GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Florența, inepuizabilă...

După ce valul admirației s-a mai potolit nițel și amintirile s-au sedimentat temeinic încerc să scriu câteva cuvinte despre inepuizabila… Florența. Este greu de scris despre un asemenea oraș și mulți dintre voi știți ce spun. Eu am avut la dispoziție doar o zi întreagă și alte două jumătăți (de fapt nici atât) pentru a „gusta” din măreția acestui oraș al artelor, culturii și istoriei. Nu ne-a propus în această scurtă incursiune florentină să vizităm foarte multe obiective, oricum nu ar fi fost posibil acest lucru în timpul scurt avut la dispoziție. Astfel că am vizitat la interior doar Palazzo Vecchio (vezi impresii) și în rest ne-am plimbat continuu pe străduțele pavate ale orașului.
Cazați într-un apartament numit Florence Dream (vezi impresii) poziționat excelent în buza centrului vechi astfel încât am putut lua la pas multe din străduțele urbei italiene. La jumătatea lunii martie am avut noroc de o vreme frumoasă, noi ajungând imediat după un episod de ploi și inundații destul de serios. De asemenea, numărul turiștilor era consistent, dar bănuiesc că în vară e aproape sufocant.
Primul contact cu frumusețile orașului Florența l-am avut după ce am ieșit din gara centrală – Firenze Santa Maria Novella și am dat ochii cu Basilica Santa Maria Novella, catedrală dominicană a cărei construcție are loc la cumpăna anilor 1300. Ca mai toate bisericile din Firenze interiorul este plin de opere de artă (picturi, sculpturi, elemente arhitecturale).
Plimbările printre clădirile solide construite cu sute de ani în urmă, cu ferestre încărcate de plante și flori (e multă piatră și cărămidă, astfel că plantele în ghivece aduc un strop de verde) ne-au condus și către numeroase spații numite piazza, mai mari sau mai mici: Piazza di Santa Maria Novella, Piazza del Duomo, Piazza della Republica, Piazza della Signoria, Piazzale degli Ufizzi, Piazza di San Lorenzo, Piazza di Santa Trinita și altele. Pe lângă vitrinele restaurantelor în care tronează acele hălci de carne din care se prepară cunoscuta Bistecca Fiorentina și patiseriile cu gelato și cannoli, vedem și o serie de nișe în pereții clădirilor – celebrele ferestre de vin (buchette del vino), o soluție de a vinde în siguranță băuturi în timpul epidemiilor.
Printre primele obiective căutate în oraș s-a numărat Ponte Vecchio, cale de trecere peste râul Arno construită în anul 1345, un monument emblematic la nivel global. De la prăvăliile urât mirositoare ale tăbăcarilor, măcelarilor, pescarilor s-a ajuns pe la sfârșitul anilor 1500 doar la bijutieri și aurari, apoi la magazinele de bijuterii, podoabe și obiecte decorative de azi. Coridorul Vasari completează imaginea „podului cu căsuțe” – un culoar închis ce izola familia Medici de restul supușilor în drumul lor între palate (Piti și Palazzo Vecchio). Am admirat vechiul pod de pe un altul (Santa Trinita), apoi l-am străbătut la pas de mai multe ori, ne-am pozat la mijloc lângă bustul artistului Benvenuto Cellini (cunoscut giuvaergiu al vremurilor sale), am căscat ochii la vitrinele cu bijuterii.
Alt monument de mare valoare este Domul Santa Maria del Fiore, construcție monumentală edificată în circa 100 de ani, între anii 1300-1400, operă de artă atât la interior, cât și la exterior. Complexul arhitectonic este completat de Baptisteriul „Sf. Ioan Botezătorul” și Campanilla lui Giotto (turn clopotniță). Accesul în cupola lui Brunelleschi și turn se efectuează contra cost (și urcând multeee trepte), în catedrală se intră gratuit. Monumentala biserică este închisă Duminica, astfel că nu am putut vedea interiorul și nici la celelelate două monumente nu am rezervat bilete (se mai găseau în martie și cu o zi înainte). Luni dimineață coada la catedrală era imensă.
Am dat ocol de mai multe ori în drumurile noastre prin centrul vechi și Bazilicii San Lorenzo, biserică veche ce devine loc de înmormântare pentru mulți membrii ai familiei Medici. Ansamblul monastic cuprinde mai multe capele, sacristii, o bibliotecă etc.
Piazza dela Signoria ocrotește un palat-cetate ce a avut multe roluri în viața politică a urbei florentine: Palazzo Vecchio. În zona pieței se află Fântâna lui Neptun, sursă de apă veche de secole, statuia ecvestră a lui Cosimo I (datând de la sfârșitul anilor 1500) și Loggia dela Signoria – o galerie deschisă utilizată pentru adunări populare și ceremonii, ulterior populată cu statui. La câțiva pași de palat admirăm la exterior impresionantele Galerii Uffizi, un palat-muzeu de artă care delectează iubitorii de frumos cu capodopere artistice.
Ne-a ieșit în cale și Fontana del Porcellino, am mângâiat botul lucios al mistrețului pentru prosperitate și am ascultat ultimele acorduri ale unei formații ce cânta în weekend spațiul unei piețe – Loggia del Mercato Nuovo. În ziua de luni când am trecut din nou pe acolo aproape că nu recunoșteam locul și am zis că „au mutat porcul” … hi, hi. De fapt, sub acoperișul sprijinit pe coloane se întinde în zilele de lucru o piață de pielărie, poșetele și curelele realizate în Florența fiind cunoscute peste tot.
Plimbările noastre prin oraș au continuat ore întregi, cu mici pauze pentru a lua masa sau a ne odihni picioarele. Deși eram obosiți parcă nu voiam să ne întoarcem la locul de cazare; am ieșit și seara târziu pentru a vedea monumentele Florenței luminate.
Vom dedica altădată câteva zile (știu, insuficiente) vizitării principalelor monumente/muzee/biserici din Florența. Florența este inepuizabilă și copleșitoare! La drum...

AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de tata123 🔱 in 08.10.25 09:00:09
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2025 Palazzo Vecchio – un muzeu splendid — scris în 06.08.25 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2024 Florența, un vis împlinit — scris în 19.03.24 de calincheita din REGHIN [MS] - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Cum ne-am petrecut celelalte două zile florentine — scris în 11.10.21 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Minivacanță la Florența, capitala artei — scris în 02.10.21 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Sindromul Florența s-a verificat și în cazul meu — scris în 19.07.19 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Piazza della Santissima Annunziata — scris în 28.02.20 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Ponte Vechio, Florența — scris în 23.02.19 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ