ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.04.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: bucuresti
ÎNSCRIS: 12.02.08
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JAN-2015
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Good morning Viet Nam - Episodul 11: Hue (a doua zi)

TIPĂREȘTE URM de aici

Ziua a doua din Hue a fost dedicata vizitarii mormintelor imperiale si orasului interzis, lucruri pentru care trecusem Hue pe lista noastra de vizitat in Vietnam, si dimineata, dupa micul dejun foarte bun si nelimitat, soferul nostru, vorbitor de limba engleza, cu masina inchiriata de la hotel pt 29$ ziua, ne astepta pe strada principala (hotelul este pe o straduta prea ingusta pt a putea intra o masina). Ziua nu se arata prea vesela, dar nici nu turna cu galeata, asa ca n-am avut probleme in desfasurarea planului de vizitare!

Pentru vietnamezi, mormintele au o semnificatie aparte, deoarece ei considera ca asezarea acestora influenteaza calatoria sufletului in lumea de dincolo, cea a spiritelor. de aceea nu ar trebui sa ne mire grandoarea mormintelor imperiale de langa Hue, mai cu seama de pe malurile raului Parfumului, cunoscut si ca River Huong. Aceste morminte reprezinta succesul unei dinastii imperiale si, totodata, respectul cu care liderii erau priviti la acele vremuri.

Mormintele imperiale din Vietnam sunt cu atat mai interesante cu cat indeplineau doua functii: o data, serveau drept morminte, locuri in care ramasitele pamantesti ale imparatilor morti erau inmormantate, iar apoi, drept palate regale secundare, unde imparatul isi putea primi o parte din oaspeti. In aceste conditii, lucrarile de constructie la un astfel de mormant erau demarate chiar din timpul domniei imparatului caruia i se cuvenea, ajungand sa reflecte gusturile si personalitatea acestuia, dorintele si idealurile sale, fie ca se refera la cele acumulate in timpul vietii, fie la cele pe care si le dorea pentru sufletul sau.

In total sunt 7 morminte in preajma orasului, majoritatea in partea de sud.

Hue este fosta capitala imperiala a Vietnamului si direct conectata cu o singura dinastie – Nguyễn; aceasta suita de imparati a condus tara intre 1802 si 1945, pana cand ultimul din aceasta familie a abdicat in favoarea guvenului condus de Ho Chi Minh.

Ca oras, Hue a suferit multe pierderi de vieti in timpul razboiului din Vietnam si a fost in mare parte distrus de bombardamente; este un oras care lupta sa isi recupereze din ruine atuurile care ar atrage mai multi turisti. Dar procesul este unul lent si de durata. Mormintele imparatilor fac parte din aceste atuuri, si dintre cele 7 morminte, doar 3 se disting prin amploare, atitudine si conservare.

Primul nostru obiectiv a fost mormantul lui Khai Dinh, construit cu multe influente franceze. Realizat din beton, acestui mormant ii lipseste armonia arhitecturala pe care am vazut-o la alte morminte imperiale.

Se vede de departe; este singurul mormant care este cocotat pe un deal, pentru ca sufletul imparatului sa poata supraveghea intreaga zona si totodata pt ca accesul celor din afara sa nu fie usor. Intrarea este la strada principala, parcarea vis-a-vis si turistii care vor sa faca poze sunt multi, noi am avut noroc pt ca am fost printre primii vizitatori, excursiile mari sosesc mai tarziu aici)

Daca in timpul vietii vietnamezii nu l-au iubit pe imparat din cauza taxelor mari pe care le cerea,taxe necesare construirii si decorarii ansamblului acesta – acum turistii sunt fascinati si vietnamezii se mandresc cu imparatii lor !

Mormantul lui este cel mai extravagant dintre toate!

Dupa ce am urcat 127 de trepte, pe o scara marginita de dragoni incordati, am ajuns la o poarta ce seamana cumva cu cea de la Versailles; urmeaza o succesiune pe doua nivele, cu cladiri decorate abundent cu sculpturi si ceramica pictata sparta, pentru a contura noi forme.

Piesa de rezistenta este in interior unde, in camera funerara de un stil particular marcat de excese, troneaza sculptura imparatului, un om mic de statura si subtirel, nu prea impunator !

Totul este atat de meticulos aranjat, de colorat, de viu, fiecare detaliu te impresioneaza si poti ramane mult timp admirand o piesa sau alta ( ex-florile albastre pictate pe cioburi de ceramica alba care se adauga altor cateva zeci, sute, mii ca sa formeze un mozaic dinamic ).Excesul este fascinant!

Al doilea mormant vizitat a fost cel al imparatului Minh Mang -el a fost un conservator si asta se vede de la intrare. Asemanarea cu templele dinChina, organizate pe principiul trecerii de la un nivel de spiritualitate la altul, pe masura ce strabati curtile si pavilioanele, se regaseste total in cazul acestui mormant.

Dupa zidul de aparare cu porti masive, se deschide curtea pentru onoruri, pavilionul cu inscriptii funerare - cu o stela impresionanta in centru si apoi pavilionul unde este mormantul.

Tot ansamblul este amplasat intr-un cadrul natural linistit, cu mici canale, un lac generos si vegetatie matura.

Desi au muncit 10.000 de oameni la el, nu a fost gata la timp si au mai trecut 3 ani dupa moartea imparatului pana cand mormantul a fost finalizat si imparatul a putut fi mutat aici pentru a se odihni. De altfel a fost singura data cand poarta principala a fost deschisa-numai imparatul avea voie sa patrunda prin ea, restul curtii folosea intrarile laterale.

Ce ni s-a parut amuzant a fost modul in care se face prezenta localnicilor simtita : cand o gaina mica, prapadita (vietnameza, normal), un cocosel mic si tantos, sau un catel mai infipt trec prin cadru si tulbura linistea.. (dar in mare locul este aproape gol si am putut sa admiram detaliile si sa ne bucuram de linistea din jur).

Urmatorul mormant, al imparatului Tu Duc, se afla la cealalta extrema, fiind unul dintre cele mai impunatoare mormintele imperiale din Vietnam. Interesant este ca acest mormant reflecta personalitatea decandenta a acestui imparat. Intrarea principala este in restaurare si va dura cativa ani pana cand ansamblul va fi intregit!

Dintre toti imparatii dinastei Nguyen, Tu Duc a stat pe tron cel mai mult, dar nu a avut mostenitori – fapt pentru care a fost nevoit sa isi scrie singur stela funerara – A fost singurul care si-a mutat inteaga curte in acest Oras Interzis sau Palat de Vara care se intinde pe o suprafata mare cat un orasel. S-a retras aici pentru a scrie poeme, pentru a vana pe micuta insula din mijlocul lacului si pentru a fi inconjurat de curtezane.

Cum in timpul domniei sale puterea monarhiei se diminuase considerabil, dat fiind faptul ca se afla sub dominatie franceza, Tu Duc a petrecut, in ultimii ani ai vietii sale mult timp la acest mormant. Cu toate acestea, atat trupul sau, cat si comorile pe care le-a strans de-a lungul vietii sale nu se afla aici, ci au fost puse intr-un loc secret, pt a nu fi jefuite (se spune ca cei 200 de vietnamezi care au ajutat la înmormântarea împăratului au fost decapitaţi pt a nu divulga locul secret)

Incluse din anul 1993 pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, mormintele imperiale si citadela Hue fac parte din Complexul de monumente Hue, dar restaurarea lor se misca foarte foarte lent, multe dintre ele fiind intr-un stadiu avansat de deteriorare (mormantul lui Tu Duc si orasul interzis)

Dupa cele trei morminte, in drum spre Citadela, ne-am oprit sa vizitam Thien Mu Pagoda, (pagoda doamnei din cer) -legenda spune ca o femeie in varsta a aparut pe deal si a spus ca Domnul va veni sa construiasca o pagoda budista cu 7 nivele, pt a aduce prosperitate poporului. Pagoda este situat pe dealul Ha Khe, pe malul stâng al râului Parfumat, în satul Huong Luong, la 5 km de orasul Hue.

Mai multi imparati ai dinastiei Nguyen, cum ar fi Gia Long, Minh Mang, Thieu Tri și Thanh Thai au restaurat pagoda. A fost construita în 1601, iar apoi imparatul Nguyen Tan Phuc a renovat-o în 1665. În 1710, Nguyen Phuc Chu a adaugat un urias clopot (2,5 m inaltime, 3.285 kg), și în 1715, tot el el a adaugat o stelă (2,58 m înălțime) ridicata pe partea din spate a unei broaste țestoase din marmură.

Complexul de temple se întinde în șapte niveluri succesive, fiecare dintre ele dedicat unui forme umane luate de Buddha sau unui pas spre iluminare.

Pagoda este înconjurat de flori și plante ornamentale. La capătul îndepărtat al grădinii se întinde o pădure de pini calm și romantic, iar pagoda este foarte bine intretinuta și foarte primitoare pentru toți vizitatorii

Un complex de cladiri monahale se află în centru, călugării sunt de obicei implicați în rutina de zi cu zi de gatit, stivuire lemne, plivit buruieni. Novicii ar putea fi, de asemenea ,vazuti exersand caligrafia lor.

O clădire in partea din spate a complexului este o relicva naționala: acolo este expusa masina in care calugarul Thich Quang Duc a mers in Saigon, la 11 iunie 1963. El a ieșit din mașină într-o intersecție, s-a așezat în poziția lotus, și si-a dat foc în semn de protest împotriva încălcării regimului de libertate religioasă.

Dupa vizitarea acestor obiective, ne-am intors in Hue si am fost lasati la principalul monument din Hue - Citadela… fosta resedinta imperiala vietnameza, un soi de Palat Interzis varianta Vietnam, din pacate facuta zob in razboi de americani. Asa prezinta localnicii Orasul Interzis din Hue, o mare fortareata a carei constructie a inceput in sec. al XIX-lea in timpul imparatul Gia Long, primul din dinastie (si la randul lui, lipsit de simpatia poporului).

Intrarea principala si unul dintre elegantele pavilioane laterale sunt in restaurari ample si de durata.

Citadela are 10 porti monumentale, noi am intrat si iesit doar prin patru, insa sunt frumos decorate si impozante, pavilioanele, foisoarele si palatul completeaza imaginea curtii imperiale vietnamez, lucruri pe care din pacate le-am vazut intr-un film de prezentare, intr-o mica sala de cinema, aflata la intrare, inainte de a porni la vizitat - altfel nu vezi decat ruine, nu-ti poti imagina grandoarea evenimentelor desfasurate aici!

Templul principal, care seama cu un alt monument celebru – Templul Literaturii din Hanoi - este restaurat si da masura rafinamentului.

Partea care se numeste Orasul Interzis se refera la faptul ca imparatul era singurul barbat care avea voie sa treaca dincolo de poarta lui.

Biletele de acces la monumente sunt destul de costisitoare si se platesc separat : 80.000 VND/pers. la fiecare dintre cele trei morminte (intrarea la celelalte pe care nu le-am vizitat este mult mai mica si cred ca este gratuita la unul dintre ele), respectiv 105.000 VND/pers. in Citadela. Un lucru simpatic: atat la mormantul lui Tu Duc cat si in Citadela se pot face poze in costume de imparat/curtezana (domnul meu nu a fost prea incantat, si dupa ce m-am chinuit sa-l conving ca e distractiv, nu mai era nimeni pe acolo sa ne inchirieze costumele))

Ne-am plimbat in sus si-n jos, am fi vrut sa fie soare, domeniul e mare, cu multa verdeata, dar nu am avut acest noroc, l-am avut pe acela de a nu ploua, desi a fost cam frig!!

Aici i-am dat liber soferului (care ne asteptase la celelalte obiective atat cat am vrut noi sa stam, fara graba, fara ceas) pt ca voiam sa ramanem in oras, sa mancam, sa ne mai plimbam si nu avea rost sa stea ore dupa noi, era oricum ultimul obiectiv al zilei!

Seara s-a incheiat cu o cina la restaurantul nostru preferat Kangaroo Hue, un local foarte dragut, cu mancare buna, preturi mult mai mici decat la celelalte restaurante din oras, mesele erau tot timpul pline, patronul un om foarte dragut, jovial, vorbitor de buna engleza si orientat extrem de bine catre client (in prima seara aveau mese doar afara si pt ca era putin cam frig, am fi vrut inauntru- ne-a rugat sa asteptam, ne-a oferit doua ceaiuri, cafele, ce doream gratuit si ne-a promis ca prima masa libera va fi a noastra si asa a fost, ba mai mult, a venit la masa sa ne multumeasca pt ca am asteptat!! Unde vezi asta des?

Am mai spus ca in Vietnam masa nu e bazata prea mult pe carne, nici macar peste sau fructe de mare, portile sunt foarte mici, iar carnea e taiata fasii fasiute, lucru pt care domnul meu a suferit destul de mult -in Hue, la Kangaroo am mancat friptura, o bucata intreaga, nu taiata in fasii, iar Iulian a fost foarte fericit))

Preturile aici au fost 75000 vnd o friptura cu cartofi prajiti (ti se poate face dor, chiar daca nu mananci in mod normal acasa), 30000 fresh sau spring rolls, 9000 o bere la promotie!!

Dupa o masa buna, o plimbare pe strazile frumoase ale orasului, pe malul raului, ne-am intors la hotel pt a ne pregati de drum, plecam din nou, mai sus, in nord!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de andreea72 in 14.04.15 20:17:13
Validat / Publicat: 15.04.15 00:36:19
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VIETNAM.

VIZUALIZĂRI: 4262 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (andreea72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P25 norocul fie cu voi)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11250 PMA (din 13 voturi)

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[29.03.23 07:21:16]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «Descoperă Hue și Orașul Imperial» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: Vacanța în Vietnam]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Hue și Orașul Imperial:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047163009643555 sec
    ecranul dvs: 1 x 1