GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Teatro alla Scala
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Ieșirea noastră la Milano a fost gândită plecând de la dorința (doamnei 😉) de a ajunge la Scala, la un spectacol de operă.
Primul pas pe care l-am făcut a fost, prin urmare, achiziționarea biletelor. Nu a fost o treabă simplă: acestea au fost puse în vânzare cu trei luni înainte de data reprezentației și s-au epuizat în zece minute (în ciuda prețurilor exorbitante). Fiind patru, ne-am zis să stăm împreună, într-o lojă. Pe care nu am ales-o: se înnegreau văzând cu ochii, așa că, până când am reușit să rezervăm una, primele două etaje și două treimi din cel de-al treilea deja nu mai erau disponibile. Am luat, așadar, Palco n° 7, III ordine, settore sinistro.
A urmat o perioadă în care ne-am văzut de treburile noastre. Periodic, prin mail, ni se aducea aminte: ați cumpărat o lojă; cumva v-ați răzgândit? pentru că, dacă da, avem listă de așteptare, o răscumpărăm (la aceiași bani). Nu ne-am răzgândit, ci am luat bilete de avion și am rezervat hotel, plus că am schițat și ceva planuri pentru folosirea la maximum a timpului pe durata șederii la Milano.
Și vremea a trecut și a venit vacanța. Prima zi am început-o cu o plimbare pe jos de la hotel până la Dom, pentru a se familiariza cu orașul și cei care nu îl mai vizitaseră. Prietenii discutaseră de cu seară cu un alt cuplu aflat în Milano și au fixat o întâlnire, pentru a face poze împreună, „pe treptele de la Scala” . Am râs în sinea mea, dar nu am comentat nimic. Coborând pe Via Alessandro Manzoni dinspre Montenapoleone, la o trecere de pietoni vedem în fața noastră ceea ce puteți vedea și dvs. în P1; știți ce admirăm? , întreb. Un gang. Ei, nu chiar, sunt „treptele monumentale” ale Teatro alla Scala. Aha.
Cel mai celebru teatru de operă din lume a mai fost descris pe site, de exemplu vezi impresii sau vezi impresii. Din păcate, autorii acestor articole nu au intrat înăuntru, iar dacă alții au intrat, aceștia nu au scris nimic pe AFA. Eu l-am văzut în interior în urmă cu ceva ani, vizită cu bilet individual (actualmente costă 15 euro, zilnic în intervalul 9:30 - 17:30); se intră în muzeu și se poate arunca o privire în foaier și în stal. De asemenea, se organizează tururi ghidate de 60 de minute, în italiană, engleză, franceză și spaniolă, 30 de euro (non sono previste riduzioni o gratuità, suntem anunțați pe site 😁) - nu știu ce altceva oferă față de vizita individuală, probabil se pătrunde în loja regală, plus că... informația costă.
Motiv pentru care 😅 nu voi intra nici eu în prea multe detalii privind istoricul teatrului, arhitectura acestuia, montările memorabile etc. Cei interesați găsesc de toate pe site-ul oficial teatroallascala.org/it/vi ... -il-teatro.html sau pe Wiki it.wikipedia.org/wiki/Teatro_alla_Scala. Îmi propun, în măsura timpului, să revin prin ecouri în legătură cu unele chestiuni mai tehnice, dar în cele ce urmează am să mă limitez la a descrie ce am văzut cu ochii mei într-o seară de neuitat.
În P2-P4 se poate observa aspectul „la zi” pe care îl are Piazza della Scala. Cele mai vechi dintre edificiile care o mărginesc, Pallazo Marino și Teatro alla Scala, trec printr-un proces de curățare a fațadelor, care sunt, așadar, acoperite. Motiv pentru care am încărcat P9, imagine luată de un profesionist imediat după ultima renovare majoră, prin 2005. De jur împrejurul statuii monumentale a lui Leonardo găsim permanent zeci de grupuri de turiști, fiecare însoțit de ghidul său, deci este cam greu să faci acolo poze. Așa că ne-am fotografiat pe „treptele” Operei, am citit afișele de la intrarea în edificiu și am plecat mai departe. Urma să ne întoarcem peste două zile.
Când... am ajuns pe la 19:15, în condițiile în care spectacolul urma să înceapă la orele 20. Intrarea se face pe cele trei uși vizibile în P6, aflate în interiorul gangului care se vede în P1 sau P5. Era formată deja o coadă, la care ne-am așezat pentru câteva minute și am admirat ținutele celorlalți. Cei care vorbeau italiană se prezentau într-un mare fel, dar mi s-a părut că predominau turiștii, mulți îmbrăcați sport (spre rușinea mea - ca și mine).
În mail-uri ni s-a cerut în mod insistent să avem biletele listate, dar - așa cum era de așteptat - multă lume a prezentat biletul pe telefon și nu a fost nicio problemă. Am pătruns în hol, care este separat de foaier doar prin câteva coloane - practic, e unul și același spațiu. Toată lumea se fotografiază aici (cu excepția obișnuiților Scalei, care privesc de sus turiștii și intră imediat în zonele unde au abonamente). Nu e simplu să faci poze, din cauza aglomerației și a oglinzilor omniprezente.
În cele patru colțuri ale foaierului por fi admirate statuile, în mărime naturală, ale celor mai mari patru compozitori italieni de operă din sec. XIX, toți având legături puternice cu acest teatru: Rossini, Bellini, Donizetti și, peste toți, Giuseppe Verdi. Pe o latură vedem bustul lui Arturo Toscanini, dirijorul care și-a pus amprenta în mod decisiv peste Scala în perioada 1898-1950 (cu întreruperi). De asemenea, dacă ridicăm ochii, dăm cu privirea de un basorelief care ne amintește de Giuseppe Piermarini, arhitectul care a construit Teatro alla Scala în anii 1776-1778.
Am zăbovit puțin în foaier și am luat programul de sală (există două tipuri: unul mic, de patru pagini, broșat, gratuit și unul maaare, de 200 de pagini, cu coperte cartonate, la un preț oarecare :), cu fotografii color, interviuri cu toată distribuția etc. ; noi ne-am mulțumit cu primul), după care am urcat către palchi (loje).
Nivelul străzii este pe la nivelul primului rând de loje, deci, pentru a intra în stal, la „parter” , trebuie să cobori câteva trepte (P20). De la nivelul foaierului se pătrunde în lojele de la primul etaj (care nu sunt mai scumpe decât cele de la etajul al patrulea, deși sunt „mai bune” ; de fapt, ele nici nu prea apar la vânzare, majoritatea fiind rezervate pentru cei care achiziționează abonamente sau pentru invitați). Acesta este motivul pentru care Scala nu este atât de spectaculoasă, privită din exterior. Însă, odată ajuns înăuntru, este cu totul altă poveste.
La capătul scărilor de la fiecare etaj, câte o plasatoare verifică biletele și fie îți spune să mai urci, fie te predă unei colege care te conduce la loja ta. Am urcat până la trei, unde am fost preluați de o domnișoară care ne-a dus de-a lungul unui culoar circular, până pe la mijlocul acestuia, unde a descuiat o ușă și ne-a invitat înăuntru. (Plasatoarele de la Scala au, toate, sub 30 de ani și sunt selectate, cred, în urma unor concursuri de frumusețe.)
Loja are o formă dreptunghiulară, cu deschiderea de un metru și jumătate și adâncimea de doi metri - doi metri și jumătate. Este îmbrăcată în catifea roșie, iar balustrada este lată de vreo 25-30 de centimetri, acoperită cu aceeași catifea; la fel și scaunele. Când am cumpărat biletele, erau la vânzare patru locuri în palco. Noi am găsit în lojă, însă, cinci scaune; cu un sfert de oră înainte de reprezentație ni s-a alăturat un domn, francez, simpatic, beneficiar al unui „bilet de seară” (acestea, în număr de 140, sunt puse în vânzare în seara spectacolului, la prețuri derizorii 😇 de 60, 30 sau chiar 10 de euro, dar sunt „cu vizibilitate redusă” ).
Nu că ale noastre ar fi fost cu vizibilitate bună. Lojele laterale, din cauza unghiului mic pe care îl formează cu scena, sunt foarte păcătoase: cei doi de la balustradă văd cât de cât, dar cei din rândul al doilea, nu mai spun de cel de-al cincilea ocupant, din rândul trei, nu au nicio șansă. Studiind în timpul primului act cum procedează „veteranii” Scalei, în actele al doilea și al treilea am stat în picioare, binecuvântând balustrada lată, care ne oferea o oarecare siguranță.
Am intrat în lojă cu aproape o jumătate de oră înainte, prilej de a admira sala de spectacole și de a surprinde momentele umplerii acesteia. Inutil să spun că, în final, nu aveai unde arunca un ac, toate cele peste 2000 de locuri ocupându-se. Inițial, la inaugurare, Teatro alla Scala avea peste 3000 de locuri, dar numărul acestora s-a tot micșorat (s-a renunțat la statul în picioare și s-au montat peste tot scaune), odată pe la 1900, când a avut loc prima restaurare majoră, a doua oară în perioada 2002-2004, când s-a realizat a treia restaurare. A doua... nu a fost planificată, și nu a fost o restaurare propriu-zisă, ci o reconstrucție 'com'era e dov'era', în urma distrugerilor provocate de bombardamentul din august 1943 (în P10 este o imagine de arhivă care arată sala în toamna acelui an).
În stal sunt 676 de locuri - vă recomand să vă luați bilet aici, mi s-au părut locurile cele mai bune. (Biletele în stal, în lojele centrale și cele în primul rând al lojelor laterale costă 300 de euro. Cele în rândul 2 al lojelor laterale sau la marginea stalului sunt 265, cele în rândul 3 al lojelor laterale 180 sau 110, iar la galerie sunt de la 130 în jos).
Stalul este mărginit de 4 etaje de loje și două galerii (etajele 5 și 6). „Galeria (la loggione) de la nivelul cel mai de sus din sală, de la al șaselea nivel, este ocupată de opera aficionados care nu se sfiesc deloc să huiduie greșelile muzicale sau doar de stil, sau să aplaude în delir succesele soliștilor.” (Am citat din despreopera.com/2012/03/0 ... teatroallascala, articolul de deschidere al unei serii extrem de interesante, pe care o recomand.)
Dacă ridicăm privirea, admirăm minunatul plafon și imensul candalabru. Dacă o coborâm, vedem loja regală (și ținutele spendide ale ocupanților ei) și, diametral opus, scena și fosa orchestei. Am anexat o mulțime de poze, cine le deschide are ce vedea :). Sau... în locul descrierii frumuseții acestui teatru, putem urmări uvertura operei La Cenerentola de Rossini; pe muzica ei a fost filmat un tur virtual al Scalei: youtube (recomandare „împrumutată” de pe site-ul numit câteva rânduri mai sus).
La orele 20 luminile s-au micșorat și a început Turandot, ultima creație a lui Giacomo Puccini. A fost o montare minunată, despre care, poate, am să revin în ecouri - nu cred că interesează pe toți cititorii acestui articol. Pucinni a murit în noiembrie 1924, iar acest an muzical, pe plan mondial, îi este dedicat. Turandot este ultima sa creație, pe care nu a apucat să o termine. Premiera a avut loc la Scala, în aprilie 1926, sub bagheta lui Toscanini. Marele dirijor comandase, între timp, unui fost colaborator al lui Puccini, un final al operei (încă 10 minute de muzică). Se pare, însă, că nu a fost în întregime mulțumit de ce a ieșit. Opera a fost cântată cu acel final începând cu cea de-a doua reprezentație. Dar, la premieră, Toscanini a oprit orchestra după procesiunea ce urmează morții lui Liu, s-a întors către public și a spus: „Aici, maestrul a pus pana jos” .
În amintirea acelui moment, în pauza dintre actele al doilea și al treilea, plasatoarele au intrat în fiecare lojă / au trecut prin stal și au dau fiecărei persoane câte o lumânare cu baterie (P40). După moartea lui Liu, orchestra s-a oprit, pe un ecran a apărut fotografia lui Puccini, toată lumea a aprins lumânările și s-a păstrat un minut de reculegere. A fost emoționant.
Apoi... the show must go on.
Trimis de adso in 19.07.24 20:18:25
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Rog așteptați...
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Câteva informații despre istoricul Teatro alla Scala, culese de pe teatroallascala.org/it/vi ... -il-teatro.html și it.wikipedia.org/wiki/Teatro_alla_Scala :
Teatro alla Scala a fost construit ca urmare a unui decret al împărătesei Maria Tereza a Austriei, emis la cererea familiilor de patricieni milanezi, care s-au angajat să suporte costurile construcției noului teatru în schimbul reînnoirii dreptului de proprietate asupra boxelor (pe care le aveau în vechiul teatru de operă al orașului Milano, mistuit într-un incendiu cu doi ani în urmă). Proiectul a fost încredințat celebrului (în epocă) arhitect Giuseppe Piermarini, care a avut drept surse de inspirație Teatrul din Palatul Caserta și Teatrul San Carlo din Napoli.
Construcția a luat locul Bisericii Santa Maria alla Scala, de la care și-a luat numele (biserica și-a luat, la rândul ei, numele de la fondatorul ei, Regina della Scala, din dinastia Scaligeri din Verona). Lucrările de demolare a bisericii au început în 5 august 1776; la 28 mai 1778 au avut loc primele teste acustice și la 3 august, în prezența guvernatorului Milanului, Arhiducele Ferdinand de Habsburg-Este, Nuovo Regio Ducal Teatro alla Scala, de 3.000 de locuri, a fost inaugurat cu prima reprezentație a piesei L'Europa amministrazione de Salieri.
Pe vremea aceea, teatrul nu era doar un spațiu al artelor: lojele erau folosite de proprietari pentru a primi oaspeți, a lua cina împreună cu aceștia, pentru întâlniri de afaceri sau pentru a se pune în valoare în fața înaltei societăți. În foaier și într-un spațiu de la nivelul celui de-al cincilea rând de loje funcționau cazinouri: din 1788 a fost strict interzis să se joace ruletă în oraș, cu singura excepție a teatrelor în timpul spectacolelor 
.
În anii dominației austriece și franceze, Scala a fost finanțată, pe lângă veniturile din jocurile de noroc, de aceleași familii care construiseră teatrul și păstraseră proprietatea lojelor. În timp ce primele trei etaje au rămas în proprietatea aristocrației timp îndelungat, al patrulea și al cincilea au fost ocupate în mare de burghezie, care și-a făcut masiv simțită prezența începând cu anii 1820.
Cea mai mare problemă, în anii aceia, a fost menținerea interesului spectatorilor față de reprezentații, aceștia fiind distrași, în loje, de viața socială în desfășurare acolo, sau deranjați în ascultarea muzicii de zgomotul venit de la mesele de joc, folosite de la amiază până seara târziu.
Un candelabru mare, cu optzeci și patru de lămpi cu ulei, proiectat de scenograful Alessandro Sanquirico, a fost atârnat în centrul tavanului în 1823. Reacțiile au fost contrastante: cei care credeau că acest candelabru luminează prea mult, permițând privirilor indiscrete să pătrundă în intimitatea lojelor, și-au ridicat vocea împotriva susținătorilor inovației. Ulterior, în 1860, în seara de deschidere a Carnavalului și a Postului Mare, a fost inaugurat noul sistem de iluminat cu gaz în candelabru Sanquirico. În 1883 a fost finalizat sistemul de iluminat electric, cu racordarea la Centrala Santa Radegonda din apropiere.
În 1891, pentru a controla mai bine afluxul de spectatori, s-a desființat spațiul în care publicul stătea în picioare și au fost instalate primele scaune fixe în stal. Au rămas locurile în picioare de la galerie: acestea existau încă peste un veac, atunci când s-au montat, în sfârșit, scaune și la ultimul nivel.
Anul 1907 a adus o nouă îmbunătățire: a fost mutată scena către înapoi (în acest scop a fost achiziționată o parcelă de teren în spatele teatrului), pentru a face loc pentru fosa orchestrei. Anterior acestui moment, instrumentiștii și dirijorul nu aveau un loc propriu, ci cântau în fața publicului, împiedicând adesea vizibilitatea asupra scenei.
În 1909, al cincilea nivel de loje a fost transformat în actuala prima galerie, pentru a permite mai multor persoane să asiste la spectacole.
Directorul general numit după Primul Război Mondial, Angelo Scandiani, are meritul constituirii Orchestrei Teatro alla Scala, ai cărei muzicieni, în jur de o sută, vor fi de acum înainte aleși după criterii de selecție clare și angajați cu contracte permanente.
În 1932, Luigi Lorenzo Secchi a proiectat „scările oglindă” care leagă foaierul de zona stalului, unde s-au realizat și alte lucrări importante în 1936. În 1938, scena a fost dotată cu poduri și panouri mobile, precum și cu un sistem care permitea coborârea nivelului acesteia, facilitând încărcarea unor materiale voluminoase direct din curte.
În vara lui '43 s-au intensificat bombardamentele Aliaților asupra orașului Milano; s-au raportat ușoare pagube în 8 august, dar antiaeriana a reușit să stingă niște obuze incendiare care au căzut pe acoperiș. În noaptea dintre 15 și 16 august, însă, Scala a suferit o nouă și devastatoare lovitură: o bombă incendiară a explodat pe acoperiș, provocând avarii grave: prăbușirea tavanului, distrugerea etajelor cinci și șase (unde se află galeria), deteriorarea gravă a structurilor subiacente și a structurilor de serviciu, scena fiind cruțată doar datorită întâmplării că era coborâtă cortina metalică de protecție; în zilele următoare, alte atacuri au lovit muzeul și partea de pe Via Filodrammatici.
Imediat după, s-a decis reconstrucția teatrului „cum era și unde era” înainte de război. Într-o perioadă grea, marcată de lisuri în rândul populației, refacerea Scalei a fost considerată mai importantă decât chiar reconstrucția unui spital. Lucrările au fost conduse de inginerul șef al municipiului Milano, Secchi; el va continua să supravegheze întreținerea teatrului până în 1982.
Lucrările au continuat până în mai 1946; de noua boltă atârna acum un candelabru mare, donat de maeștrii sticlari din Murano. La 11 mai 1946, Toscanini (care avea 80 de ani) a inaugurat noua sală, dirijând un concert memorabil, un eveniment istoric pentru întregul Milano. După cum s-a scris în presa vremii, în acea seară [Toscanini] nu dirija doar pentru cei trei mii de oameni care au putut să plătească un loc în teatru: el dirija și pentru toată mulțimea care ocupa piețele din apropiere, în fața difuzoarelor. Activitatea de operă s-a reluat în iarnă, pe 26 decembrie 1946, cu Nabucco.
În 1976, a fost creat mecanismul hidraulic care permite ridicarea podelei orchestrei la nivelul scenei, lucru necesar pentru concertele care impun o orchestră numeroasă (pe lângă spectacolele de operă, la Scala se montează spectacole de balet, dar se țin și concerte simfonice - unde biletele sunt mai ieftine, sub jumătate din prețul de la operă).
Lucrări importante de restaurare au fost efectuate din ianuarie 2002 până în decembrie 2004. Teatrul renovat a fost redat oficial publicului pe 7 decembrie 2004, odată cu reprezentarea aceleiași opere care a fost comandată pentru inaugurarea La Scala în 1778, L'Europa amministrazione de Salieri, dirijată de directorul muzical Riccardo Muti.
@adso: Frumoasă experiență ați trăit, sper să mai repetați și în alte părți ale Europei! Ce repede s-au dat biletele dacă după 10 minute ați prins lojă la etajul trei! Așa am aflat, citindu-te, de o altfel de călătorie, spectacol la celebra Scala și excursie prin Milano, doi în unu pot spune! Felicitări! Poate urmează Londra sau Viena...
@mprofeanu: Vă mulțumesc pentru atenția acordată rândurilor mele!
” Ce repede s-au dat biletele dacă după 10 minute ați prins lojă la etajul trei!
A, nu! În zece minute s-au dat TOATE biletele la spectacol . Primele două rânduri de loje s-au dat într-un minut, înainte de apuca să ne dezmeticim!
Am început, de câțiva ani, să facem câte o ieșire pentru a vedea un artist important sau o mare sală de spectacole. De exemplu, anul trecut am fost la Gstaad vezi impresii. Sperăm să fie și Londra sau Viena, în viitor.
@adso: Mulțumesc pentru precizarea cu biletele și pentru trimiterea la articolul de anul trecut și la concertul din Elveția! L-am recitit cu mare atenție! Am înțeles și din ecouri, a costat foarte mult, dar a meritat... Ideea doamnei tale este excelentă, așa mai aflu și eu pe AFA despre evenimente deosebite din lumea asta mare!
Foaaaaarte bun articol! Despre poze... ce să mai spun?! Îți mulțumesc că ai atașat atât de multe! Am avut, astfel, prilejul să vă însoțesc și eu înăuntru, să văd mai detaliat cum e pe-acolo! , pozele de pe net nu sunt în format mai mare, ca ale tale!
În plus: atât în articol cât și în completarea istoricului teatrului, am aflat lucruri interesante despre evoluția construcției lui, despre care nu știam.
Dacă am deslușit bine imaginile protagoniștilor, aceștia par să fie Anna Netrebko și Yusif Eyvazov, de origine rusă. Am citit pe net că Anna ar veni în septembrie la bucurești, pentru a concerta.
Mulțumesc pentru acest minunat articol și pentru poze!!!
Și... să nu uit: mulți pupici 
, ca de obicei! 
@adso:
”A, nu! În zece minute s-au dat TOATE biletele la spectacol . Primele două rânduri de loje s-au dat într-un minut, înainte de apuca să ne dezmeticim!
Mi se pare incredibil şi absolut de apreciat acest interes pentru cultură într-o perioadă în care predomină cu totul alte interese pentru alte valori sau mai degrabă non-valori.
Doamna a avut o idee foarte bună, dar şi tu ai făcut toate eforturile pentru a-i îndeplini dorinţa.
Felicitări pentru excursia culturală şi pentru experienţa de excepţie avută la celebra Scala din Milano! Emoţionant!
@doinafil: Mulțumesc pentru ecou și pentru pupici !
” Dacă am deslușit bine imaginile protagoniștilor, aceștia par să fie Anna Netrebko și Yusif Eyvazov, de origine rusă.
Ați deslușit perfect, ca de obicei. De altfel, cred că am scris și eu cine sunt personajele din imagine. Yusif este azer, dar e născut cetățean sovietic și a fost educat în spiritul marii școli de interpretare rusești. Anna e rusoaică, dar și-a luat cetățenie austriacă. A făcut niște declarații pro Putin la începutul Războiului din Ucraina. În plus, a avut o atitudine favorabilă Kremlinului în ultimii 10-20 de ani, gurile rele vorbesc chiar despre o relație romantică, în trecut, între ea și președintele rus. A avut probleme, a fost scoasă de pe afiș la Metropolitan Opera și în încă vreo două locuri. S-a retras pentru o perioadă, însă de vreun an a revenit în forță.
Cei doi au format un cuplu din 2015 până în acest an, când au anunțat că s-au separat. Interesant este că apar împreună în acest Turandot de la Scala. Nu știu dacă doar pentru a onora contracte deja semnate sau dacă au păstrat relații amiabile. Presa italiană de scandal speculează pe tema asta.
Există două distribuții ale acestui spectacol. Anna apare în ambele în rolul titular, însă personajul Calaf este jucat fie de Yusif, fie - inițial - de Roberto Alagna, fostul soț al Angelei Gheorghiu. Acest mare tenor are o relație rece cu Scala, de când a fost fluierat și contestat în urmă cu mulți ani. Nu a mai apărut pe această scenă de o eternitate, a refuzat toate tentativele de reconciliere. Până în urmă cu câteva luni, când a venit pentru un concert, iar acum a acceptat rolul oferit în Turandot. Însă, cu vreo două săptămâni înainte, s-a dat lovit. Am primit mail că tenorul vedetă s-a retras. Și în legătură cu acest subiect se speculează intens prin presă.
A fost înlocuit de un american, Brian Jagde. Noi pe acesta l-am aplaudat, s-a descurcat excepțional. Nu auziserăm de el, am citit una-alta abia acum: se pare că este un nume deja important și care, în plus, are un mare viitor.
P.S. Am aflat și eu că Anna ar ajunge în toamnă la București. Sunt sigur că va fi o seară magică. Și mai sper să se fi epuizat deja biletele, știu eu de ce .
@nicole33:
” Mi se pare incredibil şi absolut de apreciat acest interes pentru cultură într-o perioadă în care predomină cu totul alte interese pentru alte valori sau mai degrabă non-valori.
Să știți că interesul este real! La altă scară, la Opera din Iași biletele se epuizează într-o oră. Cu câteva zile înainte de a pleca spre Milano, a avut loc premiera ieșeană la... Turandot. Biletul în stal a costat 160 de lei, ceea ce nu e puțin pentru România. Am prins locuri cu emoții (nu le-am luat noi, ci un prieten). Inutil să spun că sala a fost plină ochi. Și am avut parte de un spectacol de calitate, înainte de a îl vedea pe cel de la Scala mi se părea chiar grozav .
Medalia are și un revers, desigur. Publicul de la Milano a fost format, în mare parte, din turiști. Mulți dintre ei, neavizați, au venit doar din snobism. Deși reprezentația a avut parte de o distribuție de gală și a fost extrem de reușită, au plecat înainte de a se termina aplauzele. În una dintre ultimele poze încărcate de mine (P68) se poate vedea că, deși interpreții se întorseseră pentru ovații, lojele deja se goleau.
” Doamna a avut o idee foarte bună
Doamna are foarte multe idei. Foarte, foarte multe 
.
@adso:
”Cei doi au format un cuplu din 2015 până în acest an, când au anunțat că s-au separat. Interesant este că apar împreună în distribuția acestui Turandot de la Scala. Nu știu dacă doar pentru a onora contracte deja semnate sau dacă au păstrat relații amiabile. Presa italiană de scandal speculează pe tema asta
Am văzut fotografii cu ei doi pe net. Un cuplu frumos și foarte talentat. Anna este și acum, la 52 de ani o femeie frumoasă, chiar dacă mai plinuță. La tinerețe arăta superb!
Cred că apar împreună și-acum - după separare - pe scenă, pentru a onora contracte mai vechi - în primul rând - dar și pentru că în lumea lor, a artiștilor, acest lucru este posibil pentru că ei au o altfel de trăire, mai intensă decât noi! Fac totul cu dăruire și pasiune, nu le pasă de gura lumii și nu sunt atât de posesivi în relația cu partenerul de viață. (oare 
)
”Există două distribuții ale acestui spectacol. Anna apare în ambele în rolul titular, însă personajul Calaf este jucat fie de Yusif, fie - inițial - de Roberto Alagna, fostul soț al Angelei Gheorghiu
Știam și despre ei că s-au separat de ani buni, dar - ca și cuplul de mai sus (în Turandot) - vor fi și ei pe aceeași scenă la București, în toamnă, alături de Anna, la festivalul „Masters of Classic” din septembrie.
Mulțumesc pentru răspuns și completări!... și...
Cum sunt distribuite locurile în sală și cum se împart biletele
Inițial, Teatro alla Scala avea 3000 de locuri; cele din stal și cele de la ultimul etaj erau în picioare, iar în lojele împărțite pe cinci etaje (fiecare lojă are 3-4 metri pătrați, după aprecierea mea) existau scaune.
Spuneam și în articol, spațiul din interiorul teatrului a fost reconfigurat în mai multe rânduri. Pe la 1900 s-au montat scaune în stal, dar apoi s-a desființat al cincilea nivel de loje, acesta fiind înlocuit de o nouă galerie, pentru a nu se micșora prea mult capacitatea sălii. Relativ recent au fost puse scaune în cele două galerii, deși lumea stă tot în picioare, deoarece vizibilitatea din poziție șezând este, practic, zero.
În prezent, la un spectacol pot asista puțin peste 2000 de persoane: 676 în stal, 190-200 pe fiecare dintre cele patru rânduri de loje, 20 în loja centrală, 256 la prima galerie și 275 la cea de-a doua galerie.
Wiki: Dintre aceste locuri, în medie, conform datelor din 2011, 630 sunt ocupate de abonați, 50 de asociația Amici del Loggione, 40 de către conducerea teatrului, 20 de sponsori, 8 sunt rezervate pentru persoane cu dizabilități, iar 550 sunt destinate angajaților și Biroului de Promovare Culturală. Aceste locuri se vând cu prețuri normale / reduse, doar că biletele corespunzătoare nu apar online sau la casă. Alte 115 locuri, gratuite, sunt destinate invitaților nominalizați de conducere (33), jurnaliştilor (32), Poliției (8), Municipalității, autorităților provinciale, regionale și naționale etc.
Locurile vândute online și la casa de bilete către publicul neabonat sunt așadar, în medie, 440, la care trebuie adăugate cele 140 de „bilete de seară” (locurile cu vizibilitate redusă) vândute cu câteva ore înainte de spectacol.
Stagiunea de operă la Scala
În primii ani ai teatrului, stagiunea debuta în a doua zi de Crăciun (26 decembrie) și se termina odată cu Carnavalul, înainte de începerea Postului Mare. După Paște, se mai țineau uneori scurte serii de spectacole (numite sezoanele de Primăvară, Vară, Toamnă) dedicate operei comice sau baletului, în funcție de cererea publicului și de disponibilitatea impresarilor.
Sezonul Postului Mare a fost introdus pentru prima dată în 1788 și a devenit o obișnuință după 1820, unindu-se cu sezonul de Carnaval. Încet-încet, activitatea a fost împinsă către mai-iunie. În prezent, de la mijlocul lui iulie se face o pauză până la mijlocul lui septembrie, după care activitatea se reia, dar „în contul” stagiunii anterioare până la Sant'Ambrogio, pe 7 decembrie (explic mai jos).
În anii de început se reprezentau puține titluri, cu multe „ridicări de cortină” (11 opere în 1810, dar un total de 228 de repetiții ale acestora).
În prezent, se pot reprezenta într-o stagiune 30-40-50 de spectacole de operă și balet, cu un total de circa 280 de ridicări de cortină. Fiecare titlu stă pe afiș 2-3 săptămâni, timp în care este jucat de un număr de ori, după care dispare și este, eventual, reluat în anul următor. După cum se poate observa în P8, într-o anumită perioadă de timp, pe afiș sunt prezente doar două-trei titluri (1-2 de operă și unul de balet).
În cazul nostru, Turandot a avut cinci reprezentații, cu două distribuții. Nu știu care va fi soarta acestui spectacol în stagiunea 2024-2025, dar am citit că este programat în aprilie 2026, pentru a aniversa 100 de ani de la premiera mondială dirijată de Toscanini.
Începând cu 1951, inaugurarea stagiunii de operă are loc, cu sfințenie, pe data de 7 decembrie, în ziua de Sant'Ambrogio, patronul Milanului. În 7 decembrie 1951, Maria Callas (care debutase pe scena de la Scala cu câteva luni mai devreme), a obținut primul ei triumf, cântând în I vespri siciliani.
Spectacolul de Sant'Ambrogio este un eveniment cultural, dar și unul social, adânc înrădăcinat în viața italiană. În timpul său, în fața Operei se adună protestatari care susțin o anumită cauză, nu rareori întâmplându-se să se arunce cu roșii sau cu ouă în politicienii prezenți la premieră. Există tradiții puternice: nu se bisează, de la Toscanini încoace (deși... Corul Sclavilor din Nabucco a generat, într-un an, atâta emoție, încât Riccardo Muti a decis să-l reia), nu se depășește sub nicio formă miezul nopții (deși... în alt an, o montare Wagner a durat șase ore și s-a întins după) și altele, pe care nu le știu sau de care nu mai amintesc, pentru a nu depăși miezul nopții .
Istoricul spectacolului de Sant'Ambrogio în perioada 1951-2019 poate fi urmărit aici: despreopera.com/sant-ambrogio-scala
Turandot, operă în trei acte de Giacomo Puccini
Închei, cu acest ecou, articolul și anexele în care povestesc vizita la Scala. Vâzând, la câteva zile distanță, două montări diferite ale ultimei (cronologic vorbind) mari opere din repertoriul curent internațional, am putut compara, mi-am format propriile opinii - dar nu cred că acestea sunt de interes pentru cititorii AFA. Las aici link-uri, pentru a-i ajuta pe cei eventual interesați să își facă o idee despre ce a însemnat acest Turandot.
Despre Puccini: it.wikipedia.org/wiki/Giacomo_Puccini
Despre ce se întâmplă pe scenă în Turandot, moment cu moment: ro.wikipedia.org/wiki/Turandot_(Puccini)
Înregistrarea integrală a spectacolului din 1986, de la Covent Garden Opera din Londra, regizor Andrei Șerban (încă se mai joacă, cu alte distribuții, desigur): youtube
Cea mai celebră arie, Nessun dorma, în cea mai cunoscută interpretare, cea a lui Luciano Pavarotti: cu London Philharmonic Orchestra, dirijor Zubin Mehta youtube sau în unul dintre concertele The Three Tenors (1994) youtube
Despre finalul pe care Puccini nu a mai apucat să îl scrie: classicalvoiceamerica.org ... nding-enigmatic
Despre tradiția montărilor Turandot și link-uri către discuri / înregistrări memorabule: despreopera.com/2024/02/2 ... i-ep-1-turandot
Interviu cu regizorul spectacolului: teatroallascala.org/en/me ... -livermore.html
Interviu cu dirijorul spectacolului: teatroallascala.org/it/me ... hele-gamba.html
Câteva recenzii despre montare, apărute în presa muzicală în ultimele zile: connessiallopera.it/recen ... -scala-turandot; connessiallopera.it/recen ... -di-brian-jagde; giornaledellamusica.it/re ... lumino-turandot
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 O vizită-fulger în Milano — scris în 11.11.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Feb.2024 Generalități din Milano la început de 2024 — scris în 13.03.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 O zi în Milano — scris în 14.08.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Mar.2023 Programul nostru pentru city break Milano — scris în 16.03.23 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Ho visto Milano camminato a piedi — scris în 14.09.19 de fanespoitorul din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 O foarte scurtă vizită — scris în 01.10.18 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Circuit cu masina prin Europa (8) - Sa descoperim MILANO — scris în 14.10.18 de lenti din PITEșTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată