ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.08.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 27.07.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2013
DURATA: 10 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Bijuteriile zeitei Iris - Limenaria

TIPĂREȘTE

Pasionata (obsedata chiar s-ar putea spune) fiind de bijuterii si vazand peste tot in Thassos reclame la fabrica de bijuterii Iris Gold, a trebuit, musai, sa ne oprim intr-o zi sa ii facem o vizita. Si, desigur, sa cumpar ceva, ca sa nu raman cu un gust amar si sa ma intorc acasa cu mana goala!

In mitologia greaca Iris este mesagera zeitei Hera si zeita curcubeului. Numele a fost ales de proprietarii firmei in 1987, pentru a arata ca bijuteriile create de fabrica sunt originale si pline de frumusete si eleganta.

Firma Iris Gold s-a infiintat in 1973 in Tesalonik, un atelier mic, afacere de familie. In decursul anilor a ajuns sa se extinda in toata Grecia si chiar international. In 1999 Iris Gold se muta din Tesalonik in Thassos, unde se deschide in 2002. Din 2008 incepe sa produca si bijuterii din argint, iar din 2009 se deschide si magazinul virtual.

Fabrica din Limenas s-a deschis in 2012 cu scopul de a deservi si capitala si partea de nord a insulei. In zona pietonala a capitalei, pe strada "Dekatis Oktovriou", se afla magazinul de vanzare- si aici exista un serviciu de reparatii si lustruire a bijuteriilor. Langa magazin s-a deschis in 2013 "Iris Gold Outlet Store", care vinde colectiile vechi cu reducere de pana la 50%.

Fabrica Iris Gold e asezata langa Limenaria, pe un deal asezat la 50 metri de mare, cu vedere panoramica asupra Marii Egee si a muntelui Athos. "IrisGold Jewellery Factory" este un complex vast, pe o suprafata de 4000 metri patrati, vizitat de peste 50000 turisti anual. Fabrica are 20 angajati si este deschisa tot anul, iar in timpul sezonului turistic se organizeaza turul fabricii, insotit de ghid, pentru grupuri programate, ca turistii sa vada bijutierii la lucru. Parcarea complexului e spatioasa si pazita. Pentru turistii veniti fara masina langa complex este si o statie de autobuz. In curtea amenajata cu flori, arbusti, copaci si ronduri de flori este si o cafenea de unde poti admira la umbra copacilor plaja Limenariei si muntele Athos in departare.

Zona de display si vanzare are 450 metri patrati si expune peste 10000 piese, toate proiectate si executate de Iris Gold. Gasesti bijuterii din aur de 14 si 18 carate, argint 925, ceasuri, pietre pretioase si semi-pretioase, perle si bijuterii din perle, brelocuri, bijuterii pentru copii si suveniruri. Toti angajatii de la vanzare vorbesc engleza si germana, iar unii mai stiu si ceha, sarba sau rusa.

Vazandu-ma ca admir perlele, sotul meu s-a oferit sa imi faca un cadou si m-a rugat sa imi aleg ceva frumos. Greu! Dupa studierea intregii oferte mi-a facut cu ochiul un set de bijuterii placate cu aur si cu perle naturale, colier, inel si cercei. Toate au fost 75 euro si au fost ambalate intr-o cutie alba cu funda rosie. Am platit cu cardul de credit.

Fabrica mai asigura si lustruirea bijuteriilor mai vechi, ca si reparatii la piese deteriorate, schimbul bijuteriilor vechi cu o creatie a lor, executa piese la comanda si modifica pe loc piesele care nu se potrivesc clientului.

Programul in timpul sezonului (lunile iulie august) este de la 9,30 la 22, in fiecare zi a saptamanii. In mai: luni-sambata 9,30-20, duminica 9,30-19. In iunie luni-sambata 9,30-21, duminica 9,30-20. Din 1-15 septembrie: luni-sambata 9,30-21, duminica 9,30-19. Din 16-30 septembrie: luni-sambata 9,30-19, duminica 9,30-17. Din octombrie pana in aprilie: luni- vineri 9-17, sambata 9-14, duminica inchis.

Recomand o vizita la fabrica tuturor celor care vor sa cumpere o bijuterie deosebita pentru ei sau doamnele din viata lor, sau un suvenir pentru cei de acasa!


[fb]
---
Trimis de luciaoradea in 01.08.14 22:08:39
Validat / Publicat: 01.08.14 22:54:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 16670 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (luciaoradea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 IrisGold- vedere din curtea fabricii
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 1 PMA (din 5 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

Dabator
[02.08.14 00:47:22]
»

@luciaoradea te-am urmărit cu atenție săptămâna trecută. V-am admirat pe amândouă (+ @cdiana) pentru lupta cot la cot dusă pe meleagurile amfostacolo.

Recunosc am trecut dintr-o tabără în alta. Totuși nu pot ascunde faptul că, mai ales spre sfârșit, îmi doream să fii tu cea câștigătoare. Mi-a plăcut și gestul de a o vota pe @cdiana (e drept că parcă atunci nu mai aveai cine știe ce șanse - oricum un gest de fairplay pe care concurenta ta nu l-a întors.).

Apoi am văzut că nu te-ai resemnat, ai trecut din nou la atac în săptămâna ce a venit. Te-am admirat din nou, recunosc însă, nu am mai urmărit lupta cu același interes.

Însă de această dată m-ai dezamăgit. Cum să faci review despre un magazin (aș) de bijuterii (l-am vizitat și eu în caz că vrei să spui că nu-i așa). Doamne, păi dacă se apucă "turcii" să scrie despre fabricile/magazinele de bijuterii și blănuri din Turcia AFA devine cel mai mare mall. Mîine-poimîine un review despre Berska Cotroceni și New Yorker Sun Plaza. Mirobolant.

De exemplu eu am fost odată la un "Gold factory" în Bodrum. Nici nu-ți închipui ce era acolo (îmi pot permite să fac comparație căci le-am văzut pe amândouă). De cel puțin 5 ori mai mare, zeci de angajați care erau în stare să facă orice pentru a cumpăra ceva. Un miraj.

Și să nu uit - la astfel de articole ar trebui puse semnele de publicitate (P) să fie avertizați userii (nu știu dacă ai apucat să spui că se pot face și comenzi online). Mai ales că "reviewul" este tradus (să nu spun copiat) de pe propspect și site-ul oficial al buticului: irisgold.gr/en/irisgoldfactory.html

Păcat!

Premiile alea date de site sunt bune, stimulează dar la un moment dat degradează.

Uite că mi-am mai făcut un dușman, cu atitudinea asta în veci nu voi câștiga un premiu! Sper însă să nu fii supărată pe mine, să iei acest ecou ca pe un semnal de alarmă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
webmaster
[02.08.14 01:24:51]
»

@Dabator, @luciaoradea:

Mai ales că "reviewul" este tradus (să nu spun copiat) de pe propspect și site-ul oficial al buticului: irisgold.gr/en/irisgoldfactory.html

Regulamentul AmFostAcolo condamnă şi pedepseşte plagiatul

Toate voturile acordate acestui review sunt anulate.

Articolul este republicat fără PMA std (fără "votul saitului"). Cine doreşte, poate să-şi refacă votul (+/- 1PMA)

luciaoradeaAUTOR REVIEW
[02.08.14 12:08:01]
»

@Dabator:

Sa stii ca nu sunt suparata si nu port pica! Uite ca ti-am votat si ecoul! Crezi ca voucherul de 300 lei (pentru ca biletul de avion oricum e iuntil pentru mine) e atat de important si de aceea scriu? Am crezut pur si simplu ca magazinul e un loc interesant de vazut in Thassos. Probabil ca am gresit! Iar informatiile sunt, intr-adevar, de pe site-ul oficial. Nu stiu daca e plagiat, dar daca e, imi fac mea culpa!

Data viitoare o sa scriu review-uri de 3 randuri, cum fac altii, in care o sa scriu doar "ce frumos e acolo! Sau"cutare loc- o mare dezamagire! " Am crezut ca pe un site de informatii turistice se pot da si informatii oficiale, luate de pe site-ul lor. Daca asta e plagiat, recunosc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
webmaster
[02.08.14 12:11:56]
»

@luciaoradea:

Am crezut ca pe un site de informatii turistice se pot da si informatii oficiale, luate de pe site-ul lor.

Se pot, însă cu respectarea a 2 condiţii (explicitate, dealtfel în Regulament)

1. delimitarea fragmentelor "împrumutate" (prin ghilimele, formatare diferită etc) şi specificarea sursei (altfel nu mai e "citare", ci furt-intelectual = plagiat)

2. fragmentele "împrumutate" să nu depăşească, cantitativ, contribuţia proprie.

Dabator
[04.08.14 00:41:38]
»

@luciaoradea: Răspunsul meu este oarecum off topic la un review de-a dreptul off topic.

Nu am răspuns special înainte de închiderea sesiunilor de premii pentru a nu influența votul.

În primul rând „trick-ul” cu „iată votul ca să arat că eu sunt OK iar ceilalți nu”, a mers de minune la @cdiana. Pe mine m-a impresionat. Dar în cazul meu nu, și chiar îi rog pe webi, în cazul în care se poate să șteargă votul de la ecou. Eu te-am votat în ultimele 2 săptămâni de 8 ori – adică de câte ori am considerat că ai scris revoew-uri foarte bune (din cele pe care le-am citti – cu siguranță că pe unele le-am sărit). Cu toate acestea nu am ieșit să spun – hei @luciaoradea – eu te-am votat...

Și te-am votat și odată negativ – la acest „review”. Aici am considerat însă că trebuie să justific gestul – drept pentru care am făcut-o.

Cât despre:

Data viitoare o sa scriu review-uri de 3 randuri…

Ar fi tare păcat, căci scrii frumos și cu pasiune. Și în plus nimeni nu va vota 3 rânduri.

Sunt convins că ideea premiilor a fost bine studiată de patronii site-ului. Chiar este o idee foarte bună. Este un mijloc de a-i stimula pe cei ce acordă o parte din timpul lor, mai mult sau mai puțin liber, acestui site. Mi se pare o măsură extraordinară. Odată, nu știu când, poate mă voi lansa și eu în această luptă (deși probabilitatea nu este mai mare de 5%). Și atât timp cît sunt premii cineva trebuie să le câștige. Dar nu cu orice mijloace și nu acesta să devină scopul în sine. Se poate să trăiec eu într-o lume paralelă.

Eu consider amfostacolo mai mult decât un site de turism, o comunitate, o cale de a schimba impresii, de a-ți dezvălui pasiuni. Dacă peste asta se câștigă și un premiu – cu atât mai bine.

Altfel nu îmi place să văd pe cineva că scrie numai pentru premii.

Crezi ca voucherul de 300 lei (pentru ca biletul de avion oricum e iuntil pentru mine) e atat de important si deaceea scriu?

Îmi cer scuze dacă am intepretat greșit atitudinea ta. Am luat în calcul câteva indicii. De pildă că ai scris doar în valuri și fiecare val s-a terminat cu obținerea unui premiu (sau ratarea unuia). În rest doar perioade lungi de tăcere. Că din 2011 până în 2014 nu ai mai scris deloc și apoi ai scris despre tot.

Sigur este doar o coincidență. Îmi cer încă odată scuze.

De aceea mă aștept ca și de mâine încolo să găsesc noi impresii de-ale tale pe amfostacolo.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
luciaoradeaAUTOR REVIEW
[04.08.14 01:53:53]
»

@Dabator:

Nu am sa intru intr-o polemica off-topic aici. Puteai sa raspunzi si pana acum, nu ma deranja si nu ma deranjeaza nici acum. Vreau doar sa raspund la cateva "acuzatii" sa le zic, desi sunt sigura ca nu sunt asa.

Uite că mi-am mai făcut un duşman, cu atitudinea asta în veci nu voi câştiga un premiu! Sper însă să nu fii supărată pe mine, să iei acest ecou ca pe un semnal de alarmă.

Ti-am votat ecoul ca sa-ti arat ca nu sunt suparata si iau ecoul ca pe ceva firesc, dreptul cuiva de a se sesiza cand i se pare ca ceva nu e in regula. Si nu esti in nici un caz dusmanul meu. Eu cel putin nu te consider astfel. Am si scris mai jos ca imi fac mea culpa daca se considera ca review-ul nu contine prea multe pareri personale ci informatii de pe site-ul oficial.

Mie chiar mi s-a parut o idee buna sa scriu despre fabrica, chiar daca nu am reformulat datele de pe site. Sau nu am povestit cu cuvintele mele ce am vazut. Aici recunosc ca am gresit. Mi-am asumat greseala, mi-am primit pedeapsa. Ok. Multumesc pt ca ai facut chestia asta, sper sa o faci si in cazul altora si sa semnalezi eventualele chestii in neregula. Si eu chiar sunt pasionata de bijuterii si as citi oricand un review despre bijuteriile turcesti!

Multumesc pentru voturile acordate- daca nu consideri ca merit nu ma mai vota de acum inainte, eu n-am cerut nimanui sa voteze! Sau poti (sper) sa le retragi pe cele oferite deja. Si n-a fost nici un trick cand ti-am votat ecoul. Am explicat mai sus de ce.

Apropo de premii- da, si eu cred ca e o idee buna. Pentru ca multa lume se bucura de ele- nu atat de suma sau valoarea lor cat mai ales de faptul ca ai castigat ceva pe munca ta- multa, sa stii! (in cazul meu!). Sotul meu chiar imi zicea saptamana asta "daca ti-as da eu 300 ron ai scrie atata??? ". Ne e vorba de cei 300 lei sau biletul de avion- e vorba de competitie si dorinta de a vedea ca ceilalti iti apreciaza stradania. Si ma bucur si acum ca am iesit pe locul doi, sa stii. Si am sa accept si folosesc cu mare drag si voucherul. Saptamana trecuta nu am mai avut timp sa scriu, in weekend fiind ziua de nastere a surorii mele. De asta am mai scris- nu aveam ce face cu biletul de avion, repet!

Si imi imaginez ca si cei care scriu ca sa ajunga "augusti"-(felicitarile mele, bravo lor!) o fac intr-o oarecare masura pentru premii. Desi dupa atata munca premiul e chiar mic. Sau rasplata. Dar e o recunoastere, si admin a avut o idee geniala. Cand primesti ceva, un premiu cate de mic, te simti rasplatit! E ceva acolo, un cadou, care reinvie copilul din tine, si te bucuri sincer. Eu cel putin asa sunt.Poate gresesc!

Poate ca asa crezi ca scriu doar pt premii- am mai castigat, e drept, prin 2011- dar cred ca tu stii mai exact ca ti-ai facut timp sa te uiti- bravo! -un bilet de avion pe care l-am cedat cuiva. Ca nu este aeroport in Oradea si n-am ce face cu el. Sa stii ca atunci am intrat in competitie si am scris pentru ca aveam dubla pneumonie si eram inchisa in casa. Si asa mi-a trecut timpul mai usor, mi-am mai luat gandul de la boala samd. Poate mai imi spui ce premiu am mai luat.

In 2011 am plecat prima oara in Grecia- si am venit plini de material turistic, asa-i? E, dupa aceea (la trei zile) am intrat in spital din cauza unei probleme de sanatate cauzate de concediu (nu intru in detalii, e ceva prea intim si dureros pentru mine) si multa vreme nu am mai avut nici o tragere de inima sa scriu.

Iar in anul asta, pe la inceputul verii, am primit un mail de la admin (sunt convinsa ca a trimis tuturor celor care nu au mai scris de mult) care ma "invita" sa mai intru pe site. Si uite ca mi-a reinviat microbul. Ca sa iti explic de ce am timp doar vara- sunt profesoara si in timpul anului sunt ocupata cu mai multe lucruri, dar vara, in vacanta, am timpul si inclinatia necesara pentru asa ceva.

Sper ca m-am explicat destul, poate prea mult. Nu aveam de gand sa fac asta, dar daca scrisul meu pe site provoaca semne de intrebare trebuie sa le raspund.

Nu aveam nevoie de nici un fel de scuze.

Si am sa mai scriu pe site, doar ca marti plecam in Kefalonia (sper). Am sa revin dupa aceea. Daca mai ai rabdare si dorinta de a mai citi review-urile mele sa stii ca voi mai scrie.

Multumesc pentru timpul pe care mi l-ai alocat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
AleDia
[29.01.15 13:22:42]
»

Eu chiar m-am bucurat sa citesc despre Iris Gold deoarece cand am vrut sa-l vizitez, l-am prins inchis si mi-a parut tare rau. Pana la urma e oarecum un obiectiv de vazut/vizitat in Thassos si sunt convinsa ca te-ai bucurat sa-l vezi la fel cum te-ai bucurat de alte obiective de pe insula. Si tocmai acest sentiment ai vrut sa-l impartasesti cu noi. Iti apreciez review-ul si citesc cu placere tot ce scrii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
luciaoradeaAUTOR REVIEW
[29.01.15 16:28:51]
»

@AleDia:

Mulțumesc pentru ca ai înțeles intenția mea. Iubesc bijuteriile și am vrut să povestesc și altora despre fabrica.

nimphadora
[01.08.15 21:02:19]
»

Si mie mi s-a parut utila prezentarea fabricii de bijuterii. Am cautat pe AFA in mod expres detalii despre acest punct turistic si chiar m-am bucurat cand am citit despre el.

Nu stiu daca trebuie sa consideram drept publicitate prezentarea. Pana la urma, tot ce scriem aici poate fi publicitate, mai abil sau mai putin abil mascata. Orice review laudativ pentru un hotel sau o taverna poate purta "stigmatul" acesta. Deci, eu zic sa luam ce ne intereseaza din experientele oferite.

Pe de alta parte, noi cei care citim si scriem aici suntem foarte diferiti si avem pasiuni diferite; unii sunt pasionati de bijuterii, altii de parfumuri, unii de moda, de masini, altii de calatorii... etc. TOATE PRODUC BANI celor care le furnizeaza, fie ca e vorba de bijuterii, fie de pizza sau de cazare. Insa noi, CONSUMATORII, avem nevoie macar de informatia de baza pentru a ne face o idee despre cum vine in intampinarea pasiunilor noastre acest loc turistic.

Personal, inainte de a citi postarea scrisa de tine ERAM DECISA ca voi vizita fabrica. Acum am mai multe detalii, o opinie proprie si multumiri pentru autoare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
luciaoradeaAUTOR REVIEW
[02.08.15 03:21:12]
»

@nimphadora:

Mulțumesc pentru apreciere. Mă bucur să văd că ce am scris eu este de folos lumii. Eu am considerat că este util să scriu despre această locație, chiar nu aveam multe informații înainte de a vizita fabrica. Nu regret ca am fost acolo., mie mi -a plăcut. Că e reclama sau nu, judecați voi. Măcar de m-ar fi plătit cineva să le fac publicitate și tot mă alegeam cu ceva.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
alinna
[17.06.16 09:52:27]
»

NU vad de ce este gresit sa postezi un review cu privire la un magazin despre care cei interesati vor sa afle mai multe pareri... Curand voi pleca in Thassos si intamplator am descoperit pe net Iris Gold... ma bucur ca am gasit pareri despre acest magazin scrise de cei care au fost acolo... este un articol util... multumim

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AleDia, alinna, luciaoradea, nimphadora
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Limenaria și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057997941970825 sec
    ecranul dvs: 1 x 1