ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.10.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 05.09.18
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 7 și 5 ani

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Cascada din grădina de aur

TIPĂREȘTE

Munții Plopișului nefiind nici la fel de spectaculoși, nici la fel de cunoscuți precum Apusenii, oferă vizitatorului senzația unică de pionierat. Relieful este mai domol și mai deschis privirii, cu izbucniri de lumină și pajiști mătăsoase. Mă refer la un relief care seamănă cu crovurile, cu specificele zone ca de câmpie, netezi, întinse undeva între Munții Plopișului și cei ai Meseșului. Aici se află izbucul Barcăului, sau izvorul râului Barcău, între trei județe, Bihor, Cluj și Sălaj - și ținând de fapt de ultimul.

La Izbucul Barcăului se ajunge cel mai ușor dinspre comuna Crasna, prin Zalău sau prin Șimleul Silvaniei (depinde de unde veniți). O dată ajunși în comună, o luați spre Sâg și coborâți spre satul Tusa. Drumul este nu bun, ci foarte bun, recent asfaltat, traversând un peisaj de vis. Iar dacă am mers cu sub 70km/oră, a fost pentru a nu rata din spectacolul unei după-amiezi de toamnă absolut perfectă. Înainte, am oprit la Bic la mănăstire, care ne era în cale, venind dinspre Șimleu, pentru că am nimerit în zi de duminică și era slujbă.

La Tusa, un sat cochet, ordonat, așezat pe o împletitură de dealuri, cu drumuri vălurite, o localnică ne-a spus domol să mergem din vatra satului către Răstignirea din vale: „lăsați-o pe partea dreaptă și o luați spre stânga până la … vedeți acolo domniile-voastre”. Vatra satului a fost ușor de găsit, toate drumurile duc la Roma, dar … cât să mergem? … ce să vedem? Nu ne-a mai spus. Am găsit, după nici 6 km, o parcare cochetă, într-o vale mică, pe partea stângă a direcției de mers, în fața noastră pe deal câteva familii la un grătar și, la liziera pădurii din dreapta parcării, un bunic cu o nepoțică. Luându-ne după aceștia din urmă am descoperit… Ithilienul, „mândra grădină”. Peisajul, absolut luminos, are ceva de basm și de mit, ireal de armonios și de divers totodată, descins parcă din cartea lui Tolkien.

Nu cred că vă puteți imagina un izbuc mai ascuns și mai accesibil privirii, mai ferit și totuși atât de dornic să se lase văzut și admirat. Din șosea, pe partea dreaptă, printre vite și paznici tăcuți și primitori, valea verde te poartă tot înainte, fără potecă bătută dinadins. Traseul este marcat, deși nu cere decât un minimum de efort și cam 15 minute de mers la pas agale. Un deal acoperit cu ferigi, cu pădurea de foioase în planul îndepărtat și cu câțiva fagi răzleți pe poale vă va încânta privirea. Apoi, într-un luminiș strălucitor de soare, veți auzi clar zarva veselă a izvorului, tâșnind din piatră seacă și despletindu-se apoi în șuvițe rebele în mai multe direcții, șuvițe care se vor împleti din nou, câțiva metri mai încolo. Apa limpede, foarte curată, plină cu mormoloci și broscuțe, saltă cu chicoteli de fetișcană spre un dâmb și acolo se ascunde. Uite-o, nu e! Căutătorul ispitit nu poate să nu intre în joc și, fie să coboare în partea dreaptă pe sub fagi, fie prin partea stângă, pe un covor de iarbă moale și, respectând regula jocului, să „tupească” frumusețea ascunsă de dâmbul cu pricina: cascada Barcăului.

În ziua aceea, cascada în sine nu a fost spectaculoasă. Poate fiindcă nu avea debit mare, dar forma și complexitatea albiilor săpate în piatră, trudnicia voioasă a picăturilor de apă ca niște șiraguri de mărgele, ele însele complicate ca o panglică de cipcă, toate acestea au oferit o imagine de ansamblu greu de uitat. Împotmolit în bolovanul acoperit de mușchi, izvorașul și-a deschis cărărui prin mătasea verde în șuvoaie înguste și tenace, care unduiesc spre poale în zvon de joc și clipocitul stropilor de cleștar. Ajunse la poale, firicelele de apă se reunesc definitiv în râul cunoscut în zonă sub numele de Tusa (abia mai încolo își ia numele de Barcău, dar n-aș putea spune de unde anume). Apa, foarte rece, este extrem de curată, singurele pet-uri din ea sunt de fapt sticlele de bere ale puținilor vizitatori, puse la răcit. După curățenia aproape maniacă a locului, nu cred că se fac multe campări. Frumusețea peisajului intimidează și fâstâcește călătorul, ca pe un mirean într-o mănăstire și nu se poate să-ți pui cortul înainte să te închini, ca la hram.

Masul nostru la cascadă s-a încheiat când fificuța proprietate personală, intrată cu piciorușele în pârâu, și-a pierdut ghetuța de drumeții în apă (habar n-am cum) și a trebuit să ne întoarcem în șosete la mașină. Magia nu s-a destrămat brusc. Trebuie să vă spun că șosetele erau curate (!!!) când am încălțat-o cu sandalele, așa curate cum numai în iarba de la Mărișel mai fuseseră. Dar aceasta este o altă poveste.

Și, pentru a încheia cu un sfat util: reveniți tot pe unde ați mers. Există, desigur, și drumul prin Vânători, care te scoate la Ciucea, dar este foarte prost, recomandat numai pentru mașini de teren. Câțiva kilometri în plus nu vor face decât să merite cu prisosință excursia la cascadă.


[fb]
---
Trimis de ioana5 in 04.10.18 20:38:45
Validat / Publicat: 05.10.18 11:10:34

VIZUALIZĂRI: 2056 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ioana5); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Încă nu știu a ce aduce mai mult: a Baba Yaga sau cotoroanța noastră din basme, a cerbul cu stea în frunte, a copacii-enți din cartea lui Tolkien?
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18200 PMA (din 14 voturi)

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[05.10.18 11:09:06]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă județul Sălaj, ZALĂU" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

=

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 45&ridAnt=90266

Zoazore
[05.10.18 12:07:12]
»

@ioana5: Start vot! Superb povestit un peisaj superb

Fificutei i-ati recuperat ghetuta? Astept si restul povestii!

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[05.10.18 19:53:36]
»

@ioana5: Nici o poză?

mishu
[05.10.18 20:32:22]
»

@ioana5: Frumos titlul, frumos si articolul, astept validarea pozelor, dar pana atunci felicitari, votat cu mare drag.

ioana5AUTOR REVIEW
[05.10.18 20:46:14]
»

@mishu: Acum le-am transferat de pe telefon

webmasterX
[05.10.18 21:36:50]
»

@ioana5: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

webmaster
[06.10.18 09:01:15]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

ioana5AUTOR REVIEW
[06.10.18 17:31:09]
»

@Zoazore: Da, desigur, așa cum, în desene animate, pescarii ghinioniști prind în cârligul undiței o gheată, așa a recuperat-o soțul, plină-ochi de apă, cu vreo numai 2 metri mai încolo.

MioritikPHONE
[22.08.21 19:56:48]
»

Jur că m-aș muta în locuri de-astea pustii de nu mi-ar trebui de-ale gurii și confort. Pe-aici unde-i atâta pace că nici tânțaru' nu ciupe. Serios, am observat asta. E totul așa blajin că n-are nimeni nici o dușmănie că nici insectele nu te deranjează. Toți trăiesc în pace unul cu altul și nu se tulbură nicicum față de locurile aglomerate unde toată suflarea-i ' nebunită și agresivă.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ioana5, iulianic, Mioritik, mishu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă județul Sălaj:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056957960128784 sec
    ecranul dvs: 1 x 1