Metsovo, acasa la aromanii din Pind

TIPĂREȘTE

Daca cineva ar avea curiozitatea de a cauta numele Metsovo pe Wikipedia, ar gasi urmatorul articol : “Meţovo (aromână: Aminciu, neogreacă: Μέτσοβο, Metsovo) este un oraş din nord-vestul Greciei (Munţii Pindului) cu o populaţie majoritară aromână. Este un centru pastoral şi fructifer prosper. Mai multe mânăstiri se ridică în împrejurimi. Este şi unul din centrele culturale ale aromânilor. În anii 1941-1944, Aminciul a fost centrul „Principatului de la Pind şi Meglen, Voivodie a Machedoniei”, un aşa-zis „stat” auto-proclamat de Alcibiade Diamandis sub ocupaţia italiană şi „moştenit” de baronul ungur de origine aromână Gyula Cseszneky când italienii au lăsat locul ocupanţilor germani. Populaţia locală nu a susţinut această iniţiativă, cum nu a susţinut nici proiectul liderului comunist Dimitri Vlahov de a întemeia aici o „regiune autonomă aromânească” după modelul sovietic, în cazul unei biruinţe a comuniştilor în războiul civil grec (1945-1949). Autorităţile locale au proclamat loialitatea lor faţă de statul grec, pentru a evita acuzaţiile de „separatism” şi a păstra, pe cale paşnică şi pe lungă durată, patrimoniul cultural şi lingvistic aromân, conform articolelor despre limbile regionale şi minoritare (ETS 148) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. ”

In ghidul de tara editat de National Geographic (editia in limba romana 2004), se precizeaza ca vlahii sunt ultimii nomazi a Greciei. Interesant, nu? Poate cei de la National Geographic confunda transhumanta cu modul de viata nomad, specific altor etnii, dar in niciun caz vlahilor, fie ca sunt de la nord de Dunare sau de la sud de Dunare, fie ca sunt de pe coasta dalmata (Croatia) sau din Albania, Ucraina, Slovacia sau Polonia.

Numai aceste informatii daca le-ai avea ai fi foarte interesat ca roman sa vezi probabil ultima comunitate importanta de aromani din Grecia, la ea acasa. Asa ca la intoarcerea din Corfu si in drum spre Meteora am decis sa facem un popas la Metsovo.

Din Egnatia Odos se iese spre Metsovo pe un drum care serpuieste pe versantii Muntilor Pindului si de unde se deschis privelisti ametitoare. Strazile din oras sunt in panta si foarte inguste si incerc sa imi inchipui cum este iarna pe acolo in conditiile in care am inteles ca au fost zapezi si de 2 metri (orasul se afla la 1200m altitudine). Metsovo este insa o bijuterie, se distinge clar prin stilul architectural de celelalte orase grecesti de munte. Case care stau agatate pe versanti si care imbina intr/un mod ce vine din vechime piatra cu lemnul, amintesc oarecum de constructiile din satele noastre de munte si chiar de unele constructii din zona montana a Bulgariei.

Locul cel mai animat al orasului este o superba piata centrala, de jur imprejurul careia sunt restaurante, locuri de cazare si magazine care vand artizanat local, vinuri, dar si faimoasele branzeturi vlahesti. Despre aceste branzeturi numite azi metsovone si metsovela, au scris si cronicarii bizantini incepand de pe vremea dinastiei Comnenilor, ele fiind foarte apreciate inclusiv la curtea imperiala de la Constantinopol.

După ce am explorat la pas centrul orasului, am hotarat ca e absolut necesar sa vedem cum e vestita branza de Metsovo si ne-am oprit in fata unuia din magazinele din piata centrala. O doamna simpatica, ne abordează în greacă… Raspundem in engleză si ne intreaba de unde suntem. Îi raspundem că din Romania şi atunci începe sa strige catre barbatul din magazin: Vasile, Vasile, avem niste romani. Vasile este un om voinic, pare un cioban din Marginimea Sibiului si e foarte mandru de produsele sale. Conversatia noastra se dezvolta firesc in romana-aromana (e adevarat ca din cauza debitului verbal mare si al rapiditatii cu care se exprima, n-am inteles unele cuvinte, dar discutia a decurs in modul cel mai natural cu putintă, fără a fi nevoiti sa recurgem la engleză). El ne spune: Avemu caş di căşărie, oaie, capră… Ne da sa gustam dintr-o roată mare de caş de capră. Un gust intens ne bucură papilele gustative… Ce-ar fi mers un pahar de vin… Cumpărăm un kilogram de caş de capră şi un kilogram de feta. Vasile ne arată mandru pe eticheta: mini estu (eu sunt). Apoi reflectează cu voce tare: va intoarceti in Romania daca ati cumparat branza. Noi îi spunem ca mergem spre Meteora, la care cu o stralucire în ochi ne spune: ramaneti aici, avem aer mai bun, la Meteora “are căldură multă”.

Sincer sa fiu, întâlnirea cu Vasile a fost pentru mine ca şi cum aş fi fost parte dintr-un miracol… Pentru că un miracol este supravietuirea acestor oameni ai muntelui, cu limba lor straveche, cu obiceiurile lor milenare, cu modul lor de viaţă şi meşteşugurile lor aproape nealterate in ciuda tuturor nenorocirilor prin care au trecut (deşi au fost cetăteni loiali sub toate stăpânirile). Şi tot un miracol este că deşi am evoluat istoriceşte în contexte foarte diferite, ne putem intelege fara a recurge la o altă limba de circulatie internationala.

Se pare însă că tinerii vor rupe incet-incet cu aceasta moştenire. Dintr-un reportaj al ziarului Gandul din 2006 aflăm următoarele: “Mos Zisu, un batran impunator, imbracat in traditionalul negru al varstnicilor, vorbeste cu regret despre timpurile in care el si multi alti localnici aveau cate 50.000 de oi, raspandite in toti muntii din jurul Metsovoului. Acum toate turmele vlahilor de aici la un loc mai numara 5.000 de oi, cat sa aiba din ce face faimoasa branza metsovone, vestita in toata Grecia. Cu acel simt al afacerilor specific vlahilor, locuitorii din Metsovo (Aminciu, in vlaha) s-au apucat, cu mic cu mare, de turism.

Satul are 3.500 de suflete, cu catunele dimprejur ajunge spre 5.000, dar in cele 18 hoteluri si nenumarate pensiuni mai mici pot fi cazati simultan 1.500 de turisti. Prin casele traditionale vezi ba un sediu de banca, ba birourile companiei grecesti de telefoane, iar restaurante si cafenele sunt la tot pasul. Cand mai dai cu ochii si de un Internet Cafe ascuns intr-o casuta toata numai lemn si piatra veche, iesita parca din povesti, iti dai seama ca Aminciu de azi a intrat hotarat in mileniul III.

Cine nu are un mic hotel sau o pensiune face vin sau branza care sunt cumparate tot de turisti sau sculpteaza diverse suveniruri din lemn. Numai mesterii care lucreaza mobila cautata in toata Grecia nu depind direct de turism. In rest, cu mic cu mare, mai toti vlahii de aici asteapta cu nerabdare venirea iernii, cand grecii iau localitatea cu asalt. ”

Revenind la experienta noastra… Din piata centrală am pornit pe o straduţă foarte pitorească şi foarte îngustă (circa 1 metru lăţime) care coboară până la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Metsovo, de unde se deschide o privelişte minunată asupra văii. Biserica poartă hramul Sfantului Nicolae Vlahul martirizat de turci la Trikala, pe 17 mai 1617. Din pacate la ora la care am ajuns noi era închisa, dar privelistea ne-a încântat pentru totdeauna.

Pentru ca ne asteptau rezervarile facute la Meteora, care nu mai puteau fi anulate, cu strângere de inimă am părăsit acest oraş superb de munte care adăposteşte una dintre ultimele relicve ale romanităţii orientale. Recomandarea mea calda pentru toti aceia care treceti prin Muntii Pindului catre vestul Greciei, este sa cheltuiti macar o ora din timpul vostru pentru a vedea un loc cu adevarat minunat.

---

VIZUALIZĂRI: 5100 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI