EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Argamum și Doloșman, ancorate în tăcerea vrăjită a Razimului
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Câteva încercări eșuate nu m-au făcut să abandonez dorința de a vizita Capul Doloșman, vremurile astea virusate au fost tocmai bune de a vedea silueta colțunoasă a marginei lacului Razim, locul în care gândul se împletește cu închipuirea și imaginile grandioase îți taie respirația.
Din Jurilovca, șase km de drum mă despărțea de faleza stâncoasă, aceasta fiind principalul meu obiectiv din zonă. Am avut parte de 3 într-unul, ultimul obiectiv turistic fiind de fapt un motiv de a mă enerva iar pe autorități.
Pe câmp, o șosea asfaltată, îngustă, de doar câțiva km, se desprinde din Jurilovca și se termină într-o parcare gratuită, spațioasă, în fața unui mic muzeu frumos văruit. De aici drumul se bifurcă, e acoperit cu țărână și e denivelat, ambele poteci late cât o mașină duc spre marginea lacului.
Normal că n-am lăsat mașina acolo, am mers pe coclauri și gropițe până în buza apei, doar nu era să ne obosim înainte de a vizita malul stâncos. De altfel, n-am fost chiar singurii aventurieri, mai erau câțiva puturoși ca noi =))
Știam că acolo sus e casa șerpilor, mi-am asumat și-am încercat să ignor această informație înfricoșătoare pentru mine.
Razimul era maroniu, bătea vântul foarte tare și se formau valuri, plajele micuțe ale lacului sunt acoperite cu pietre.
După ce parcăm mașina începem urcușul pe poteca din țărână, în față se conturau zidurile cetății Argamum, primul dintre cele trei obiective turistice din acest loc.
Deschid netul în lipsă de ghid, citesc câteva date despre această „cea mai veche așezare de pe teritoriul românesc, întemeiată de coloniștii greci veniți din Asia Mică, legenda spune că Argonauții au oprit și aici în drumul lor, după ce au găsit lâna de aur” . Bine, sunt multe detalii tehnice pe wiki, interesante, cu ani și nume, nu acesta a fost scopul călătoriei mele, nu învățam pentru vreun examen ca să memorez și să copiez detalii, acum mergeam să-mi clătesc ochii cu peisaje și curiozități.
Mare parte din cetatea asta importantă (doar pentru oamenii de rând) se află încă sub pământ, situl arheologic având o suprafață de aprox 100 de ha. Arheologii ar fi găsit monede unice, piese de ceramică, piese vestimentare și alte „mărunțișuri” pe care am crezut că le voi descoperi în micul muzeu din parcare. Am crezut greșit, las la urmă înjurăturile de rigoare...
N-am pășit pe lângă toate resturile zidurilor, n-am escaladat prea multe dâmburi, nu m-am aventurat prin bălării, am observat rămășițe dintr-o biserică (cred) dar și din alte câteva încăperi zdruncinate de mormanul anilor trecuți. Trebuia să fiu atentă și la împărăția șerpilor, pășeam cu teamă printre buruieni și flori de câmp, recunosc.
Promotoriul calcaros Doloșman este spectaculos, mi-ar fi plăcut să-l admir și de pe apă dar și de pe plajă dar vremea era capricioasă din cauza vântului nervos, cu toate că soarele strălucea puternic.
De la cetatea pitită-n țărână se mai poate înainta încă 1,5 km, acolo e punctul de belvedere peste apă și pământ, priveliștea este încântătoare, nu m-a dezamăgit, doar pentru ea bătusem atâtea poteci denivelate și prăfuite.
Toată priveliștea asta mută este un colț pustiu, e cald, miroase a frumos, a apă, a liniște, nimic și nimeni nu a tulburat bucuria de a fi între apă și cer, așa cum a fost și în Bulgaria - vezi impresii.
Lumina galbenă a soarelui se tăvălea peste zidul din stâncă, peste apa agitată a lacului, văzduhul era încremenit în peisaj, era parfumat cu bucuria mea de a fi acolo.
După ce m-am uțupit suficient pe coclaurile înalte, urma să mă plimb pe plaja Razimului agitat nevoie mare. Vreo trei locuri de plajă am vizitat, vântul sufla neîncetat, vegetația de pe mal era învăluită și ea în liniște, gunoaie n-am găsit, șerpii fugiseră din calea noastră, era atât de liniște că-mi auzeam gândurile, a fost perfect.
Buimăcită de bucurie și emoție, mă întorc la mașina parcată la mal, ne întoarcem pe drumeagul din dreapta, am trecut pe lângă un bordei necăjit, nefinisat, văruit cu alb, păzit de pisicuțe. La marginea drumului, la umbra unui pomișor se odihneau două fotolii ramolite, în buruieni.
Oprim în parcarea muzeului, bucuroasă tare.
În stânga căsuței-muzeu sunt colibe din paiantă, acoperite cu paie, pe lângă acestea observ câteva mușuroaie cu stuf. Câțiva căței ne-au întâmpinat cu zgomot, și-au anunțat stăpânul, un nene paznic pe acele meleaguri de poveste.
„Ce noroc pe mine, am un ghid, un om al locurilor astea minunate, pustii.”
Domnul paznic era volubil și glumeț, se stabilise acolo după ce-i plecase soția la Ceruri.
„Veniți doamnă, aveți grijă să nu călcați pe șarpe, l-am omorât aseară!” Pff, fix pe arătare era să calc, o să-l vedeți în poză.
Gazda noastră ne-a invitat în casa lui de vară, îmi e greu să vă descriu locul, ce-am văzut în cămara aia din spatele muzeului e trist de povestit.
El era entuziasmat, m-a primit cu drag în căsuța lui, am cerut permisiunea să-i pozez încăperea, soțul meu a refuzat politicos să intre, îi era prea milă.
Pe pardoseala din piatră era o tentativă de mochetă, în stânga erau bătute cuie în perete, de ele stăteau spânzurate câteva pungi. Un frigi ruginit dar funcțional era plin cu abțibilduri șterse de vreme. Scanez locul: castron, pungi, pachete, papuci, sticle goale de apă plată, două dormeze... Pe una dintre ele stătea tolănită o barcă gonflabilă, murdară. Pe cealaltă erau două perne și-o plapumă, pe „noptieră” era un radio. Încăperea beneficia de curent electric. La capătul patului era o masă învelită cu o mușama, un scaun vechi privea masa. Barca era a unui amic, omul nostru o ținea la adăpost.
Aceasta era una dintre căsuțele în care locuiau studenții de la arheologie când veneau în practică la Argamum.
Hai pe potecă, printre bordeiele necăjite.
Acestea sunt din pământ, acoperite cu stuf, stăteau studenții toată vara în ele, studiau zidurile, descopereau lucruri interesante, acum nu mai vine nimeni.
Păi chiar așa, de ce ar mai veni cineva să dezgroape ziduri? Are țara noastră vreun interes? Se pot ciordi bani dacă mai descoperim vreo piatră? Nuuuu, nu sunt îmbogățiri din ziduri demult apuse, ce rost are deranjul? Zic și eu...
Colibele astea sunt în paragină, camerele goale sunt mizerabile, chiuveta ruginită, cuptorul părăsit era o frumusețe, o bijuterie, mi-a plăcut maxim.
Totuși, mai aveam de vizitat ceva, muzeul vopsit frumos.
Un panou ne anunță costul construcției terminate în 2015, la ușă găsim afișe cu evenimente din 2018 și 2019, intrăm în mărețul muzeu.
Ați văzut vreodată un muzeu gol? Eu nu, am rămas șocată. Rușine celor care s-au lăudat cu „construcția lui” și au lăsat încăperea goală!
Ghidul meu îmi dă o hârtiuță scoasă din buzunarul ponosit al pantalonilor săi, mă pune să o pozez, acolo era descrisă Argamum în câteva cuvinte scrise timid cu litere de tipar.
Bucuros de oaspeți – el, furioși – noi, ne învâtim prin încăpere și observăm pereții goi, rafturile goale, vitrina goală, o masă acoperită cu o mușama.
„Nu vă mai rup bilete” zice omulețul.
„Poftim? V-au dat bilete pentru o cameră goală?”
„Da, de la Tulcea.”
„Dar de ce nu au vrut să expună ceva, afișe, panouri, câteva dintre obiectele găsite în cetate?”
„Doamnă, știți sălile de sport construite la țară pentru nimeni și nimic? Așa e și aici, tot în perioada aia a fost construit acest muzeu.”
„Bravo lor!” , n-am replică mai bună și ies la aer.
Dezamăgiți de muzeu, ne luăm rămas bun de la omul locului, soțul meu îi dă niște bani (nu puțini) pentru mâncare.
Nenea ghidul ne spune fericit: „mulțumesc frumos, mă duc să cumpăr de mâncare la animale, la căței și la pisici” . Doamne, nu-și mai încăpea în piele de bucurie, ne-a impresionat mult.
Cât de puțin au, unii oameni se bucură de fiecare zi din viață ca și când ar fi ultima.
Și, cât de multă avere ar avea unii, de cât de multă ciordeală au avut parte, tot nesătui vor fi, vor bani mulți în fiecare zi ca și când ar fi ultima zi în care ar putea fura...
Eu recomad cu mare drag zona, veți avea parte de peisaje frumoase, de liniște și de o plimbare plăcută.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Peisaj de poveste, liniștea se contopește cu mirosul apei, totul e minunat
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Relaxarea a fost maximă pentru mine, eram între cer și pământ, îmi auzeam gândurile cum zboară peste Razim
Trimis de krisstinna in 02.09.20 09:53:49
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Stimată domniță, v-am spus vreodată că îmi plac postările dv. ? Dacă da, să știți că v-am mințit. " Doar " le ador!
Rog așteptați...
@KSV: Ești tare amabil, mulțumesc frumos!
Încerc și eu să fiu utilă oamenilor de rând, articolele mele nu sunt elevate, îmi doresc din suflet ca aceste rânduri să fie pe placul celor care nu caută in vacanțe cifre, date, ani, cuvinte grele, in fond in vacanțe merg și agricultorii, muncitorii, nu numai cei cu studii superioare.
Pentru mine vacanța e o relaxare, o evadare din multimea de cifre care mă inundă zi de zi, datele tehnice despre obiectivele turistice mă obosesc și refuz să le memorez, eu sunt mai de la țară și nu îmi e rușine să recunosc
Argamum-ul și stânca Doloșman par a fi uitate și Dumnezeu, dar și de turiști! Este un loc - încă - „sălbatic” , dar cu atât mai frumos și liniștit! Cum vine „civilizația” peste locurile astea, se strică frumusețea dată de natură. 
Este prima dată când văd un muzeu gol, pentru care se mai și percepe o taxă! Asta se poate numai la noi, în Românica! 
A fost frumos gestul vostru de a-l ajuta cu niște bani pe bietul „muzeograf” care, s-a gândit imediat să cumpere mâncare pentru pisici, nu pentru sine!
Când eram în școală am învățat că lacul se numea RAZELM, acum văd că-i spune RAZIM. La sud de el era (și este) SINOE. Știu că are apă dulce, dar n-am apucat să ajungem și pe acolo! Poate vom ajunge și pe meleagurile alea, dacă scăpăm de mizeria asta de virus!
Mi-a plăcut articolul, am votat cu drag, ca de obicei! 
@krisstinna: Impresionant!
Capul Dolosman e salbatic de frumos, e rupt de lume si, foarte bine, rupt de civilizatie.
Peisaje superbe, cat nu-s inca pangarite de "civilizatie". Lacul Razelm are apa dulce si din cauza caldurii, a dezvoltat vegetatie la suprafata. De acolo e culoarea maronie.
Dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost povestea cu "muzeograful". Sa stai la capatul lumii sa pazesti NIMIC nu-i putin lucru! Sa mai vinzi si bilete tot pentru... NIMIC... e fara cuvinte!
Bietul om nu are nici o vina pentru asta. Dar e strigator la cer sa lasi ditamai bucata de istorie potopita de natura fiindca nu ies bani... Macar puneau in "muzeu" cateva obiecte gasite! Constructia se va paragini de nefolosire! Pacat!
I-ati dat cativa banuti pentru mancarea lui, dar el a hotarat sa hraneasca sufletelele care-i tineau companie, nu pentru el! Of, suflet mare! Si voi, suflete mari!
@doinafil: Sălbatic trebuie să rămână locul acesta, așa mi se pare normal. Ce nu mi se pare firesc este întreruperea săpăturilor, lipsa panourilor de la ruinele cetății și goliciunea muzeului.
Acolo trebuie să respiri istorie și natură, eu așa văd situația.
Lacul Razim sau Razelm, Halmyris, îi poți spune cum dorești, toate variantele sunt corecte, conform wiki. Sincer, eu folosesc varianta cea mai ușoară (de ținut mine, de pronunțat), nu-mi mai amintesc ce am învățat la școală despre acest lac, sunt zeci de ani de atunci, nu pot să mint că am reținut o denumire sau alta. Ulterior am citit despre lac și împrejurimi și am ales să-l „strig” Razim
Poate când veți ajunge voi acolo va fi și muzeul dotat cu câteva „chestii” interesante, ca să aibă omul motiv să rupă bilete
„Muzeograful” chiar era angajat al muzeului, nu am îndrăznit să întreb pe ce post, omul nu era de pe altă planetă (adică nu era dus), știa o mulțime de lucruri interesante, era ancorat în realitate, a trăit toată viața în București, s-a retras în pustiu după moartea soției, nu mai are pe nimeni pe lume. Aaa, ba da, a zis că are animăluțele lui frumoase, cu ele-și împarte traiul.
Mulțumesc, vă îmbrățișez cu drag!
@Zoazore: Da, e un loc minunat, poți petrece acolo o zi întreagă dacă-ți place natura, condiția e să ai apă și ceva de mâncare în traistă și să nu ai nevoie de o toaletă Bine, sunt destui boscheți la malul lacului 
Culoarea lacului diferă de la o zi la alta, de la un anotimp la altul, am văzut imagini cu el în mai multe nuanțe, când am fost în excursia de la Dunavăț, cu o zi în urmă, era albastru.
Măi, omul era fericit, nu avea nevoie de mai mult, era sănătos la cap, vorbea coerent și cel mai important, nu mirosea a alcool. Nu s-a văitat o secundă că îi lipseste ceva, făceam atunci comparatie cu colegul nostru Nicu, cel care bombănea guvernul că în plină pandemie nu-l lasă să se plimbe prin Cipru, Italia sau pe străzile virusate 
C. a fost foarte, foarte impresionat, amuțise de-a dreptul în fața unui om mulțumit. Eu n-am lăsat să se vadă „mila mea” , am râs și-am vorbit cu el, m-am simțit bine ascultând poveștile lui, mie îmi plac oamenii simpli.
Nu e prima dată când oferim ajutor celor nevoiași, în special bătrânilor și copiilor, dar e ca la post: „nu e bine să te lauzi că ții post sau că dai de pomană, că donezi ceva” ...
Eu am vrut să subliniez că dacă-l găsiți pe omuleț acolo și vă plac povestile lui puteți să-i oferiți în dar ceva, va fi nespus de bucuros. Nu neapărat pentru el, puteți să hrăniți animalele și cel mai important ar fi să-i acordați atenție, să nu fugiți de el, am văzut că nu toată lumea îl băga în seamă.
O familie care fusese acolo puțin înaintea noastră cumpărase 3 căni din muzeu, erau căni cu imagini din Tulcea, nicidecum cu Argamum
Mulțumesc de vizită și vorbe
@krisstinna: " Ce nu mi se pare firesc este întreruperea săpăturilor, lipsa panourilor de la ruinele cetății și goliciunea muzeului. " Legat de întreruperea săpăturilor vă pot spune eu ceva nu tocmai plăcut. Anul trecut am fost la cetatea Halmyris, unde am întîlnit un " nene " în vîrstă de cca. 60 de ani, care împreună cu cîțiva studenți americani săpau în zona cetății. După o scurtă discuție în care surprins fiind l-am întrebat de ce studenți americani (atenție! veniți și cazați pe banii lor) și nu studenți români, și de ce pe banii lor și nu ai statului român, că doar ne descoperă istoria noastră, nu a lor, acel " nene " despre care abia anul acesta am aflat că era renumitul profesor Popescu mi-a spus că statul român nu este interesat să investească în aceste situri. Adică preferă să le secatuiască hoții, iar statul român să stea, că doar de aia e stat. Ba mai mult de atît, " cireașa de pe colivă " este următoarea : statul german s-a oferit voluntar să ne descopere aceste saituri din Dobrogea, iar cînd a venit întrebarea " nouă ce ne iese ", nemții au plecat acasă. Deci...
@krisstinna: Foarte frumoase locuri și, ai dreptate, trebuie să rămână sălbatice, ca și alte locuri din deltă. In ceea ce privește continuarea săpăturilor arhelologice, ii dau dreptate lui @KSV. Statul român nu este interesat, nici in continuarea săpăturilor, nici in descoperirea altor sit-uri, nici in păstrarea și restaurarea monumentelor istorice existente. de restaurarea cetăților vechi din Transilvania se ocupă, in mare parte, tot fundații și voluntari din afara țării, și cred că exemplele pot continua. Dar in schimb, așa cum văzut in review-ul tău, au avut bani să construiască un muzeu care stă gol, și culmea se mai vând și bilete. Trist, foarte trist. Frumoase fotografii și arătați foarte bine in peisajul lacului Razim.
@KSV: De-aia nu avem nici autostrăzi și multe altele, că "nu ne iese nimic"
Mulțumesc pentru completări!
@Mika: Știu că sunt fundații și voluntari in Transilvania, fac și ei ce pot, e de apreciat efortul acestora.
In Dobrogea e altă... mâncare de pește, din păcate
Mulțumesc de vizită
@krisstinna: Fiindca Transilvania tine de Vest si sunt sasii plecati de acolo, iar Dobrogea tine de Balcani si "Ioc ciubuc"!
@krisstinna: Of! Am vazut intai pozele, apoi am citit articolul dar si ecourile si senimentele sunt atat de amestecate incat nu stiu care ar fi concluzia, sunt locuri care asa ar trebui sa ramana, naturale, nu vreau sa spun salbatice, dar se poate face si cate ceva pentru a le promova, insa nu ne intereseaza (adica pe guvernanti care vor doar sa ia). Iar oamenii, sunt cea mai mare bogatie pe care o avem, multe sunt diamante neslefuite, adevaratele comori.
Felicitari pentru alegerea facuta dar si pentru ca ne-ai impartasit aceste lucruri, felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Concluzia e una singură: locul merită vizitat, promovat, noi putem face asta, noi - oamenii de rând.
Mulțumesc de vizită
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2023 Cetatea Argamum si Capul Dolosman — scris în 21.03.23 de codryna din SECTOR 6 - BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Manifest pentru Deltă 2 — scris în 18.08.20 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Jurilovca – „fereastra sufletului” sau „Case cu suflet” — scris în 28.09.18 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Zi de vara pana-n seara — scris în 29.10.16 de crisv din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Mar.2010 Cetatea Argamum [Jurilovca] — scris în 28.03.10 de Alina53 din GALATI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată