ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.02.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: bucuresti
ÎNSCRIS: 12.02.08
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JAN-2015
DURATA: 14 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Good morning Viet Nam - Episodul 3: Ho Chi Min (a doua zi)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Dupa un somn bun si un mic dejun furnizor de energie, am plecat in explorare!

Am ales sa nu cumparam excursii locale in Ho chi min, in primul rand pentru ca ne place mult sa exploram mergand pe propriile picioare (acolo unde se poate) cu duble beneficii si sport, si relaxare, de multe ori drumul in sine descoperindu-ti fatete ale obiectivelor turistice la care nu te-ai fi asteptat, si in al doilea rand pt ca timpul nu ne-a permis sa petrecem prea multe zile in Ho chi min- asa ca nu am facut cele doua excursii faimoase in Delta Mekongului (unde peisajele nu sunt cele pe care le cunoastem din frumoasa noastra Delta a Dunarii, ci unde se observa viata oamenilor, peste 25 milioane, care locuiesc acolo, in conditii grele!), si la tunelele Cu Chi aflate la 200 km de Ho chi min, o vasta reteta de tuneluri construite in anul 1948 pt a se ascunde de atacurile francezilor, si devenite vedete in timpul razboiului cu americanii, pana in 1975 cand razboiul s-a incheiat! Tunelurile au devenit un oras adevarat, cu scoli, spital, camere de intalniri, bucatarie, dormitoare, sala pt spectacole!

Poti patrunde si tu in aceasta retea, dar nu in cea originala pt ca spatiile sunt foarte mici pt non-asiatici, din cauza staturii mai inalte : au fost sapate cateva mai largi, dar nu pt oameni supraponderali, risti sa ramai blocat acolo, poti trage cu armele de foc daca esti interesat!

Nu am fost acolo pt ca ar fi durat o zi, si din cauza problemei mele cu claustrofobia, asa ca am citit despre ele, am vazut fotografii, am vorbit cu oameni care au fost acolo, dar noi nu am ajuns!

1) Primul obiectiv pe lista noastra a fost PALATUL INDEPENDENTEI (sau palatul reunificarii) deschis intre orele 7,30-11 si 13-16, pret bilet de pers 30000 vnd.

Istoria acestui palat este veche, de prin 1860, a fost denumit Palatul Norodom (dupa regele Cambodgiei, sa-i spun in limba romana), apoi Palatul guvernatorului unde a locuit guvernatorul Indochinei franceze; in primul razboi mondial pt scurt timp a fost al japonezilor, apoi al francezilor din nou pana in 1954 cand Franta s-a retras si l-a redat Vietnamului.

In 1955 cand presedintele Diem a castigat fraudulos alegerile impotriva ultimului imparat vietnamez Bao Dai, a fost numit Palatul independentei. Ulterior, pe terenul lui a inceput constructia actualului palat, in 1962, finalizata in 1966.

Palatul este un reper important in istoria Vietnamului, pt ca reprezinta caderea Saigonului in 1975 cand Armata eliberarii din nord a intrat cu tancurile, a daramat portile palatului, l-a fortat pe presedinte sa se predea neconditionat guvernului revolutionar, sudul a cazut si s-a terminat razboiul - de aceea se mai numeste si Palatul Reunificarii! Aici, actualmente, se tin intalniri speciale, evenimente, receptii, bancheturi.

Palatul in sine nu are nimic spectaculos, este o cladire cu 4 etaje, 2 mezanine, parter si subsol, multe camere erau goale, altele aveau mobilier foarte simplu! Poti sa vezi biroul presedintelui, al vicepresedintelui, camera de receptie, camera pt concerte, sala pt cina, sala de cinema, sala pt jocuri de societate, sala de banchet a primei doamne ,dormitoare: poti urca pe terasa, unde se vede elicopterul prezidential si ai un view foarte frumos asupra orasului, plus asupra curtii extrem de bine ingrijite si pline de frangipani, florile mele preferate!

2) Al doilea obiectiv al zilei a fost unul ce mi-as fi dorit sa nu existe, MUZEUL VESTIGIILOR RAZBOIULUI - nu stiu cum poti descrie in cuvinte un razboi!

A fost unul din acele momente in care am fost din nou recunoscatori pt faptul ca nu am cunoscut acest lucru, ca nu l-am trait! Au trecut 30 ani de cand s-a incheiat, dar urmarile se vad si astazi, iar ei incearca prin acest muzeu, nu sa pastreze vii niste amintiri, ci sa arate oamenilor de pretutindeni cat de rau este sa traiesti un razboi, si cat de mult dureaza sa te vindeci, atat tu, ca popor, cat si pamantul care ne sustine! Fotografiile ce vor urma, va vor impresiona cu siguranta, noi n-am fi crezut ca te pot misca atat de mult niste poze (sincer, in camera orange, denumita dupa cel mai nociv agent chimic folosit in acest razboi, fara sa-mi dau seama, mi-au dat lacrimile, si nu doar mie)

Muzeul este deschis intre orele 8.30-12,30 si 13,30-17 si biletul costa 15000 vnd de pers si atrage in media o jumatate de milion de vizitatori, majoritatea straini! Sigur ca parerile ca in orice batalie, sunt impartite, multi spun ca este o propaganda anti-americana, dar una peste, alta, acele orori s-au intamplat si acele obiecte si fotografii sunt reale!

Cand intri in muzeu, in curte sunt expuse tot felul de tancuri, avioane, elicoptere, bombe si tot in curte gasesti cladiri adiacente care au pe pereti povestea razboiului, plus reproduceri ale inchisorilor, inclusiv 'cusca tigrilor', unde erau tinuti prizonierii de razboi de catre cei din sud; muzeul in sine cuprinde o serie de camere tematice :

- in unele sunt fotografii insotite de o scurta descriere in limba engleza, japoneza si vietnameza legata de ce reprezinta si cine le-a facut

-in altele sunt expuse arme folosite, sute de arme de toate felurile, printre care si un secret militar la vremea aceea = Flechette, un obuz umplut cu mii de săgeți mici. (imaginati-va ce putea face o asemenea arma!!)

- camera agentului orange are extrem de detaliate consecintele folosirii lui

-printre curiozitati se afla o ghilotina (folosita de catre francezi si vietnamezii

de sud pt a executa prizonierii - ultima oara in 1960) si trei borcane cu fetusi conservati, cu chipurile deformate din cauza expunerii la dioxina (agentul orange). In acest razboi au fost folosite 7 milioane de l de arme chimice, dintre care 4 milioane au fost agent orange (dioxina) si ca sa stiti ce poate face acest agent, 85 g puteau rade de pe fata pamantului 8 milioane de locuitori!

- la etaj se afla si expozitia Requiem, o compilatie de fotografii a faimosului fotograf de razboi Tim Page, care reuneste activitatea fotografilor ucisi in timpul razboiului.

Sub puternicul impact a ceea ce am vazut, cand muzeul a luat pauza, am luat si noi, noroc ca vremea de afara a reusit sa ne mai incalzeasca si lumineze calatoria! Am baut cate un fresh (eu sour sop, Iulian dragon fruit), pt ca sincer, nici unul nu puteam manca!

Usor, la pas, ne-am indreptat catre urmatorul obiectiv al zilei :

3) CATEDRALA NOTRE DAME (normal ca exista, ca doar au fost sub dominatie franceza) construita intre anii 1877-1880, are doua turnuri inalte de 58 m si intrele ele se afla ceasul! Caramida folosita a fost importata din Marseilles, iar vitraliile au fost lucrate de artisti francezi, catedrala servind ca principalul centru religios al crestinismului, in timpul dominatiei franceze. Unul din principalele obiecte pretioase ale bisericii este reprezentat de statuia Sfintei Fecioare, adusa de la Roma in 1959.

In fiecare duminica dimineata se organizeaza slujbe, atat in limba vietnameza, cat si in limba engleza, intr-o atmosfera solemna si impunatoare!

Imediat, in apropiere se afla urmatorul obiectiv al zilei

4) POSTA -clădirea a fost construită când Vietnamul a fost parte din Indochina franceză. Ea are un stil arhitectural neoclasic. si a fost proiectata și construita de celebrul arhitect Gustave Eiffel. În interiorul cladirii sunt două hărți pictate : prima este o hartă a Vietnamului de Sud și Cambodgiei cu denumirea " liniile telegrafice din Vietnamul de sud și Cambodgia in 1892" :a doua harta mai mare, este a Saigonului si se numeste Saigonul si împrejurimile lui in 1892, iar in spatele salii,cum privesti de la intrare troneaza un tablou mare al parintelui Ho Chi Min!

Chiar dacă nu aveți cărți poștale de trimis rudelor de acasă, intrati pentru a admira interiorul. Am admirat cabinele telefonice , in unele sunt bancomate, arata superb, am cumparat suveniruri, bratari, magneti executati manual de catre o asociatie a surdo-mutilor (asa poti ajuta niste oameni defavorizati de soarta) la preturi intre 1-4 $ bucata. am admirat standurile cu suveniruri aflate de fiecare parte a intrarii.

Desi functioneaza ca o galerie de arta cu vanzare, este si un oficiu poștal in lucru. Puteti trimite scrisori și colete, puteti schimbați bani, cumpăra timbre și cărți, și puteti admira o selecție bună pt colectionarii de monedă și seturi de timbre. Tot aici exista si o agentie de turism, am incercat sa cumparam bilete pt teatrul traditional al papusilor pe apa, dar nu am gasit bilete pt ziua aceea (am avut noroc in Hanoi))

Dupa ce ne-am racorit putin in posta, am plecat mai departe la plimbare catre

5) OPERA HOUSE sau teatrul municipal al orasului a fost construita in anul 1897 de catre un arhitect francez, si se observa stilul colonial francez, ea semanand foarte bine cu opera Garnier din Paris, iar fatada arata ca cea a Petit Palais construit in acelasi an in Franta. Initial a fost decorata cu multe elemente, ulterior indepartate pt ca a fost criticata ca fiind prea incarcata! Bineinteles ca si ea a trecut prin diverse etape, teatru, centru, loc pt refugiatii francezi, redevenind teatru la sfarsitul razboiului in 1975; in 1998 cand Saigon a implinit 300 ani, guvernul a restaurat teatrul, redand fatadei un farmec deosebit. Ne-a distrat teribil cum sunt impartite categoriile de bilete, intr-un mod original : cele mai ieftine sunt Aah, cele de mijloc sunt Ooh, iar cele de top sunt Wow!!

Explorarea orasului a continuat pe un bulevard faimos

6) DONG KHOI STREET, care coboara de la catedrala pana la saigon river, avand o lungime de 1000m, in secolul 19 fiind cea mai aglomerata strada din Saigon, plina de cafenele si restaurante. Acum, pe langa acestea, aici se afla hoteluri de lux (Continental, Majestic, Grand Brodard) magazine de lux (Versace, Vuitton), mall-uri, zgaraie nori, totul este incredibil de curat si, contrar asteptarilor, te poti plimba si le poti admira in voie, in ritmul tau!

Viata aici freamata intre orele 7,30-21, noaptea nu este activitate!

Plimbandu-ne in jos catre rau, am gasit un restaurant micut, se numeste PHO 24, este pe partea dreapta a bulevardului, usor de ratat, fiind ingust, unde am mancat in conditii foarte bune, la preturi foarte bune pt zona in care ne aflam : o supa pho bo sau ga costa 29000 vnd, portia mare, au si diferite meniuri cu preturi intre 59000-84000 ce cuprind 2-3 feluri plus o bautura si desert -un fel de fast food, dar cu mancare sanatoasa, specific vietnameza!

Eu am ales o supa, servita evident cu lime, menta, muguri de bambus, plus servetele umede, iar Iulian a ales un meniu, care pe langa supa, a avut si fresh spring rolls (pachetele de primavara in varianta light, neprajite, servite cu un sos iute normal, sa alunece bine), ca bautura a ales suc de trestie de zahar (dar noua nu ne-a placut, altii stiu ca il adora), iar la desert a ales tot unul specific xoi la dua, un fel de budinca de orez cu lapte de cocos! Daca vrei, alegi specific vietnamez, daca nu, poti alege alte variante pt bautura apa, suc de portocale, de lamaie, pt desert crema de zahar ars, etc

Restaurantul are aer conditionat, wi-fi gratuit, a fost o pauza bine meritata, dar calatorului ii sta bine cu drumul, asa ca, am pornit din nou la drum catre

7) SAIGON RIVER, de unde am luat o croaziera de o ora, ne-am tocmit rau cu barcagiul, pt ca nici nu aveai prea multe de vazut, nici soarele nu mai era sus pe cer, era dupa amiaza , si nici barcile nu sunt cine stie ce! Zgomotul motorului si briza nu sunt cea mai grozava cale de vizitare, dar am scos un pret bun 5$ excursia (de la 10$ de pers, apoi 5$ de pers), am admirat cladirile inalte, o pagoda, muzeul de pe malul raului, a fost asa, lejer.

8) FINANCIAL TOWER, sau BITEXCO FT aflat chiar vis-a-vis de raul Saigon, este un zgaraie nori cu 68 etaje si o inaltime de 262,5 m -este inima financiara a orasului, avand o pozitie strategica pt a atrage bancheri, oameni de finante, asigurari din toata lumea, nu doar din Vietnam! De departe seamana extrem de bine cu Burj al arab din Dubai (parerea noastra), si e original prin faptul ca la etajul 50 are un heliport)), La etajul 49 atins in 35 secunde, exista un punct de observatie cu 360grade view, cost bilet 200000 vnd (apr 10$), din pacate am aflat prea tarziu) Ulterior am aflat ca la etajele 50-52 exista restaurante si un bar, unde poti bea un cocktail, sau o bere, o cafea mai ieftine decat biletul si poti admira apusul de soare!

Cum seara a venit, am plecat de pe malul raului, pe alt bulevard, paralel cu cel faimos, unde am vazut o alta fata a orasului, cu magazine si restaurante unde vin localnicii! Alte povesti, imagini, arome, pacat ca scrise doar in lima vietnameza, si unde oamenii nu vorbesc alta limba, astfel incat nu prea am putut afla ce savoare se ascundea in oalele lor))

9) BEN THAN MARKET - nu aveam cum sa ratam piata cea mai importanta din oras,desigur ! Actuala piata a fost construita in 1912, cladirea arata foarte frumos, are un turn cu 4 ceasuri, cate unul pe fiecare dintre cele 4 directii !

Gasesti aici tot ceea ce vrei: de mâncat, purtat sau folosit, piata e uriasa si plina: legume, fructe uscate, carne, condimente,cafea, scorpioni în alcool, dulciuri, tutun, haine, costume de o zi, ceasuri de mana, bijuterii , telefoane , suveniruri , totul din abundență. Sunt multe alei principale, si multe altele secundare,unde nici nu poti trece un om pe langa altul, e o piata vizitata de turisti de unde și prețurile de obicei mai mari decât în ​​alte părți, așa ca, daca vrei ceva, trebuie sa negociezi puternic (chiar si daca unele tarabe au semne "preț fix", nu te lasa pacalit,incearca!)

Noaptea ne-a prins bantuind pe strazi, prin cartierul cunoscut deja, relaxare la o bere"la terasa, in oras" si incantati de ce am descoperit in Ho chi min, dar usor obositi, ne-am retras la odihna pt ca a doua zi dimineata la 7 plecam catre urmatoarea destinatie - Mui Ne, la marea Chinei de Sud!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de andreea72 in 08.02.15 14:28:47
Validat / Publicat: 08.02.15 17:23:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VIETNAM.

VIZUALIZĂRI: 5828 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (andreea72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 palatul independentei sau al reunificarii
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

adri-nico
[08.02.15 18:04:37]
»

inainte de a ma uita la poze (mi-e frica pentru ca tocmai am mincat si am citit ceva despre niste fetusi deformati... cih!!!) vreau sa te intreb ce sint alea "costume de o zi"? erau din hirtie sau ce?

Carmen Ion
[08.02.15 18:31:13]
»

@andreea72 - Excelentă toate seria de articole

andreea72AUTOR REVIEW
[08.02.15 19:33:26]
»

@adri-nico: sa nu te temi. ca nu am putut sa fotografiez asa ceva. e prea cumplit! Nu erau din hartie. dar la prima spalare... nu mai puteai sa le imbraci

adri-nico
[08.02.15 19:55:55]
»

@andreea72 - m-am uitat la poze, am vazut ca nu le-ai postat. mi-a placut de sotul tau cu cobilita pe umar. cum de nu va place nuca de cocos?

buterfly*
[15.02.15 07:18:07]
»

mie imi place poza cu pionierii... hihihi imi amintesc de tinerete!

webmasterX
[19.04.15 12:48:45]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

andreea72AUTOR REVIEW
[19.04.15 14:05:23]
»

@webmasterX: muzica e clar pe gustul meu...

MILECSA
[13.08.15 12:59:02]
»

Multumesc Andreea draga, foarte pretioase informatiile. Abea astept sa vina ziua plecarii in Vietnam si, asa cum ti-am mai spus, in urma citirii impresiilor tale din aceasta destinatie, m-am hotarat instantaneu sa ajung si eu acolo. Numai bine.

andreea72AUTOR REVIEW
[13.08.15 16:02:20]
»

Mă bucur ca te-am inspirat... vacanță reușită!

tracul
[05.11.15 22:12:37]
»

Bună Andreea,

Foarte interesantă documentație despre Vietnam. Mi-a placut foarte mult.

Într-o fotografie, apare un domn (presupun soțul), pescuind într-un lac sau râu. Poți, te rog, să-mi dai, locația acelui loc?

webmaster26
[04.02.17 13:08:39]
»

Mutat în rubrica "Descoperă Ho Chi Ming, HO CHI MING " (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, andreea72, buterfly*, MILECSA, tracul
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Ho Chi Ming (Saigon) :

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056116819381714 sec
    ecranul dvs: 1 x 1