Comuna 13 sau fief-ul lui Escobar

TIPĂREȘTE

Citatul zilei- Oamenii călătoresc în locuri uitate de lume, pentru a observa cu fascinație genul de persoane pe care le ignoră acasă. Dagobert D. Runes

A trecut ceva vreme de când ne-am întors din Columbia și nu am scris prea multe despre această țară fabuloasă unde ne-am simțit atât de bine. O s-o fac azi. Sper să reușesc să duc la capăt acest articol destinat comunei 13 din Medellin.

Comuna 13 reprezenta un loc al răului suprem. În fapt era doar un cartier al orașului Medellin unde își avea reședința ultra celebru baron al răului Pablo Escobar. Unii îi spun sau îi spuneau baron al drogurilor, eu îl consider baron al răului pentru câte a făcut la viața sa.

Hai să încerc să fac o descriere acestui bandit contemporan. În inima Columbiei, printre munții verzi ai Antioquiei, s-a născut un om care avea să devină legenda întunecată a unui imperiu al fricii și al aurului alb  și anume Pablo Escobar. Cu ochii pătrunzători și un zâmbet greu de citit, el a ridicat un regat pe temelii de cocaină și sânge, făcând din Medellín capitala unui imperiu criminal ce a îngenuncheat o națiune și a sfidat lumea întreagă. Pablo Escobar a fost liderul Cartelului din Medellín, o organizație criminală implicată masiv în traficul de cocaină în anii '70, '80 și începutul anilor '90. La apogeul puterii sale, Escobar era responsabil pentru aproximativ 80% din cocaina care ajungea în Statele Unite și avea o avere estimată de peste 30 de miliarde de dolari (echivalentul a peste 60 de miliarde în prezent).

Escobar n-a fost doar un simplu traficant. A fost un amestec periculos de filantrop și tiran, un Robin Hood al cartierelor sărace și un demon pentru guvernele lumii. Ridica locuințe pentru cei fără adăpost, dar în același timp comanda asasinate cu o ușurință înfricoșătoare. Într-o mână ținea plicul cu bani, iar în cealaltă glonțul. Deviza lui era simplă și necruțătoare: „Plata o plomo” – ia banii sau ia glonțul, oferind mită sau amenințând cu moartea pentru a-și impune voința... A fost cunoscut atât pentru cruzimea sa, cât și pentru generozitatea arătată față de comunitățile sărace din Medellín. A construit locuințe, spitale și terenuri de fotbal, ceea ce i-a adus porecla 'El Patrón' și l-a transformat într-un fel de erou popular pentru unii columbieni.

La apogeul puterii sale, controla mai bine de jumătate din cocaina care curgea în artere către Statele Unite. Avea propria armată, propria închisoare, propriile legi. A cumpărat politicieni, polițiști, chiar și inimi, dar niciodată nu și-a cumpărat liniștea. A trăit fugind, dar cu fruntea sus, până în ziua în care moartea l-a găsit pe acoperișul unei case din Medellín, cu telefonul la ureche și lumea la picioare.

Pablo Escobar a murit pe 2 decembrie 1993, cu o zi după ce împlinise 44 de ani. Dar moartea lui n-a închis cartea – ci doar a adăugat un nou capitol legendei. Totodată, Escobar a fost implicat în nenumărate acte de violență. El este considerat responsabil pentru mii de morți, inclusiv politicieni, polițiști, jurnaliști și civili nevinovați.  

În 1991, s-a predat autorităților columbiene și a fost închis într-o închisoare de lux construită special pentru el, numită La Catedral. A evadat un an mai târziu, iar în 1993 a fost împușcat mortal de forțele columbiene în Medellín, la doar o zi după ce a împlinit 44 de ani... Numele său încă răsună în șoaptă, printre povești de groază și admirație, într-o lume care nu știe dacă să-l condamne sau să-l mitologizeze. De altfel ni s-a recomandat că ar fi mai înțelept să nu-i folosim numele, pentru că reacția oamenilor din zonă ar putea fi foarte diferită, unii l-au urât, iar alții pur și simplu l-au adorat!

Ei bine vizita în comuna 13  a fost apogeul vizitei noastre în Columbia. Cu toate că lucrurile s-au schimbat de atunci mult în bine am apelat să mergem în zonă prin intermediul uni tur ghidat. Am apelat evident tot la site-ul getyourguide și de aici am achiziționat o excursie de câteva ore prin comuna 13 alături de un ghid local.

Acest tur de numai patru ore ne-a costat 100 de euro pentru șase persoane. În prețul biletului erau incluse bilete de metrou, autobuz și teleferic plus o băutură din partea casei la un bar cu vedere frumoasă plus evident și serviciile de ghid.

Comunicarea cu organizatorii excursiei a decurs și de data asta foarte bine. Seara am primit pe whatsapp toate indicațiile necesare despre ora și locul întâlnirii de adoua zi cu ghidul alocat.

Locul de întîlnire era în același cartier Poblado, la stația de metrou, în fața unei icoane cu Fecioara Maria! Până acolo am luat două taxiuri. Am ajuns la locul de întânire primii și tot au ănceput să apară alți turiști din diverse țări ale lumii. Ne strânsesem la un moment dat vreo 15 persoane doar ghidul nu mai apărea. A venit la un moment dat o doamnă foarte simpatică de doar vreo 1,40m înălțime. Mă gândeam io în sinea mea, sigur suntem pe mâini bune pe acolo. Din grupul nostrum am remarcat o familie de americani care erau cu doi copii mici din care unul bebeluș, dar și o familie de britanici mai în vârstă, dar foarte haioși.

Acu pe bune chiar nu mi s-a părut nimic periculos. Zona în ziua de azi este destul de sigură. Nu am văzut oameni sai chipuri aminințătoare, nu m-am simțit nicio clipă în nesiguranță pe-acolo. Seara probabil este un pic mai diferit, dar nu am stat ca să vedem.

Pentru a ajunge în comuna 13 am luat întâi metroul. Ei îi zic metrou, singurul din Columbia, dar de fapt este un tren ușor de suprafață. Ceva asemănător am văzut prin Thailanda. Am mers cu el câteva stații, apoi am schimbat cu altul până la capăt. De acolo am luat niște microbuze care ne-au dus la baza telefericului. Comuna 13 este situată pe un munte și ai ceva de urcat până sus. Noi am urcat cu telefericul doar până la jumătatea muntelui și acolo admirând priveliștea ghida a profitat că nu mai era nimeni prin jur și ne-a povestit câte ceva de istoria locului.

Comuna 13 din Medellín are o istorie marcată de violență, conflicte armate și transformări sociale profunde. A fost una dintre cele mai periculoase zone din Columbia în anii ’80 și ’90, dar astăzi este un simbol al renașterii urbane

 În anii 80-90, Comuna 13 era dominată de cartelul lui Pablo Escobar și de alte grupări criminale. Traficul de droguri și violențele între bande erau la ordinea zilei, iar autoritățile aveau un control limitat asupra zonei. Ne spunea ghida că fiecare grupare criminală avea teritoriul ei, iar dacă cineva din altă parte depășea granițele invizibile dintre ele era executat pe loc fără absolut nicio somație.

Deasemenea tot ghida ne-a povestit că locul reșsedinței lui escopbar a fost foarte bine ales din mai multe motive. Accesul era greoi în zonă, străzile erau foarte întortocheate, casele erau cosnstruite de-avalma una peste alta, era extrem de ușor să te ascunzi pe-acolo. Era o asemenea rețea ca a șobolanilor, dacă știți despre ce vorbesc. Prinzi unul dar scapă alți zece. Mai mult după munte se ajungea facil la apă, iar de acolo drogurile plecau pe diverse căi spre state.

Lucrurile nu s-au liniștit imediat după moartea lui Pablo Escobar, ba chiar din contra fiecare vroia să pună mâna pe putere. După moartea lui Pablo Escobar în 1993, Medellín a rămas un oraș instabil, iar Comuna 13 a devenit teren de luptă între grupările paramilitare, gherilele FARC și ELN, precum și bandele locale. În 2002, guvernul columbian a lansat Operațiunea Orion, o intervenție militară de amploare menită să elimine gherilele din zonă. Deși operațiunea a redus influența grupărilor armate, a fost extrem de violentă, cu sute de victime și dispariții forțate. Doar așa cu și mai multă violență s-a putut pune capăt violenței. Câteodată, fie că ne place, fie că nu, asta-I singura soluție.

După multe povești am coborât cu telefericul și am intrat de drept in Comuna 13. Am fost întâmpinați de la intrare de o echipă de dansatori amatori de break dance care ne-au încântat pur și simplu cu dansurile lor. Ni s-a precizat foarte clar că ei nu au voie să ceară bani pentru spectacol, acesta fiind gratuit, dar am fost îndemnați dacă vrem și dacă ne-a plăcut să-I omenim cu o mica atenție. Unii au făcut-o alții ba, fiecare după cum i-a dictat conștiința.

De-aici am intrat în lumea graphitti, o lume plină de culoare în care artiștii stradali si-au expus diversele povești în desene colorate care de care mai faine. Prilej și pentru noi de a face o mulțime de poze. Evident comercianții erau nelipsiți, așa că de voie, de nevoie tot ne-am achiziționat ceva suveniruri de acolo. Bine fiind foarte cald pe-afară ne-am delectate și cu câte o bericioacă rece.

La un moment dat am ajuns și la scările rulante. Acestea se pare că nu au fost contruite de Guvern pentru noi turiștii, ci pentru localnici, pentru a reduce izolarea social. Oricum sunt binevenite. Afară era foarte cald și multă umezeală, iar diferența de nivel era considerabilă.

Dacă a fost unul dintre cele mai periculoase cartiere din lume, azi Comuna 13 a devenit un loc extrem de turistic. Călîtori din toată lumea vin să admire această incredibilă transformare urbană.

La un moment dat ghida ne-a servit cu un fel de granizată. A fost foarte bună la căldurile care erau pe acolo. Am mai admirat câteva locuri de unde era o priveliște wow și ziua a fost ăncheiată la o terasă situate foarte sus de unde se vedea și se admira întreaga zonă.

Ghidusa noastră a fosr extrem de simpatică și efectiv cu ajutorul ei am avut parte o zi foarte frumoasă. După ce ne-am savurat bericile am coborât pe un alt traseu. Nu am mai folosit scările rulante, ci am coborât chiar prin inima cartierului. Depărtându-ne cumva de zona turistică am realizat condițiile în care trăiesc acești oameni și parcă nu-I mai poți condamna atât de tare pe cei care încă îl proslăvesc pe Escobar.

A mers cu noi până la locul de întânire de dimineață. Avea o oră pauză de masa apoi urma o altă tură de opt ore. Așa birou parcă mi-ar plăcea și mie.

---

VIZUALIZĂRI: 576 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI