Promontoriul Marelui AUK si “pamanturile pufaitoare” ale Gunnei

TIPĂREȘTE

Ahhhh in sfarsit aer curat, proaspat, marin, de Islanda! Am sarit afara din hotel, am topait putin in mijlocul strazii si am sarit direct in masinile aferente. Era o zi cu soare si zefir care abia adia. La volanul masinilor, soferii proaspeti si pusi pe fapte mari, isi monteaza GPS-urile si stabilim prima oprire de pe harta. Zona aleasa: PENINSULA REYKJANES. Vroooom, vroooom…. motoarele tureaza la maxim si pornim. Prima masina Dodge Durango cu 8 pasageri, a doua Dacia Duster cu 5 pasageri si ultima dar nu cea din urma, micuta Buburuza rosie Suzuki, cu 4 pasageri, toti pusi pe fapte mari si gata de aventuri.

Drumul nostru trece printre campii de lava uscata si neagra, acoperita din belsug cu o “mocheta” din muschi pufos si moale. Cat vezi cu ochii numai lava si muschi, nici o alta planta, nici un copac. Soarele straluceste voios si ne ureaza “bun venit”. Nu trece mult si ajungem la o rascruce in apropierea oceanului. Intr-o parte drumul duce la un promontoriu inalt si superb de unde vegheaza alb, stralucind in lumina, un far. Numele promontoriului este VALAHNUKUR. Sarim din masini si aerul sarat ne invadeaza plamanii.

Primul contact cu solul poros si vulcanic al insulei ne invioreaza si ne face sa sarim ca niste saltinbanci de colo-colo. Observam langa masini o statuie reprezentand un soi de pinguin si stiind ca pinguinii traiesc doar la Polul Sud, curiozitatea ne indeamna sa citim placuta scrisa alaturi statuie. Marele AUK, acesta este numele pasarii, era o specie de pinguin care traia in colonii pe o insulita vulcanica periculos itita din ocean. Un cutremur mare a provocat scufundarea insulitei cu tot cu locuitorii sai salbatici. Multi au pierit atunci dar unii au reusit sa inoate pana in Islanda. Din pacate, aici au inceput sa fie vanati in numar mare de catre localnici, ultima pereche din aceasta fantastica specie fiind ucisa in anul 1844. Din ceea ce candva fusese un minunat locuitor al planetei Pamant, nu a mai ramas decat o statuie neagra pe un promontoriu vantos, privind duios catre oceanul zbuciumat care il cheama intre undele sale. Cu inima plina de tristete am continuat sa citesc textul de pe placuta si m-am intristat si mai mult. O lunga lista cu nume de animale disparute si carora statul Islandez doreste sa le ridice statui ca sa isi aminteasca de existenta lor pe aceasta planeta. Realitatea este trista si ireversibila. Macar acum in ultimul ceas sa invatam sa protejam animalele pe care le mai avem printre noi si sa nu perturbam mersul firesc al naturii, mama noastra, a tuturor.

Promontoriul Mareului Auk este un loc superb, o desavarsita creatie a naturii atotputernice. Stanci marete si pereti abrupti si negri care coboara direct in valurile albe si nervoase ale oceanului, aburi rezultati din spargerea undelor in colturile taioase, pietre rotunjite de furia apelor, insulite mititele ce abia se intrevad la orizont, stropi de apa sarata dusi de vant pe buzele noastre, vantul suierand in urechi, o dulce reverie intr-o splendida dupamasa de octombrie. Din valurile albe si spumoase ies intepator catre cer niste colti negri pe culmile carora oceanul incearca sa se catere. Undeva in departare, in inima oceanului, abia se zareste insula Eldey, paradisul pasarilor. Aflam numele insulitei si istoria sa dintr-un panou explicativ. Scoatem aparatele foto si incepem sa zornaim cu ele. Trepieduri gigantice se insira pe culme. Aliniati intr-un sir colorat, o multime de pozari cu trepiezi gigantici incearca sa duca cu ei catre eternitate magia momentului. O sa atasez pozele mele si pozele colegilor cu trepied pentru ca si voi sa puteti avea o mica idee despre acest loc incredibil. Se pare ca tot in aceasta zona se aduna si superbele colonii de Puffini. Puffinii sunt niste pasari care seamana oarecum cu niste piguini corciti cu papagali si au un cioc frumos colorat. Din pacate in perioada vizitei noastre migrasera si nu am vazut nici unul.

Terminam plimbarea printre toate pietrele si stancile, coboram de pe culmi si ne strangem langa masini. Pornim inapoi catre rascruce si o luam in directia opusa catre GUNNUHVER. Parcam masinile si sarim pe un pamant roscat si fierbinte. Locul este foarte bine amenajat cu poduri din lemn pe care turistii se pot plimba in voie si in siguranta printre izvoare fierbinti care bolborosesc si pufaie in permanenta. Nori de aburi si ape usturatoare sar din loc in loc. Peste tot, printre fumuri sunt avertizari scrise sa nu calcam in afara podurilor din lemn deoarece pamantul este fierbinte, poate ajunge la 80-100 grade Celsius! Unii mai curajosi calca si pe pamant, ba chiar se aseaza ca sa se incalzeasca, deh curiozitatea bat-o vina! Nu se intampla nimic deosebit, se pare ca in ziua respectiva nu era mare activitate vulcanica, asa ca prindem curaj. Un panou ne povesteste legenda locului. Pe la 1703 pe acele locuri traia, intr-o comunitate, o femeie tare saraca pe nume Gunna. Mai-marii comunitatii cereau taxe pe care ea nu a reusit sa le mai plateasca fiind extrem de saraca. In acel moment i s-a confiscat singura proprietate pe care o avea, oala in care facea mancare. De suparare (sau de foame), Gunna a murit. In drum spre cimitir cei care carau cosciugul Gunnei au observat ca acesta a devenit mai usor iar in timp ce ii sapau groapa s-a auzit o voce care spunea “nu va mai chinuiti sa sapati adanc deoarece nu planuiesc sa stau aici”. A doua zi trupul fara viata al omului care confiscase oala Gunnei a fost gasit plin de vanatai. Gunna s-a razbunat ucigand multi alti membri ai comunitatii. Oamenii s-au speriat si au chemat un vrajitor ca sa ii scape de spectru. Vrajitorul le-a dat un ghem de lana pe care l-au rostogolit iar spectrul Gunnei s-a dus dupa el sa il prinda si a cazut intr-o groapa. De atunci groapa si pamantul din jur pufaie si bolboroseste scotand nori de fum cu miros de sulf.

Continuam plimbarea pe podurile din lemn si vedem langa o groapa mai mare o bucata de pod prabusita. Se pare ca in urma cu o saptamana izvorul fierbinte si-a schimbat brusc locatia si a facut praf podul turistic cu o furie de nedescris. Din fericire nimeni nu a fost ranit dar e bine de stiut ca zona este imprevizibila. Inedita plimbare printre izvoarele fierbinti abia ne-a deschis apetitul asa ca am continuat…

Rog webmasterul sa adauge urmatorul clip

http://www.youtube.com/watch?v=PJwqM6H9deQ

---

VIZUALIZĂRI: 3986 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI