Folegandros, o bijuterie de insulă

TIPĂREȘTE

Aflasem de multă vreme de insuliţa aceasta din sud-vestul Arhipelagului Cicladic şi pe atunci nici nu-mi trecea prin minte că vom ajunge într-o bună zi s-o vizităm. Mi se părea cumva că e la capătul pământului, ba mai mult, mi se părea extrem de complicat de deplasat până în mijlocul Egeei, însă, în timp, am depăşit această prejudecată, deşi nici acum n-a fost deloc floare la ureche de ajuns acolo.

Peste tot am găsit numai cuvinte de laudă despre micuţa cicladă, pe bună dreptate atribuite, aşa că am prins ocazia s-o includ în planul nostru turistic de anul acesta, curioşi de ce toţi aveau o părere aşa de bună cu privire la o liliputană aridă, bătută de vânt mai tot timpul.

Folegandros este o insulă mică, de doar 32 kmp şi vreo 700 locuitori permanenţi, cu trei sate: Chora, capitala, situat în centrul insulei, Karavostasis, portul, aflat în sud-est, şi Ano Meria, situat înspre nord, conectate de o şosea principală, în stare bună, de aproximativ 12 km. Ca paranteză, insula mai are şi alte drumuri care nu sunt neapărat de asfalt, cert este că am văzut în capitala Chora cel puţin vreo două centre de închirieri având ofertă de zeci de maşini, scutere sau ATV-uri, deci este binişor circulată.

De origine vulcanică, insula are un relief nu foarte înalt (max. 445 m), dar accidentat, cu stânci verticale, golaşe, de culoare cafenie, de la care i s-ar trage şi numele, fenicienii spunându-i “phelekgundari” , adică stâncos. Alte surse atribuie numele de la primul locuitor al insulei, în mitologie Folegandros fiind unul dintre fiii regelui Minos al Cretei. I se mai spunea şi “insula de fier” tocmai datorită aspectului muntos sterp, brodat cu golfuri şi plaje mici din loc în loc. Oriunde te-ai uita, priveliștile sunt spectaculoase, cu stânci falnice, râpe adânci și formațiuni dramatice de stâncă.

Vegetaţia sa este aproape inexistentă cu excepţia pâlcurilor de tufe sălbatice, iar localnicii se ocupă cu creşterea animalelor (capre şi oi), cultivarea viţei-de-vie pitice, albinărit sau alte culturi restrânse.

De fapt, terenurile sunt terasate şi îngrădite cu ziduri de susţinere pentru a fi exploatate cât mai bine posibil, în sensul că apa provenită de la puţinele ploi să fie reţinută în sol şi să nu se ducă la vale. Se spune că până în urmă cu câteva zeci de ani, fiecare familie avea câte un zid pe care trebuia să-l țină în bună stare. În eventualitatea că în vreo iarnă, s-ar fi format șuvoaie care să-l fi stricat, oamenii veneau și-l reparau ca să nu-i prindă primăvara fără să le fie protejate pământurile. Acum, de-a lungul acestor terase se găsesc poteci bine întreținute, pe care oricine se poate plimba de-a lungul și de-a latul insulei.

Deşi locuită din vremuri străvechi de minoici, dorieni, s-a aflat sub diverse dominaţii, de exemplu în timpul romanilor fiind loc de exil, notabilă este cucerirea sa de către veneţienii lui Marco Sanudo în 1207, sub a căror conducere a rămas aproape de patru secole. Otomanii au stăpânit-o mai apoi până la alipirea acesteia de patria-mamă Grecia, după Războiul de Independenţă.

Însă, mai presus de toate, Folegandros este cunoscută pentru peisajele sale naturale, sălbatice, neasemuit de frumoase, pentru autenticitatea sa păstrată cu sfinţenie de localnici, pentru faptul că a devenit casă pentru mulţi artişti care şi-au găsit inspiraţia şi spaţiul perfect de creaţie, departe de aglomeraţia locurilor populare, alterate de turismul de masă.

Pe de altă parte, în ultimele decenii, Folegandros a atras din ce în ce mai mulţi vizitatori curioşi să vadă cu proprii ochii şi să simtă atmosfera boemă căreia i s-a dus vestea. Insula considerată şic a început să fie căutată, am întâlnit numeroşi italieni, francezi, canadieni îndrăgostiţi pur şi simplu de viaţa relaxată, de liniştea şi farmecul ce plutesc în aerul insulei.

Chora, astăzi una dintre cele mai frumoase aşezări cicladice

Capitala insulei, adică localitatea principală, poartă numele de Chora, ca mai peste tot în insulele greceşti. Ceea ce este remarcabil este că Chora Folegandros are faima de a fi una dintre cele mai frumoase din Ciclade şi am vrut neapărat să ne convingem că aşa este.

Cert este că are cea mai spectaculoasă poziție, direct pe marginea unei stânci abrupte, la o înălțime amețitoare, de aproximativ 200 de metri deasupra mării. Toată localitatea este pietonală, iar aleile înguste, pietruite, vopsite în model de fagure, despart casele tradiționale, văruite în alb, cu arhitectură cicladică, bisericile vechi și piețele romantice care evocă o ambianță fascinantă. Florile care atârnă din balcoanele caselor, tufele puternic colorate de bougainvillea, toate oferă o imagine a frumuseţii ireale si salbatice a insulei.

Pentru a ajunge în centrul satului, trebuie să treci prin trei pieţe succesive, mărginite de taverne, cafenele, terase, după ce pe uliţele strâmte iţi iau ochii prăvălii cu mărfuri fel de fel, suveniruri, obiecte de artizanat, ateliere în care artiştii se simt inspiraţi să creeze.

De la cazarea noastră, situată la marginea sud-vestică a Chorei, mai întâi păşeam vreo două sute de metri pe o alee încântătoare cu ochii zgâiţi în stânga şi dreapta, admirând clădirile, apoi intram în prima piaţă: Plateia Kritikos sau Piaţa Cretei în care am văzut bisericile Agios Antonios, Agia Aikaterni şi Panagia Theoskepasti, cea de-a treia fiind foarte veche şi foarte valoroasă. Am găsit-o deschisă la un moment dat şi am fost uimită să constat cât de simplă şi arhaică este la interior.

Plateia Kontarini sau Piatsa este o piaţă mai mică aflată imediat la o aruncătură de băţ şi de-o parte şi de alta are bisercile Taxiarchis şi Agios Nikolaos, apoi urmează o deschidere mai largă: Plateia Dounavi sau Piaţa Italiei, cu o mulţime de terase cu mese sub umbra generoasă a copacilor. Într-un colţ se observă o bisericuţă ca de jucărie: Stavros.

Mergând tot înainte, dăm în centrul satului, de fapt cea mai de seamă şi cea mai largă şi aerisită piaţă: Plateia Pounta care are în centru un monument dedicat eroilor. Însă, pe-o latură are centrul medical, o agenţie de turism italiană precum şi un consulat onorific al Italiei care demonstrează cât de iubită e insula printre italieni. Pe cealaltă latură se află un centru cultural, prima şcoală din Folegandros, acum doar pentru clasele primare şi gimnaziale.

Dar, cel mai interesant lucru este că aici se află unul dintre cele mai bune puncte de belvedere din Chora de unde e obligatoriu să priveşti la infinit marea, în depărtare observându-se siluetele insulelor Milos, Kimolos şi Sifnos. Piaţa aceasta reprezintă şi principalul loc de întîlnire pentru grupurile de turişti. Tot de aici se desprinde o străduţă care duce spre aleea în zig-zag spre Panagia.

Chora se poate lăuda cu câteva hoteluri bune, multe dintre ele deţinând apartamente sau studiouri, acestea fiind destul de populare în Grecia. Are, de asemenea, un liceu la care am văzut elevi în curte, fiindcă la acea dată din septembrie începuse şcoala, o clădire mai impozantă a Primăriei, un oficiu poştal. Bănci nu există, însă am văzut mai multe bancomate sau aparate multifuncţionale care asigură necesarul de cash sau prin care se pot efectua operaţiuni bancare. Am văzut o agenţie imobiliară, câteva farmacii, post de poliţie, benzinărie, un taxi, deci insula este ancorată în realitate şi civilizaţie.

Kastro, nucleul de bază al Chorei

Cea mai veche şi în acelaşi timp cea mai atractivă parte a Chorei o reprezintă Kastro. Dar ce e Kastro?

Cartierul situat în nord-vestul Chorei, ale cărui case sunt spânzurate pe două laturi de buza stâncoasă, poartă numele de Kastro, adică “cetate” fiind locuit în mod continuu de peste 800 de ani. Acest lucru se explică prin faptul că, după ce veneţienii au cucerit insula, guvernatorul Marco Sanudo a construit o fortăreaţa unde şi-a stabilit reşedinţa, alături de alte case. Desigur, Kastro avea rolul de a apăra populaţia de atacurile piraţilor, frecvente la vremea aceea.

Deşi diferite stăpâniri s-au succedat în decursul vremurilor, Kastro a rămas în picioare, ba chiar a fost uşor extins şi îmbogăţit cu mai multe biserici în timpul bizantinilor. Ideea este că nu există plimbare prin Chora fără cel puţin o tură prin istoricul Kastro.

Am pătruns în Kastro prin aşa-numita Paraporti, un fel de uşă ce străpunge pereţii groşi de piatră, pe care scria chiar Kastro, lângă o cafenea, numită, cum altfel, decât Kastro Cafe. Există şi o altă intrare, situată ceva mai spre vest, numită Lotzia, considerată de cei mai mulţi ca fiind principala cale de a păşi între zidurile cetăţii.

Se recunoaște destul de ușor stilul venețian cu case din piatră, ziduri groase și două canaturi, așezate față-n față la mică distanță. Străduţele sunt strâmte, gândite după o strategie defensivă, în sensul că în cazul unui eventual atac, atacatorilor ce s-ar fi înghesuit pe uliţe le putea fi aplicată mai uşor o replică distrugătoare. La majoritatea caselor, urci la etaj printr-o scară exterioară şi e o alegere bună, fiindcă o scară interioară ar fi furat mult din spațiul util. Şi în zilele noastre, mare parte dintre case sunt locuite şi bine îngrijite.

De remarcat în miezul Kastro, exceptând aceste case şi străduţe şarmante, bine conservate din epoca medievală, sunt câteva bisericuţe: Agia Sofia, Agia Eleoussa, precum şi Plateia Lilis Behrakis, o pieţişoară mai largă. În apropiere, pe buza stâncii, se află o biserică ceva mai mare, Panagia Pantanassa. Înăuntrul Kastro există şi vreo câteva unităţi de cazare, pensiuni sau hoteluri mici, care pot oferi experienţe unice doritorilor de locuit în clădiri istorice.

Biserica Panagia, simbolul insulei Folegandros

Cred că aţi văzut măcar o dată imaginea iconică a Folegandrosului pe cărţi poştale sau materiale promoţionale, reprezentată de biserica Panagia cocoţată pe un pisc de stâncă până la care urcă o alee albă construită în zig-zag, remarcabilă în contrast cu fondul de culoare închisă al muntelui.

În antichitate, acolo s-ar fi aflat un templu dedicat zeităţilor Apollo şi Artemis, iar mai târziu în Evul Mediu, o cetate numită Paleokastro, abia în 1821, după reconstrucţie şi renovare, biserica luând forma ce se poate vedea şi astăzi. Este ridicată în stil bizantin, are hramul Adormirea Maicii Domnului, şi poate fi considerată cel mai mare lăcaş de cult al insulei. Interiorul său păstrează câteva inscripţii antice care amintesc de istoria locului, precum şi un iconostas valorors cu piese considerate făcătoare de minuni.

O plimbare urcândă până la Panagia nu ia mai mult de 20-25 minute cu tot cu pauzele de tras sufletul sau fotografiat, fiindcă da, e cel mai bun loc din care se poate admira Folegandrosul. Se observă că orașul se prelinge până aproape pe buza ultimelor stânci, de parcă doar un pas mai ar avea până să se prăvălească în mare.

Bineînţeles, este locul ideal pentru admirat apusul, un fel de Oia din Santorini, cu imagini magice, de sus, asupra Chorei când soarele se pregăteşte să meargă la culcare. Am asistat în cele două seri cât am stat în Folegandroa la apusuri superbe alături de mulţi turişti veniţi să se bucure ca şi noi de peisaje de neuitat.

Karavostasis, poarta de intrare în Folegandros

Fiindcă în ziua sosirii noastre în Folegandros, am fost “pescuiţi” repede de trimisul gazdei şi nu apucaserăm să vedem mai nimic din port, în ziua în care am plecat din insulă, am rugat-o pe Cristhine să ne trimită în port mai devreme cu vreo două ore să luăm un pic seama şi să ne facem o impresie şi despre port.

Portul este plin de viaţă prin prisma faptului este mai tot timpul tranzitat de cei ce vin sau pleacă în/din Folegandros. Însă, aici se găsesc în afară de staţia de autobuz, Autoritatea şi Poliţia Portuară, şi câteva hoteluri, pensiuni, precum şi magazine, cafenele şi taverne bune, cu profil pescăresc. Ba chiar şi o brutărie, un ATM.

Ne-am lăsat bagajele contra cost (6 €) la hotelul Faros care avea şi acest serviciu în panoplie şi am pornit la pas în explorarea micii aşezări de pescari care se vrea acum o staţiune de vacanţă.

Desigur, dacă mă întrebaţi pe mine, eu nu aş fi ales Karavostasis drept cartier de vacanţă pentru cele două zile, deşi are două plaje bunicele.

Prima, Chochlidia, este chiar în dreapta, cum te uiţi la mare, lângă terminalul din port. Este lungă, din pietre şi pietricele şi cu intrare lină în apă. Era populată de familii cu copii la momentul când am vizitat-o aproape până în capătul celălalt, iar culoarea apei este de un albastru uimitor.

Ca s-o vedem pe cea de-a doua, Vardia, am luat-o în sus, peste deal. Vardia este mult mai spectaculoasă, se coboară până la ea pe nişte scări construite special. Are baza din nisip grosier cu pietricele, însă apa mării, care la fel este de o nuanţă puternică azurie, se adânceşte în câţiva metri, de aceea este căutată doar de înotători.

Ca părere generală, formată în două ore, Karavostasis este prea micuţ, în comparaţie cu Chora, şi ce m-a impresionat negativ, a fost că am văzut mai multe unităţi de cazare închise sau părăsite, per total nu are o atmosferă îmbietoare, nu are nicio asemănare cu sofisticata Chora.

Sincer, chiar dacă la început am oscilat doar câteva momente între Chora şi Karavostasis, m-am bucurat enorm că mi-am ascultat flerul turistic şi raţiunea de a alege Chora, ceea ce recomand cu căldură oricui, chiar de-ar fi să stea şi numai câteva ore în insulă.

Plaje sălbatice, plaje neamenajate sau prea puţin amenajate, plaje greu accesibile

Despre plajele portului am povestit puţin, dar Folegandros are ceva mai multe plaje, însă având în vedere relieful accidentat al insulei, acestea sunt mai greu accesibile din interior, pentru unele fiind mult mai uşor de pe mare.

Însă, cum nu ne venea să plecăm din Folegandros fără să gustăm şi câteva ore la plajă, a doua zi ne-am orientat asupra plajei Agali situată în vestul insulei, la mică distanţă de capitală, către care văzusem un orar cu curse dese ce permitea un program de câteva ceasuri de trândăveală la baie şi soare. De la Agali, ştiam că mai puteam vedea încă două plaje, destul de sălbatice: Galyfos şi Agios Nikolaos, dacă ne avântam pe o potecă de pământ vreo 20 minute în dreapta. Dacă ne-am fi deplasat spre stânga, am fi dat de plaja Fira, o mică despicătură la care e destul de dificil de ajuns.

După micul-dejun, ne-am luat traistele la umăr şi ne-am îndreptat către staţia de autobuz. Până acolo, ne-a ieşit în faţă un soi de birou de la care se cumpărau biletele dus-întors (6 €/pers.), apoi busul, care era doar un microbuz, a pornit mai înttâi pe şoseaua spre Ano Meria, apoi s-a desprins lateral stânga, în coborâre pe un drum foarte îngust, dar relativ bun.

Am decis să nu rămânem la Agali pe care am admirat-o de jos şi de sus, ci să mergem la Agios Nikolaos să stăm un pic şi nu ne-a părut rău deloc. Am luat-o peste deal, am dat mai întâi de Galyfos, lângă care am văzut o unitate de cazare eco ce nu folosea curent electric. Plaja este atât de mică, încât pare o glumă, pe deasupra şi pietroasă. Se recunoaşte foarte uşor după “garajele” vaselor pescarilor din zonă, deloc îngrijite, mai mult în ruină. Este ştiută drept plajă de nudişti, lucru ce ni s-a confirmat destul de repede.

Deplasându-ne în continuare peste încă un deal, ni se iveşte în raza vizuală plaja Agios Nikolaos, numită aşa după bisericuţa omonimă dedicată Sfântului Nicolae, ocrotitorul marinarilor. În plus, are şi două taverne pescăreşti în coastă.

Plaja este un mix de nisip cu pietriş, cu intrare lină în apă, printre pietrele de pe fund şi împărţită, de asemenea, cu nudiştii care se postaseră spre nordul plajei. Accesul cel mai uşor se făcea cu water taxi care avea curse regulate de la Agali, aşa încât s-a umplut repede cu mulţi italieni, ce veniseră în găşti s-o “cucerească” . Am rămas vreo două-trei ore într-o relaxare totală, mai ales că nu era vânt deloc.

Alte plaje de neratat, dar pe care noi le-am ratat, ar fi: Katergo, ce are faima de a fi cea mai frumoasă, Ambeli, Livadi, care pot fi accesate cel mai bine de pe mare, iar la distanţă scurtă de portul Karavostasis ar fi trio-ul Latinaki-Vincenzo-Poundaki care merită ceva atenţie.

Folegandros nu deţine aeroport, singura cale de ajunge pe insulă este aceea pe mare. În acest sens, este conectată prin vase de tot felul ale mai multor companii de Pireu, dar şi de insulele vecine. În Chora există câteva agenţii de bilete de ferry, dar şi agenţii de turism. La nevoie, există şi un mic heliport pentru a răspunde urgenţelor ce s-ar putea ivi.

Odată ajuns în insulă, turistul are parte de transport în comun pus la dispoziţie de o companie locală care-l poate transporta până în capitala Chora sau în satul Ano Meria. Transportul în comun funcţionează şi pentru deplasarea la plajele principale şi se efectuează cel mai des cu microbuze. Preţul biletelor este modic, rutele şi detaliile pot fi consultate aici: https://www.folegandrosbuses. gr/index.php?language=en

În Folegandros există mai multe trasee de drumeţie, insula fiind foarte potrivită pentru cei ce iubesc mişcarea şi acest gen de activitate. Acestea sunt bine marcate şi nu întrunesc distanţe mai lungi de şapte-opt kilometri.

Nu pot să nu menţionez chiar şi în treacăt peştera Chrisopilia care se găseşte cumva sub muntele pe care este cocoţată Panagia. Acesta este vestită pentru rămăşiţe de oase umane, inscripţii de nume pe pereţi din secolul al IV-lea Î. C. Accesul nu este permis deoarece locul este încă cercetat de oamenii de ştiinţă.

Pentru mai multe detalii, puteţi consulta website-urile insulei: https://www.folegandros. gr/en şi https://www.folegandros.com/

Am întâlnite multe expresii elogioase şi tot pe atâtea epitete adresate acestei bucăţi de pământ absolut fermecătoare. Le-am dat dreptate fiindcă Folegandros ne-a cucerit iremediabil şi pe noi. Folegandros este, mai presus de toate, romantic, dar şi raiul celor îndrăgostiţi de natură sau al celor care iubesc Cicladele, mândrindu-se cu unul dintre cele mai frumoase sate din arhipelag, lucru recunoscut de postul CNN încă din 2017 ce a declarat capitala “unul dintre cele şapte sate cele mai frumoase ale Europei” . Chora mi s-a părut magică, boemă, elegantă, selectă.

Dacă vi se iveşte oportunitatea, vizitaţi această insuliţă, sigur nu vă va dezamăgi!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=hfiAehytuEI

---

VIZUALIZĂRI: 1536 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI