EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Timp de mai bine de trei decenii am fost un mare fan al turismului pe litoralul românesc. Neptun Olimp, Costinești, Vama Veche ori Mamaia erau destinațiile mele preferate pe timp de vară. În toată această perioadă nu am ieșit deloc din țară.
Lipsa totală a investițiilor, serviciile proaste plus prețurile exagerate m-au determinat să încep să explorez și alte destinații de litoral, întâi prin Europa, apoi prin lume. Așa am descoperit și un alt fel de turism, un turism orientat spre client. Evident m-am îndrăgostit instant de turismul extern și de serviciile de calitate și de zâmbetul firesc al oamenilor.
Cu toate acestea an de an m-am întors pe litoralul românesc, măcar două, trei zile. Evident lucrurile au evoluat și la noi, doar că discrepanța era tot foarte mare, așa că pe prim plan a rămas turismul extern. De fiecare dată mă întorceam foarte dezamăgit, de la noi, de la mare.
Anul ăsta m-am gândit să ajung iar pe la Vama Veche, să văd și acolo ce s-a mai schimbat. În ultimul moment mi-am anulat rezervarea. Am citit niște articole ale unor iubitori de Vamă și nu mi-a plăcut deloc rezultatul concluziilor lor! Vama nu mai e ce a fost odată, un loc liniștit unde poți asculta marea ori unde poți cânta la chitară ori asculta muzică bună și veche la un pahar de bere ori vodcă. Poate că am îmbătrânit și io și poate văd lucrurile altfel.
Astfel în ultima clipă am ales cazarea într-un hotel în stațiunea nou creată Mamaia Nord Năvodari. Și bine am făcut. După foarte mulți ani m-am simțit bine, pe litoralul românesc.
Mamaia Nord Năvodari este o stațiune nouă creată de fapt prin unirea stațiunii Mamaia cu orașul Năvodari. De Năvodari nu știam mai nimic din punct de vedere turistic. În afară de celebra tabără de la Năvodari unde nu am ajuns niciodată, nu am văzut-o ca pe o stațiune turistică. Ei bine lucrurile s-au schimbat radical în ultimii ani și a devenit o nouă atracție pe litoralul românesc.
Primul care a simțit, de fapt a mirosit potențialul zonei a fost cel mai mare investitor de pe litoral și anume Mohammed Murad. Acesta a construit în zonă un complex de locuințe, dar a venit criza din 2008 și i-au fost date toate planurile peste cap. Omul s-a gândit ce va face cu el și a decis în final să-l transforme într-un hotel de patru stele. Astfel a apărut Phoenicia Holiday Resort, care avea 420 de apartamente. În decursul timpului, complexul hotelier Phoenicia de pe litoral a fost extins cu noi construcții: Phoenicia Luxury (2014), cu 180 de camere și apartamente, catalogat la patru stele plus, și Phoenicia Royal (2017), cu 144 de spații de cazare, clasificate la cinci stele. Anul acesta, va intra în exploatare și Phoenicia Boutique Hotel, cu 44 de apartamente. „Așa am ajuns să avem în complex până la 3.000 de turiști pe serie, la un grad de ocupare de peste 85% pe an“, spune Murad. Dar cu ce-a venit nou acest investitor? Ei bine el a reușit să implementeze conceptul de all inclusive atât de iubit de români și la noi în țară și evident a dat lovitura.
După succesul lui Murad în această zonă mulți investitori au început aici construcția unor noi spații de cazare. Fie că sunt hoteluri, fie că sunt pensiuni majoritatea sunt moderne și sunt mai spațioase ca vechile hoteluri comuniste. O vreme nu a fost de mers în această zonă pe litoral. Chiar dacă aveai un spațiu de cazare modern, când ieșeai din hotel dădeai de o mulțime de alte șantiere cu praful aferent. Nu este o mare plăcere să vii într-un concediu la mare, să vezi așa ceva.
Ei bine lucrurile au început să se schimbe. S-au terminat foarte multe hoteluri ori pensiuni. Mai sunt ceva șantiere, dar nu mai sunt predominante. Astfel putem concluziona că încet, încet, a răsărit o nouă stațiune turistică. Din nefericire s-a născut doar pe banii și pe riscul privaților. Nu a existat un plan de urbanism zonal care să facă din această stațiune nou apărută o bijuterie. Dar ne mulțumim cu ce avem.
Fără să știu absolut nimic de această stațiune am fost inspirat și am ales un hotel chiar în apropierea punctului maxim de atracție al stațiunii, în fața complexului de hoteluri Alezzi. Am înțeles de la fii-mea că acesta este punctul maxim de atracție de pe litoral în ziua de azi.
Nu prea știu eu acest lucru, dar ne-a plăcut mult. Zona din fața hotelului este aranjată este curățenie, iar plaja și marea fac toți banii. Plaja este ne-reamenajată și lărgită de autorități, nisipul este fin ca pe vremuri la Mamaia, iar intrarea în apă este lină.
Noi am fost acolo la început de septembrie. Nu mai era nebunia de peste vară, dar era mult mai multă lume, decât ne-am fi așteptat. Dimineață și seara era destul de răcoare, dar ziua te ardea un soare blând de toamnă. Iar apa mării era tocmai bună de bălăceală.
Prima zi am stat pe plaja Leon Beach din fața complexului cu același nume. Prețul pentru un șezlong a fost de 40 de lei cu umbrelă inclusă. Problema la această plajă era că erau patru șezlonguri la o umbrelă și la un moment dat am avut parte de doi parteneri de umbrelă. Deasemenea oamenii (angajații) erau destul de blazați, abia după vreo jumătate de oră au venit în ritm pole pole cu două saltele. La bar nu aveau mare lucru, dar ce aveau era destul de scump. O bere Heineken de 330 mi era 10 lei, iar o cola mică parcă 8 lei. Am stat doar o dată la această plajă, apoi ne-am mutat prin vecinătăți.
Chiar în fața complexului Alezzi se întinde o plajă privată foarte lată cu o mulțime de șezlonguri. Această plajă este denumită foarte sugestiv Zanzibar Beach. Este o plajă colorată, foarte tare. În spate pe mijlocul ei se află un beach bar spațios unde în prima zi era și un DJ ce mixa live.
Aceștia au fost foarte inspirați ca să ocupe cât mai multe șezlonguri. Au creat o hartă ca la teatru. Locurile din față pe șezlong erau 55 de lei pe zi, pe lateral 45, iar în spate 30. Evident că am luat în spate. Nu mai avem copii mici și apreciem mai mult liniștea.
Aici era câte o umbrelă la două șezlonguri de lemn. Acestea erau foarte ingenioase, aveau saltelele colorate ascunse sub ele. Le ridicai și te instalai fără probleme, fără să mai aștepți vreun beach boy. Aceștia din urmă veneau doar să te taxeze. Bonul ți-l dădea fără discuție. Fără cuvinte. Mi-a plăcut mult această plajă ce imită una exotică. Mai mult nu ne-a întrebat nimeni de sănătate dacă ne-am aprovizionat cu bere rece și ieftină de la terasa de vis a vis.
Restaurante sunt multe în zonă, dar eu am pus ochii pe Nikos Tavern și apoi fiind foarte mulțumiți atât de produse, cât și de preț am mâncat doar acolo. O să scriu și de acest local separat. Într-o seară am avut chef de pește și am fost la Cherhanaua Tașaul unde am mâncat foarte bine, dar despre aceasta am scris deja.
Multe alte atracții nu mai sunt în zonă. Cei de la Alezzi au venit cu ceva nou în această vară. Au cumpărat sau au închiriat un iaht, pe care au dat concerte și au făcut plimbări pe litoralul românesc, la fel ca pe Coasta de Azur. Se mișcă lucrurile.
Într-o seară am fost invitati la o recepție la hotelul Nordis. Se construiește intens un lanț de hoteluri și de apartamente sub titulatura Nordis, ce se vrea cel mai scump și mai rafinat spațiu de cazare de pe litoral. Am vizitat moment dat doar recepția și zona de spa și totul arată foarte bine. Trebuie să ai curaj să investești în așa ceva pe litoral. La intrare ne-a fost luată mașina de un bell boy. M-am uitat lung după el. Mă gândeam că Bulgaria este aproape. Din fericire nu a fost cazul de așa ceva. „Proiectul din Mamaia o să fie un oraș. Noi îl numim intern Nordis City. La final va avea peste 250.000 de metri pătrați suprafață construită” , spune Emanuel Poștoacă, Fondatorul Grupului Nordis, care este în negocieri cu brandurile de lux de pe piața locală pentru galeria comercială din cadrul proiectului Nordis Mamaia.
Abia aștept să fie gata. Cum spuneam mai deunăzi am dormit și la cort, am dormit și în cabană în sala de mese, am dormit și sub cerul Africii, am dormit și la hostel în Patagonia și cu toate astea nu aș refuza un răsfăț la cinci stele. Așa că Nordis dă-i bătaie abia aștept să te vizitez când va fi gata.
Concluzie: ne-am simțit bine în stațiunea nou creată. Mai sunt multe minusuri, mai sunt multe de corectat, dar investițiile private încep să-și arate roadele, așa că pentru mine este un loc de urmărit și pe viitor.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Zona este în dezvoltare, dar lucrurile se mișcă în general în direcția corectă. Primăria din localitate ar trebui să fie mult mai activă.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Ar trebui mai multe atracții pentru turiști. In afara plajei și arestaurantelor, nu prea ai ce face.
Trimis de robert in 30.09.21 10:08:11
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în NĂVODARI.
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
rog https://www.youtube.com/watch?v=HgzGwKwLmgM
mersi frumos!
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Chiar mă bucur că se mai mișcă lucrurile - în direcția bună- și pe litoralul nostru.
Fain!
”Ei bine el a reușit să implementeze conceptul de all inclusive atât de iubit de români și la noi în țară și evident a dat lovitura.
lovitura a dat-o chiar daca conceptul respectiv este all romanesc nu e posibil ca la peste 250 euro/ noapte sa nu pot sa beau vin decat in timpul mesei, dupa este cu bani!!
ma bucur ca ti-a placut la noi la mare, eu cred ca mai astept pana sa ajung. bine la noi e si problema drumului, pana la Salonic am facut 9 ore, pana in Jupiter 12
@Flaviu: se mișcă încet, da se mișcă! Mersi pt vizită și comentariu!
@nrs: nu știu detalii, nu sunt un mara fan si de aceea nu m-am cazat niciodată acolo. In schimb am fost la începuturi la o cină la restaurant, tot pe acelasi principiu all. Am plătit o taxă de acces, parcă 100 lei/persoană si am petrecut acolo o seară foarte frumoasă, cu muzică si dans, de care si acum imi aduc aminte cu plăcere. Cererea si ofeta face pretul. Iar all inclusive-ul români are particularități din ambele puncte de vedere. Nu mai dezvolt aici, da cred că stii la ce mă refer. Cert e că Murad se pricepe la turism.
9 ore până la mare? Cred că esti recordmen. Noi facem 2 ore, 2 ore jumate. Da plecam dimineața devreme.
Mersi frumos pt vizită si comentariu!
@robert: Foarte frumos! Mă bucur că și la noi lucrurile încep să se miște înspre bine. Chiar era și este încă nevoie de o schimbare radicală în turismul românesc de pe litoral. Nu am mai fost de câțiva ani buni pe litoralul românesc al Mării Negre, dar nici dor nu mi s-a făcut citind atâtea impresii negative aici, pe AFA sau prin alte părți. Cu nostalgie îmi amintesc întotdeauna de Năvodari, de Tabăra de Pionieri și Școlari unde am fost când aveam doar 9 ani și abia mă făcuseră pionieră. A trecut de atunci mai bine de o jumătate de secol și mă tot întrebam ce o mai fi prin acele locuri.
Noua stațiune Mamaia Nord Năvodari - de curând apărută - este și pentru mine un motiv în plus să revin, să-mi caut amintirile și să văd schimbările.
@robert:
pai eu mai am in drum celebrul Bals care poate lua o ora pt 15 km, trebuie sa traversez Bucurestiul etc. din pacate asta-i realitatea, e mult mai usor sa ajung in Grecia sau in Turcia decat in Romania la mare
@iulianic:
”A trecut de atunci mai bine de o jumătate de secol și mă tot întrebam ce o mai fi prin acele locuri.
Noua stațiune Mamaia Nord Năvodari - de curând apărută - este și pentru mine un motiv în plus să revin, să-mi caut amintirile și să văd schimbările.
- sincer nu cred că o să mai recunoști mare lucru. Cert e că recomand tuturor să facă un mini sejur acolo!
Mersi frumos pentru comentariu!
@nrs: păi poate este mai convenabil să o iei prin Bulgaria în drum spre litoralul nostru! ; -)
Mă bucur că s-au mai terminat șantierele din zonă și că începe să se contureze aspectul de stațiune. Noi n-am mai fost pe litoralul românesc cu cazare de când mergeam cu copiii. Aaaa, mint. Pe vremea lui Mazăre am fost într-o escapadă la Mamaia, unde erau niște finuți dragi în sejur, în ideea de a petrece doar ziua împreună, așa cum facem în fiecare vară de 2-3 ori când mergem câte o zi, de foarte de dimineață până seara, foarte târziu. Dar seara ne-a prins pe străzi la festivalul colorat al lui Mazăre, am zis că tot plecăm, dar am sfârșit în a dormi pe balconul finilor, în cortul lor de 2 persoane, care, vara, e nelipsit din mașina lor. Dacă tot mi-am adus aminte să zic și că, de fapt, nu prea am dormit nici noi, nici ei, pentru că după ce ne-am instalat cu tot halimaiul de rigoare, finu' a făcut potecă la ușa noastră. "Nașule, nu pot să dorm, lasă-ne pe noi în cort și treceți voi în pat"... și tot așa până aproape de dimineață.
În fine... în ultimii câțiva ani ne-a cășunat pe plaja Modern din Constanța. Aerisită, lungă, lată, vecină cu NeverSea, bună pentru când mai merge și fi-mea cu noi.
Vara trecută am zis să mai schimbăm și noi și într-una din escapade am fost la Neptun și în alta la Năvodari. Am zis că scriu dar n-am mai reușit. Mi s-a părut horor la Năvodari. Șantier fără cap și fără coadă cât vedeam cu ochii, mizerie mare pe maidanele rămase printre blocuri, lipsa oricărei activități pe care ai fi putut s-o faci seara, dar mai ales praf. Unele blocuri nu aveau nici un fel de spațiu între ele, cine naiba o fi autorizat așa ceva...
Este adevărat că plajele mi-au plăcut. Noi am stat la Nuvela, dar ne-am plimbat în sus și în jos și am trecut dintr-o plajă în alta, unde am văzut încercările celor care le administrau de a le aduce la standarde din afară. Plaja vecină, Papaya, chiar ne-a plăcut foarte mult. Ea avea și un restaurant, cu același nume, unde am mâncat și ne-a plăcut.
Îmi place și cum ai prezentat tu lucrurile, foarte încurajator. Aș face și eu o plimbare în toamna asta să văd diferența față de anul trecut.
@Aurici: mersi frumos pentru vizită și comentariu! Mă bucur că ai împărtășit cu noi din amintirile tale turistice.
De plaja Modern am auzit și eu multe lucruri frumoase. Mă deranjează doar faptul că e în Constanța și de-asta n-am vizitat-o încă! Da timpul nu-i trecut!
La Năvodari noi ne-am simțit bine de data asta și serviciile au fost ok și cazarea și marea și plaja! Evident că mai sunt multe lipsuri, dar de data asta am încercat să văd mai mult partea plină a paharului!
Toate bune!
Ne-am plimbat și noi prin aceeași zona prin mai și sunt de aceeași părere cu tine.
Nu mai este litoralul de alta data...
Lucrurile încep sa se miște... nu va fi ca în Turcia, Bulgaria sau Grecia, poate un hibrid, o creație noua, dar ceea ce e nou atrage...
Hai sa vedem cum va creste și se va dezvolta!
Noi suntem PRO! ????
@elenaadina: să sperăm că se va schimba ceva în bine!!! Să fim optimiști!
Mersi frumos pentru vizită și comentariu!
@robert: Suntem optimiști!
Am fost în mai, am amintiri frumoase, deja simt în suflet o chemare de a revedea locurile și asta e de bine!
Urmăresc cu interes evoluția!
Toate cele bune! ????
Si noi am mers in vara acesta la Mamaia și ne-am simțit foarte bine. Am avut hotelul în zona in care plaja nu a fost modernizata, deci am avut parte de o intrare lină în mare, un sezlong gratuit de camera iar celălalt cumparat de la receptia hotelului cu ceva discount, deci 15 lei.
Am descoperit in apropiere de hotel și Restaurantul Cetate, care desi nu avea un meniu stufos, a excelat prin modul de pregătire al bucatelor, prin urmare tot ce am mancat acolo a fost foarte bun.
Vacante frumoase!
@alinafulg: Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2019 O zi in Năvodari — scris în 06.09.19 de nelu73 din AGNITA SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Năvodari – Mamaia Nord = o dezvoltare spectaculoasă — scris în 30.08.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Descoperind Năvodariul — scris în 16.09.16 de joanne din BOTOşANI - RECOMANDĂ
- Aug.1991 Remember camping Navodari — scris în 20.07.10 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ