Jurilovca – „fereastra sufletului” sau „Case cu suflet”

TIPĂREȘTE

Un tărâm agățat între cer, apă și pământ – așa putem defini satul Jurilovca. Întins sub soarele arzător al Dobrogei, străjuit de lacul Razim și mărginit de podișul Babadagului satul lipovenesc poartă încă semnele arhaicului, simboluri ale mentalului colectiv și tradițiilor ancestrale. O plimbare prin așezarea lui Jurilca, fondatorul lipovean sosit pe aceste pământuri undeva în veacul al XVIII-lea, ne ajută să descoperim farmecul mediului rural de altădată.

E din ce în ce mai greu să descoperi în România locuri care păstrează nealterată tradiția, dar mai ales arhitectura veche țărănească. De obicei, elementele rurale originale le găsim în zone mai izolate, greu accesibile cu automobilul. Așezările situate lângă șosele asfaltate, în zone circulate, s-au transformat radical în ultimii 20 de ani. Localitățile rurale aflate în apropierea orașelor au beneficiat de o influență acerbă a civilizației moderne, cu bune, dar și cu rele. În aceste sate trebuie să te plimbi perpedes pentru a descoperi urmele vieții țărănești – și Jurilovca se încadrează în această categorie. Doar străbătând pe jos ulițele satului descoperi case tradiționale și mai ales acele ferestre deosebite, adevărate ferestre ale sufletului.

Cu ani în urmă mai vizitasem portul Jurilovcăi, o ușă deschisă spre Gura Portiței și întreg complexul lagunar Razim-Sinoe. În vara aceasta ajungând din nou în zona Babadagului nu am rezistat tentației de a reveni în port, dar am suplimentat vizita cu o mică vânătoare de „ferestre lipovenești”.

Viața lipovenilor de pe malul lacului Razim a fost întotdeauna strâns legată de apă, barcă și pește. Cherhanalele din Jurilovca exportau icre negre și mai multe specii de pești (de ex. chefal afumat). În sat existau meșteri pricepuți în confecționarea uneltelor de pescuit, dar și în construcția bărcilor de pescuit (marangozerie, cum se numește meșteșugul în zonă). Deasupra portului tronează și astăzi impunătoarea clădire a Administrației Pescăriilor, ridicată înainte de 1916, instituție care administra resursele piscicole.

Portul Jurilovca este unul din punctele de atracție turistică din localitate. Este un spațiu de dimensiuni reduse, împărțit cumva în două, un miniport turistic și un port destinat ambarcațiunilor tradiționale lipovenești. Pe cea de-a doua latură se află și cheiul de unde pleacă vaporașul spre satul de vacanță de la Gura Portiței. Aici este amenajat un spațiu de așteptare acoperit cu stuf și dotat cu automate de cafea și băuturi.

Latura cu ambarcațiuni tradiționale lipovenești nu e amenajată temeinic, bărcile de lemn fiind trase direct lângă un mal de beton. Toate aceste vase plutitoare, cu origini ancestrale, sunt acum dotate cu motoare care au simplificat munca pescarilor. Nu lipsesc plasele, bețele și greutățile de diferite feluri.

În portul turistic sunt amenajate docuri de lemn cu punți de acces pentru fiecare ambarcațiune în parte. Ne plimbăm pe lângă vase de diferite dimensiuni cu posturi de comandă acoperite sau nu, mai noi sau mai vechi. Chiar dacă bărcile de viteză, moderne, ar trebui să ne atragă numaidecât, parcă tot mai frumoase sunt vasele vechi, cu cabine construite parțial din lemn și mici catarge. Ancorat la mal se află și atrăgătorul hotel-plutitor Bella Marina, un vas cu peste 50 de camere, mai multe punți, restaurant.

Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” este vizibilă din orice punct al portului datorită amplasării ei pe terasa înaltă care domină lacul. Lăcașul de cult este ortodox de rit vechi și datează din 1838, continuând tradiția unei biserici de lemn mai vechi. Impunătoarea clopotniță a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar o parte din odoarele bisericești sunt aduse din Rusia. Biserica de dimensiuni destul de mari are tavanele de lemn pictate în eternul albastru și, drept element specific, utilizarea crucii cu opt extremități.

Am citit un material interesant despre existența unui fel de „schit” în curtea bisericii, o tradiție în zonă: „Schitul Babicilor” (de la rusescul „babușca” - bunică). Este vorba despre bătrâne ultrareligioase care își duc viața în peste 15 căsuțe tradiționale aflate lângă biserică. Aceste femei vârstnice nu au bunuri personale, trăiesc din pomenile de la biserică și daniile enoriașilor, participă la slujbele religioase și se roagă pentru sufletele celor dispăruți. Oficial nu este vorba despre un schit și călugărițe, ci este o formă de organizare arhaică, moștenită de la generațiile anterioare.

Din mersul automobilului am observat micul cvartal de blocuri de mică înălțime, Monumental eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial și Biblioteca publică „Naum Pocorschi” (pictor, fotograf și învățător, inspector școlar cu atribuții în domeniul organizării școlilor cu predare în limba rusă și ucraineană, înființează biblioteca comunală și susține ideea deschiderii unui muzeu tradițional).

Elemente de arhitectură tradițională lipovenească

Ceea ce m-a atras cu adevărat în acest sat de pe malul complexului lagunar Razelm-Sinoe au fost casele tradiționale lipovenești cu ale lor ferestre traforate cu modele și acoperișuri de stuf. Am mers pe jos prin sat și am fotografiat o seamă de asemenea exemplare, chiar m-am bucurat că am mai găsit gospodării tradiționale, unele renovate parțial.

Gospodăria tradițională conținea casa propriu-zisă și acareturile (grajdul, bucătăria de vară șoproane, anexe pentru barcă etc.). Casele vechi, construite majoritar din chirpici, ceamur sau lemn aveau aspect de „vagon” – o înșiruire de trei ori patru camere cu una/două uși. Casa era înconjurată de o prispă sprijinită pe stâlpi de lemn, prispă prezentă tradițional și pe partea dinspre stradă. Am văzut un astfel de exemplu, stâlpii fostei prispe sprijinind încă acoperișul chiar pe trotuar. Stuful, așezat în mai multe straturi, acoperea cu succes casele lipovenilor, rezistând chiar și 50 de ani.

Două elemente erau nelipsite din casele lipovenilor. Primul este icoana, așezată în colțul de Răsărit, împodobită cu ștergare și candelă. Al doilea element este baia tip saună, curățirea trupului fiind aproape un ritual la lipoveni. Baia avea un important rol terapeutic fiind considerată un leac universal împotriva tuturor bolilor. Pe lângă băile cu abur, apoi cu apă rece se utilizau pentru masaj loviturile cu măturici din mesteacăn, stejar ori brad.

Ce am urmărit eu la casele tradiționale a fost frontonul de la stradă frumos decorat cu simboluri specifice, traforate din lemn: pești, căluți, soarele, valuri și altele (cu rădăcini în mitologia slavă). Ancadramentele de lemn ale ferestrelor reprezintă punctul care ne atrage privirea; vopsite mai mereu în albastru acestea sunt împodobite cu forme geometrice sau vegetale. Frontonul triunghiular de la stradă găzduiește în multe cazuri o ferestruică mică, având forme diferite și rame ornamentate. O fi vorba de acele ferestre ale sufletului prezente în credințele populare, loc pe unde sufletul intră/iese în casă în călătoriile sale pe cărările nevăzute din lumea de aici și lumea de dincolo? De multe ori sunt decorate și streșinile, stâlpii și balustradele de la prispă. Lemnul a căpătat viață prin aceste forme simbolice, greu de descifrat de trăitorii epocii moderne.

În final, m-am bucurat că am revenit pe străzile Jurilovcăi și am reușit să surprind în fotografii elemente tradiționale lipovenești care au supraviețuit timpurilor contemporane. Aș fi dorit să pot rămâne încă o zi deoarece în week-end urma să se desfășoare festivalul numit „Sărbătorea borșului lipovenesc”. Iubitorilor de frumos sau de etnografie le recomand o vizită în localitatea Jurilovca, vor avea ce admira. Zona e foarte ofertantă din punct de vedere turistic: o faleză stâncoasă spectaculoasă (Capul Doloșman), vestigii antice (cetatea Argamum-Orgame), plante rare (spinul lui Christos, măslinul dobrogean, bujorul românesc), plimbare cu vaporașul/acces către satul de vacanță Gura Portiței.

Alegeri inspirate!

P. S. Savantul Grigore Antipa, zeci de ani director al Pescăriilor Statului, a studiat temeinic fauna ihtiologică și activitatea de exploatare a peștelui. Într-o lucrare prețioasă din 1916 („Pescăria și pescuitul în România”) naturalistul scria: Pescarul, care în baltă duce o viață aproape sălbatică, în satul său știe ce-i ordinea și curățenia, are case confortabile, are haine bune, e întotdeauna curat la rufărie și la trup, mănâncă bine etc. Pe de altă parte e dispus întotdeauna a încerca și a adopta tot ce e nou și ce i se pare mai practic și deci a profita de bunurile civilizației.

---

VIZUALIZĂRI: 4359 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI