Cu un pas înaintea lui Obama

TIPĂREȘTE

Am fost prima dată în Cuba. Și aș mai merge de o mie de ori.

O insulă frumoasă, exotică, verde. Și cu mare de smarald. Marea Caraibelor.

Am descoperit povestea unei țări închise în timp, cu oameni veseli, locuri incredibile și mașini din secolul trecut, cu farmecul lor aparte.

Să ajungi din Europa la Havana e destul de ușor. Sunt zboruri directe din Paris, Madrid și Milano. Noi l-am ales pe cel din Paris, cu AirFrance, sigur, elegant, cu papa și băutură bună. Am zburat cam zece ore, devansând timpul, câștigând cele șase ore de diferență de fus orar față de Europa centrală.

Ca să intri în Cuba nu e simplu. Îți trebuie, în primul rând, tarjeta, adică viza, iar apoi răbdare. Controlul e riguros și lent, prin urmare, coadă! Urmează aglomerarea de la restituire bagaje, coada la ieșire după completarea formularului obligatoriu, coada de la casa de schimb valutar și, chiar dacă nu mai ai răbdare, coada pentru taxi! Ne-am dezobișnuit!

Stăm pe Calle Luz în Habana Vieja la casa particulară lui Seriocha Tamajo, zis Che. Cubanezilor li se permite să închirieze camere în locuințele lor și să ofere demipensiune. Pe ușile de intrare au afișat Arenddator divisa. Toate au același preț și sunt strict controlate de organizație. Turiștii sunt răsfățați la maxim și li se oferă condiții pe măsură. Pe măsura cubaneză, evident!

Pe terasele altor locații sunt amenajate restaurante, numite paladar, cu bucătărie de casă. Meniul e pe bază de pui, pește, languste și foarte multe fructe, pentru noi exotice. Sunt private și deservite de o familie.

Micul dejun, desayuno, pare frugal pentru europeni. Banane mici, platanas, fierte, ananas, papaya, mango, proaspete. Cele două ouă ale porției le poți cere cum dorești. Dar sucul de fructe proaspăt stors și cafeaua sunt la discreție. În schimb, cina, cena, e consistentă. Supa, de fasole sau linte, se servește cu orez alb. Urmează felul principal din pește sau langustă, asortat cu orez si manioc prajit, fasole verde si morcovi natur. Desertul e divers si conține multe fructe proaspete. Doar romul e adus de noi. Și trabucurile.

Havana are un parfum aparte. E peste tot și îl simți de la început. Un amestec de tutun, apa sărată și mucegai. Se mai împlinește cu gazele de așapament ale mașinilor din anii '50. A fost întemeiată de spanioli in 1519 ca punct de oprire între lumea nouă și cea veche, în drumul lor de cuceriri.

Pe străduțele înguste ale orașului vechi fiecare casă pare de poveste. Toate sunt înșiruite fără spațiu între ele și se înalță pe două, trei etaje. Multe au terase pe acoperiș, dar toate au gratii la intrare și la geamuri. Firesc, pentru că se intră în camera de zi direct din stradă. Nefiresc, pentru ca nu le văd rostul.

Ușile deschise larg permit curioșilor priviri indiscrete. Se vede traiul modest atât înăuntru, cât și în afară.

Revoluția, comunismul și sărăcia și-au lăsat amprenta pe multe din fațadele clădirilor. Apa sărată și vântul au desăvârșit ruina. Devastator a fost si uraganul Ike din 2008. Desenele murale, cu lozinci și chipurile conducătorilor revoluției, apar și ele, estompate de trecerea timpului. Din altele, cresc fără control, copăcei și vegetație crudă.

Străbatem fără grabă străduțele cu trai modest. Suntem singurii turiști și suntem întâmpinați de localnici cu căldură și curiozitate. Fiecare merită o fotografie și are o poveste de viață. Și toți sunt bucuroși să ți-o împărtășească. Forfota străzii e molipsitoare. Comerțul stradal constă în tarabe ambulante cu fructe și legume, gherete mai mult decât modeste unde se vând torturi și prăjituri, covrigi făcuți în casă, cafea și sucuri. Măcelariile își expun carnea tranșată brutal direct sub nasul trecătorului. La una dintre ele se vinde picadillo (burtă de vită) la ofertă. E coadă, bineînțeles! Până și la farmacie vedem coadă, dar nu înțeleg pentru ce.

Un florar pe bicicletă trece fără țintă strigându-și marfa, iar în același timp mușca pofticios dintr-un mango suculent. Se salută cordial cu un bătrân aflat pe un scaun în fața casei. Bătrânul poartă pălărie și trage cu nesaț dintr-un trabuc puturos.

Cubanezii repară orice. La tot pasul întâlnești ateliere. Se repară pantofi, brichete, electronice, biciclete. Tot ce se strică și se poate refolosi.

O mașină se repară pe stradă. Motorul e înșirat peste tot, iar doi mecanici, presupunem noi, îmbracați în salopete, se străduiau să înțeleagă ce au de făcut. Alți șase, observatori pe lângă, întrețineau o atmosferă veselă. Un câine cu blana cândva bogată, dormea liniștit în umbra mașinii. Nimeni nu se grăbește, timpul nu are valoare. Valoroasă e doar clipa trăită. Am învățat și noi asta.

Dar nu toate sunt așa. Pe măsură ce ne apropiem de centrul istoric, casele prind viață. O viață mai bună. Renovate colorat, cu flori la balcoane, dar cu aceleași grilaje omniprezente, ne demonstrează că traiul din oraș poate fi și altfel. Aici ușile sunt închise, se respectă intimitatea. Putem doar presupune că au un confort mai bun. Am ajuns în zona turistică.

În Plaza Vieja se înalță austeră biserica Santo Angel. Stil baroc, sec, fără ornamente, impresionant doar prin dimensiune. Se vede trecerea timpului și e lăsată ca atare.

Tot în stil baroc e construită și Catedrala San Cristobal din Plaza de la Catedral. Dar e impresionantă și poate cea mai frumoasă biserică sobră pe care am vazut-o. A fost construită după 1748 la ordinul episcopului din Salamanca, Jose Felipe de Trespalacios.

Plaza San Francisco de Asis e plină de turiști care se fotografiază sau aglomerează terasele unde se cântă muzică latino. Trei cubaneze cu ten de mahon, îmbrăcate colorat și cu flori in păr, dau și mai multă veselie locului.

Plaza de Armas pare un anticariat uriaș. Pe vremuri, aici se țineau paradele militare. Acum e plin de tarabe cu reviste, cărți, postere cu lozinci și chipul lui Che. Vizităm Castillo de la Real Fuerza, de unde se vede marea. Castelul, construit de Bartolome Sanchez in 1558, e o fortăreață care, pe lângă zidurile de apărare ale orașului, era destinată să apere așezarea de invadatori.

Calle Obispo e cea mai aglomerată și mai comercială stradă a orașului vechi. Baruri, terase, magazine, tarabe cu churos și fructe. Pe ritmuri de muzică live și miros de tutun ajungem în parcul Jose Marti, de unde ni se dezvăluie clădirea impresionantă a Capitoliului Național, care seamănă incredibil de mult cu cel al Statelor Unite. Bulevarde largi iau locul stăduțelor înguste. Paseo de Marti se îndreaptă spre mare, iar Ave Simon Bolivar găzduiește o catedrală gotică, Sagrado Corazon de Jesus. Clădirile solide sunt renovate în culori pastelate de verde, roz, albastru și galben.

Havanezii sunt îmbrăcați la fel de colorat. Femeile sunt frumoase, au haine mulate și îsi poartă feminitatea ca pe o armă. Sunt încântate dacă un bărbat fluieră după ele. Se exprimă liber complimentul și se acceptă la fel.

Mașinile din Havana sunt în același ton colorat. Predomină mașinile americane din anii '50, Chevrolet, Ford, Buick. Turiștii închiriază "vapoare" decapotabile cu șofer, care îi plimbă pe unde doresc, contra 30 de dolari pe oră. Există și taxiuri cu tarife mai modeste, dar aspectul e pe măsură! Cel mai ieftin mod de deplasare e cel cu bicitaxi, unde efortul celui care te transportă se vede clar pe tricoul asudat. Pentru turiști sunt puse la dispoziție și autobuze roșii decapotabile, care fac regulat turul orașului, la fel ca în orice capitală europeană. Iar cei romantici se pot plimba cu caleașca trasă de cai.

Deși am stat cinci zile în Havana și în fiecare zi am vizitat alt loc, simt că mai am multe de văzut și de trăit. Îmi va fi dor de plimbările pe Malecon când într-o zi vântoasă marea îți oferă spectacol de valuri înspumate, iar în zi senină pescarii și pelicanii se bat pentru pești. Mi-e dor deja de muzica lor, de aromele orașului, de simplitatea oamenilor. Un cubanez ne-a declarat că Havana înseamnă trabucuri, rom și muzică latino. Nu are dreptate. Înseamnă cu mult mai mult!

---

VIZUALIZĂRI: 4813 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI