Hoinărind prin insula Lesvos, partea a III-a, sudul insulei

TIPĂREȘTE

Hoinărind prin insula Lesvos, partea a-III-a, sudul insulei

V-am promis încă de data trecută că voi continua plimbarea noastră, iar acum vă voi „duce” virtual în sudul insulei.

Poate că deja v-am plictisit cu frumoasa mea insulă, poate nu este nici foarte interesantă din punct de vedere turistic pentru unii, totuși, mă gândesc, poate aceste informații vor folosi cuiva la un moment dat, mai ales că aici nu sunt prea multe date despre Lesvos.

Mie personal, mi-a plăcut toată insula, cu toate zonele, fiecare având ceva deosebit, dar totuși sudul ei, m-a fermecat, având plaje spectaculoase, cu nisip auriu, drumuri șerpuitoare, pe malul mării sau undeva cocoțate pe marginile versanților muntoși.

Iar aici mă refer la partea insulei situată între cele două golfuri, Yera sau Gera și golful Kaloni. Suntem în cea de-a treia zi de plimbare cu mașina, plecăm dimineața pe la 9, din Anaxos, trecem prin Kaloni, nodul de legătură, străbatem frumoasa pădure de pini întinsă pe km buni. Despre această pădure, am aflat de la ghida noastră, că acum ceva ani, a ars aproape în totalitate, dar prin efortul localnicilor s-a replantat, iar azi admirăm o pădure frumoasă, răcoroasă. După ce am trecut de pădure, am mers pe malul drept al golfului Yera, admirând din nou peisajul pitoresc, apoi la intersecția cu drumul către capitală și spre sud către Plomari, ne-am îndreptat caii-putere într-acolo. Șoseaua foarte bună și aici, de mare viteză, trecem din nou prin umbra deasă a unei păduri de pini, iar din loc în loc văd că sunt amenajate locuri de popas. Trecem pe lângă localitatea cu nume de insulă, Skopelos, apoi ocolind alte câteva sate de munte, ne apropiem de mare, vizibilă deja, undeva în față. De aici, drumul se desparte putând să o iei spre est, către plaja Tarti, una renumită, sau spre vest, cum am făcut-o noi, către Agios Isidoros. Sigur că cea care a dat numele localității a fost biserica cu același nume, pe care nu ai cum s-o ratezi, imediat ce intri în sat. Albă, frumoasă, simplă. Lângă drum, unde este și parcarea pentru plaja cu același nume. Eu am coborât, soțul, aranjând ultimele detalii la mașină, apoi ochii mi s-au îndreptat către mare. La câțiva metri doar din parcare. Am coborât câteva trepte ascunse după un șir de copaci, iar acolo, am dat peste una din cele mai frumoase plaje întâlnite până acum pe insulă. Distinsă cu steag albastru, cu nisip granulat auriu, chiar lângă apă, puțin mai cu pietriș, la margine, amenajată frumos, cu șezlonguri, umbrele, cabină de schimb, dușuri, terase pe marginea plajei, unde dacă consumi ceva ai liber la șezlonguri. Imediat am mers să văd cât de clară, de frumoasă, de limpede e apa, asta în timp ce soțul mă căuta de zor... Eu deja imortalizam nuanțele incredibile ale mării... superb! Plaja e destul de întinsă, suficient de lată, apa părea destul de mică la mal, foarte puține valuri. Vântul adia numai cât să facă bine, ce mai, recomand cu drag!

După ce ne-am regăsit, :), am mers să vedem și biserica Agios Isidoros. Era spre amiază, ușa era deschisă, oricum am făcut poze doar pe afară. Nu aveam ținută corespunzătoare pentru a intra :) Apoi ne-am mai plimbat prin mica stațiune, am văzut că sunt și aici posibilități de cazare, câteva restaurante, toate aproape de marginea drumului. Plaja se întinde până departe, de fapt, aproape se unește cu vecinul, orasul Plomari, de care îi despart doar 2 km. Câteva stânci spectaculoase, în apă, un ponton, fac deliciul copiilor, dar și al adulților, ce se plimbau prin zonă.

Ne-am reîntors ca să luăm mașina, apoi ne-am continuat drumul spre Plomari. Cam pe la jumătatea drumului, este Muzeul Greek Ouzo Barbayanni, știut fiind faptul că aici, această insulă, este patria ouzu-ului, iar asta una din cele mai renumite mărci, răspândită și exportată în toată lumea.

Detalii, aici BARBAYANNIS LIQUOR DISTILLERIES LTD

Tel. +30 22520 32741 sau +30 22520 33300, Fax: +30 22520 32231

Pe lângă asta, mai amintesc doar de marca Giannatsi, ambele sunt distilate prin metoda tradițională. Firesc este că aici în Plomari, să găsim multe ouzerii, unde localnicii și turiștii degustă băutura delicioasă, mai tare în grade :) sau mai moderată, aromatizată cu anason.

Pentru că vorbim despre ouzo, să vă spun că aici, în fiecare an, la început de august are loc Festivalul Ouzo, sub numele de Cultura tradițională a ouzo-ului, unde sunt prezentate produse, metode, specialiștii fac prezentări, iar pe lângă toate astea este motiv de sărbătoare și voie bună!

Orașul Plomari, este situat la cca 42 km de capitala Mythilini, fiind al doilea oraș ca mărime din insulă. Este așezat ca un amfiteatru, pe un deal, înconjurându-l frumos, iar din port, unde noi am lăsat mașina, am avut o vedere superbă către oraș.

Plomari este situat între două râuri, care în primăvară sunt mai umflate și se scurg repede de pe munte. Orașul era pe vremuri situat acolo sus pe munte, unde actualmente este acum satul Megalochori. Între anii 1841-1843, satul precum și portul au ars în incendii, apoi orașul s-a reconstruit în locul în care se află acum, devenind un important centru pentru industrie și comerț, dar nu în ultimul rând și pentru turism.

În oraș întâlnim case de toate felurile și culorile dar și multe fântâni turcești, casele având predominant arhitectura cu influențe turcești, dar nu numai, tocmai de aceea se spune că aici sunt o mare varietate de case, de forme, de stiluri.

Dar cel mai frumos, mi se pare o plimbare în port, pe faleză, de unde perspective minunate pot fi „prinse” către oraș. Marea este de un albastru fantastic, e calmă iar cerul senin, cu doar un singur norișor alb pufos,sau doi, la vremea plimbării noastre.

Ne-am continuat drumul, pe șoseaua de coastă, care acum devenise destul de îngustă, dar nu conta, pentru că circulația este foarte lejeră, putând admira liniștiți, marea în stânga. După cca 5-6 km, ajungeam într-un loc special, pe un drum extrem de îngust, de doar o mașină, golful și plaja Melinda sau Melinta. Cu un nume atât de frumos, ce ziceți? cum să fie altfel locul decât unul special și foarte frumos! Capătul drumului a fost o ulicioară care se termina cu o casă puțin mai lată decât o fereastră, mai mult lungă, iar pe lângă ea, două alei ce duc către mare. Vegetația și plantele verzi acoperă zidurile, învăluindu-le spectaculos. În dreapta, intri direct la Taverna Maria, un loc călduros, familiar, simplu, rustic, dar atât de frumos. Deasupra terasei erau camere de închiriat. În stânga mai sunt niște clădiri, mici vile, pensiuni, sau pur și simplu, casele localnicilor. Plaja este aproape, practic terasa este pe plajă, iar oamenii locului, tocmai reparau un ponton, mai încolo de terasă. Sub marchizele albastre ale terasei, atârnau multe flori, multe mușcate roșii, iar printre petalele lor, eu admiram și pozam marea cea albastră. Mesele erau simple, vopsite cu alb, iar pe ele, scria de mână, câte un mesaj, de bun venit, sau ceva cu numele tavernei, sigur, cu culoare albastră. Scaunele de lemn, albastre, recent vopsite, aveau și ele câte un mesaj pe spătar, sau câte o floare desenată, bineînțeles, cu alb. Foarte cochet, totul, diverse aranjamente rustice, plăcute privirii. Toaleta era pe niște scări, la subsol, dar era o încântare, ornată cu desene, plante verzi și flori, cabine curate, dar și cu dușuri. Ne-am așezat la o masă, nu ne era foame, deși mirosea îmbietor, dar tot am luat câte un suc răcoritor, doar așa, de dragul meselor frumoase. Pe marginea terasei erau băncuțe de lemn cu spătar, vopsite normal, cum altfel? în albastru!!!

Am închis ochii și îmi imaginam câteva zile aici, departe de lumea dezlănțuită... Poate, cândva... visez și acum la asta...

Cu greu, am plecat de acolo... doar cu gândul că ne așteaptă poate, alte locuri frumoase!

Despre partea de sud a insulei, am citit pe net ceva așa de frumos, care exprimă pe deplin tot ceea ce vreau eu să vă spun: Coasta de sud a insulei Lesvos, acolo, unde pământul se îndrăgostește de mare.

Sursele pe care le-am folosit, ajutătoare: Wikipedia, lesvos tourist guide, greeka.com.

Din pitorescul Melinda, am mers către satele de munte, ajungând prima dată în Neochori, apoi în Paleochori. Aici am crezut că ne vom lipi de ziduri undeva, atât era de îngust drumul prin sat, la un moment dat o mașină ce venea din față, a dat înapoi, pentru că noi nu puteam, am trecut milimetric pe lângă ei. După ce am „scăpat” ne-am oprit undeva într-o parcare, într-un spațiu mai larg și am coborât să fac o poză cu imaginea superbă a satului de munte, privind în urmă, dar care ne-a dat așa emoții. :)

Am mers și mai mult către centrul insulei, au urmat satele Akrasi și Ampeliko, apoi la intersecția de la Megalo Limni, am luat-o din nou spre sud, prin satul Vasilika. Despre acest sat, ce înseamnă regal, vă pot spune că a primit acest nume, deoarece în vremurile bizantine găzduiau familii regale. S-a dovedit istoric că aici chiar au locuit personaje importante. Locul este renumit pentru minele de andezit, abandonate în prezent. Când ne-am întors, am oprit pe marginea drumului să facem câteva poze, cu frumosul sat, înconjurat de muntele Pyrraion sau Pityodes, numit astfel de Theophrastos, părintele biologiei.

A urmat apoi Polychnitos, iar aici aveam de gând să ne oprim, pentru mai mult timp, auzind multe lucruri frumoase despre el. Am parcat pe marginea drumului, imediat ce am intrat în sat, sub crengile unui platan imens, din imediata vecinătate a parcului din fața unei școli frumoase.

De aici am luat-o pe jos, pentru că doar așa poți cunoaște și vedea cel mai bine frumusețea satului. Centrul, este destul de frumos amenajat, cu câteva terase, multă vegetație, palmieri, yucca, stejari și platani. O clădire frumoasă, unde este Centrul Cultural al Tineretului cu un turn înalt, în vârful căreia era un cuib cu multe berze. Dincolo, peste drum, o statuie de marmură albă, rememorând eroii bătăliilor pentru libertate.

De acolo, am luat-o pe străduțe, orientându-ne după turnul înalt al unei biserici, zărită de departe, ce părea impunătoare. Așa și era, iar biserica era înconjurată de ziduri groase, ca ale unei cetăți, ce îmi părea o cetate fortificată din Transilvania.

În rest, multă liniște. Case frumoase, mai vechi, sau mai moderne, mai mici sau mari, impozante, construite în stil neoclasic, fiecare găsindu-și loc în satul pitoresc. Aleile sunt pavate cu pietre, cadrul natural este splendid, pe măsură ce urci pe străduțele înguste, se văd dealurile verzi din jur, plantațiile de măslini sau pini. Am trecut pe lângă frumoasa clădire a Muzeului de Folclor, era însă, închisă. La doar câțiva km de sat, este golful și plaja, Skala Polichnitou.

Despre numele satului, Polichnitos, sunt cel puțin două teorii, una legată de cuvântul polichni, ce înseamnă sat mic, sau din unirea celor două cuvinte polla ichni, care înseamnă multe urme. Și acum, la construcția vreunei case, sau a unei fântâni, sunt descoperite urme ale vestigiilor antice. Înainte, cu mulți ani, existau mai multe sate care compuneau Polichnitos, dar cu timpul ele s-au mutat mai în centru, spre munte, de frica piraților. Satul este situat într-o vale, fiind înconjurată de munți, Profetul Ilias, Kardonas, Plakes, Plakoura, Rachta. Tot satul este construit pe roci vulcanice, casele și pavajele străzilor fiind tot din acele roci, care se spune că sunt ușor de sculptat.

Și așa, încet-încet, am ajuns la Catedrala St. George, Agios Giorgios, pe care o zărisem încă de la intrare în sat. Nici nu ai cum să nu o vezi, fiind atât de impunătoare. Turnul catedralei este construit din piatră sculptată, despre care se spune că este cel mai frumos din Lesvos. S-a construit în timpul ocupației turcești și are o întreagă legendă, o poveste țesută în jurul ei.

Pentru a construi biserica era nevoie de autorizație de la autoritățile turcești. Un localnic pe nume Papa Dimithriou, dar poreclit Rodanas, măsoară perimetrul dorit cu un fir subțire pe care îl pliază foarte fin, părând un fir mult mai scurt. Turcii aprobă, iar ei construiesc însă la dimensiunea reală. Pentru înșelare, Rodanas este executat, dar biserica rămâne, fiind o adevărată operă de artă, la ea lucrând mulți meșteri pricepuți. Clădirea este imensă, cu trei nivele, nenumărate coloane, un altar de lemn frumos în biserică.

La intrarea în pronaos este o inscripție cu numele meșterului, Teodor Kalfas, fiul lui Athanasios din Vatousa, 1805.

Sunt de admirat și curtea, grădinile, dar și zidurile exterioare după cum vă spuneam deja. Materialul de bază folosit la construcție a fost roca vulcanică, abundentă în zonă.

În drumul nostru spre sudul insulei am trecut pe lângă șoseaua care duce spre izvoarele fierbinți aparținând tot de Polychnitou.

Se spune că băile termale funcționează încă de pe vremea ocupației otomane, apele sunt bogate în săruri de sodiu și calciu, dioxid de carbon liber, fier, magneziu, compuși de mangan, iar apa este limpede și inodoră. Foarte multe boli sunt tratate cu aceste ape, iar turiștii, sau pacienții le folosesc cu încredere.

Despre băile termale din Polychnitos, se spune că sunt comparabile cu cele din Wiesbaden, Germania.

Temperatura apei variază între 60-92 grade, curge de la izvoare, trece prin roca poroasă vulcanică, iar cea de la băi atinge 40-41 grade. Sunt cele mai calde izvoare din Europa.

Mai încolo, la nord, spre mare sunt și lacurile sărate, care inițial au fost naturale, mai apoi în timpul ocupației turcești s-au amenajat bazine de sare. Extracția de sare este importantă, sarea de Polichnitou, fiind una din cele mai renumite din Grecia. Nu în ultimul rând, zona de coastă, Polichnitou, este un muzeu natural viu, este gazdă pentru cel puțin 130 de specii de păsări, permanente sau migratoare. Lacurile cu sare, care seacă, pe perioada verii, constituie locul ideal de dezvoltare al unor organisme vegetale sau animale, acestea fiind sursa principală de hrană a păsărilor.

Am plecat din frumosul sat, îndreptându-ne din nou spre mare, de data asta aveam în plan, Vatera.

Nicicum nu mă gândeam că voi găsi o stațiune mult căutată de localnici, în egală măsură de turiști, de cei care au auzit de ea, :p pentru că nu prea este „trâmbițată” mult. Noi am vrut să atingem și acest punct pe hartă, dar am avut surpriza unei stațiuni destul de selecte, iar când am ajuns am avut impresia că toată insula s-a mutat aici. Plaja este lungă de cât credeți? doar 8-9 km, :p lată de 10-30 de metri, cu un nisip fin auriu, sau pe alocuri cu nisip mai grunjos. Este cea mai lungă plajă de pe insulă, una dintre cele mai mari din Grecia, iar pentru toate astea a primit steagul albastru. Foarte multe amenajări, terase, beach-baruri, chiar pe plajă, iar tot drumul de lângă, faleza, este mărginită de pomi, pini sau tamarini, sub umbra cărora se poate parca. Terenuri de tenis, volei, fotbal, se pot practica sporturi pe mare, având toate aceste posibilități. Multe șezlonguri, umbrele, cum rar sau chiar deloc nu am văzut, de culoare neagră, fotolii albe, leagăne sau balansoare sub umbrelă, alei despărțitoare de lemn printre șezlonguri. Un loc ideal pentru plajă, celor care doresc o stațiune mai animată, cu mulți oameni. Datorită poziției sale, în sudul insulei, este ferită de vânturile de vară, cum ar fi, celebrul Meltemi. La cele două capete ale plajei se varsă în mare două râuri, ce creează un biotop interesant, râul Almiropotamos în vest și Vourkos în est. Primul izvorăște din izvoarele calde din Polychnitos și curge tot timpul anului, aici existând o varietate mare de floră și faună specifică.

Noi am făcut doar poze, am mers puțin pe plajă să văd marea, calmă și cuminte, foarte albastră. Mi-a plăcut să văd fericirea copiilor care se jucau pe nisip, tinerii care făceau sport, sau bătrâneii ce stăteau relaxați, la umbră. Am făcut poze, gândindu-mă cumva că e stațiunea lor secretă de vreme ce nu prea am găsit multe date despre ea.

A doua zi, ghida ne-a spus, că mulți greci chiar de pe continent își fac concediile acolo, putând fi găsite și multiple posibilități de cazare. Cumva stațiunea este „ajutată” să își revină după cutremurele din anii trecuți, când aici în zonă, sau în sate, s-au surpat multe case, ba chiar au murit câteva persoane. Așadar mulți greci vor să contribuie la revenirea zonei, dat fiind și posibilitatea imensă cu plaja nesfârșită.

Nu am stat prea mult pe aici, am continuat drumul spre vest, către cel mai ascuțit punct al bucății de insulă, din sud, capul Agios Fokas. După ce drumul de coastă s-a terminat, am trecut pe un drum de țară, dar relativ bun, am mai mers cca 2km, eram interesați să ajungem deoarece pe acest traseu urma să vedem și niște vestigii antice. Dar am ajuns undeva în câmp, în pustietate, am parcat, pe margine, așteptând să vedem puțin, dacă mai „umblă” cineva prin zonă. Tocmai ce venea un jeep, care a trecut peste un podeț, chiar peste râul Almiropotamos, iar dacă am văzut că a rezistat jeep-ului, am zis bine, trecem și noi! De acolo am mai mers undeva vreo 2 km, ajungând în cele din urmă spre „moțul” dorit. Am ajuns acolo după un drum șerpuitor, dar în față ne aștepta marea și o minune de loc, liniștit și frumos. După cum v-am spus e un mic moț, înconjurat de apele mării, iar pe un mic vârf de stâncă este o biserică, Agios Fokas, iar lângă, îngrădite, ruinele Templului lui Dyonisus și a unei bazilici creștine. La poalele stâncii, un mic golf, un mic port pescăresc, cu câteva bărci colorate, iar lângă drum, Taverna Akrotiri, unde mirosea grozav a pește. Un loc de vis, o frumusețe. Ne-am învârtit pe acolo, am făcut iar multe poze, am stat la umbra copacului pe care era indicatorul spre biserică, am privit spre marea liniștită, de culoarea cernelii.

Sunt locuri de unde parcă nu ai mai pleca, cred că cunoașteți sentimentul, locuri pe care le pui acolo, la sertărașul cu amintiri frumoase, pe care le scoți câteodată sau le privești din poze, atunci parcă simți și adierea vântului sau aerul sărat al mării. Acesta a fost unul din acele momente, ca și acela de la plaja Melinda, plaja cu numele de fată frumoasă. Încet, încet, sertarul meu devine neîncăpător...

Dacă mă mai urmați, vă voi mai duce în câteva locuri, doar v-am spus, insula e foarte mare, iar noi am avut timp suficient și am „hoinărit-o” în sus și-n jos.

Va urma...

webmaster, o rugăminte muzicală

https://youtu. be/ZmfG5t-gzLQ

mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 1818 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI