Girona, între trecut și prezent!

TIPĂREȘTE

Introducere:

Despre Girona, nu aveam foarte multe date, nu îmi făcusem lecțiile, din simplul motiv, că nu credeam că vom ajunge acolo. Ei, cu atât mai mult, ne-a fost mai mare surpriza, descoperind un loc fermecător, despre care voi încerca eu să vă povestesc azi.

Atunci când ne-am hotărât să mergem la Girona, mai precis imediat după ce am luat biletele pentru excursia cu vaporașul (chioșcul de bilete pentru Girona era exact lângă):) nu văzusem decât niște poze pe net.

Sigur că puteam merge și cu trenul, dar aveam de schimbat la Blanes, iar timpii de așteptare erau mai mari.

Am luat așadar două bilete, au costat 18 euro de căciulă, dus-întors. Și în acest caz la întoarcere trebuia să schimbăm autobuzul la Blanes, dar era vorba de doar 10 minute. Se pare că această cursă nu este în fiecare zi, ci doar luni și vineri, după spusele casierei. Am folosit autobuzele firmei Sagalès, care au fost de fapt autocare moderne, cu aer condiționat.

Noi am fost acolo într-o zi de luni. Stația era la doi pași de hotel, așa că la 9.45 așteptam cuminți în stație. Autobuzul a fost punctual, a venit și am pornit spre orășelele apropiate, mai apoi am trecut prin aeroportul din Girona, care e la cca 10 km de oraș, urmând ca stația finală să fie Girona, orașul, cu parcarea imensă subterană. Timpul scurs pe drum undeva la 1 oră și trei sferturi.

Ieșind la lumină, am descoperit autogara și gara învecinate, cu o stație de taxiuri chiar în apropiere.

Doar că noi nu am apelat la taxi, ci am pornit pe jos să descoperim-Girona.

Girona este situat în provincia Catalunya, la cca 100 km de Barcelona și aproximativ 56 de Malgrat de Mar, de unde veneam noi. Spre granița cu Franța mai sunt tot cca 60 km.

Trebuie să vă spun că Girona este numele orașului în catalană, Gerona în spaniolă.

Deasemenea, Catalonia este în limba spaniolă, Catalunya în catalană.

Populația este undeva la 100 286, potrivit ultimelor date Wikipedia.

Girona este așezat la confluența râurilor Ter și Onyar, Galligants și Güell, de aceea se mai numește și „orașul celor 4 râuri”.

Se pare că primii locuitori ai acestei zone au fost ibericii. Girona se numea atunci Gerunda, oraș ce aparținea Ausetanilor, un popor iberic antic, după care au urmat romanii.

Mai apoi, după romani, au condus vizigoţii, până ce maurii au cucerit Girona în anul 715. În 785, Charlemagne recucerește locul, redând-o Cataluniei, dar nu pentru mult timp, căci în 793 revin maurii, care jefuiesc de multe ori orașul, până în 1015, când sunt izgoniți definitiv.

În sec. XI Alfonso I de Aragon, declară din nou oraș, Girona, în 1351 devine ducat atunci când Regele Petru al II-lea de Aragon dă titlul de duce primului său fiu.

În 1414 Regele Ferdinand I, acordă titlul de prinț de Girona fiului său Alfonso, iar în prezent, dacă facem un salt în timp, titlul de prințesă de Girona este purtat de prințesa Leonor din Asturias, care este fiica mai mare a Regelui Felipe al VI-lea și Reginei Letizia.

Secolul al XII-lea a reprezentat înflorirea comunității evreiești din Girona, comunitate cu una din cele mai importante școli cabaliste din Europa. Rabinul din Girona a fost numit Marele Rabin al Cataluniei.

Zilele strălucirii comunității evreiești se termină în 1492, atunci când regii catolici au scos în afara legii iudaismul, obligându-i pe evrei la convertire sau exil.

Astăzi cartierul evreiesc, El Call, este un mare obiectiv turistic, o atracție majoră, unde am ajuns și noi.

Imediat ce am părăsit zona gării, am luat-o potrivit hărților spre orașul vechi, adică spre râul Onyar, care desparte partea mai nouă a orașului de zona istorică.

Străzile erau destul de liniștite, am văzut case frumoase, fațade asemenea, iar imediat ce am admirat clădirea poștei spaniole, Correos, am făcut la dreapta, ajungând în Plaça de la Independència. Un spațiu larg, liniștit, cu bănci, iar pe fiecare latură a ei, mese, terase, cafenele și baruri, copaci care asigură umbră binevenită orelor caniculare. Am stat doar preț de câteva fotografii, pentru că turla catedralei se întrezărea deja printre frunzele copacilor în zare și curiozitatea noastră era mare.

Am pornit mai departe pe Passeig Josè Canalejas, o stradă paralelă cu râul Onyar. Foarte aproape de locul acela era un pod, Pont d'en Gómez, pe care l-am traversat, admirând casele frumos şi pastelat colorate, care se reflectau minunat în apele râului. Ulterior aveam să aflu că există 11 poduri care trec peste râu.

Am făcut câte poze am putut, din toate unghiurile și pozițiile, pentru că locul este tare fotogenic, se vede turla catedralei sau mai bine zis al catedralelor.

Odată trecuți pe partea cealaltă putem spune că am ajuns înapoi în timp. Peste tot sunt ziduri masive de piatră, foarte bine conservate, iar obiectivele sunt aproape le fiece pas, astfel că trebuie să fii foarte atent să nu ratezi ceva. Am trecut prin fața Museu d'Historia de Giróna, La Carbonera pe Pujada de Sant Feliu. Trebuie să vă spun că sub denumirea de pujada înțelegem străzile care sunt în pantă sau cu scări, foarte frecvente în acest cartier istoric :) străzi care trec de la un nivel la altul.

Aveam să ajungem într-o mică piațetă, de unde se poate intra lateral la Basilica de Sant Feliu. Am intrat doar puțin, se plătește o taxă, 10 euro, în care poți avea incluse intrările la toate cele trei obiective: respectiv Sant Feliu, Catedrala de Santa Maria de Girona și Muzeul Național de Artă.

De aici am luat-o la dreapta pe sub un portic, pe Carreer de la Força, ieșind în Plaça de la Catedral.

Sigur că uimirea este primul sentiment. Apoi încerci să-ți revii, admiri și începi să faci poze. De acolo de jos, de la baza celor 90 de trepte spre catedrală, realizate în sec. al XVII-lea.

Catedrala de Santa Maria de Girona, este de rit romano-catolică, fiind totodată și sediul Eparhiei romano-catolice.

Este renumită pentru faptul că interiorul catedralei are cea mai mare navă gotică din lume, de cca 22 m lățime și a doua din lume ca a oricărei alte biserici, după basilica Sf. Petru. Ca și termen de comparație, Notre Dame din Paris are doar 12 m, Saint-Étienne de Sens, are doar 15,25 m.

Construcția ei a început în sec. XI, în stil romanic, apoi în sec. XIII s-a continuat cu stilul gotic. Din edificiul romanic rămân astăzi claustrul de sec. XII și o clopotniță.

Se știe însă că pe acest loc era pe vremuri o biserică creștină, transformată mai târziu în moschee. Charlemagne a fost cel care a reînceput construcția catedralei, iar unul din turnurile clopotniță, cel din perioada romanică îi poartă numele.

Fațada catedralei este în stil baroc, începută prin 1606, dar terminată în 1961, prin lucrarea făcută de sculptorii locali în anii '60.

Privind înapoi de pe scări, putem zări exact în partea opusă a pieţei, spre Casa Pastorului, o clădire renascentistă, în prezent Palatul de Justiție, Casa Pia Almoina în prezent Casa Colegiului Arhitecților din Girona, declarat monument cultural-artistic în 1979, Casa Arcadică și Palatul Episcopal-actualmente Muzeul Național de Artă din Girona, situat chiar sus, lângă catedrală.

Sigur că toate acestea necesită timp, fapt pentru care am decis să nu cumpărăm bilet, mulțumindu-ne să vedem totul pe exterior.

După nenumărate poze, am plecat din nou spre Pujada De Sant Feliu, unde de această dată, am continuat plimbarea spre Carrer Del Rei, trecând prin fața unei alte biserici Sant Lluc de Girona, ajungând în fața Băilor Arabe. Spre dreapta se zăreau niște trepte, care duceau spre Passeig Arquèologic, de fapt spre zidurile medievale și turnurile sale. Mai sunt cunoscute și sub numele de Caserna del Alemanys, deoarece în sec XVII, începe construcția unor cazărmi, absolut necesare trupelor care apărau orașul, în vâltoarea neîncetată în războiul cu francii. Se spune că aici au fost găzduite și trupe din Europa centrală, probabil germani, de unde și numele grădinii.

Ce pot să vă spun este că am descoperit aici un loc minunat, perfect pentru plimbare, cu alei umbroase, cu băncuțe, cu flori și multă verdeață, chiparoși înalți, ziduri înalte cu creneluri, împletite de iederă, turnuri, scări, locuri încărcate de istorie, vederi fabuloase spre orașul vechi, spre biserici și catedrale, spre zidurile medievale ce acoperă granița estică a orașului vechi, numite și Passeig de la Muralla.

Am trecut prin Portal de Sant Cristofol, apoi la ceea ce a fost Capela Sant Cristofol, urcând din nou niște trepte ca să putem admira în toată splendoarea partea din spate a catedralei.

După ce ne-am răcorit pe aleile grădinii, am ales să ne îndreptăm spre Mânăstirea Sant Pere de Galigants.

Ea a fost construită în 992 în afara zidurilor cetății ca o mânăstire benedictină, dar mai apoi în 1362, a fost totuși inclusă în interiorul zidurilor Gironei. Biserica actuală a fost construită în 1130, are trei nave, patru abside și un transept. Turnul este octogonal, are două sectoare, cel superior are două etaje, cu arcade duble, împărțite de coloane.

În 1857, clădirea devine casa Muzeului de Arheologie al Catalunyei și monument național în 1931.

Am ieșit pe Carrer de Santa Llúcia, acolo unde se termină și Passeig de la Muralla. Am dat ocol mânăstirii și am dat peste o altă biserică chiar vis-a-vis, Capella De Sant Nicolau, frumoasă, din piatră, ca de altfel toate celelalte edificii din zonă.

De aici ne-am continuat drumul pe străzile înguste, ieșind în Plaça de Sant Feliu, unde ne-am odihnit nițel pe băncuțe privind spre Pont de Sant Feliu, dar și Basilica de Sant Feliu, unde este intrarea principală, basilică ce a dat numele pieței.

Basilica de Sant Feliu, este dedicată Sf. Felix, Sant Feliu de Girona, în onoarea căruia construcția a fost începută încă din sec. XII, continuându-se undeva până în sec XVII. Se păstrează azi mult din construcția romanică, naosul este gotic, iar fațada este barocă. Se spune că în interior sunt 8 sarcofage creștine, romane timpurii de sec. II și III, precum și mormântul gotic al lui Narcis de Girona, unul dintre episcopii locurilor, foarte valoroase ca şi patrimoniu.

No es buen ciudadano de Girona quien no ha besado el Culo de la Lleona.

Da, foarte interesant, în piața unde tocmai ne odihneam am zărit cum turiștii stăteau la coadă să se fotografieze alături de o sculptură, pentru care se urcau pe niște trepte special amenajate.

Ce o fi, ce o fi? Curioși ne-am apropiat și-am citit tăblița cu explicațiile. Păi da, Girona, un oraș cu multe legende nu putea s-o rateze pe asta. Se spune că originile coloanei datează de prin sec. XII, atunci când localnicii în semn de ospitalitate față de călători și din dorința de a se reîntoarce au amplasat statuia cu leoaica. Sigur azi coloana originală este la Muzeul de Artă, iar cea din piațetă este amplasată acolo de prin 1986.

Ideea este că dacă „săruți” fundul leoaicei sigur te vei întoarce la Girona. :*

În timp ce tocmai ne odihneam puțin, la umbra copacilor, vorbeam pe net cu o colegă AFA, care mi-a spus să nu ratez cartierul evreiesc.

Zis și făcut, orientare pe hartă, nici nu era greu, pentru că practic de acolo cam începe deja cartierul, El Call, așa că am luat-o pe străduțele de piatră, foarte înguste, privind în sus, în jos, la fațade, geamuri și mini-balconașe. Am trecut prin fața Casei Maso, un renumit arhitect al locurilor.

Sunt și aici pe aceste străduțe cât de strâmte, cafenele, mici magazine cu souveniruri, iar după ce am ajuns într-un loc ceva mai lărguț, Plaça del Correu Vell, am decis să și mâncăm, deoarece foamea ne cam dădea târcoale. Am ales Federal, un local simpatic, am luat pentru început o cafea, o bere artizanală, un fresh, apoi a sosit mâncarea- excepțională.

Acum, sătui, puteam să continuăm colindarea străduțelor, nu am mai studiat harta, am zis că mergem pur și simplu la nimereală. Oricum totul era un labirint de străduțe, înguste și foarte înguste, ba mai mult, intrări laterale cu scări, multe scări, care duceau spre alte străzi, așa am ajuns din nou la piața catedralei, dar ne-am întors pe o alee, mai îngustă decât strada Sforii din Brașov, tot în trepte, ieșind fix lângă Museu d'Historia dels Jueus.

Mergând tot spre sud, străzile înguste continuă, sunt tot pietruite, casele gri, foarte bine conservate, cu decorațiuni sobre în jurul ferestrelor și portalurilor. Ici-colo, felinare din fier, negre, atârnă pe pereți, zidurile cenușii, te fac să te simți transpus în timp. Parcă mă și așteptam să iasă de după colț vreun cavaler :)) La stânga se făcea din nou o stradă, pe Carreras Peralta, unde am văzut Antic Palau de Caramany, o clădire foarte frumoasă, de secol XVIII. Construcția ei a durat destul de mult, iar casa mai este cunoscută azi sub numele de Casa Perez Xifra.

De aici începe Pujada Sant Domènec, ale cărei trepte duc spre o altă clădire emblematică, Esglèsia Sant Marti Sacosta, unde este și Seminariul Diocezan. La stânga clădirii este Esglèsia de Sant Domènec, iar de-am fi continuat plimbarea dădeam peste clădirile masive ale Universității din Girona, așa am văzut doar intrarea. Noi ne-am mulțumit să facem poze pe aceste trepte, la baza cărora este o mică cafenea-bistro, Cafe le Bistrot.

Abia acasă aveam să aflu citind pe net, că aceste scări sunt celebre, deoarece au fost folosite în serialul Games of Thrones, mai precis în sezonul 6. Ca de altfel și alte locuri din Girona, precum piața catedralei, mânăstirea Sant Pere de Galigants, etc.

Foarte frumos și romantic locul, numai bun de surprins în poze, doar că uitându-ne la ceas, am constatat că trebuia să ne îndreptăm spre gară.

Am decis s-o luăm pe lângă clădirile care „mustesc” de atâta istorie, spre clădirile din apropierea râului Onyar, ajungând mai întâi pe Rambla de la Libertat, o stradă largă, cu multe terase, magazine de firmă, cu copaci pe o parte și alta, oameni, mare parte probabil turiști, ce stau la un pahar de vorbă sau cafea.

Aveam să ajungem curând la un alt pod, Pont de les Peixaterries Velles, celebrul pod roșu, frumos și tare fotogenic. Ce nu știam atunci, dar acum am aflat, este că acest pod a fost construit de Gustav Eiffel, chiar înainte de a fi construit Turnul Eiffel. Podul este poate cel mai cunoscut din Girona, este locul de unde se văd splendid casele colorate, oglindindu-se atât de spectaculos în apele râului Onyar.

Un alt loc ce mi-a plăcut și unde am stat preț de câteva minute să ne tragem nițel sufletul, la umbra unor palmieri, în drumul nostru spre gară, este Plaça Santa Susana, în orașul nou, unde este și Esglèsia Santa Susana alături de Museu del Cinema. Tare mi-ar fi plăcut aici o vizită!

Sigur că Girona înseamnă mult mai mult, dispune de parcuri, zone verzi, are istorie, are clădiri mai noi, dar noi atât am putut vedea în cele câteva ore avute la dispoziție.

Curând am ajuns la autogară, iar spre seară ne întorceam la Malgrat de Mar.

De aveți posibilitate și timp, nu ratați Girona, pentru că este o adevărată bijuterie, exact ca o comoară ascunsă! Și voi puteți s-o descoperiți! :)

Vă invit așadar să vedeți pozele pentru a vă convinge de cele spuse mai sus.

Am folosit surse de informare Wikipedia și wwwpedresdegirona.com

Webmaster, vă rog un filmuleț youtu.be/3i7BChLwAhE. Mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 3870 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI