VIZUALIZĂRI: 5970 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI