ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.10.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mediaş [SB]
ÎNSCRIS: 07.03.16
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
OCT-2024
DURATA: 17 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Noua Zeelandă - pregătirea vacanţei

TIPĂREȘTE

Aceste rânduri constituie pentru mine o premieră, scriu un articol despre o călătorie în care urmează să merg şi încerc să transmit celor interesaţi de această destinaţie un sumar al pregătirilor efectuate.

      Nu voi adăuga fotografii deoarece, normal, încă nu am şi nu o să folosesc ajutorul oferit de internet pentru a prezenta locaţiile în care sper să ajung.

      Articolul e întârziat de nebunia şi prostia umană, de interesele malefice şi oprimările aduse de pandemie.

      Preconizam ca Revelionul anului 2020 să ne găsească la capătul pământului, locuri în care visam de ceva vreme să ajungem. Şi dacă tot tânjeam de un aşa drum încolo, în planurile incipiente de vacanţă s-a strecurat cumva, într-o licărire de moment, ideea de a întâmpina acolo Anul Nou, fiind unii dintre primii români care ar trece pragul acestuia, dată fiind diferenţa de 11 ore plus faţă de România.

      Cum Noua Zeelandă şi-a deschis graniţele turiştilor doar în anul 2023 iar preţul biletelor era foarte scump pentru perioada în care voiam noi a o vizita, am amânat un an plecarea, dar căutării ofertelor de zbor îi era dedicată o mare atenţie în continuare.

      Din capul locului am eliminat Qatar Airways care, deşi cu o singură escală la Doha, avea preţuri către 2.000 euro. Am renunţat la Lufthansa întrucât zborul acestei companii suplimenta durata cu un drum de aproximativ 4 ore până la Munchen apoi spre est, tot pe deasupra României.

      A rămas doar Turkish Airlines pe care o consider, în continuare, cel mai bun operator aerian spre destinaţii situate către estul României.  

      Tot butonând zile în şir pe diverse zile de plecare/întoarcere constat că preţurile pentru perioada năzuită de noi rămân ridicate. Mi-am impus o cheltuială maximă pentru achiziţia biletelor de avion şi nu voi trece peste ea (1.400 euro).

Cu un oarecare regret îmi îndrept atenţia spre alte perioade, opţiunea finală fiind sfârşitul lui octombrie – începutul lui noiembrie, un aprilie – mai în versiunea emisferei sudice, cu privelişti către culmile încă înzăpezite ale Alpilor neozeelandezi.

Pentru itinerariul Cluj-Istanbul-Singapore-Auckland şi retur cu escală în Hong Kong pe pământ asiatic preţul biletelor a fost de 1.160 euro, la care am adăugat încă 100 euro pentru prelungirea escalei din Singapore cu 2 zile. Cu achiziţia efectuată în 9 ianuarie.

Am luat această hotărâre din mai multe considerente: zborurile lungi între Istanbul-Singapore şi Singapore-Auckland, 10 ore şi 45 minute, respectiv 9 ore şi 35 minute; trecerea treptată la un alt fus orar, cu o etapă intermediară de 4 ore din totalul celor 11 faţă de Antipozi; dorinţa de a vizita şi acest oraş dacă tot ajungem pe acolo.

Pentru retur am tot tărăgănat dacă să rămânem în Hong Kong una sau două zile, iar în iulie preţul suplimentar pentru o escală prelungită costa 1.000 euro. Mult prea scump.

Astfel că durata concediului nostru va fi de 19 zile din care cea mai mare parte e planificată pentru insula de sud, acolo unde găsim ceea ce căutăm noi: natură pură, peisaje superbe şi trasee montane de neuitat.

Cetăţenii români nu au nevoie de viză turistică, însă trebuie să se înregistreze pe nzeta.immigration.govt.nz de unde primesc un permis de intrare în ţară. Autorităţile declară că termenul maxim de eliberare a documentului este de 72 ore de la aplicare, mie mi-a fost emis în câteva minute.

Permisul e gratuit, dar se plăteşte o taxă pentru conservarea mediului de 12,5 euro la completarea formularului NZeTA online sau 9 euro în aplicaţie. Acest permis îţi conferă accesul în ţară timp de 2 ani din momentul eliberării.

Ulterior, trebuie completată New Zeeland Travel Declaration (NZTD) pe situl www.travellerdeclaration. govt. nz. Aceasta este gratuită şi poate fi solicitată chiar şi înaintea permisului. Primeşti un cod iar de completat o poţi face doar începând cu maxim 3 zile şi minim 24 de ore înainte de aterizarea pe aeroport în Auckland sau Christchurch.  

Completând formularul vei fi avertizat asupra interdicţiei de a transporta o sumedenie de mărfuri. Foarte importante mi s-au părut 2 categorii: alimente de nici un fel şi urme de sol între crestele încălţămintei. Ţin foarte mult oamenii ăştia la ecositemul lor şi duc eforturi serioase pentru conservarea lui. Citisem că au fost aplicate amenzi de 400 dolari turiştilor care transportă şi nu declară legume sau fructe. Sau că te poţi trezi că îţi confiscă încălţămintea…

Măsurătorile arată că Noua Zeelandă e înconjurată de cel mai pur aer din lume, de altfel brandul lor de ţară se intitulează “100% Pur New Zeeland” .

Nu voi face o istorie a acestei ţări, materiale sunt destule la dispoziţie, voi menţiona doar că primii locuitori ai insulelor, maorii, o denumeau Aotearoa, adică “Ţara norului alb” .

Cu acest titlu, la care a adăugat o prepoziţie, scriitoarea germană Sarah Lark – îndrăgostită de aceste plaiuri după o primă vizită – a publicat trilogia “În ţara norului alb” , una citită pe nerăsuflate de subsemnatul care devora descrierile insulei de sud, umbla prin trecerile peste munţi însotind personajele sau îşi imagina primele aşezări de coastă în care vânătorii de balene îşi aveau locuinţele.

Nerăbdarea de a călca meleagurile descrise creştea cu fiecare pagină citită – din titlul mai sus pomenit precum şi a continuării “Trilogia Kauri” – astfel că se intensificau şi căutările de informaţii despre ţara ce are drept simbol pasărea kiwi.

Cu o jumătate de an înainte de achiziţia biletelor de avion aveam deja creionat pe zile itinerariu. Ulterior, acesta a mai suferit adaptări întrucât nu chiar toate doleanţele se pot împlini în două săptămâni de umblăreală (scăzând escalela şi drumurile dus-întors).

Iniţial voisem a străbate şi cu trenul teritoriul statului. Pasionaţi de serialul “Cele mai frumoase călătorii cu trenul” difuzat de BBC Earth aveam să remarcăm faptul că 3 dintre acestea străbat Noua Zeelandă. Nicio altă ţară nu are atâtea!

Am renunţat cu oftaturile de rigoare… Pentru asemenea călătorii era nevoie de o altă logistică ce presupunea să fii lăsat şi preluat în gări. Nu aveam cum închiria maşină pe care să o lăsăm într-o gară şi a fi aşteptaţi de o alta la destinaţie.

Totuşi, în ultima zi a sejurului în insula de sud vom urma pe şosea mare parte din traseul feroviar de la Greymouth la Christchurch, prin Arthur'Pass străbătut de TranzAlpine Train pe una dintre cele mai spectaculoase rute din lume.  

Pentru cei interesaţi fac cunoscut faptul că preţul călătoriei pleacă de la 249 NZD, adică 687 lei, la un curs de 2,76 lei pentru 1 NZD.

Pentru deplasarea pe cele două petice de pamânt am apelat la YesRental, companie de închiriere auto locală, câştigător al selecţiei din firmele oferite de motorul de căutare Discover. Car. Găsisem companii cu preţuri mai bune însă review-urile clienţilor m-au îndrumat spre aceasta. Rezervarea propriu-zisă am efectuat-o pe site-ul YesRental, la un preţ ceva mai mic decât cel afişat de Discover. Car.

Astfel, pentru 2 zile în insula de nord am achitat 53 euro pentru o Toyota Corolla iar în insula de sud 142 euro pentru 9 zile, fără asigurări. Ambele autoturisme au cutie automata, cum de altfel au toate cele închiriate.

Tot la acest capitol aş vrea să menţionez un detaliu foarte important. La preluarea maşinilor se vor prezenta paşaportul, permisul de conducere dar şi, obligatoriu, o traducere a acestuia dacă nu conţine transcrise detaliile în limba engleză.

Cum cele eliberate în ultima vreme de autorităţile române nu conţin aceste detalii – deşi, curios, anterior intrării în UE le aveau – te vezi obligat la traducere. Doar că nu sunt valabile decât cele prevăzute expres de legislaţia ţării. Adică traducătorii lor autorizaţi – pe care îi regăsiţi pe www.nzta. govt. nz/driver-licences/new-residents-and-visitors/approved-translators -, cele efectuate de serviciile consulare neo-zeelandeze de pe cuprinsul lumii (România e arondată celui de la Bruxelles) ori eliberate de autorităţile care au tipărit aceste documente în ţara de origine a titularului (în cazul nostru aveam să descopăr că străvechiul ACR este cel abilitat în baza unei convenţii de la Geneva).

Prin intermediul neamurilor unui prieten de-al meu stabilit acolo, căruia i-am expediat copie faţă-verso a permisului, în 2 zile mi-au dat traducerea contra sumei de 34 euro. Este necesar să o ai în torpedo listată color.

ACR-ul nostru mi-a solicitat enorma sumă de 200 euro pentru eliberarea unui permis internaţional de conducere. Dar “beneficiaţi de tractare oriunde în lume” după cum m-a informat secretara la telefon.  

Nu, mulţumesc! În baza lui voi conduce doar în Noua Zeelandă iar dacă voi primi o rablă pe acolo şi mă va lăsa în drum, se va prezenta cineva de la firmă să ne acorde asistenţă.  

Trecând la următoarele pregătiri de vacanţă, voi face referire la cazare.  

Pentru Singapore preţurile sunt foarte mari. Am căutat să fim cât mai aproape de zonele de interes dar să avem şi legături bune de transport din şi către aeroport, mai ales că pentru zborul spre Auckland trebuie să ajungem la predarea bagajelor până la ora 6.30.  

În Auckland am ales hoteluri în preajma aeroportului pentru cele 4 nopţi, 3 cu sosiri/plecări şi o zi pentru acomodarea cât de cât cu fusul orar la sosirea din Singapore.  

Referitor la grosul concediului, din capul locului am ştiut că majoritatea cazărilor vor fi în sud şi că, având în vedere frumuseţea locurilor şi timpul cam scurt al voiajului, nu vom trece prin oraşe. Ne atrag ruralul şi munţii.

Am stabilit iniţial ce vrem să vedem. Erau foarte multe locuri! Ar fi fost necesare săptămâni întregi, astfel că a urmat trierea.  

Apoi înşiruirea lor pe un traseu care să cuprindă cât mai multe obiective. Am refăcut itinerariile de câteva ori, atât în sensul acelor de ceasornic cât şi invers lor. Şi am rămas să pornim după funcţionarea lor normală…

Rezervările le-am făcut Booking, Airbnb sau Home Exchange, aceasta din urmă a platformă destinată celor care doresc schimb de case pentru concedii.

Vom dormi în hoteluri, în pensiuni sau la neozeelandezi acasă. Ba chiar, penultima noapte avem rezervat un vagon de tren distrus în timpul unui accident feroviar şi recondiţionat pentru a putea primi oaspeţi. Astfel că locul de dormit se află în vagon iar cel de luat masa într-o altă încăpere amenajată ca o gară micuţă. Sper să scriu şi despre astea după ce ne vom întoarce.

Contravaloarea cazărilor se ridică la suma de 1.350 euro la care se adaugă două nopţi prin Home Exchange (pentru care vom face noi curăţenie în casă după plecarea altor oaspeţi ce se vor caza la Mediaş).   

Pentru vacanţă avem planificate drumeţii în Munţii Cook/St. Aoraki (prima e denumirea în maori, a doua în engleză) şi gheţarul Fox Glacier, fiordul Milford Sound şi drumul până acolo (considerate adevărate minuni naturale ale lumii), superbul orăşel cu tentă western Arrostown, diverse văi glaciare sau situate de-a lungul unor ape ce taie munţii, pasuri montane cu privelişti de vis precum şi câteva locaţii în care s-a filmat Stăpânul Inelelor, fără a lipsi, evident, Hobbiton Movie Set - orăşelul hobiţilor.

 Am lăsat deliberat în afara traseului oraşele mari şi nu vom trece decât prin Queenstown întrucât mergem acolo pentru natură şi dorim a petrece cât mai mult timp în aer liber.

Rândurile acestea s-au dorit a fi o punere în temă pentru cei interesaţi să călătorească în Noua Zeelandă şi trebuie să-şi răspundă sau să se informeze despre chestiuni organizatorice.

Sper să am posibilitatea să aduc mai multe amănunte şi impresii de la faţa locului!  


[fb]
---
Trimis de Marius 72 in 11.10.24 13:51:47
Validat / Publicat: 11.10.24 15:37:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRALIA & N.Z..
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Federaţia Rusă, Austria, Belgia, Franţa, Croaţia, Estonia, Ucraina, Moldova, Spania, Germania, Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Irlanda, Irlanda de Nord, Turcia, Grecia, Malta, Iordania, Portugalia, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord, Anglia, Scoția, Țara Galilor, Olanda, Slovenia, Vietnam

VIZUALIZĂRI: 661 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

24 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

24 ecouri scrise, până acum

adso
[11.10.24 16:30:31]
»

@Marius 72: Bravo vouă! Vacanță plăcută vă dorim, cu de toate (din cele bune), să aveți ce ne povesti la întoarcere!

Zoazore
[11.10.24 18:32:28]
»

@Marius 72:

Și pentru mine este o premieră să asist la „nașterea” unei vacanțe!

Vreme bună să aveți și, la întoarcere, poate mai pui de o Întâlnire să ne povestesti ce și cum de pe la capatul lumii

Nasshu
[11.10.24 19:28:12]
»

Wow, asteptam detalii din vacanta! Zbor lin si drumuri bune!

ACR-ul nostru mi-a solicitat enorma sumă de 200 euro pentru eliberarea unui permis internaţional de conducere. 

Mda si e valabil doar 1 an . Eu unul ma mir ca inca mai exista ACR!

Legat de permise de conducere internationale teoretic trebuia rezolvata treaba - eliberarea lor - chiar de catre DGPCI.

prin Ordonanța Guvernului nr. 11/2023, publicată în Monitorul Oficial la 31 ianuarie 2023, s-a instituit în sarcina Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) din cadrul MAI „obligația de a emite permisul de conducere internațional, în conformitate cu prevederile Convenției asupra circulației rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968 și ratificată de România prin Decretul nr. 318/1980

Au tot lalaito si termenul era prin septembrie 2024, dar se pare ca inca e in ''dezbatere'',avantajul ar fi ca are valabilitatea celui national.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][10 voturi]
Michi
[11.10.24 20:03:14]
»

@Marius 72: Reviewul tău se poate numi ¨proiect de ţară˝ Câtă informare, câtă muncă, gândirea fiecărui amănunt, înţeleg că v-a luat aproape un an! Nu pot de cât să vă felicit apriori şi să vă doresc un concediu aşa cum v-aţi planificat deşi, vor fi şi surprize cărora cu siguranţă le veţi face faţă. Deci plecaţi pt. 19 zile la sfârşitul acestei luni? Mult succes! Asteptăm reviewurile ˝de după.˝

tata123 🔱
[11.10.24 20:26:04]
»

@Marius 72: Utilă avanpremieră... nu știi de unde sare iepurele, pardon kiwi.

Dacă acum ne putem duce în Noua Zeelandă relativ ușor (cu o documentare extrem de serioasă, cum vedem mai sus), acum 150 de ani erau aduși oameni din această țară insulară pentru a fi „expuși” prin Europa. Astfel, în iulie 1872, o reclamă în Curierul de Iași zicea următoarele:

ADEVERATUL OM de Noua Zeelanda se poate vedea încă, numai în decursul câtorva zile. — Localul unde se poate vedea acest mâncător de oameni este „Hotelul Petrea Bacalul“. Timpul când această raritate de om ia hrană este la 11 la 2 și la 7 oare sara. D-nii Profesori, doctori în medicină și naturaliști, sunt rugați cu tot respectul de-a esemina pe acest om-monstru, cu scrupulositate.

Pe la 1911 o altă reclamă din ziarul Minerva ne anunța că de joi până duminică (7-10 iulie) la Cinematograful „Minerva” se va difuza materialul intitulat Excursie de-a lungul coastelor în noua Zeelanda: instructive vederi după natură în culori.

Oamenii mereu au tins către locuri îndepărtate, misterioase, destinații de vis din multe puncte de vedere.

O vacanță reușită!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][10 voturi]
Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
[11.10.24 20:34:42]
»

@adso: Mulțumesc! Încerc să transmit și de la fața locului!

Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
[11.10.24 20:36:13]
»

@Zoazore: Nu ți-a fost de ajuns atâta drum până la Mediaș?

Mai vrei?

Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
[11.10.24 20:38:34]
»

@Nasshu: Acelei direcții m-am adresat și eu inițial.

Mi se părea normal ca ei să elibereze o dovadă. Însă m-au îndrumat spre ACR.

Despre care, sincer, nici nu știam că mai există!

Zoazore
[11.10.24 20:43:28]
»

@Marius 72: DAAAAAA! Pentru oamenii minunati care sunteti, nimic nu e prea mult!

Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
[11.10.24 20:47:59]
»

@Michi: Mulțumesc pentru urări!

Munca efectivă de planificare nu a durat un an, însă - adevărat - am intins-o pe așa o perioadă cu retușurile de rigoare.

Pentru că am anulat unele rezervări de cazare sau închirierea autoturismului în momentul în care am găsit oferte mai bune.

Zborurile între insule le-am luat doar în iulie.

Sunt convins că până la plecare aș mai putea adăuga ceva!

Da, vom fi plecați 19 zile începând cu 21 octombrie - am dorit neapărat să participăm la aniversarea a 50 de ani a surorii mele cu o zi mai devreme - și ne întoarcem în 8 noiembrie.

Sunt sigur că vom avea abateri de la acest plan, dar nu disperăm!

Prea mult ne-am dorit să mergem acolo!

Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
[11.10.24 20:57:11]
»

@tata123 🔱: Ca mai mereu, surprinzi plăcut lumea cu mențiunile tale!

La începutul documentării aveam și eu un nod în gât.

Știam că e cel mai lung zbor din România, că sunt primii care sărbătoresc Anul Nou - alături de alte mici insule din preajmă - și că nu au mulți emigranți.

Apoi am aflat ce splendori naturale au și că nu e chiar atât de greu de ajuns.

Bineînțeles, dacă te încumeți la un zbor de 22 ore la care se adaugă escalele.

Mulțumesc de urări!

Am convingerea că Noua Zeelandă e o destinație de vis!

Cel puțin pentru cei că noi, îndrăgostiți de natură și drumeții.

AZE
[11.10.24 22:31:56]
»

Când am deschis AFA acest articol din cele apărute am citit primul și cu mare interes. În prima secundă chiar am crezut că s-a consumat excursia pe urmă începând cititul mi-am dat seama și eu precum colegii noștri că este o premieră aici pe AFA.

Dar... problema este ca și rezolvată cu uriașele tale cunoștințe turistice, așteptăm prima impresie după întoarcere, sau dacă ai o jumătate de oră liberă (poate mai puțin) să scrii chiar la fața locului, de ce nu?

Cu toții am avut vise la începutul anului 2020, vise turistice care s-au spulberat pe loc dar din fericire nu de tot, dorința a fost mai mare decât virusul covid și pandemia care ne-a îndobitocit pe toți. Am așteptat și eu să ajung în Australia până în 2023, am și ajuns, dovada cele 50 articole scrise pe AFA anul trecut.

Noua Zelandă se află destul de departe de Australia, aproximativ 2000 km dacă nu mă înșel? Un coleg de servici a fost acolo acum ceva ani, are neamuri acolo și a povestit mult despre vizita lui.

În călătoria mea în Australia anul trecut am făcut cumpărături în supermarketurile de acolo și pe lângă produse Australiene, Tasmaniene am cumpărat și produse alimentare din Noua Zelandă (de ex lapte, unt) Măcar atât am interacționat cu Noua Zelandă

În final îți doresc călătorie reușită și să vezi ce ți-ai propus acolo

Pușcașu Marin
[12.10.24 00:07:13]
»

@Marius 72: Mult a fost, puțin a mai rămas. Să aveți o vacanță minunată, cu timp frumos, să inspirați adânc cel mai pur aer din lume și mai ales să vă întoarceți cu bine acasă.

Singapore? Super bonus. Te felicit că ești nefumător

E inutil să spun că mă număr și eu printre cei care vor citi pe nerăsuflate impresiile tale din această vacanță.

crismisPHONE
[12.10.24 08:40:21]
»

@Marius 72: Wow!

Să fiți sănătoși, să vă iasă pasiențele așa cum vă doriți (plus bonus, că de obicei așa se întâmplă), să vă întoarceți cu neuronii revigorați, cu tonusul muscular sporit și cu sacul plin cu amintiri! Abia aștept să citesc și mai ales să admir foto!... Ah, și mă intrigă chestia aia cu vagonul de tren recondiționat, abia aștept! 🙂

iulianic
[12.10.24 10:44:11]
»

@Marius 72: Da, interesant! Nu faptul că ai scris articolul mai înainte de a face efectiv vacanța acolo, ci ce gânguri aveți referitor la o vacanță. Felicitări, îndrăznețe gânduri și multă muncă de documentare pentru punerea lor în practică. Puțini dintre noi pot face asta.

Așteptăm cu nerăbdare impresii din călătoria în Noua Zeelandă. Pentru că știu sigur că nu voi ajunge acolo în această viață, articolele tale vor fi ca și cum aș fi fost acolo.

Călătorie plăcută și amintiri frumoase!

doinafil
[12.10.24 16:36:35]
»

Ți-a luat ceva timp, nu glumă, cu pregătirea acestei vacanțe! Nici nu se putea altfel, dacă vrei s-ajungi la capătul lumii!

Bine că avem colegi mai tineri care se încumetă să facă astfel de alegeri! Pentru noi, cei „săriți” de 70 de anișori , este o bucurie să citim despre locuri atât de îndepărtate, unde, chiar dacă - să zicem că buzunarele ne-ar mai ajuta - sănătatea nu ne-ar mai permite, nu mai este ca a voastră!

M-a amuzat cerința neozeelandezilor de-a nu aduce pământ străin pe tălpile încălțărilor. Despre fructe sau alimente, hai că-i mai înțeleg (se pare că și-n America latină - nu știu în care Stat - n-ai voie cu fructe), dar asta cu pământul străin, chiar e amuzantă!

Îți urez să ajungeți și să vă întoarceți sănătoși! Aștept cu interes impresiile tale de-acolo și, bineînțeles, pozele!

AZE
[12.10.24 21:58:31]
»

@doinafil: Bună, am tot povestit anul trecut că înaintea îmbarcării în zborul Doha-Melbourne m-am uitat de vreo 5 ori pe pantofi dacă nu am cumva noroi/resturi de pământ pe ei, pe urmă am fost în baie în Doha și am spălat talpa pantofilor dar fobia a ținut și în avion m-am uitat și acolo în toaletă dacă am ceva pe pantofi. Mâncare clar nu am avut nimic nici măcar biscuiți sau ciocolată (care de altfel ai voie să iei în Australia sau Noua Zelanda) Am avut problema și cu medicamentele care de și erau cu rețetă tradusă în engleză tot nu eram sigur.

Deci nu se ia nimic organic (adică pământ, plante, fructe, obiecte din lemn, etc, asta e se poate respecta.

Într-un final la sosire no stress controlul pașapoartelor a durat fix 5 secunde, nici o întrebare, nimic despre sănătate

k-latorPHONE
[13.10.24 03:41:52]
»

@Marius 72: În curând toate planurile voastre vor deveni realitate și ceea ce ai pus cu atâta sârguință pe hârtie va fi ceea ce veți trăi zi de zi, așa că după cele 19 zile vei avea atâtea de povestit și arătat (prin foto și filme - sper), că mă gândesc să-mi anulez abonamentul la Netflix

Trebuie să recunosc, simt așa o undă de invidie pentru ce vacanță interesantă și inedită veți avea, dar când mă gândesc că veți atârna cu capul în jos în cealaltă emisferă, parcă-parcă îmi mai trece 'supărarea'. Așa vă trebuie!

Să reușiți să vă țineți cât mai mult de planificare, să vă întoarceți sănătoși, să aveți doar surprize plăcute și peste așteptări!

Don't forget to write!

doinafil
[13.10.24 12:28:33]
»

@k-lator:

Trebuie să recunosc, simt așa o undă de invidie pentru ce vacanță interesantă și inedită veți avea, dar când mă gândesc că veți atârna cu capul în jos în cealaltă emisferă, parcă-parcă îmi mai trece 'supărarea'. Așa vă trebuie!

M-a amuzat constatarea ta, ... dar, știi care-i treaba? Cred că și ei, cei din sudul emisferei sudice cred despre noi, cei din cea nordică, că atârnăm cu capul în jos! Hi, hi, hi!

Sper ca „invidia” ta să fie ca a mea, adică să mă bucur pentru ei!

... în rest, numai

doinafil
[13.10.24 14:32:17]
»

@AZE:

Citisem că au fost aplicate amenzi de 400 dolari turiştilor care transportă şi nu declară legume sau fructe. Sau că te poţi trezi că îţi confiscă încălţămintea…

Să înțeleg din ce-a scris Marius că poți transporta fructe, (sau nu?) dar că trebuie declarate?

Romică Țociu declara la un post TV că atunci când a fost în nu știu ce Stat din America Latină, a fost amendat pentru că n-a știut că nevastă-sa i-a pus două mere în rucsac! ... și

AZE
[13.10.24 15:17:28]
»

@doinafil: Cel mai bine este să respecți regulamentul lor abf.gov.au/entering-and-l ... you-bring-it-in

Asta era în vigoare acum un an. Bineînțeles că poate diferi cel din Noua Zelandă dar nu cu mult. Știu că țin mult la ecosistemul lor care în mare parte este unic în lume. Nu este greu de respectat acest regulament, și nu are rost să cari cu tine fructe sau ce mai este interzis când la ei în supermarketurile mari le iei cu același preț sau chiar mai ieftin ca la noi.

Sincer mă bucur că Marius a hotărât să facă această călătorie și aștept cu interes relatările despre Noua Zelandă

mprofeanu
[16.10.24 10:45:59]
»

@Marius 72: Excelent! O să citesc cu plăcere ce vei povesti de acolo! Am obiceiul să cotrobăi prin oferte de avion chiar dacă știu că nu voi ajunge acolo, vechiul drog nu se uită! Sigur prețul de 1160 euro este pentru o persoană. Am văzut că Scoot companie low-cost filială deținută de Singapore Airlines are cursă directă spre Singapore cu plecare din Atena, la prețuri rezonabile când sunt promoții. De aici se poate ajunge tot ce ea sau cu alta...

În NZ se merge cu mașina ca în Anglia, dar pentru cunoscători nu este un impediment! O să ai atât de multe de spus, timp să fie!!

Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
[16.10.24 10:53:30]
»

@mprofeanu: Și eu am obiceiul tău de "cotrobăială".

De multe ori mă joc astfel și descopăr tot felul de oferte sau destinații surpriză.

În privința șofatului, nu poziția volanului în autoturism sau banda de mers ar fi problemă, ci cutia automată!!

Am condus doar manuală până acum!

Dar mă voi descurca întrucât avem mult de mers conform itinerariului planificat.

Iar de acolo voi împărtăși și cu voi impresiile mele.

Marius 72PHONEAUTOR REVIEW
[16.10.24 11:00:08]
»

@doinafil: Nu poți transporta fructe sub nicio formă.

Un caz concret de sanctionare a fost cel al unui turist care nu și-a mâncat mărul primit ca desert la cina oferită în avion.

Omul și-a strâns la aterizare obiectele personale de prin preajmă, alături de care a băgat și fructul, fără a-și da seama de urmări.

Iar vameșii au fost foarte conștiincioși și l-au băgat la declarații apoi l-au sancționat...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, crismis, doinafil, iulianic, k-lator, Michi, mprofeanu, Pușcașu Marin, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Noua Zeelendă:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.041995048522949 sec
    ecranul dvs: 1 x 1