GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Verona - Malcesine, excursie de o zi
Una dintre cele cinci zile ale vacanței noastre la Verona era programată pentru o excursie în împrejurimi. Inițial ne-am gândit la Veneția dar apoi am realizat că ar fi prea multe de văzut acolo pentru a-i dedica doar o zi. Așa că ne-am orientat spre Malcesine, o stațiune pe malul lacului Garda, ne-au încântat imaginile spectaculoase găsite pe internet și posibilitatea de a urca pe Monte Baldo cu telecabina.
• Info-Point
Știam de acasă că există posibilitatea de a merge de la Verona la Malcesine cu autobuzul și cam atât. Așadar, ne-am prezentat dimineața respectivă în Piazza Bra la Info-Point-ul pe care-l văzusem în stația de autobuz (vis-a-vis de Palatul Barbieri) de unde am obținut nu numai bilete de autobuz, ci și o hartă a lacului Garda, cu traseele, stațiile și orarele curselor plus indicații scrise și spuse ale funcționarilor de la punctul de informare turistică. Tot de acolo am aflat că se pot face multe excursii de o zi nu numai spre lacul Garda și stațiunile lui, dar și spre Veneția sau parcul de distracții Gardaland. De asemenea erau multe pliante cu obiectivele Veronei, posibilități de distracție (de exemplu rafting pe Adige).
• Bilete
Pentru Malcesine, am achiziționat un pachet care consta într-un Pass de 24 de ore care permite călătoria cu orice linie de autobuz urban și extraurban din regiunea Verona (trebuie validate la fiecare urcare) plus urcarea cu telecabina pe Monte Baldo, cu 22 de euro/persoană. Pe hartă ni s-au marcat liniile de autobuz, stațiile și orele pentru dus și întors: urma să luăm o cursă chiar din Piazza Bra, să mergem la Garda, de unde luam alt autobuz pentru stațiunile de pe malul lacului.
• Verona – Garda – Malcesine
Zis și făcut, am traversat strada pentru a ajunge în stația de plecare (comună cu liniile urbane) de unde urma să luăm unul dintre cele patru autobuze cu destinația Garda: 162,163,164 sau 165 (fiecare are oră diferită de plecare). 164 s-a nimerit să fie la ora respectivă, 10:15, așa că ne-am urcat, împreună cu alți turiști care între timp se adunaseră în stație cu același scop.
Autobuzul a fost confortabil, mare, curat, cu aer condiționat, drumul ne-a oferit peisaje frumoase, nici nu am simțit când a trecut o oră. În Garda (din aceeași stație unde am coborât) trebuia să luăm unul din autobuzele care merg în stațiuni (483 sau 484). Intervalul de timp între cele două autobuze era (conform orarului de pe hartă) de 5 minute, dar autobuzul a avut întârziere de vreo 15 minute, lumea s-a tot adunat în stație și a fost cam aglomerat, am stat în picioare, cam înghesuiți, ceea ce ne-a declanșat flashback-uri din studenție... :) Noroc că oamenii au fost foarte civilizați.
Drumul până la Malcesine a durat destul de mult - o oră și zece minute, autobuzul având foarte multe stații. În schimb peisajul e de vis, dacă poți să vezi partea cu lacul (un avantaj al statului în picioare). Am ajuns la Malcesine la unu fără un sfert. Ne-a părut rău că nu am plecat mai devreme din Verona, prima cursă (rezonabilă pentru turiști) era la 8 și un sfert.
• Întoarcere
Ne-am uitat cu mare atenție la orarul de întoarcere, mai ales că drumul durează destul de mult. Traseul era același: din Malcesine, autobuz până la Garda, apoi schimbare pentru Verona. Aveam legături de seară spre Garda la 18:35 și la 19:02, apoi spre Verona la 19:20 și 19:50 dar nu ne-am lăsat pe ultima cursă având în vedere posibilele întârzieri.
Așadar aveam cinci ore la dispoziție să vizităm Malcesine. Mai întâi am fost la biroul turistic de lângă stație pentru a prezenta pass-urile și a primi biletele de telecabină. Ne-a luat 2 minute.
Apoi am urmat fluxul de turiști, pe un trotuar îngust, spre telecabină, trăgând cu ochiul la minunățiile care se zăreau împrejur: castelul, căsuțele colorate, lacul... Ajungând la punctul de îmbarcare, constatăm că mai erau zeci de turiști care așteptau cuminți la rând, așa că am avut vreme să admirăm construcția modernă, futuristă, de o curățenie sclipitoare și să ne interesăm care e mersul lucrurilor. Urcarea se face în două etape, cu două telecabine: prima etapă, mai scurtă, cu o telecabină mai mică (capacitate 40 de persoane – există un contor care arată completarea locurilor pe măsură ce turiștii scanează biletele pentru a intra în sala de așteptare – când s-au completat locurile nimeni nu mai intră). A doua etapă este cea mai spectaculoasă, urcarea se face cu o telecabină rotundă, cu capacitate de 80 de persoane, care se rotește foarte lent în timpul urcării, astfel încât toată lumea să vadă peisajele magnifice. O experiență deosebită, la care se adaugă un mic fior atunci când telecabina trece peste stâlpii de susținere și se clatină ușor, și toată lumea exclamă (încântată): Aaa!
Timpii de așteptare la îmbarcare nu au fost exagerați: în jur de 20 de minute la prima telecabină, și cam 10 minute la a doua. La coborâre a fost mult mai rapid, pentru că ne-am întors devreme. Spre deosebire de plaiurile mioritice, aici nimeni nu se înghesuia, nu se împingea să ajungă la cel mai bun loc, la geam, dimpotrivă, se îmbiau oamenii unii pe alții să intre în telecabină! Și copiii erau cuminți, nu fugeau, nu țipau... O posibilă explicație: foarte mulți turiști nemți. :)
Sus primul lucru pe care l-am constatat a fost diferența considerabilă de temperatură: dacă în stațiune era vreme de tricou cu mânecă scurtă, aici parcă intrai în frigider. Primul lucru pe care îl făcea toată lumea la ieșirea din telecabină era să-și îmbrace toate hainele aduse în bagaje. Fiind sfârșit de aprilie, printre creste era zăpadă care dădea peisajului, și așa spectaculos, un aer de poveste. Ne-am plimbat puțin admirând frumusețea copleșitoare a muntelui, panorama lacului și a orășelului, respirând aerul incredibil de curat și de tare, am văzut flori care creșteau printre stânci... Este și un restaurant cu terasă acolo, dar nu i-am trecut pragul. Nu am stat mai mult de o oră, voiam să ne plimbăm și prin stațiune, însă am avut parte de o experiență unică. Și coborârea a fost la fel de spectaculoasă, iar telecabina mai puțin aglomerată.
Din vârful muntelui ne-am pomenit cu egală încântare pe malul lacului, unde am ajuns mergând la întâmplare pe străduțele pietruite ale micului orășel care îți creează senzația că ai intrat într-o poveste. Căsuțe colorate, aranjamente plăcute de flori, piațete frumoase, terase cochete, magazinașe de suveniruri, turiști relaxați... stațiunea mărginită într-o parte de munții spectaculoși și în cealaltă de lacul romantic, este ca o bijuterie.
Castelul pare desprins din legendele medievale și completează peisajul. Malul lacului oferă niște peisaje superbe, e plin de terase elegante. Cum timpul era destul de scurt, nu am făcut decât o plimbare pe străduțele șerpuite, multe poze, apoi ne-am oprit la o terasă -„All Albero” - unde am mâncat niște paste excelente, cu câte un pahar de vin. Prețul consumației: 30 de euro. Apoi iar plimbare... Ora 18 a venit repede și ne-am îndreptat spre stația din centrul stațiunii, de data asta autobuzul a fost punctual.
 
Ne-am întors la Verona copleșiți de frumusețile văzute, drumul înapoi a fost incomparabil mai lejer, în autobuz lume puțină, am stat cu ochii lipiți de geam, este minunată porțiunea dinspre lac, până la Garda se succed peisaje de pus în ramă! Seara, la opt jumătate am ajuns în Piazza Bra, perfect mulțumiți de mica noastră escapadă!
Trimis de Rofri in 07.08.19 18:30:44
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Rofri); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 Parc - cascada Varone — scris în 23.03.23 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Malcesine - destinație pentru orice anotimp — scris în 28.10.19 de danutza_ang din TâRGU JIU - RECOMANDĂ
- Jul.2019 La plimbare prin Malcesine — scris în 16.05.20 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 O vizită pe fugă și o înghețată uriașă — scris în 17.09.19 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Lacul Garda — scris în 11.04.19 de corina1978 din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Nov.2015 Pescărușii jucăuși — scris în 23.05.16 de GabrielaG din BRASOV - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Lago di Garda, Italia – Destinatie I-DE-A-LA (partea a-II-a – ce am facut noi) — scris în 23.09.15 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ