Centrul orasului Milano, un rasfat turistic inegalabil

TIPĂREȘTE

Domul

Reprezinta cea mai emblematica cladire a orasului, imaginea cel mai des etalata pe suvenirurile marca „Milano”. De la magneti de frigider pana la sorturi de bucatarie, Domul apare negresit in reprezentari care mai de care mai fanteziste... E mandria locuitorilor orasului de patru secole incoace, un „must see”, fara indoiala. si totusi...

Marturisesc ca am gasit Domul impresionant, dar nu emotionant, ... e doar o impresie personala, izvorata dintr-o succesune de constatari si circumstante care m-au facut sa il percep astfel.

Poate pentru ca e foarte inalt si masiv, efectiv nu ii vezi varful decat daca iti frangi gatul, privind in sus... „intimidant” ar fi, mai degraba, epitetul mult mai potrivit decat „impozant”. Constructia e cu adevarat mareata, dar in maretia aceasta e ceva care te face sa te simti mic si neinsemnat comparativ cu diminsiunile ei... parca e un pic cam prea mult...

Poate pentru ca interiorul e atat de sumbru si de intunecat, incat daca nu ar fi proiectoarele de lumina, nu ai vedea, la propriu, pe unde calci, situatie pe deplin justificata de faptul ca la o constructie ata de masiva, ferestrele nu puteau fi altfel decat inguste, caci structua de rezistenta trebuia sa domine, pe buna dreptate, arhitectura constructiei...

Poate pentru ca atunci cand urcat pe acoperis, prin cateva culoare intunecate si scari abrupte si intortocheate, am constatat pentru intaia oara in viata, ca am rau de inaltime.

Toate acestea la un loc m-au facut sa nu privesc Domul din multmediata perspectiva a unicitatii sale... l-am vazut mai degraba ca pe un exponat al recunostintei fata de Dumnezeu de cateva secole incoace, o amprenta a bogatiei atator generatii de comercianti de succes.

Cum experienta mea e una pur personala, nu e obligatoriu sa o impartasiti... asa ca vizitati Domul, intrarea e gratuita pentru vizitarea interiorului, dar costa vreo 6 Euro daca veti dori sa vizitati si acoperisul cladirii, respectiv 1 Euro vizitarea tezaurului din subsolul cladirii.

Pe acoperisul unic ajungeti fie pe scari, fie dupa o scurta calatorie cu liftul si apoi pe scari... alegerea va apartine. Perspectiva asupra orasului este una unica... merita cu prisosinta efortul urcusului (daca nu aveti rau de inaltime, desigur). De fapt, detaliile de pe acoperis sunt mult, mult mai seducatoare decat elementele fatadei sau vitraliile multicolore ce lumineaza interiorul sobru al Domului.

Galeria Vittorio Emanuelle II

Este situata in centrul orasului, legand, practic, Piata Domului de Piata Scalei.

O constructie unica din toate punctele de vedere... de la arhitectura pana la preturile afisate in vitrinele caselor de moda cu nume rasunatoare.

Sub o imensa cupola de sticla, marginita de cladiri cu accente clasice, galeria adaposteste felurite magazine si restaurante, braserii, sau cafenele celebre, dar si o librarie si o galerie de tablouri si decoratiuni interioare.

Daca in ceea ce priveste magazinele caselor de moda preturile sunt de-a dreptul incredibile... de pilda cateva mii de Euro o geanta... in cafenea sau librarie, preturile sunt mult mai acceptabile, chiar daca sunt ceva mai mari decat in restul orasului.

Nu ratati insa cel putin o plimbare prin galerie... atmosfera e una cu adevarat speciala...

Pinacoteca Brera

Vizita la Galeriile Brera a fost indelung planificata, si ca toate lucrurile planificate, a fost cat pe ce sa o ratam...

Galeriile se afla intr-unul dintre cele mai incantatoare cartiere milaneze, cu o rezonanta istorica deosebita, in apropierea Scalei si a Domului, la doar o statie de tramvai de acestea.

Am vizitat-o intr-o dimineata insorita de sfarsit de mai, cand lumina dulce a soarelui picura strop cu strop peste pavajul strazilor seculare. In jurul pinacotecii, un spectacol inedit de piata ambulanta, cu zeci de tarabe multicolore pe care sunt etalate nu fructe sau legume, ci sute de bijuterii si obiecte de arta, intr-o ametitoare si originala invalmaseala.

Cercei si pandantive unice, cu aer retro, stau alaturi de mobilier vechi, ce s-ar potrivi oricand cu salile elegante ale palatului Sfortzesco. Obiecte originale, extrem de valoroase, alaturi de obiecte faurite de artizanii locali contemporani, cu o fantezie si un bun gust de-a dreptul incantatoare, semn ca harul creatiei a traversat secolele.

Aici, indiferent de vechimea obiectelor, vanzatorii sunt italieni, la fel ca si majoritatea covarsitoare a cumparatorilor, de altfel... unii dintre ei sunt chiar artizani ai obiectelor de arta respective, drept care iti explica cu pasiune si neasteptata sinceritate despre avantajele si inconvenientele purtarii unsj anumite brose, de pilda.

Nu o sa gasiti aici amalgamul de natii de pe arterele comerciale faimoase ale orasului, unde vanzatoarele vorbesc engleza mult mai frecvent decat italiana, nevoite sa faca fata conversatiei cu batalioane intregi de japonezi cu nelipsite aparate de fotografiat sau araboaicelor din Golful Persic, pe jumatate occidentalizate, care, desi invaluite in raditionala feregea poarta tunici Versace si pantofi Manolo Blanco.

In aceasta piata milanezii vand pentru milanezi, si e un spectacol cu adevarat interesant sa vezi doamne trecute de mult de prima tinerete cum cauta cu frenezie cercei cu alura moderna, de pilda.

Plimbarea e una extrem de reconfortanta, iar calitatea obiectelor nu va va lasa sa plecati de acolo cu mainile goale. Preturi? Ceva mai mari decat in magazinele cu produse in serie Made in China, Taiwan sau Dumnezeu mai stie unde si plasate pentru vanzare sub sigla C&A, H& M, Zara... Dar marfa e incomparabila ca si calitate... daca doriti sa achizionati un suvenir original si unic, nu ratati sansa pietlor ambulante de suvenirri din Brera.

De curiozitate am intrebat cat costa un superb secretair din mahon, incrustat cu sidef, o piesa de mobiier extrem de frumoasa... raspunsul a venit prompt... 4000 de euro... negociabil.

Sincer, daca era autentic, chiar era un chilipir... va imaginati ca sotul meu s-a facut verde cand i-am spus asta... de dragul sanatatii lui nu am mers mai departe cu comentariile si ne-am indreptat catre pinacoteca.

Am pasit in Galeriile Brera cu emotie si interes, de parca as fi vazut intaia data un muzeu... emotia e una pe deplin justificata.

Galeria Brera e unica in lume prin concentrarea de capodopere ale artei italiene inca e la inceputurile Evului Mediu. Nu o sa va plictisesc cu insiruirea lor... am sa va mentionez una singura. O lucrare cu totul si cu totul speciala mi-a ramas intiparita in memoria sufletului... e o lucrare tridimensionala... un Christ pictat de Andrea Mantegna, dintr-o perspectiva neobisnuita... Isus e intins pe pat, iar vizitatorul priveste .. dinspre picioare patului catre cap.. imaginea e una extraordinara. E insa greu de explicat in cuvinte o lucrare plastica, oricat de mestesugite ar fi cuvintele...mergeti si nu veti fi dezamagiti..

Palazzo Reale

Se afla in imediata vecinatate a Domului, iar intrarea e marcata de o stranie piramida, pe care sunt rasfirati in mod aleator, cativa si mai stranii cai negri, cu trupurile incremenite in diverse pozitii... sculpturi ale epocii actuale... o neasteptata replica moderna la Dom si la Palat.

Adaposteste expozitii permanente, dar si temporare... noi am avut norocul de a vedea o astfel de expozitie, adusa din USA, intr-o calatorie intineranta europeana ce includea Parisul, Milano, Roma...

Era o colectie privata de tablouri ale impresionistilor... dupa vreo 150 de ani se intorceau in Europa, aici, unde au fost pictate.

Tablouri de o imensa valoare artistica, de care nu puteai sa te desparti cu usurinta... pur si simplu superbe... a meritat sa stam la rand cateva zeci de minute pentru a le gusta farmecul.

Locuri de luat masa

In Milano, mai mult decat in orice alt oras veti putea manca bine si la preturi rezonabile.

In general, am mancat la micile terase stradale care ofereau mancare traditionala si nu am regretat decat intr-o singura situatie.

Sa o luam insa, pe rand. Cea ma buna lasagna pe care am mancat-o vreodata a fost pe strada ce leaga Castelul Sfortesco de piata Domului. Pretul a fost de 9 Euro, in timp ce berea a costat 5 euro un pahar mare, de pilda.

In alte locuri similare am mancat cu un pret chiar mai mic produse traditionale, de la salate pana la paste cu diverse sosuri si pizza. Un asfel de meniu, compus din doua feluri de mancare costa in jur de 10 Euro si mancarea e foarte, foarte bine gatita si satioasa.

Am mancat undeva chiar in apropierea Domului intr-un fel de autoservire, un loc destinat in special studentilor, cu supe si mancare gatita, extrem de convenabil, iar vinul, in sticlute mici, de 200 de ml, a fost de-a dreptul remarcabil, cu toate ca nu era deloc un vin cu pretentii si nu costa decat vreo 2 euro.

In doua dati am mancat si la fast food... e solutia cea mai economica si cea mai rapida... chiar in stanga intrarii in Dom veti gasi un fast food foarte la indemana... preturi de in jur de 7 Euro un meniu.

Vorbind despre solutii economice... ca in fiecare mare oras, solutia supermarketurilor nu este deloc de negijat... varietatea mancarurilor gata preparate si preturile mult mai acceptabile decat in oras, sunt atuuri deloc de neglijat. Puiul la rotisor, de pilda, este mai ieftin in Italia decat in Romania, iar salatele si muraturile lor sunt de-a dreptul senzationale. Din raionul de dulciuri nu poti sa te dezlipesti, pur si simplu, ca sa nu mai vorbim despre branzeturi. Apropo de branzeturi, acestea, alaturi de paine, mi s-au parut cele mai scumpe produse din supermarket.

Acum despre cea mai putin satisfacatoare experieta culinara, ca sa ma exprim diplomatic.

Pe o straduta paralela cu Domul am gasit o pizzerie... napolitana. La mese era relativ putina lume, semn de prost augur in majoritatea situatiilor, pe care ne-am incapatanat sa il ignoram...

Am comandat o pizza, sotul meu a luat paste si ne-a fost recomandat vinul casei... nu prea mergea decat cu pastele. dar, de dragul ineditului, am decis sa incercam combinatia... proasta inspiratie.

Pizza ca aceea sper sa nu mai mananc vreodata... necoapta, cu un blat gros de 2 degete, peste care erau aruncate cateva felii de sunca. Vinul, si el, botezat din plin, era departe de calitatea vinurilor italiene, in general. Cand am vrut sa achitam nota, chelnerul i-a cerut sotului meu sa o achite la casierie, lucru care ni s-a parut destul de straniu la inceput, dar explicatia a fost una exrem de simpla. In afara de pretul afisat, au mai perceput o taxa de 2 Euro de persoana, neafisata, fireste. A fost simgura data cand am platit o astfel de taxa la Milano, dar mi-am amintit ca in urma cu cativa ani, la Venetia, platisem la aproape orice restaurant o astfel de „taxa pe viciu”.

PS. Era sa uit... nu plecati de la Milano fara a degusta macar o lingurita de inghetata... nu ced ca exista, in intreaga lume, o inghetata mai buna ca aceea... zeci de arome, de la fructe de padure la cappuccino si caramel, va vor face alegerea foarte, foarte dificila.

--

---

VIZUALIZĂRI: 10621 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI