Decembrie în Oraşul Crăciunului

TIPĂREȘTE

Oraşul Crăciunului perpetuu: sub denumirea asta am auzit prima dată de Rothenburg ob der Tauber, acum vreo 10 ani, de la un amic, care îmi povestea cum că oraşul şi magazinele sînt mereu pregătite pentru Crăciun şi atmosfera este mereu de sărbătoare. Mi s-a părut destul de incitant ca să merite o vizită cu prima ocazie. Ocazia a venit în decembrie 2010. Cu un an înainte fusesem la Viena, în aceeaşi perioadă, ca să ne plimbăm prin pieţele de Crăciun, aşa că vizita din 2010 la Rothenburg o. d. T. deja punea bazele unei tradiţii. În continuare voi prescurta numele, din motive de economie de spaţiu. Sintagma "ob der Tauber", adică "pe" sau "deasupra [rîului] Tauber", o voi reduce la o. d. T. sau o voi omite de-a binelea.

Sejurul a avut loc la finele lunii noiembrie, de fapt am prins numai o zi din decembrie, dar putem extinde ideea de Luna Cadourilor şi la ultimele zile din noiembrie, căci, în mai toate oraşele germane, pieţele de Crăciun încep la finele lunii noiembrie. Bineînţeles că orice vizită în scopul unui tîrg de Crăciun va fi planificată după ce aflaţi perioada de desfăşurare. De exemplu, în 2010 tîrgul era deschis deja pe 28 noiembrie, dar anul acesta se deschide pe 30, deci în privinţa datelor nu pot da detalii certe, dar pot recomanda vizitarea siteului oficial al oraşului unde găsiţi şi informaţii cu privire la orarul muzeelor.

Atenţie! În cele ce urmează, mă voi lăbărţa după bunul plac într-o povestire cum văd că mulţi de pe aici gustă, mă voi întinde cît voi simţi nevoia cu textul, şi asta fiindcă am observat că pe acest site sînt mulţi care apreciază şi expunerea unor impresii personale, nu numai a unor adrese de muzee şi de hoteluri. Prin urmare, informaţiile practice se vor găsi printre stufoase descrieri. Pentru a îndeplini totuşi şi un scop practic, la final voi face un rezumat cu lucrurile de bază. Denumirile obiectivelor le voi trece şi în engleză, sau numai în engleză în unele cazuri, pentru că aşa le veţi găsi pe siteuri sau prin pliantele turistice.

La Rothenburg o. d. T. nu e uşor de ajuns cu avionul. Se află cam la 250 km de München şi 220 km de Stuttgart, cele mai apropiate aeroporturi unde vin curse din România. Noi am ales München, avînd mai multe zboruri pe zi, ceea ce s-a dovedit providenţial la întoarcere, cînd aeroportul era înzăpezit şi am plecat cu următoarea cursă, care a fost peste 10 ore. Din Stuttgart am fi avut de aşteptat 24. La München ajung şi zboruri din Sibiu şi cred că şi din alte oraşe.

Odată ajunşi în capitala Bavariei am închiriat o maşină. La Rothenburg se poate ajunge şi cu trenul, din ce am citit pe net, dar schimbi 2 sau 3, deci nu e nimic direct. Amănunte nu cunosc, întrucît noi am mers, cum ziceam, cu maşina.

În 2 ore de la aeroport parcam în faţa hotelului Hornburg, despre care puteţi citi un review aici (vezi impresii) Am găsit cu greu un loc de parcare, fiind sîmbătă. În restul zilelor, parcarea de lîngă hotel e aproape pustie. Hotelul îl alesesem după recomandările de pe net, iar poziţionarea chiar lîngă zidurile burgului mi se păruse ideală. Credeam că centrul istoric este pietonal şi aglomerat. Dimpotrivă, am constatat că, deşi erau mulţi turişti, se putea circula lejer cu maşina în centru, găseai şi parcare, şi erau şi destule hoteluri la doi paşi de piaţa centrală.

Rothenburg o. d. T. este situat pe o terasă deasupra rîului Tauber, fix la întretăierea vechilor drumuri comerciale europene nord - sud (Hamburg - Italia) şi est - vest (Praga - Paris). Astăzi, intersecţia cu pricina este la 20 km sud de oraş, simbolizată de intersecţia autostrăzilor 6 şi 7. Aşezarea la această răscruce a făcut ca Rothenburg o. d. T. să fie un oraş foarte prosper, la un moment dat al doilea oraş ca mărime din spaţiul german, pînă prin 1600 şi ceva, cînd a fost cucerit de catolici în timpul războiului de 30 de ani. Orăşenii s-au apărat eroic, iar o poveste hazlie spune că drumul cuceritorilor către oraş a fost deschis de o santinelă rothenburgheză, care a pătruns cu o făclie aprinsă în depozitul de muniţie, ca să vadă cît praf de puşcă mai aveau. Se pare că mai era suficient cît să bortelească zidul pentru ca trupele cuceritoare să pătrundă fără efort în incintă. Oraşul a fost prădat şi doar un pariu cîştigat de primar, care a băut o carafă de vreo 3 l de vin fără pauză de respiraţie, l-a salvat de la distrugerea totală. Astăzi se celebrează respectivul pariu printr-un festival şi o piesă de teatru la care participă o mulţime de orăşeni, în fiecare an, ca şi prin mişcarea figurinelor din ceasul primăriei. Iar casa acelui primar este astăzi un celebru restaurant, Rotter Hahn, care are şi un motto ce aminteşte eroica faptă a edilului.

Efectul prădării oraşului a fost oprirea dezvoltării sale, norocul nostru de astăzi, căci a rămas la întinderea şi aspectul din secolul 17.

Dar drumul prin istorie a fost anevoios şi puţin a lipsit să se aleagă praful de oraşul medieval chiar în secolul 20. Naziştii îl considerau şi îl promovau drept oraşul german par excellence, burgul nemţesc arhetipal, ca urmare, în războiul II, au ţinut cu dinţii de el şi au decis să îl apere pînă la capăt, oricare ar fi fost acel capăt. Noroc cu comandanţii americani şi nemţi care s-au înţeles între ei şi l-au salvat de la o soartă tragică. Americanul nu a folosit artilerie, neamţul a nesocotit ordinul lui Hitler de a rezista pînă la capăt şi uite aşa, graţie unui american iubitor de istorie şi unui neamţ neascultător, oraşul a fost distrus numai pe sfert (cîteva sute de case, sute de metri de zid, nişte biserici şi altele). Deci burgul nu a ieşit nici rău, dar nici bine din răzbel, puteţi căuta pe net poze şi vă veţi înfiora, aşadar localnicii au purces hotărît la reconstruire. Un mod inedit de a face rost de fonduri a fost vînzarea (simbolică) zidurilor medievale, la metru. Donatorii pentru restaurarea oraşului primeau simbolic o porţiune din zid. De fapt primesc, căci practica este încă în vigoare. Astăzi un metru de zid costă 1000 euro. Pentru această donaţie, o placă cu numele donatorului este afişată pe zid, în porţiunea vizitabilă, care măsoară vreo 2 km. Iar banii sînt folosiţi pentru întreţinerea zidului.

Să revin la vizită. Ajungem deci în oraş, cu maşina, cu trenul, care cu ce doreşte. Oraşul este situat în Bavaria, chiar pe graniţa cu Baden-Württemberg. Alte obiective turistice celebre ale Bavariei ar fi Nürnberg, München şi castelele din sud – Linderhof, Neuschwanstein etc. Mai toate astea la 2 – 3 ore cu maşina de Rothenburg o. d. T. Deci puteţi veni aici pentru o zi, dinspre alt oraş, sau invers, dacă staţi aici mai multe zile, puteţi vizita şi alte zone. Plus că nu e nevoie să vă limitaţi la Bavaria.

Oraşul fiind destul de mic, chiar dacă e turistic, nu îşi sacrifică obiceiurile provinciale, ceea ce înseamnă că majoritatea magazinelor şi restaurantelor au pauză de prînz sau după prînz, sau au chiar o zi întreagă (sau doar o dimineaţă) liberă în cursul săptămînii, deci, dacă vedeţi ceva în vreun magazin şi vi-l doriţi, nu lăsaţi pe mîine, decît după ce consultaţi orarul şi vă convingeţi că va fi deschis.

Partea negativă e că şi muzeele au, cel puţin iarna, un program foarte scurt, de genul 13 – 16, sau chiar 14 – 16, ceea ce face să nu poţi vedea prea multe într-o zi, chiar dacă ai avea timp. Chiar şi restaurantul cel mai lăudat, Zur Höll (adică La Iad – interesantă ospitalitate), situat în cea mai veche construcţie din oraş, ridicată pe la 900, este deschis doar după ora 17 (motiv pentru care am ratat o vizită, noi mergînd acolo la un prînz).

În după-amiaza în care am ajuns, fiind trecut de ora 14, am pornit direct spre una din cîrciumile indicate de gazdă, pentru prînz. Restaurantul se numeşte Landsknechtstübchen (adică ceva gen Odăiţa Mercenarului) şi se află pe intrarea principală în cetate: Galgengasse. Aici am mîncat o raţă crocantă cu sos, găluşte de cartofi şi varză roşie dulce înăbuşită, ceva specific zonei, udată cu nişte halbe de bere. De reţinut că nu se fumează în interior în nici un restaurant. Apoi ne-am întors la hotel, am despachetat şi ne-am interesat despre programul din oraş în zilele respective, ceea ce sfătuiesc pe toată lumea să facă. Astfel puteţi afla despre concerte de colinde, de orgă sau alte evenimente de gen. Nu e de ocolit nici programul slujbelor, puteţi astfel asista la o liturghie catolică însoţită de muzică de orgă.

Între timp se întunecase şi muzeele se închiseseră, aşa că am pornit la plimbare prin centru şi prin piaţa de Crăciun. Pînă să ajungem în Piaţa Primăriei, am intrat într-o cofetărie, de unde am cumpărat specialitatea locală, Schneeballen (bulgări de zăpadă), nişte gogoloaie de aluat dulce, cu diferite glazuri şi, pentru încălzirea internă, un coniac Asbach, care se găseşte pe la cafenele sau cofetării în sticluţe de 100 ml cu tot cu păhăruţ peste capac, deci tocmai potrivit pentru o duşcă în timpul plimbării. Tîrgul de Crăciun se desfăşoară în Piaţa Primăriei şi pe străzile din jur. Ca la nemţi, totul este organizat, şi puteţi găsi planuri cu dispunerea tarabelor şi ce vinde fiecare. Într-un colţ se învîrtea şi un carusel. Pe la tarabe, ca peste tot: podoabe de Crăciun, artizanat local, articole croşetate din lînă gen mănuşi, fesuri etc., miere, turtă dulce, cîrnaţi, sandvişuri cu untură sau cu brînză, vin fiert, punci fierbinte, grog, Heisse Shoko (ciocolată caldă – să aibă şi copiii ce să bea), turişti care se pozează cu cîrnaţi lungi de juma de metru, englezi turmentaţi, japonezi curioşi etc. Într-un gang al primăriei e amenajată ieslea oficială, iar în Piaţă e împodobit bradul oraşului. Printre tarabe, cîteva măsuţe pe care să poţi sprijini cana cu vin fiert, cană care, ca şi în alte părţi, e din ceramică, are acelaşi design pentru întreg tîrgul (cana oficială carevasăzică) şi pentru care se plăteşte garanţie. Aşa că puteţi lua cîteva acasă, suvenir. Eu am din mai multe tîrguri nemţeşti sau din Viena şi sînt foarte atractive cînd faci un vin fiert cu prietenii iarna.

Oraşul nu e nici pe departe împodobit ţipător, cum mă aşteptam. Ba aproape deloc. Cîteva steluţe mari, luminoase, deasupra intrărilor în cetate, şi cam atît. În rest, prin vitrinele magazinelor cîte un brăduţ. Dar atmosfera este de basm. Dacă prinzi şi ninsoare, vacanţa a meritat toţi banii. Peisajul nocturn: ziduri medievale luminate de felinare pe la colţuri, peste care cade uşor zăpada, în timp ce pe stradă e linişte şi nemişcare, e decor de film. Cred că regizorii americani de desene animate despre Crăciun au privit Rothenburgul din două unghiuri: ziua dintr-un turn, de deasupra, şi seara de la un colţ de stradă, de sub un felinar, şi aşa au apărut clişeele vizuale despre orăşele ninse şi copii care îl aşteaptă pe Moşul.

Am intrat apoi într-unul din magazinele celebre pe întreg globul, ridicat la rang de obiectiv turistic: Käthe Wohlfahrt. Un imens magazin, situat în spaţiul a 5 case meşteşugăreşti din vechiul oraş, acum unite între ele, care vinde tot timpul anului podoabe pentru Crăciun. Greu de descris ce înseamnă asta. În primul rind înseamnă mii de produse, de toate felurile, specifice sau nu Germaniei, ca: spărgători de nuci, piramide rotitoare, decoraţiuni de brad din sticlă, metal, hîrtie, lumînări, accesorii pentru masă, cutiuţe muzicale, sfeşnice, ceasuri cu cuc, jucării tematice electrice pînă la un întreg raion cu accesorii pentru construit o iesle, asemănătoare cu magazinele de modelism: personaje şi obiecte la scară, detalii gen ceaun pe jar, unde jarul e luminat de un beculeţ şi cîte şi mai cîte! În al doilea rînd, printre aceste obiecte mişună toate popoarele globului, auzi în jur de la japoneză la spaniolă. Spaniola era vorbită de un client din Guatemala, iar la casă am intrat în vorbă cu o doamnă din Filipine! Se vine de departe pentru spectacolul oferit de oraş. Magazinul are catalog online şi livrează pe tot globul, dar o vizită în el este o experienţă de neuitat. Puteţi sta şi două ore să admiraţi toate produsele, iar magazinul în sine este amenajat ca un orăşel, cu piaţă centrală, în care este împodobit un brad înalt. Fotografierea nu este permisă, dar sînt vreo două locuri unde toată lumea face poze, pentru că nu încurci pe nimeni. Imaginea de aici este chiar din magazin.

La etajul magazinului este amenajat un foarte interesant Muzeu al Crăciunului Recomand o vizită, mai ales că nu durează mult, şi ar fi şi păcat, mai ales că magazinul nu îl veţi rata, să nu vă abateţi şi pe la muzeu. Avînd în vedere că multe tradiţii de Crăciun vin cam din acea zonă (cum ar fi bradul împodobit, sau Moşul, aşa cum îl ştim azi, şi care mai demult venea însoţit şi de un personaj negativ, care îi pedepsea pe copiii neascultători), muzeul este la el acasă. Expune decoraţiuni, brazi împodobiţi specifici anumitor perioade, figurine, cărţi poştale şi altele legate de Crăciun, împreună cu explicaţii privind istoria sărbătoririi aşa cum o ştim astăzi. Se atinge şi momentul în care Crăciunul a pătruns în business, fiind expusă şi latura ”corporate” a sărbătorii – articole personalizate, cadouri către partenerii de afaceri, însoţite de felicitări cu antet etc.

În seara cu pricina, după nişte vin fiert (Glühwein) şi nişte tărie (Obstler), plus un cîrnat şi o felie de pîine cu untură, am mai avut timp să vizităm biserica principală, Sankt Jakob, unde am prins şi un concert de orgă. Biserica este celebră pentru altarul sculptat de Tilman Riemenschneider, important sculptor german din perioada anilor 1500. Pe altar este înfăţişată, cioplită în lemn în aceeaşi perioadă cu celebra frescă similară a lui da Vinci de la Milano, Cina cea de Taină. Despre lucrarea de aici am înţeles că are certă valoare artistică, ca şi amintita frescă, compoziţia prezentînd aspecte originale. Altarul se zice că ar conţine şi o picătură din sîngele lui Iisus, de unde şi denumirea sa de Holy Blood Altar.

A doua zi era duminică. Am plecat de dimineaţă la Nürnberg pentru o zi de vizită. Despre aceea vorbesc separat (rog link către impresii, mulţumesc!). Seara, la întoarcere, nu am lipsit de la plimbarea prin tîrg. Oraşul era fermecător, inclusiv văzut de pe veranda camerei noastre de hotel.

Luni ne-am trezit cu veselie sub ferestre: elevii se jucau cu zăpadă în curtea şcolii vecine cu hotelul. Urma o zi lungă, în care doream să vizităm cîteva muzee, căci oraşul are destul de multe, mai ales raportat la statura sa.

După micul dejun, începem vizitarea oraşului cu zidurile. Pe aproape 2 km (dintr-un total de 3, cît măsoară lungimea zidurilor de apărare ce înconjoară burgul) se poate circula. Fortificaţia are destule bastioane şi turnuri, iar ca regulă, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu limba germană, strada care intră în cetate pe la o poartă are acelaşi nume cu poarta şi cu turnul, de pildă, intrarea în cetate de lîngă hotelul nostru se numeşte Galgentor, turnul care străjuieşte poarta – Galgenturm, iar strada – Galgengasse. Tor înseamnă poartă, Turm înseamnă turn, iar Gasse înseamnă alee/stradă (cu referire la străzi înguste din centre istorice, care nu pot avea rang de strasse). În cazul particular de mai sus, Galgen înseamnă spînzurătoare, căci lîngă această poartă erau spînzurătorile.

Urcăm deci pe ziduri pe la Galgenturm şi pornim către Rödertor. Admirăm arhitectura porţilor şi modul în care au fost reconstruite toate detaliile. Pe drumul de rond de pe zid remarcăm plăcuţele cu numele proprietarilor bucăţii respective, adică a celor ce au donat bani pentru burg şi au primit în schimb proprietatea onorifică a unor metri de zid. Plăcuţele indică şi oraşul de reşedinţă al donatorilor, şi lungimea de zid pe care o au în proprietate. Trecem printr-un turn secundar, prin care se poate coborî în stradă. Cînd aveam să refac această plimbare singur, peste două zile, noaptea, trecerea prin acest turn, care era aproape complet în beznă, a fost destul de palpitantă. Nici acum, ziua, nu mai era altcineva pe zid, şi nici pe străzile de dedesubt, fiind străzi secundare, ceaţa era foarte joasă, abia se zăreau turlele catedralei, care se înălţau la nici 300 m înspre vest, şi pornise o ninsoare fină şi slabă. Urcăm în Röderturm, unul dintre turnurile principale ale cetăţii. Plătim o taxă mică, 1 euro parcă, pentru a admira de sus oraşul şi a vedea cîteva imagini cu burgul în timpuri mai vechi. De sus vedem foarte bine arhitectura bastionului care străjuieşte această intrare, cu 3 rînduri de porţi, pe sub care acum trec autoturisme. Vedem de asemenea zidurile cale de cîteva sute de metri, verticalizate din loc în loc de turnuri, apoi mistuite în ceaţă. Facem poze, căci ferestrele se deschid şi nu au gratii sau alte obstacole. Fie-mea, la explicaţiile mele cum că zidurile îi apărau pe locuitori şi le ofereau siguranţă, replică isteţ: “da, dar nici ei nu erau liberi! ”. Reflectăm la limitarea libertăţii pentru creşterea siguranţei. Tîrgul ăsta e valabil şi astăzi, dar nu aşa direct şi nemijlocit ca pe atunci, cînd trăiai de-a binelea într-o incintă îngrădită, din care noaptea nici nu aveai voie să ieşi, iar dacă întîrziai pe afară după închiderea porţilor, plăteai amendă ca să ţi se deschidă poarta. Înspre centrul micului burg, acoperişurile se înşiră disciplinat, toate în două ape, toate albe de zăpadă. Din peisaj lipseşte fumul care ar trebui să iasă pe hornuri. Ceaţa permite vizibilitatea exact pînă în cealaltă parte a oraşului vechi, unde este faleza care coboară spre rîul Tauber. În zare se ghiceşte o pădure, care pe alocuri marchează graniţa Bavariei cu landul vecin, Baden – Württemberg.

Coborîm în oraş. Parcurgem strada Rödergasse către centru şi ne uităm prin vitrine la suveniruri sau obiecte de artă, librării sau cofetării. Curînd trecem pe sub Markusturm, o altă construcţie simbol a oraşului. Turnul marchează intrarea în vechea incintă fortificată, botezată de noi “oraşul şi mai vechi” (“oraşul vechi” fiind cel înconjurat de ziduri), incintă din care au mai rămas cîteva turnuri. Forma sa, traseul vechiului zid, se ghiceşte pe hartă din traseul circular al unor străduţe. De fapt, au fost 3 incinte, prima, de pe la anul 1100, fiind astăzi parcul oraşului (Burggarten): un mic promontoriu, deasupra Tauberului, în extremitatea vestică a oraşului, de unde se deschide o privelişte frumoasă spre vale şi spre zidurile oraşului. Singura clădire rămasă în picioare în prima incintă este o capelă reconstruită: Blasiuskapelle.

Intrăm în singurul muzeu care era deschis şi dimineaţa: Muzeul Păpuşilor şi Jucăriilor, sau Puppen und Spielzeugmuseum un muzeu privat, foarte interesant, deşi destul de mic (vizita poate dura pînă la o oră). Expune în principal păpuşi şi accesorii pentru acestea: căsuţe, haine, mobilier, tot soiul de miniaturi. Vedem totuşi şi carusele de jucărie, soldaţi, modelism (inclusiv o dioramă cu trenuleţe, dar care nu funcţiona). Unele jucării se pot pune în mişcare cu fise de 50 cenţi. Foarte interesante casuţele sau bucătăriile de păpuşi, cu sute de accesorii, lucrate cu migală. Exponatele sînt de epocă, cele mai vechi jucării avînd 200 de ani. La magazinul de la ieşire sînt de vînzare şi jucării pentru colecţionari, destul de scumpe spre foarte scumpe (de pildă mobilier miniatură, foarte frumos lucrat). Se vînd piese clasice, autentice, nu jucării de serie.

După o masă de prînz la Roter Hahn, unde am mîncat o cremă de hrean şi iarăşi o carne, de data asta porc, cu găluşte de cartofi şi varză dulce, am mers să vizităm Muzeul Justiţiei Medievale / Medieval Crime Museum / Kriminalmuseum, după părerea mea, cel mai interesant muzeu al oraşului, mai ales că pare să fie unic în Europa Muzeul expune felurite obiecte privind legea şi ordinea în Evul Mediu şi acoperă o largă paletă: vehicule de transport reţinuţi, instrumente de tortură (vedem şi 2 Iron Maiden), cufere pentru bani sau bunuri (seifurile vremii), cu încuietori meşteşugite, documente ca: legi, hotarîri, procese verbale, coduri morale, brevet de călău, haine de călău, măşti ale ruşinii şi alte forme de pedepse pentru delicte morale (de pildă un guler de lemn pentru croitoresele care nu respectau standardul mărimii gulerului hainelor în funcţie de clasa socială a clientului), arme şi multe altele. În concluzie, vedem în muzeu tot ce ţine de justiţie, de la adoptarea legilor la punerea lor în practică, inclusiv amănunte legate de modul de viaţă al avocaţilor, poliţiştilor, călăilor sau altor persoane implicate, salarii de poliţişti, amenzi etc. Mi s-a parut realmente interesant. Puteţi petrece aici mai bine de o oră.

De aici ne-am grăbit, căci urma să închidă la ora 16, spre un alt muzeu interesant, o veche casă de meşteşugar , care datează de pe la 1300. Istoricul casei este rezumat pe site. Putem vedea astăzi acest minunat monument al trecutului deoarece, în perioada în care casele se modernizau în oraş, aici locuia un pustnic, care a păstrat-o aşa cum era. Acum este cea mai veche casă din oraş păstrată foarte aproape de forma iniţială. Vizita durează 15 – 20 minute şi merită fiecare secundă, locuinţa fiind bine garnisită cu mobilier, pînzeturi, unelte, jucării, sănii, străchini etc., are chiar şi o fîntîna în interior, cu găleată de piele, în care este încă apă la 10 de metri adîncime.

Cina am luat-o la Roma, un restaurant italienesc recomandat de localnici, dar care mie mi s-a părut mediocru. E bine totuşi de reţinut adresa în cazul în care doriţi o pizza la pachet, să mîncaţi “pe cameră”.

Seara, la ora 20, am luat parte la un tur ghidat, The Night Watchman Walking Tour Îl recomand fără rezerve. Durează numai o oră şi este amuzant şi instructiv. Pentru orar vedeţi siteul. Ideal ar fi să fie iarnă, ca să prindeţi întuneric. Turul este ţinut de un foarte simpatic ghid turistic local, care pare destul de implicat în promovarea locului, căci apare şi pe siteul primăriei şi a făcut şi un filmuleţ despre istoria oraşului, narat de el. Turul nu este facut să vă arate obiective, ci să vorbeasca despre oraş şi despre viaţa în Evul Mediu. Se pleacă din faţa primăriei. Din ce am văzut, ar fi de evitat zilele de weekend, e prea aglomerat. Nu e necesară rezervare.

Ghidul şi-a făcut apariţia îmbrăcat ca un paznic de noapte medieval, sau mai bine zis ca un personaj medieval redat într-un film de Hollywood, cu o halebardă pe umăr şi un felinar în mînă. Ne-a invitat să facem poze cu el şi ne-a poftit apoi la plimbare, urmînd să plătim la final pentru că, spunea el, întotdeauna la final e mai multă lume decît la început. Şi aşa a şi fost, pe drum alăturîndu-ni-se şi alţii. Grupul nostru a pornit pe strada principală, Herrngasse, cu opriri din loc în loc, unde ghidul puncta amănunte din istoria oraşului sau legate de modul de viaţă în anii medievali. Unele amănunte erau foarte pasionante pentru japonezi sau americani, de pildă descrierea străzii, deloc idilică şi romantică, ci prăfuită şi mişunînd de gîşte şi porci, şi unde trecătorul trebuia să ocolească bălţi şi să fie atent la strigătele de la geamuri care precedau golirea unui ţucal de la înălţime, direct pe caldarîm. Am continuat, trecînd prin războiul de 30 de ani, istoria cu depozitul de pulbere, cucerirea şi pariul şi ajungînd cu istorisirea în zilele noastre şi cu plimbarea înapoi la primărie.

O nouă zi a însemnat o plimbare cu maşina în jurul burgului. Am văzut mai întîi părţi ale oraşului pe unde nu fusesem, ca bastionul sudic (Spitalbastei), apoi am coborît în valea Tauberului, de unde oraşul se vedea minunat, sus, înălţîndu-şi zidurile deasupra unor povîrnişuri plantate cu viţă de vie. Am mers pînă într-un fermecător sat de pe malul rîului, Detwang, sat vechi, independent, nu satelit al Rothenburgului, după cu se menţionează cu mîndrie pe un site, datînd de prin secolul 8, în care mai toate casele sînt monumente istorice, iar biserica datează de pe la 1050, şi are un altar sculptat tot de Tilman Riemenschneider, prin secolul 16. Aici se află, pe malul rîului, şi cîteva campinguri. Satul nu are site, dar ceva amănunte găsiţi pe siteul unui celebru han din sat. Probabil amplasarea în luncă, fără posibilitatea fortificării, a făcut ca, din potenţial rival al Rothenburgului, Detwang să rămînă un sat, în timp ce vecinul a crescut.

Am intrat din nou în Rothenburg dinspre nord. Oraşul vechi are 3 parcări de-a lungul zidurilor, lîngă diverse porţi, şi una înăuntru, în Schrannenplatz. Repet constatarea că, deşi am văzut mulţi turişti, pe străzi nu era înghesuială deloc, iar traficul în cetate era lejer, am putut parca fără probleme. Am intrat pentru prînz în restaurantul hotelului Tilman Riemenschneider, lîngă White Tower (Weisserturm), un alt turn din vechea linie de fortificaţie, unde am savurat o cremă de hrean şi mere cu sfeclă mai bună decît mai mîncasem şi o friptură cu fasole verde şi cartofi la tigaie. Observ că am recomandat cîteva restaurante şi mîncăruri de-a lungul povestirii, dar nu prea am vorbit de deserturi. Cred că nu am ce recomanda, în afară de ştrudel, eventual cu îngheţată, şi de bulgării de zăpadă de care deja am vorbit. Alte mîncăruri bavareze ar fi, bineînţeles, cîrnaţii (mai ales cei albi) şi ciolanul de porc cu varză.

În timpul ultimei ture prin tîrg am intrat şi într-o mică expoziţie din subsolul primăriei: Historical Vaults, în care e reconstituită epoca războiului de 30 de ani (care a marcat începutul declinului oraşului) şi care cuprinde şi inchisoarea (celule şi camera de gardă). Tot în primărie se poate sui în turn (noi n-am mai apucat să facem şi asta). Amănunte despre această expoziţie, ca şi despre piesa care comemorează războiul de 30 de ani, ca şi de fapt despre mai tot ce se poate vedea în oraş, găsiţi pe siteul oficial al oraşului şi aici

Un obiectiv major al oraşului, pe care nu l-am vizitat, din lipsă de timp, este Reichsstadtmuseum (Imperial City Museum), muzeu de istorie, artă şi etnografie a zonei. Deşi orice ghid turistic îl pune pe primul loc, noi l-am lăsat la urmă, pentru că văzusem deja destule armuri, buzdugane şi pocale, aşa că am vrut să ne axăm pe muzee mai inedite.

În plimbările noastre am mai intrat şi în biserica franciscană, şi în alte biserici, şi am admirat arhitectura oraşului în multe faţade. Amănunte despre clădiri sau biserici valoroase găsiţi pe siteul primăriei, pe care l-am pomenit mai sus. Una din vechile biserici este lîngă muzeul justiţiei.

Zilele petrecute acolo, în acel final de noiembrie, au fost una dintre cele mai frumoase vacanţe ale noastre. Am încă vii în suflet senzaţiile trăite, atmosfera locului, liniştea şi frumuseţea oraşului, bucuria din aer, regăsită şi printre copiii care se jucau în curtea şcolii, sau care se dădeau cu sania pe taluzul de sub zidurile burgului. A fost o vacanţă tihnită şi fermecătoare.

Undeva trebuie totuşi să mă opresc, pentru că ies din ideea siteului. Aş trece la a rezuma lucrurile cît mai pe scurt posibil, pentru cei care vor direct informaţii practice:

Cum ajungem: cu maşina (fie parte dintr-o vacanţă în circuit, fie avînd oraşul ca unică ţintă, caz în care cei din vestul ţării au şanse să ajungă în aceeaşi zi, cei din Constanţa trebuie să înnopteze pe la Viena, dacă nu chiar la Salzburg, dacă îi ţin nervii) sau cu avionul pînă la München şi apoi maşină închiriată (250 km) sau tren (se schimbă 2 sau 3). Oraşul se află pe traseul turistic Romantische Strasse.

Cazare: o mulţime de hoteluri în oraş, inclusiv în centrul istoric (parcări accesibile, trafic lejer în centru), hoteluri şi pensiuni şi în satele din jur, camping în Detwang, sat vecin, pe malul rîului.

De văzut: zidurile şi fortificaţia, Reichsstadtmuseum (istorie, arheologie, etnografie, artă), Medieval Crime Museum (unic în Europa, aspecte legate de adoptarea şi aplicarea legii), Doll and Toy Museum (jucării din vremuri de demult, vînzare de piese de colecţie), German Christmas Museum şi Käthe Wohlfahrt Christmas Shop (ambele o încîntare, de neratat în orice anotimp), Old Rothenburg Craftsman House (cea mai veche casă din oraş, o casă de meşteşugar de pe la 1300), Night Watchman Walking Tour (un tur ghidat de o oră, seara, cu amănunte interesante despre istoria oraşului), Historical Vaults (beciurile şi temniţele primăriei, prezentînd epoca războiului de 30 de ani), plimbare pe ziduri noaptea, străzi, biserici (franciscană, dar mai ales catedrala St. Jakob cu un altar valoros cioplit în lemn), parcul oraşului şi priveliştea de acolo, împrejurimile şi satul Detwang (se poate ajunge şi în plimbare de o oră) etc. Amănunte pe siteul oraşului, pe care îl scriu din nou, ca să vă fie la îndemînă rothenburg.de/index.php?get=121. Alegeţi de aici ce preferaţi să vedeţi.

Atenţie, program de iarnă! Observaţi un specific al oraşului: fiind oraş mic, are pauză de prînz la magazine sau de după-amiază la restaurante, ba unele au chiar o zi întreagă liberă în cursul săptămînii. Muzeele au program scurt iarna, numai 2 sau 3 ore pe zi, aşa că, din păcate, nu puteţi vedea prea multe într-o zi. Cel de jucării e deschis mai multă vreme. În schimb, cu 4 săptămîni înainte de Crăciun (de verificat pe site!), se deschidetîrgul de Crăciun.

Tîrgul de Crăciun: sau Christmas Market, sau Weihnachtsmarkt. Ocazie de cumpărături şi voie bună. Consultaţi un program al evenimentelor pentru a afla despre slujbe religioase, concerte de orgă sau colinde şi altele. De mîncat: castane coapte (Heisse Maroni), migdale (Mandeln), cîrnaţi (groşi, subţiri, lungi, albi, Currywurst etc.), pîine cu untură sau cu brînză, Rösti (cartofi daţi pe răzătoare şi traşi la tigaie, cu diverse garnituri gen smîntînă sau mujdei), turtă dulce (Lebkuchen), Stollen (un soi de cozonac cu fructe uscate, alune şi mirodenii) şi orice vă face poftă. De băut: Glühwein (vin fiert), Punsch (vin fiert cu alcool şi arome – au şi non-alcoolic), Obstler (rachiuri de fructe), Heisse Shoko (ciocolată caldă), brandy Asbach. De cumpărat: artizanat, căciuli croşetate din lînă, funduri de lemn pirogravate, decoraţiuni de Crăciun specifice sau universale, din sticlă sau lemn, lumînări (inclusiv cu miere), miere şi produse apicole, jucării din lemn, Adventskalender (specific nemţilor, dar distractiv pentru orice copil: cutiile acelea de bomboane cu diverse desene şi forme, cu “uşiţe” de la 1 la 24, în spatele cărora se află bomboane de ciocolată şi care se mănîncă cîte una în fiecare zi pînă în Ajun) etc. De reţinut că un suvenir potrivit ar fi cana “oficială” a tîrgului, în care primiţi vinul fiert şi pentru care plătiţi o garanţie. În loc să predaţi cana pentru garanţie (uneori asta se face în alt loc decît taraba de unde aţi cumpărat vinul fiert), o puteţi lua acasă.

Specific oraşului, fără legătură cu piaţa de Crăciun: Schneeballen, bile de aluat foarte dulce, cu diverse glazuri. Restaurante: Landsknechtstübchen, Roma, Roter Hahn, Tilman Riemenschneider, Zur Höll (deschis seara, casă din anul 900). Garnitura specifică pare să fie găluşte de cartofi şi varză roşie dulce. O supă bună e crema de hrean cu măr şi sfeclă. Din oraş puteţi să vă cumpăraţi lichior de miere dacă vă place, sau obiecte cu Bayern München (tricouri, căni, mingi etc.), dacă aveţi vreun nepot pasionat de fotbal şi Bayern.

Din păcate, nu sînt un fotograf priceput, aşa că nu am putut surprinde atmosfera, şi nici măcar nu am poze din toate locurile relevante, dar încerc totuşi să ilustrez cît mai sugestiv povestirea cu cîteva fotografii.

Recomand fără rezerve o vizită în oraş, mai ales în decembrie, astfel împuşcaţi doi iepuri dintr-una: vedeţi oraşul şi participaţi şi la tîrgul de Crăciun.

O singură zi dacă aş avea pentru plimbare prin Rothenburg o. d. T., indiferent de perioadă, aş începe cu o plimbare pe ziduri şi o urcare într-un turn, fie pe zid, fie la primărie, o vizită la magazinul de Crăciun şi la muzeul Crăciunului, o plimbare prin centru şi intrare în St. Jakob (catedrala), prînz, apoi vizită la 2 sau 3 muzee la alegere, în funcţie de timp. Dacă stau şi seara, turul cu ghid. Ar fi o zi obositoare, dar destul de plină şi “eficientă”.

---

VIZUALIZĂRI: 4262 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI