Avertizare de calatorie - Cuba

TIPĂREȘTE

Cuba, tara paradis turistic, tara vacantelor minunate la care viseza orice muritor de rand, tara oamenilor veseli si primitori, tara celor mai bune cocktailuri, tara in care valorile morale sanatoase sunt cultivate de doctrina comunista, tara oamenilor saraci dar cinstiti, tara model de succes turistic etc., etc., etc. Va suna cunoscut? Daca da, continuati sa visati la aceasta tara si nu incercati sa va impliniti visul, va veti trezi intr-un cosmar.

Am trait zeci de ani cu visul revolutiei, cu imaginea lui Che si a idealismului sau. Unul dintre putinele cantece care imi creau emotie era ”Hasta siempre comandante”, am citit zeci de lucrari despre revolutia cubaneza, despre Fidel si Che. Era in mentalul meu un capitol emotionant si inaltator.

Dupa ce am calatorit in peste 20 de tari am gasit timp, in sfarsit, si pt. Cuba. Nu am fost interesat de plaje, peisaje sau all inclusive, ci mai mult sa vad cu ochii mei parte din cultura si istoria lor, despre care am citit atat, si, cel mai important, sa cunosc oamenii, cubanezii. Nutream un sentiment puternic de simpatie si compasiune fata de ei. Frati de-ai nostri comunisti, traind cu idealurile si suferintele pe care mi le aminteam din copilarie. Aveam o imagine idilica despre acestia. Eram convins ca voi intalni acelas tip de oameni ca si romanii de dinainte de revoluite, oameni saraci, relativ oprimati dar cu suflet bun, calzi si primitori. Drept urmare, mi-am lasat acasa „scutul” psihologic cu care ma dotez in calatoriile in zonele exotice, si am pornit cu inima deschisa pt. contactul cu populatia locala. Monumentala gresala.

Pt. a trece direct in subiectul „cubanezii”, voi incepe cu sfarsitul si anume concluziile la care am ajuns in urma experientei traite, si apoi le voi argumenta cu exemple. Ca turist in Havana, intr-un tarziu, vei realiza ca esti o tinta sigura pt. o excrocherie continua executata de stat, angajatii de stat, smenarii de pe strada, vanzatori, intr-un cuvant de tot ce te inconjoara. Turistul este vazut de catre toti ca o prada. Am mai trait acest sentiment si in alte tari, dar in Cuba este de departe cel mai rau. Zona araba, asia de sud-est, centrul oraselor europene, alte insule din Caraibe sunt copilarie fata de nivelul si gradul de rafinament al excrocheriei de aici. Practic orice miscare faci este urmarita si speculata de un nr. necunoscut de persoane al caror unic scop este sa fure cat mai multi bani din buzunarul tau. Partea interesanta este ca uneori nici nu realizezi ca te fura, esti chiar fericit si incantat de ceea ce se intampla. Este foarte posibil sa nu realizezi niciodata ca ai fost excrocat si sa traiesti in continuare cu imaginea idilica despre cubanezi.

Pt. a putea evita pe cat posibil sa fii o victima facila, am identificat cateva reguli de baza:

1. NICIODATA sa nu considerati a fi de incredre un localnic, care vorbeste engleza. Repet, NICIODATA. Toti cei care vorbesc engleza sunt niste excroci in asertiunea literara a cuvintului. Sa nu aveti incredere 100% nici chiar in ceea ce va spun angajatii hotelurilor sau, socant pt. mine, ghizii. Odata ce iesi insa pe strada, orice localnic vorbitor de engleza este FARA EXCEPTIE un escroc care urmareste sa te insele in orice fel.

2. Orice localnic, care iti zambeste si este amabil cu tine (uneori excesiv de amabil si chiar grijuliu) este deasemeni un escroc, NU EXISTA EXCEPTIE DE LA ACEASTA REGULA. Nici macar unul dintre cubanezii pe care i-am intalnit, si nu avea vre-un gand sa ma stoarca de bani, nu a schitat nici un zambet. Toti sunt tristi si abia daca te baga in seama, aceasta este valabil si pt. angajatii din hoteluri si restaurante.

3. Orice localnic care intra in vorba cu tine pe strada sau in alte locuri este in MOD SIGUR un escroc. Nici un cubanez onest nu simte vre-o dorinta sa discute cu strainii si are o atitudine extrem de rece, chiar si cand vei cere o informatie vei primi raspunsuri extrem de reci.

4. Nu purta haine sau accesorii gen camera foto, telefon, etc, care sa tradeze faptul ca ai niste venituri decente. Vei fi in mod sigur hartuit pe stada de numeroase personaje extrem de „amabile”. Poti diminua nr. acestora daca ai un look cat mai modest.

5. NU CUMPARATI TRABUCURI din Cuba. Cele din magazinele oficiale sunt cam la fel de scumpe ca si in aeroporturile europene, cele ieftine de pe strada sunt 100% FAKE – NU EXISTA EXCEPTIE DE LA ACEASTA REGULA. Daca totusi vreti sa luati fake-urile de pe strada, nu dati mai mult de 40$/ cutie, le puteti scoate chiar si la 30$ - initial cer cam 80$

6. Daca vreti sa cumparati suveniruri va recomand: sepci si basti revolutionare – 2-5 $/buc (cand iti cer 5 le scoti la 4), diferite produse din piele de oaie sau vita: portofele, genti, etc. (sunt din abundenta in pietele din Varadero) - le scoti cu cca. 20-30% mai ieftin decat pretul cerut initial, masinute artizanale din lemn (in Varadero) - 3-8 $ in functie de marime, rochite tricotate manual – 12-35$ (pe cele peste 20$, poti sa le reduci 20-30%). Cea mai buna achizitie- rom si lichioruri – preturile sunt asemanatoare peste tot – 17$- havana club 7ani 0,7l, 5-6$ havana club 3 ani 1l., 3$ havana club alb 0,5l. Lichioruri 3-4$/sticla de 0,7. La aceleasi preturi bune le gasiti si in aeroport la plecare, dar trebuie sa va carati cu ele pe avion. Vanzatoarele din aeroport vi le pun in pungi securizate si nu ai probleme daca le ai in bagajul de mana si mai trebuie sa faci un control bagaje in aeroportul de tranzit. Oficial nu poti trece granita cu mai mult de 2l/pers. In realitate nu intereseaza pe nimeni. Noi am bagat 4 sticle in bagajul de cala si am mai luat 6 din aeroport.

7. Oriunde mergeti, bar, restaurant, etc., daca nu vedeti clar preturile afisate intrebati OBLIGATORIU inainte cat costa. Te citesc imediat ca esti turist si cand iti vine note de plata risti sa ai un soc.

Contactul cu localnicii

Odata ajuns pe strada in Havana, vei fi continuu hartuit de o multime de chipuri zambitoare, extrem de joviale, cu chef de vorba si exterm de dispusi sa te ajute sa te orientezi si sa gasesti locurile pe care le cauti sau care ar putea fi interesante pt. tine. Dialogul este sablon si poate incepe cu binecunoscutul Ola, sau taxi sau oferta de trubucuri, sau orice alt motiv pt. o abordare. Odata ce ai raspuns cu mai mult de un sec „no” sau un gest scurt din mana, esti mancat. Urmeaza intrebarea din ce tara esti, apoi daca esti prima data in Cuba si de cate zile esti sosit. Aceste interbari au un scop exterm de pragmatic si precis: odata ce i-ai spus tara, iti face evaluarea financiara (cu cat poate sa te arda si in ce categorie de pret te incadrezi), cu a doua intrebare iti evalueaza cunostintele referitoare la modul lor de operare, daca esti pt. prima data si in prima zi esti victima ideala si devine chiar si mai amabil, daca ai ceva experienta este mai retinut si nu chiar asa increzator in el. Urmeaza apoi oferta de taxi, trabucuri sau oferte mai elaborate gen spectacole, restaurante cu muzica live, etc. Preturile oferite sunt in fuctie de evaluarea facuta anterior.

Contrar a ceea ce se spune, cubanezii nu sunt saraci. Sunt mult mai instariti decat majoritatea celor din Rep. Dominicana sau Egipt (spre exemplu). Daca mergeti pe strada nu veti vedea decat foarte putini oameni prost imbracati, sau dintre cei pe chipul carora vezi intr-adevar saracia. Strazile, si Cuba in general, sunt destul de curate, casele ingrijite, departe de saracia care te izbeste in alte tari. Cubanezii insa sunt extrem de frustrati, au impresia ca ei sunt cei mai amariti de pe lume si toti turistii niste imbuibati, pe care ii urasc profund, si care trebuiesc arsi la buzunar. Se folosesc cu abilitate de legenda saraciei pt. a-ti inmuia sufletul si a obtine astfel beneficii.

Ghizii

Informatiile oferite de ghizi sunt exterm de seci, iti prezinta cladiri, ceva istorie, bla, bla, bla, nimic care sa te pregateasca pt. ce urmeaza odata ce ai ajuns in strada, nici macar o urma de avertizare, ba mai mult iti spun povestea cu trabucurile primite gartis ca o forma de plata catre muncitorii de la fabricile de trabucuri prin aceasta facilitand munca escrocilor care iti continua poveste pt. a te determina sa cumperi trabucuri din strada. Fiind intr-o tara comunista, iar ghizii fiind angajati de stat ai deplina incredere in sugestiile pe care ti le ofara referitor la restaurantele in care sa mergi sau magazinele din care sa faci cumparaturi. Aceasta este o alta excrocherie, ei au tot felul de relatii si comisioane de la acestia si vei fi indrumat fara exceptie catre cele mai ascumpe. Si in alte tari se practica sistemul, dar nu atat de agresiv ca si aici, mai ales ca se speculeaza increderea pe care ti-o da faptul ca e angajat al statului.

Odata ce am facut introducerea teoretica voi trece la prezentarea catorva scene traite de noi in vizita in Cuba.

Primul contact cu tara

Aeroportul. Coboram din avion dupa mai mult de 10 ore de zbor, trecem fara probleme de control pasapoarte, ajungem la caruselul pt. bagaje. Usoara dezamagire, sunt doar doua linii transportoare pt. bagaje si 3 avioane mari, de cca. 400 de pasageri fiecare, aterizate intr-un interval destul de scurt. O banda pt. avionul de Caracas, o banda pt. cele de Toronto si Paris. Turistii dau navala la benzi, drept urmare inghesuiala. Cateva sute de suflete stransi unii in altii ca sardelele, cu ochii concentrati pe linia transportoare. 10-15 min. nici un bagaj nu catadicseste sa isi faca aparitia. Incepe sa fie foarte cald in sala si sa miroasa a transpiratie. La un moment dat se ivesc bagaje, toata lumea se agita si freamata de nerabdare. Dupa al 5-6 lea bagaj, pauza, nu mai vine nimic. Banda se invarte goala apoi urmatoarele 5 minute. Mai apar 5 bagaje, si tot asa in urmatoarea ora. Apoi nimic. Dupa inca 30 de min. se zvoneste ca bagajele de la cursa de Paris vor aparea pe cealalta linie tranportoare (afisata ca si Caracas) dar lucrul acesta nu scrie pe nici in afisaj, ba mai mult cursa de Paris dispare de pe ecran. Dupa inca 20-30 de min. incep in sfarsit sa vina bagalele. Rasuflam usurati.

Hotelul Telegrafo din Havana

Cu oarescare usurinta gasim agentul care trebuia sa ne intampine si ne arata microbuzul in care trebuie sa urcam. Ajungem a hotel, un hotel foarte bine cotat si chiar frumos. Dau jos bagajele din microbus, soferul nu era foarte interesat sa ma ajute, dar cand am trecut pe langa el ma privea insitent pt. bacsis. Nu i-am dat nimic. La intarea in hotel, Bell Boy-ul statea infipt in usa. Se uita cu sictir la noi, cum ne chinuiam cu bagajele, si catadicseste sa se dea din usa. Ne urmeaza cu mainile in buzunar pana la Front Desk. Aici un tip civilizat, cu o amabilitate rece profesionala, fara pic de zambet sau bine ati venit, ne face rapid check in-ul. Bell boy statea rastignit pe birou si ne privea cu acelas sictir profund. Luam bagajele, trecem pe langa el si urcam in camera. Camera ok, arata ca o femeie care a fost candva frumoasa, dar mai poseda inca, un farmec particular. In ciuda micilor probleme este un hotel in care te simti foarte bine (daca am timp voi scrie si despre el).

Excursie cu ghid in Havana

A doua zi dimineata avem inclus in program o excursie de o jumatate de zi prin Havana, cu ghid si autocar. Autocarul vine la timp, cu ghida si tot ce trebuie. Colecteaza turisti de la mai multe hoteluri, incepe turul si ni se povesteste cate ceva. Prima oprire faimoasa piata (imi scapa numele), cu imaginea lui Che pe fatada ministerului de interne. Ghida ne desarta din autocar si ne lasa 10 min. pt. fotografii. Totul OK. A doua oprire, fabrica de trabucuri. Nu vizitam fabrica ci suntem bagati in magazinul fabricii, de unde suntem indemnati sa cumparam trabucuri. Nimic despre modul de fabricare sau alte informatii, doar o trecere in revista a marcilor si ceva reclama gen: acest tip era preferat de Che, acesta de Churchil, etc. Preturile mari – cca. 10 $/bucata cele mari, 5 cele mici. Cumparam cateva pt. a le face cadou la revenirea in tara. Ghida ne recomanda sa facem comanda la ea pt. a nu sta dupa vanzatori, sic. Observ ca isi noteaza tot ce cumparam pe un biletel. Plictisit de pravalie ies afara. Peste drum o gasca de smenari ne asteptau sa ne vanda trabucuri (asa-zis furate din fabrica), chiar langa autocar. Iese si ghida cu ceilalti turisti. Smenarii incep asaltul. Ghida nu schiteaza nici un gest de averizare sau protectie. Se suie in autocar si asteapta ca smenarii sa-si faca bussinessul, abia cand acestia termina plecam.

Ajungem in fata cladirii Capitoliului. Ghida ne spune cateva vorbe, dupa care ne invita sa coboram din autocar pt. a admira cladirea si a face fotografii. Obsev ca ea ramane in autocar. De cum am coborat un asalt ca la Plevna. 5-6 indigeni/turist sa-i vanda sepci, tricouri, trabucuri, sa-i deseneze portretul, ''floraresele'' inbracate in costume vesele, etc. Nevasta-mea face gresala sa-mi ceara sa-i fac o fotografie cu un grup de 4 ''florarese''. Execut comanda, desi banuiam ce ma asteapta. Nici nu am terminat de facut fotografia, ca ''floraresele'' sar ca nebunele pe mine sa le dat 20$ pt. sedinta foto. Le dau 5$ si, urmarit de corul lor de reprosuri ma refugiez in autocar profund iritat. Ghida ma vede si schiteaza un zambet usor vinovat. Bineinteles nu am apucat sa vad nimic din peisajul urban ce ne inconjura. Conform tipicului, dupa ce indigenii si-au terminat treaba, autocarul pleaca mai departe. Ghida ne spune intr-un tarziu ca ''floraresele '' sunt de fapt angajate ale primariei, platite pt. a da culoare orasului. Frumos, nu! Ulterior am aflat ca este binecunoscut ce se intampla atunci cand turistii coboara din autocar in fata Capitoliului, de aceea foarte putinii ghizi cat de cat seriosi, nu-si coboara niciodata turistii aici, ci le prezinta cladirea din masina.

Mergem mai departe. Autocarul ne lasa in apropiere de Plaza del Armas, urmand sa vizitam la picior parte din orasul vechi. Ajunsi in piata ghida ne face o scurta prezentare a cladirilor din vecinatate si ne indreapta spre Hotelul Santa Isabel, despre care ne spune ca este cel mai faimos din Havana. Ne baga in hotel si ne opreste la barul hotelului, unde ne indeamna sa ne luam cate ceva de baut: mojito, pinacolada. Initial nu luam mai nimic, dar daca vedem ca ea ne tine pe loc, ne plictisim si luam cate ceva. Preturile destul de mari, nu imi mai amintesc bine, dar cred ca era 10$ un mojito. Ca si la fabrica de trabucuri isi noteaza pe hartie cat am consumat. Realizez ca fata avea de indeplinit planul la stors bani extra de la turisti. Reamintesc, agentia la care lucra era de stat iar fabrica de trabucuri, Hotelul Santa Isabel si restaurantul pe care ni l-a indicat ulterior erau tot de stat. Dupa ce a vazut ca nu mai sunt sanse ca cineva sa mai comande ceva, desi nu ne terminasem bauturile, ne grabeste sa mergem mai departe. Ne mai plimba prin cateva piete si stradute, foarte frumoase dealtfel, apoi ne retragem spre autocar. In drumul spre autocar, ne spune ca daca vrem sa mancam ceva ne poate recomanda un restaurant foarte sigur si ne avertizeaza ca in Havana majoritatea restaurantelor si in special cele private au mari probleme privind siguranta alimentelor, de aceea trebuie sa fim foarte atenti si ca ar fi de preferat sa mancam numai aici pe toata durata sederii in Havana. Speriati, unii dintre noi acceptam oferta ei, daca nu ai incredere nici in ghid, atunci in cine? . Ne duce la un restaurant in apropiere de Piata Catedralei. Atmosfera frumoasa, mancare buna, muzica live. OK. Ghida de o amabiliatate debordanta, ne lasa la restaurant pe cei care vrem sa mancam si duce ceilalti turisti la autocar pt. a-i intoarce la hotelurile lor. Dupa aceea se intoarce cu autocar cu tot sa ne ia si pe noi. Eram incantati. Nota de plata pt. o portie de creveti, una de langusta si 2 beri – 53$ plus 10$ bacsis la lautari (contravaloarea unui CD). Am fost chiar incantati, dar, ulterior am aflat ca acelas meniu, la alte restaurante costa 30-35 $.

Cand am plecat din Havana spre Varadero. Am fost dusi cu un alt autocar si alt ghid. Acesta un personaj ce parea mai OK, dar probabil planul de intepat turistul trebuia indeplinit. La jumatatea drumului ne-a oprit la un popas, o terasa unde puteam merge la toaleta si puteam bea ceva. Ne-a recomandat cu caldura pinacolada facuta acolo. In autocar eram doi romani, si vre-o 4-5 americani (acestia eram vorbitori de engleza), restul sud americani vorbitori de spaniola. Conform obiceiului ghidul a luat comenzile, majoritatea am cerut pinacolada. Erau doua feluri de pinacolada: simpla la 2,5$ (adica la pahar) si pinacolada max – 5$ (servita in ananas si ceva mai multa cantitativ fata de cea la pahar). La cei vorbitori de spaniola li s-a adus simpla, la cei vorbitori de engleza li s-a adus din oficiu Pinacolada Max, preturile fiind in consecinta. A fost intr-adevar f. buna si a meritat toti banii, dar gestul spune totusi ceva despre atitudine.

La intoarcerea din Varadero cu un al treilea ghid, am oprit la un alt popas unde ghidul ne-a spus ca putem cumpara trabucuri garantat originale la cele mai mici preturi. Luasem toti tepe cu trabucuri fake, asa ca am zis sa luam totusi si unele originale la pret mai bun (4$ fata de 10$ la oficial). Am cumparat cateva. Cand am ajuns la magazinul din aeroport si le-am comparat cu aceleasi marci de acolo, nu prea semanau. Acum am dubii referitor la cele despre care ghidul ne-a garantat ca sunt originale (chiar ne-a aratat niste inscrisuri de pe spatele cutiei care chipurile certificau originea), dar la momentul cand le-am cumparat a fost foarte convingator.

Escrocheriile de pe strada

In Havana am ales hotelul Telegrafo, mai ales datorita locatiei. Acesta este stituat pe Paseo del Prado, plactic cel mai faimos bulevard din oras. Aceasta artera este granita dintre Havana Vieja (partea cea mai veche si faimoasa) si Havana Central (cel mai populat cartier, un fel de Ferentari mai colorat). Tot ceea ce citisem despre Havana spunea ca este o locatie extrem de sigura. Desi ghida, intr-un exces de sinceritate, ne-a avertizat ca sunt unele locuri in oras unde turistii pot cadea prada jafurilor, indoctrinat de acasa cu ideea ca sunt intr-o tara extrem de sigura si pe deasupra si comunista, am bantuit fata nici o teama prin ambele cartiere, chiar si la ore foarte tarzii. Din fericire nu am avut nici un incident de acest fel, dar acum ma consider norocos. Hava Vieja pare intr-adevar sigur, dar de cum treci strada in Havana Central lucrurile se schimba. Oricum escrocii si smenarii care populeaza H. Central isi au locul de munca in H. Vieja.

In cele 2 zile pline in Havana, am batut cele doua cartiere in lung si in lat, fiind astfel permanent expus atacurilor indigenilor. Practic de aceea am venit in Cuba sa cunosc oamenii si sa le inteleg cultura.

Ar lua foarte mult timp sa povestesc totul asa ca ma voi rezuma la cateva secvente mai relevante.

In Havana dupa cum v-am spus la inceput, esti peste tot intampinat de figuri vesele si zambitoate cate intra in vorba cu tine. Cu multi dintre ei am intrat in vorba. Majoritatea vor sa-ti vanda trabucuri, ''garantat originale''. De remarcat ca toti cu care intri in vorba pretind ca au meserii extrem de respectabile: unul era profesor de salsa, alta era profesoara de scoala generala, unul agent de paza, altul era fiul unor proprietari de pensiune (casa particulario), profesor de istorie, etc. Aiurea, toti sunt niste escroci, dar te prinzi tarziu.

La cei care vor sa te insele cu trabucuri fake am identificat cateva moduri de operare standard:

-cel mai frecvent este ''hotul comunist'', am intalnit/studiat 6-7 cazuri. Scenariul este urmatorul: esti abordat conform tipicului: tara, prima vizita, etc., apoi ti se propune oarecum ferit, discret sa cumperi niste trabucuri furate direct de la fabrica. Individul iti explica cum ca sotia, o ruda sau un prieten lucreaza la fabrica si sustrage trabucuri de acolo, iar el te poate ajuta, dace esti interesat, sa cumperi de la respectiva persoana. Scena este bine lucrata, individul te trage deoparte chipurile ferit pt. a nu fi observat de politie intrucat e un mare risc pt. el. Te lasa sa astepti cateva minute, dupa care apare el sau altul cu cutia de super clasa pe care ti-o arata ferit. In cutie sunt deasemeni si nelipsitele timbre si sigilii care certifica autenticitatea (deasemeni niste facaturi). Iti spune ca acestea costa la oficial 300$, dar ca el ti le poate da cu 100. In realitate le lasa la 30-40$. Sunt atat de convingatori incat ricul sa ii crezi este foarte mare.

-al doilea ca frecventa este ''cooperativa''. 5 cazuri intalnite/studiate. Este o escrocherie de care stiu absolut toti cubanezii, dar de care nu te avertizeaza nimeni. Aici gradul de elaborare creste si la care conlucreaza mai multi factori. Primul pas este ghidul, care te fezandeaza spunandu-ti ca muncitorii de la fabricile de trabucuri primesc ca remuneratie bani, dar si o cota de trabucuri (cam 2/zi am inteles). Cu aceasta informatie in minte ajungi pe strada, unde gasesti binevoitori deasemeni extrem de amabili, care iti explica cum ca muncitorii care primesc aceste trabucuri ca remuneratie, sunt membrii in niste cooperative care se ocupa cu vanzarea lor si unde poti obtine preturi mai bune decat in magazin. Deasemeni apar nelipsitele sigilii si timbre de siguranta. Pare deasemeni foarte credibil si in prima faza chiar ii crezi (am scapat doar pt. ca figura celei care mi-a livart prima data povestea nu mi-a inspirat incredere)

-cel mai subtire este smenarul de la colt de strada, care iti ofera trabucuri ca la piata, bineinteles garantand Cohiba original, cu obisnuitele timbre si sigilii. Acelas tip de smenar iti poate oferi deasemeni cocaina sau canabis (nu stiu daca deasemenea false sau nu)

O alta escrocherie este ''bodega cu muzicanti'' – 3 cazuri studiate. Pe strada esti abordat in stilul tipic: fata joviala, de unde esti, de cate zile, bla, bla bla. Urmeaza intrebarea daca nu vrei cumva sa mergi intr-un restaurant din zona veche unde are loc un festival Buena Vista Social Club, si este intrarea libera. Festivalul este obligatoriu prilejuit de o aniversare a unui membru al trupei sau un alt motiv. Ti se pare extrem de interesant, ritmuri cubaneze live, tareee... Ajungi la o bodega tip terasa in centrul vechi, unde o formatie imbracat ca si cei de la Buena Vista performeaza. Bineinteles ca nu cunosti pe nimeni de la Buena Vista asa ca ii crezi pe cuvant. Bei ceva, sau mananci ceva, bineinteles ca platesti si consumatia binevoitoruui care te-a adus acolo pt. ca asa se cade. Apoi vine nota de plata, in functie de cum li se pare lor te ard mai usor sau mai cu foc, depinde de ce noroc ai. Oricum platesti cam dublu fata cat ar trebui. De regula nici nu-ti dai seama de inselatorie si pleci fericit acasa povestind prietenilor ce frumos a fost.

Miscandu-ma continuu in acea jungla urbana, venit in minte cu imaginea ideatica a poporului cubanez prieten, va dati seama ca era imposibil sa nu-mi iau tepe. Am evitat multe, dar doua le-am luat, una dintre ele extrem de elaborata.

Prima a fost model ''bodega cu muzicanti”. Mergeam fara o tinta precisa pe stradutele din Havana Vieja cand auzim din dreapta spate o voce vesela feminina: rusia, rusia. Ne intoarcem si dam peste obisnuita fata zambitoare si jovoala, a unei negrese cam de varsta noastra. Parea o figura simpatica si i-am raspuns: nu rusia, romania. Aaa..., frig in tara voastra ne raspunde ea. Zic, da acum de regula e inghet in RO. Nu cred ca as rezista niciodata sa traiesc la asa frig continua ea amuzata. Urmeaza standardul abordarii: de cate zile sunteti in Havana. Fraier ii raspund: de doua zile. Ok, acum ea arunca nada. Nu vreti sa mergeti la un festival Buen Vista Social Club, este aici in apropiere, astazi este o zi speciala, aniversarea de 80 si nu stiu cati de ani a unuia dintre membrii si de aceea este intrarea libera, doar azi. Se ofera extrem de amabila sa ne conduca pana la locatia respectiva. O intrebam ce meserie are. Ne spune ca este profesoara de matematica si spaniola la o scoala generala., ca este divortata si are 2 copii. Ajungem la o terasa nu prea curata (un fel de bodega sateasca de la noi mutata in centrul Havanei Vieja) unde intr-adevar cantau niste muzicanti cu varsta inaintata, echipati asemanator cu Buena Vista. Doamna parea de-a casei. Se cunostea cu patroana localului si cu muzicantii. Ni-l indica pe cel aniversat, cu care ne indeamna sa facem si niste poze. Comand 2 mojito (pt. mine si pt. negresa) si 1 pinacolada (pt. sotie), apoi inca 2 mojito. Terasa cam goala, dar muzica si atmosfera buna. Negresa incepe sa ne arate poze cu copii ei, sotia cu ai nostrii. Discutam despre viata grea din Cuba, etc. La un moment dat incep sa-i cer informatii despre sistemul de invatamant (problema! , nu prea mai pricepe engleza mea) cu greu reuseste sa ne dea niste informatii basic. Deodata muzicantii tac si unul dintre ei se apropie de masa cu un CD cu muzica lor. Imi cere 12$ pe el. Ii spun ca nu-i pot da mai mult de 10 si, dupa vaicareli adanci accepta. Negresa il cheama pe aniversat sa ne scrie niste dedicatii pe coperta CD-ului. Dupa ce au incasat banii muzicantii dispar. Incep sa miros escrocheria si cer nota. Apare patroana cu nota; 44$. Raman socat. Indignat reusesc sa citesc doar pretul pt. un mojito, 8$ (la barul hotelului era 3$). Ma intorc spre negresa. Ma priveste nevinovata. Ii spun patronei ca e prea mult, la care foarte revoltata aceasta imi spune ceva in spaniola cum ca e pret de festival si cu asta basta. Nici nu am mai avut nervi sa verific de unde i-au dat ei cei 44$. Platim, ne ridicam si plecam.

A doua teapa a fost o lucrare de mare maestru. O varianta super imbunatatita a escrocheriei ''Cooperativa'', pe care am platit-o bineinteles pe masura. Iesim din hotel in ideea sa cumparam niste apa imbuteliata. O luam pe Paseo del Prado. Ca de obicei o gramada de indivizi ne intreaba joviali din ce tara suntem. Parcurgem mai putin de 200 m si un negru cu aspect simpatic si ca de obicei foarte jovilal ne prinde din urma si se ofera sa ne duca cu taxiul lui unde avem nevoie. Pune intrebarile standard: de unde suntem si de cat timp in Havana. Suntem destul de reci cu el dar ii spun totusi ca suntem din Romania, nu se da batut. Ne spune ca viata in Cuba e grea, ca el este profesor de salsa, chiar ne indica o locatie unde ar fi scoala unde tine cursuri si pt. straini (in caz ca suntem interesati), si ca in timpul liber este nevoit sa faca pe taximetristul. Ca este divortat si are doi copii si pt. a-i intretine trebuie neaparat sa mai faca niste bani din taximetrie. II refuzam rece serviciile, asa ca incepe sa fie sofisticat. Ne arata rapid un pasaport cu 3-4 vize de Danemarca (pe care bineinteles nu l-am verificat cu atentie) si ne spune ca el sta cam 2 luni/an in Europa, unde preda lectii de salsa si ca are o mare simpatie fata de europeni. Il rugam sa ne spuna de unde putem cumpara niste apa imbuteliata si ne conduce la o pravalie din apropiere de unde luam apa. Apoi dam sa ne intoarcem la hotel. Ne intreaba la ce hotel suntem cazati. Ii spunem Telegrafo (era foarte aproape). Foarte jovial ne spune ca in apropierea hotelului sunt doua locuri pe care ar trebui sa le vizitam: unul este Casa de la Musica (un fel de discoteca live la ei. Citisem despre aceasta si chiar voiam sa mergem) si altul este Cooperativa situata la cateva strazi departare de hotel, de unde putem cumpara trabucuri originale, livrandu-ne si povestea cu remuneratia primita in trabucuri. Despre Casa de la Musica ne spune ca azi au un program foarte special ce nu trebuie ratat, ba chiar ne da cateva sfaturi: sa lasam pasapoartele acasa, sa luam numai 20$ pt fiecare, pt. ca mai sunt hoti de buzunare si acesti bani ne vor fi suficienti pt. intrare si cateva bauturi. Despre Cooperativa, ne spune ca este foarte aproape si este deschisa o singura zi din luna, acea zi nimerindu-se chiar astazi, si ca daca vrem sa mergem, sa ne grabim ca inchide peste o ora. Ii cerem sa ne mai arate odata drumul spre Casa de la Musica si ne despartim. Surprinsi ca nu ne-a hartuit si nici nu ne-a cerut bani, il strigam si-i dam si un baton de Snickers sa-l dea copiilor. Pare foarte incantat si se departeaza vesel. Nu aveam nimic de facut in continuare asa ca mergem sa exploram Havana Central si sa identificam locatia Casa de la Musica. Dupa ce trecem de cateva intersectii suntem usor dezorientati. Din spate o voce joviala: hei romanilor ce faceti? Ne intoarcem si langa noi apare un tinerel mulatru ce radia de fericire. Aveam niste fete foarte mirate asa ca individul se explica: sunt agent de securitate la hotel la Telegrafo si va stiu de acolo. Capatam incredere in el. Zice: Astazi sunt foarte vesel, a fost zi de salariu, si ne arata niste bancnote intr-un portofel, unde vreti sa mergeti? Ii spunem ca vrem sa ajungem la Casa de la Music, ne arata directia, dupa care ne zice: daca tot sunteti aici nu vreti sa treceti si pe la Cooperativa? Poate cumparati niste trabucuri originale ieftine, si ii ajutam si pe oameni sa-si valorifice trabucurile. Acceptam. Se ofera sa ne conduca, dar ne spune ca trebuie sa ne grabim pt. ca inchide in curand. Pe drum este extrem de jovial, ne spune ca unchiul lui e colonel de politie si i-a aranjat sa se angajeze la hotel ca agent de securitate. Deasemeni ne asigura ca zone este foarte sigura (eram in Havana Central) intrucat pedepsele pt. infractiuni asupra strainilor sunt foarte mari (lucru adevarat) si ca pot ajunge cu usurinta la 30 de ani de inchisoare. Mai mut se arata foarte grijului cu noi pt. ca, zice el, voi fiind straini, daca vi se intampla ceva si eu voi fi tras la raspundere. Deja avem incredere in el 100%. Ne garanteaza ca trabucurile pe care le vom vedea sunt originale si nu vom avea surprize de genul primul rand trabucuri bune iar randul doi suluri de hartie sau trabucuri stricate. Ajungem la parterul unei case de pe una din stradute. Bate la usa. Ne spune ca americanii nu sunt acceptati sa cumpere de le Cooperativa dar noi nu vom avea probleme. Deschide un tip in varsta, ii explica ca suntem romani si ne lasa sa intram. Patrundem pe un hol mic, intr-o camara destul de mica dar curata, cu o masuta la mijloc, o canapea si niste fotolii. Pe masuta o stiva de cutii de trabucuri in majoritate Cohiba. Batranul ne arata o cutie de Cohoba pe care ne-o recomanda, ne da sa mirosim trabucurile, le lauda aroma. Apoi insira un nr. de personalitati care fumeaza diferite tipuri de trabucuri dintre cele pe care avea pe masa. Intreb pretul pt acea cutie de Cohiba. Imi spune ca in magazin este 400$ si mi le poate da cu 200. Ii spun ca nu sunt dispus sa dau atat de mult. Agentul de securitate ii spune in spaniola ca suntem clientii hotelului la care lucreaza el si ca il roaga sa ne faca cel mai bun pret posibil. Batranul scade la 160$. Pret minim. Il intreb ce imi poate da la 100 $ si imi arata o cutie de Monte Cristo. Agentul de securitate imi spune ca 100$ este un pret bun pt. ca in magazin sunt la pret dublu. Cum nu aveam nci o experienta referitoare la trabucuri iau de bun ce imi zice. Accept 100$ iar agentul mai negociaza pt. mine si un pachet de 3 trabucuri Cohiba, ca bonus. Simt ca as mai putea negocia cu 10-20$ mai jos dar nu vreau sa-l jignesc pe agent. Ma gandeam ca poate voi mai avea nevoie vreodata de serviciile lui. Imi pune pe cutie timbrele de siguranta si sigilile, pe ambele pachete. Agentul ma avertizeaza sa nu le mai deschid pana la iesirea din tara, ci sa le tin inchise cu timbrul intact pe ele pt. ca altfel risc sa am probleme la frontiera... Asa cum v-am spus era prima zi la Havana si habar nu aveam ce hotie este aici. Dupa ce facem dealul, agentul ne grabeste sa iesim pt. ca la usa asteapta niste mexicani sa cumpere si ei si se apropie ora de inchidere. Intr-adevar la usa erau cativa indivizi. La iesire foarte jovial si prietenos imi spune: acum ca eu te-am ajutat cu trabucurile, da-mi si mie un ciubuc. OK. Ii dau cu placere 2$. El radiaza de fericire si ne zice: 2$ reprezinta f. mult pt. mine, salariul meu lunar este de 100$, iti multumesc f. mult. Si ne despartim fericiti. In urmatoarele zile il caut pe agent prin tot hotelul, voiam sa ne dea cateva informatii. Nici urma de agent. Incep sa realizez ca totul a fost un teatru foarte bine pus la punct de cei doi indivizi care ne-au abordat pe strada. Trag totusi speranta ca trabucurile sunt originale. Intre timp mai capat ceva experienta cubaneza si chiar si in privinta calitatii trabucurilor. Dupa 3-4 zile verific trabucurile: sunt fake, din acelea care se pot lua de pe strada cu 30$. Asta e, am trait o noua experienta. Know how-ul se plateste scump.

Am si evitat insa unele tentative de teapa. Dintre acestea o alta forma de cooperativa (tot in prima zi). Pe la Capitoliu ma abordeaza o batrana si imi livreaza povestea cu cooperativa. Nu prea ma convinge asa ca vine cu un argument surprinzator. Grijulie imi atrage atentia sa fiu foarte atent la hotii de buzunare si la talharii care te invita in casa sa cumperi trabucuri si apoi te jefuiesc. Ea imi garanteaza ca ceea ce vinde ea este absolut legal si autentic si ma invita sa mergem la un politist, aflat in mijlocul strazii, pt. a-mi garanta ca totul este ok si sa-mi dea trabucurile in prezenta lui. Ulterior am mai vazut-o pe batrana respectiva in zona si sunt 100% convins ca era tot o escrocherie la mijloc.

Ar mai fi de povestit si depre alte lucruri din categoria experiente interesante. : taximetristii, muzee, Casa de la Music, escrocheria cu mamele care nu pot cumpara lapte pt. copii, etc. Daca sunteti interesati dati un semn.

La Varadero am stat la Sol Sirenas Coral. Experienta traita de noi acolo o gasiti in rubrica dedicata acestui hotel. Review-ul se numeste O mizerie de hotel.

Desi sejurul nu a fost nici pe departe ceea ce am fi asteptat de la o vacanta, reprezinta o experienta extrem de interesanta. La momentul cand am inceput sa realizez golania care ma inconjura in acea tara, Cuba, am simtit un sentiment acut si violent de frustrare si revolta. Acum, odata ajuns acasa, privesc mai relaxat, dar cubanezii vor ramane pt. multa vreme drept cel mai fatarnic si mincinos popor pe care l-am intalnit in numeroasele mele calatorii. Acestia reprezinata tipologia ''omului nou '' sculptat cu secera si ciocanul, de care sa ne rugam sa ne fereasca Dumnezeu. Politically correct ar trebui sa spun ca in Cuba ar fi si oameni de treaba, dar daca acestia exista nu au curajul sa te averizeze despre ce se intampla. Doar vre-o cateva persoane dintre zecile pe care le-am intalnit, am avut senzatia ca sunt cat de cat oneste. Dupa cateva zile in care absolut toate informatiile pe care le primeam erau fie false, fie trunchiate in mod voit, am fost absolut surprins sa primesc o informatie corecta de la un angajat al hotelului din Varadero, si anume unde pot gasi o piata de suveniruri cu preturi decente. Am discutat deasemeni intamplator cu o cubaneza despre experientele traite in Havana. Mi-a spus ca imi da dreptate si se simte foarte rusinata de ceea ce se intampla, dar ca in Varadero nu e chiar asa (avea dreptate in mare masura), a motivat insa ca saracia ii impinge pe oameni la acest comportament, i-am explicat ca este o scuza facila dar nu corecta. Va repet in realitate nu sunt atat de saraci precum pretind.

Traiesc sentimentul ca si revolutia cubaneza, cu al ei Che Guevara, nu se deosebeste cu nimic de trabucurile Cohiba fake, o vrajeala extrem de bine elaborata cu scopul de a vinde un produs fake.

Viva el Capitalismo!!!

---

VIZUALIZĂRI: 27664 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI