Jurnal de calatorie: America de Sud – Episodul 1

TIPĂREȘTE

Jurnal de calatorie – America de Sud – Episodul 1

Pe 1 septembrie, la ora 6.40 am decolat de pe Fiumicino din Roma cu un avion Air France si la ora 8.45 am aterizat pe Charles de Gaulle. A trebuit sa schimbam terminalul, iar la ora 10.50, am decolat intr-un Boeing 777-200 catre Lima. Avionul a fost plin, in jur de 520 de pasageri. Piloti excelenti, servicii impecabile, zbor fara turbulente, iar dupa 11 ore si jumatate, la ora locala 16.10 am aterizat pe aeroportul Jorge Chavez din Lima. Formalitatile vamale au fost usoare, ni s-a acordat dreptul de sedere pentru 60 de zile (in America de Sud cetatenii romani nu au nevoie de viza, exceptie facand Bolivia). Conform recomandarilor de pe forumuri am luat un “green taxi” care a crosetat prin traficul infernal timp de o ora si zece minute pana ne-a dus la hotelul rezervat in cartierul turistic Miraflores. Am lasat-o pe stapana (inimii mele) sa faca formalitatile de cazare si m-am dus la locul de fumat unde am sudat 3 tigari. Eram aproape in sevraj dupa vreo 14 ore de abstinenta :).

Desi creierul semnaliza ca e miezul noptii, n-am rezistat sa ramanem in camera si am iesit la un prim contact cu Lima. Ne-am plimbat vreo 2 ore prin jurul hotelului, am mancat putin, am cumparat cateva sticle cu apa si … s-a terminat energia. A trebuit sa mergem la somn. Era 8 seara acolo. Eu, de obicei ma multumesc cu 6-7 ore de somn, asa ca va puteti inchipui ca la 4 dimineata inspectam hotelul si fotografiam de zor pe-acolo. Am gasit si un calculator conectat la internet, disponibil oaspetilor, asa ca am recapitulat (oare pentru a cata oara? :)) programul pentru cele 2 zile pe care urmam sa le petrecem in capitala statului Peru.

Lima este al doilea oras, ca marime din America de Sud, dupa Sao Paolo, cu o populatie de 9,7 milioane de locuitori, incluzand si zona metropolitana, practic o treime din populatia tarii traind aici. Orasul a fost infiintat pe 8 ianuarie 1535 de catre Francisco Pizzaro, numindu-se initial “Orasul Regilor“. Este situat la 12 grade latitudine sudica, asa ca nu exista decat vara si iarna. In septembrie este asadar iarna. Este considerat sezon uscat, ziua sunt 17-18 grade, noaptea 9-10. Insa nu prea ai ocazia sa vezi soarele. Tot timpul este o pacla, zici ca sta sa ploua. Umiditatea este mare, asa ca se transpira binisor chiar si la 17 grade.

Pentru prima zi ne-am propus sa vedem partea istorica a Limei. Plaza de Armas (apropos, toate pietele centrale ale oraselor din Peru se numesc Plaza de Armas), Catedrala, Manastirea San Francisco, Muzeul Larco si Parque de la Reserva. Asa cum v-am spus, la 4 dimineata am inceput sa inspectez hotelul, iar la 7 eram deja la micul dejun. Ne-a placut foarte mult dulceata de portocale si cea de aguaymanto. Fructe proaspete, sucuri, omleta, ceva cascaval, prajiturele, cafea, ceai, lapte… sau mai pe scurt, excelent. Am vrut sa experimentam transportul in comun, asa ca am plecat in centrul orasului cu autobuzul.

Exista si metrou in Lima, insa nu deserveste cartierele turistice Miraflores si Baranco. Sufocati de traficul infernal, au gasit o solutie excelenta. Pe mijlocul bulevardului care traverseaza Lima de la nord la sud au creat doua benzi de circulatie doar pentru autobuze, astfel incat acestea circula nestingherite de restul participantilor la trafic, As putea asemana aceste autobuze cu un metrou de suprafata. Accesul in statii se face pe pasarele speciale sau prin pasaje, se valideaza un card magnetic reincarcabil si cam asta este.

Dupa 20 de minute am ajuns in Plaza de Armas. Un patrat cu latura de aproximativ 100 de metri (un hectar de piata :)) inconjurat pe 3 laturi de cladiri vopsite intr-un galben placut, construite in stilul baroc spaniol, patratul inchizandu-se pe a patra latura cu Catedrala si Palatul Arhiepiscopial. In mijlocul pietei, ca in toate celelalte Plaza de Armas de altfel, troneaza o fantana din bronz masiv. Pe aleile placate cu piatra sunt banci de piatra, iar pe margini palmieri. Curatenie impecabila, oameni imbracati cu veste galbene care iti ofera informatii turistice si harti la preturi modice. Exista o simbioza perfecta intre politisti si localnicii care vand frunze de coca, inghetata, bratari din piele sau din plastic. Am observat ca atata timp cat nu se ocupa si de alte “activitati”, localnicii sunt lasati in pace de catre fortele de ordine. Am tras 20-30 de poze, am insistat pe frumoasele balcoane inchise cu lemn masiv de cedru si am intrat sa vizitam

Catedrala din Lima

Constructia a inceput in 1535, odata cu infiintarea orasului. De-a lungul timpului a fost reconstruita de mai multe ori din cauza numeroaselor cutremure care au distrus-o partial. Are 14 capele, cate 7 pe fiecare laterala, na din ele gazduind mormantul lui Francisco Pizzaro. Mi s-a parut interesant faptul ca la mormantul acestuia era o schita in care erau evidentiate rezultatele cercetarilor osemintelor lui Pizzaro. Dupa ultimul mare cutremur din Lima, mormantul a picat de la locul lui, iar pe acea schita erau evidentiate ranile pe care le-a suferit Pizzaro in timpul vietii si distrugerile provocate scheletului de cazatura mormantului de pe soclu. Pe mijocul catedralei, pe cei 14 stalpi sunt sculpturi cu apostolii lui Isus, iar pe margini sunt picturi mari reprezentand Drumul Crucii. La intrare sunt doua placi de marmura care amintesc de cele doua vizite ale lui Ioan Paul al II-lea din 1985 si 1988. Altarul este cu cativa metri mai sus decat restul podelei, pe 3 laturi ale altarului fiind scaune din lemn masiv, superb sculptate, scaune pe care le ocupa episcopii, arhiepiscopii si alti inalti prelati atunci cand sunt evenimente bisericesti importante. Sub acest altar este amenajata o mica cripta unde sunt inmormantati arhiepiscopii de Lima incepand cu 1535 si pana in prezent. Undeva in spatele altarului, pe partea stanga exista un mic muzeu cu doua camere. Intr-una din camere este o mica pinacoteca, iar in cealalta sunt portretele tuturor arhiepiscopilor de Lima, impreuna cu o scurta descriere a vietii lor.

Nici nu stii cand trece o ora in aceasta frumoasa catedrala. Am iesit, am stat putin pe o banca in piata, am mai tras cateva fotografii si am plecat catre

Manastirea San Francisco

A fost construita de calugarii franciscani, iar in 1673 a fost terminata si sfintita sub hramul Sfantului Francisco de Zurbaran, astazi hramul fiind cel al Sfantului Francisco de Assis. De-a lungul timpului a fost reconstrita de mai multe ori in urma cutremurelor care zguduie periodic Lima, iar cele mai mari avarii le-a suferit in urma ultimului mare cutremur din 1970. Se organizeaza numai tururi cu ghid din jumatate in jumatate de ora, alternand cele in limba spaniola cu cele in limba engleza. Pentru mine punctul de atractie a fost curtea interioara, unde peretii zidurilor sunt placati cu ceramica originala. Ne povestea ghidul ca a fost o munca titanica dupa cutremurul din 1970 sa se recupereze placile de faianta si sa se refaca placajul. Ceramica este de o calitate exceptionala numai daca ne gandim la faptul ca dupa patru secole si ceva inca si-a pastrat culoarea, un rosu intens.

In 1943 au fost descoperite catacombele, care erau folosite pana in 1808 pe post de cimitir. In 1808 s-a deschis primul cimitir in Lima, iar catacombele au fost sigilate. Sunt construite exclusiv din caramida, iar sistemul de zidire (numai bolti) a fost foarte eficient, practic nici un cutremur nu a afectat aceste catacombe. Nu este permis fotografiatul sau filmatul si nu se recomanda persoanelor care sufera de claustrofobie. Locul este folosit in prezent ca osuar, este interesant de vizitat asa... ca experienta, insa mi se pare putin macabru sa stai sa aranjezi tibii si peronee in forma de raze de soare, iar craniile sa stea expuse pe rafturi asemenea unei colectii de cani :). Doar aceste oase au ramas, deoarece in timpul epidemiilor, atunci cand numarul mortilor era mare, turnau var nestins peste schelete, pentru a face loc, astfel incat doar oasele mari ale scheletuli au reistat fara sa fie distruse. Turul a durat o ora, ghidul este bun, raspunde la orice intrebari.

Am pornit inapoi spre Plaza de Armas unde am constatat ca, ora 13 fiind, era plina de turisti. Am mai stat putin pe o banca si a trebuit sa luam decizia ce muzeu sa vizitam. Cand am plecat de-acasa aveam pe lista Muzeul National de Arheologie si Muzeul Larco. Timp nu era sa le vizitam pe amandoua, asa ca o moneda de un soles a decis. Cap, Muzeul Mational de Arheologie, pajura, Muzeul Larco. Si a iesit pajura. Asa ca ne-am urcat intr-un taxi si am plecat catre

Muzeul Larco

Muzeul a fost deschis in 1925 de catre Rafael Larco Herrera, un arheolog peruvian care si-a dedicat viata cercetarii si descoperirii vestigiilor din Peru. Contine peste 45,000 de exponate care acopera 4,000 de ani de civilizatie pre-columbiana. Mare parte din aceste exponate nu sunt expuse in camerele muzeului ci sunt tinute intr-o magazie, unde publicul are acces. Cladirea muzeului este inconjurata de o gradina excelent intretinuta, cu multe, multe plante ale caror flori te imbata cu parfumul si culoarea lor. In cele 6-7 camere ale muzeului sunt expuse cele mai reprezentative piese de ceramica, metal si piatra, la fiecare vitrina existand explicatii detaliate privind cultura din care fac parte precum si tehnicile prin care au fost realizate acele obiecte. Exponatele provin din culturile Lima, Paracas, Nasca, Chincha, toate culturi pre-inca, existand si exponate din cultura inca. Exista si o sala unde este permis accesul persoanelor peste 18 ani :). Este vorba de galeria erotica, care cuprinde exponate din ceramica reprezentand obiceiurile sexuale ale vechilor culturi de pe teritoriul actualului Peru. Pentru ca se facuse aproape 4 dupa-amiaza atunci cand am terminat de vizitat muzeul si stomacurile noastre isi cam cereau drepturile, am servit un pranz intarziat la restaurantul din curtea muzeului. Mancare rafinata, specialitati peruane, preturi cam ca la o terasa din Mamaia.

Pentru ultima parte a zilei ne-am propus sa vizitam un parc aflat in mijlocul Limei, un parc cu multe fantani arteziene despre care citisem numai lucuri frumoase. Am citit articole in care se exprimau pareri cum ca fantanile de-acolo rivalizeaza cu celebra fantana magica din Barcelona. Mi-am zis ca... deh oamenii mai exagereaza, dar n-avem nimic de pierdut daca ne incheiem seara cu o plimbare prin

Parque de la Reserva

Asa ca am luat un taxi si in 20 de minute am ajuns la parc. La intrare un afis mare anunta vizitatorii ca se implinesc exact 10 ani de la inaugurarea parcului, asa ca se pregatise un spectacol aniversar mai deosebit. Era sambata seara, multi oameni cu copii sau fara, asa ca am intrat. Anticipez putin si va spun ca, dupa parerea mea (care poate fi intr-adevar subiectiva), fantana magica de la Barcelona imi pare acum o mica jucarioara pe langa ce am vazut in acest parc. Jeturi de apa in ritmul muzicii aruncate la 25-30 de metri, lasere proiectate pe apa fantanilor, imagini din istoria Perului proiectate cu lasere tot pe apa, culminand cu un condor care „zboara”pe toti cei 100 de metri liniari ai fantanii principale pe ritmurile celebrului ”El condor pasa”. Nu stiu ce imagine o sa va faceti din cele cateva poze pe care le postez aici, insa atmosfera de acolo a fost unica.

Se facuse deja 8 seara si deja era prea mult pentru prima zi. Diferenta de fus ora de 8 ore inca se simtea, asa ca pentru corpurile noastre era deja 2 noaptea. Ne-am intors la hotel, am mai stat putin pe terasa la un pahar de vorba, mi-am notat una-alta despre ce-am vazut in prima zi si... la somn. Pentru urmatoarea zi ne propusesem sa vedem cele doua cartiere turistice ale Limei: Miraflores si Baranco, cu plimbari prin parcurile de pe faleza, cu un pranz la un restaurant pe malul oceanului dar si cu o vizita la un sit arheologic vechi de aproape 2000 de ani:

Huaca Pucllana

I se mai spune si Marea Piramida. A reprezentat un important centru administrativ si religios in perioada culturii Lima, in primele sapte secole ale erei noastre. Este construita integral din caramizi, are sapte nivele, se intinde pe o suprafata de cinci hectare, inaltimea maxima fiind de 22 de metri. Fiind situata in cartierul Miraflores, acolo unde am avut cazarea, am facut pana la Huaca Pucllana (Uaca Puiana) o plimbare matinala de vreo 20 de minute, fiind o buna ocazie de a admira constructii moderne care servesc ca spatii de birouri sau hoteluri. Ajunsi la intrare a trebuit sa asteptam vreo 20 de minute pentru ca si aici tururile sunt cu ghid, din 30 in 30 de minute in limba spaniola sau engleza. In partea de nord a sitului este un loc deschis, un fel de piata, separata in doua de un zid. O parte era rezervata locului in care se aduceau ofrande, cealalta fiind organizata ca un loc administrativ. Aici isi construiau caramizile din pamant pe care se pare ca il carau de la oarece distanta. O particularitate a acestei piramide este ca zidirea se facea cu caramizile pe latime, nu pe lungime (cred ca se poate observa in fotografie).

Dupa secolul al saptelea, „Lima people” cum spun ei au fost inlocuiti de Wari, alta populatie care a lasat o mostenire culturala bogata. Wari si-au pus amprenta si la Huaca Pucllana, ultimele doua nivele ale piramidei fiind construite de acestia si fiind folosite in special ca norminte pentru nobilime. De altfel au fost descoperite morminte intacte apartinand seniorilor Wari. O lectie interesanta de istorie intr-un tur de aproximativ o ora. Prilej pentru noi sa descoperim de asemenea ca peruanii isi conserva foarte bine sit-urile arheologice (si eram de-abia in a doua zi in Peru) si de asemenea sa observam ca au o foarte mare grija pentru persoanele cu dizabilitati. Inaltimea maxima la care am urcat in acest sit arheologic a fost de 22 de metri, iar la aceasta inaltime puteau ajunge inclusiv persoanele cu dizabilitati, existand rampe pe care puteau urca fara probleme. Anticipez putin si va spun ca absolut peste tot, la orice obiectiv turistic vizitat, persoanele cu probleme de mobilitate puteau vedea si vizita respectivul obiectiv fara nici un fel de problema. La iesire am cautat un taxi si l-am rugat sa ne duca in

Baranco

La fel ca Miraflores si Baranco este un cartier turistic, doar ca aici poti gasi partea boema a Limei. Daca in Miraflores sunt bulevarde late si cladiri moderne, in sticla si cu multe etaje, in Baranco sunt multe alei pietonale, marginite de vegetatie luxurianta, cu flori frumos colorate la balcoanele casutelor cu maximum doua etaje, cu restaurante din doi in doi pasi si cu multe stradute care coboara pe malul ocenului Pacific. Ne-am oprit in piata centrala a cartierului, in fapt un parc micut si cochet, unde, duminica fiind, oamenii stateau linistiti pe banci si citeau sau ascultau fanfara care canta undeva pe o scena, intr-un capat al pietei. Apoi am coborat spre Puente de los Suspiros (Puntea Suspinelor), atractia principala a cartierului. Stim ce semnifica denumirea tizului din Venetia al acestui pod :). Aici denumirea lui vine de la faptul ca oamenii au suspinat ani multi pana la constructia podului, deoarece el leaga doua parti ale cartierului, iar pana la constructia acestui pod se ocolea destul de mult pentru a putea ajunge de pe un mal pe altul.

Se facuse deja ora pranzului si ne-am apucat sa cautam un restaurant despre care citisem numai de bine: Restaurante Javier. Este situat pe faleza, are mese si afara, pe trei nivele rezultate din terasarea falezei. Aici am luat contact cu carnea de alpaca, iar la desert am mancat un mousse de maracuja pe care il recomand oricui, oricand si indiferent de cat costa . Desertul l-am comandat la sugestia ospatarului si trebuie sa va spun sincer ca de-abia dupa vreo cateva zile, intr-un alt restaurat, am aflat ca maracuja sau fructul pasiunii sunt de fapt acelasi lucru. Pe langa mancarea excelenta, ambianta a fost de asemenea foarte placuta. Peruanii au aflat, din pacate inaintea noastra ce inseamna o muzica buna la un volum discret. Panorama este superba. Am avut noroc si de o zi frumoasa in care soarele se chinuia si uneori reusea sa se arate. Pe deasupra noastra treceau parapantisti care se opreau ulterior pe plaja. Ospatarul a fost foarte simpatic. La sfarsit a refuzat bacsisul spunandu-ne ca se multumeste cu o tigara cu aroma de cirese. A obtinut si tigara si bacsisul pentru ca le-a meritat pe amandoua :). De-aici am plecat inapoi spre piata centrala unde am rugat un taximetrist sa ne duca inapoi in Miraflores, pe faleza, langa

Parque del Amor

Aduce cu Parc Guel din Barcelona, la o scara muuuult redusa. Multe cioburi de faianta folosite pentru placarea zidului inconjurator al parculetului, o fantana arteziana in mijloc, un amfiteatru micut pe o latura, in schimb o panorama suberba de 180 de grade asupra oceanului Pacific. Daca ar fi fost o zi insorita cred ca acesta ar fi fost un loc ideal pentru a urmari un apus de soare. Am stat putin si apoi am plecat tot pe faleza, am mai trecut prin alt parculet, Parque Intihuatana si dupa un kilometru am ajuns la

Larcomar Mall

Un mall construit pe faleza pacificului, modern, cu multe firme celebre care au magazine deschise aici, cu multe restaurante situate pe nivelul deschis al mall-ului. Prilej bun pentru jumatatea feminina a familiei de a colinda putin prin magazine si prilej bun pentru mine de a sta linistit, o jumatate de ora si de a fuma o tigara pe o banca.

De-aici ne-am indreptat spre hotel si am repetat ritualul de cu o seara mai inainte (de altfel cam asta a fost ritualul in toate serile din aceasta vacanta). Mai stam putin de vorba, recapitulam ce-am vazut peste zi, cateva notite ca sa nu uitam chestiile mai importante si apoi la somn. Urmatoarea zi a fost cu somn mai prelungit. Urma micul dejun, o ultima plimbare prin Miraflores pentru ultimele suveniruri, iar la pranz am eliberat camera si am mers intr-un bus terminal pentru a lua autobuzul catre urmatoarea destinatie a acestui circuit: Paracas.

Noua ne-a placut Lima. Cred ca doua zile sunt de ajuns, desi ar fi loc si de-a treia zi. A fost primul contact cu Peru si a fost o surpriza placuta pentru noi. Oamenii sunt prietenosi si binevoitori. Bariera de limba e un mic impediment. Noi nu vorbim spaniola, asa ca deja aveam febra musculara la maini de cat „am vorbit” :). Chiar si la hotel, la receptie se vorbeste destul de greu engleza.

Urmeaza Paracas, cu Islas Balestas si un tur cu un buggy in Parcul National Paracas.

---

VIZUALIZĂRI: 4793 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI