Teatrul Muzeu Salvador Dali

TIPĂREȘTE

Despre acest muzeu am aflat în timpul primei noastre excursii în Spania, în 2015. Înainte de acest moment nu prea știam mare lucru despre Dali, văzusem pe Internet câteva picturi de-ale lui, mi s-au părut interesante și cam atât. Când am ajuns la Madrid am putut să admir în muzeele madrilene mai multe picturi ale acestuia. Mi-au făcut o impresie puternică. Atunci am căutat informații și am aflat că există acest teatru muzeu în Figueres, localitatea natală a pictorului.

Figueres nu e departe de Barcelona, dar excursia noastră fiind în desfășurare și planurile făcute strict pe zile, nu prea mai aveam când să ajungem la acest obiectiv. Cred că faptul că nu am reușit să vedem acest muzeu a fost marele regret al excursiei din Spania din 2015. Și iată că soarta a vrut ca în 2016 să ajungem din nou în Spania. Bineînțeles că primul pe lista de obiective a fost Figueres și Teatrul Salvador Dali.

În general nu scriu articole despre muzee de artă, pentru că nu mă consider un cunoscător într-ale artei. De obicei arta o judec strict prin prisma emoției pe care mi-o creează respectiva operă, câteodată apreciată chiar într-un mod cât se poate de binar – îmi place sau nu-mi place, fără să pot argumenta foarte clar de ce. Voi face totuși o excepție în cazul acestui muzeu, pentru că mi s-a părut un muzeu altfel, deosebit de solicitant și provocator din punct de vedere mental.

Regăsești în el personalitatea lui Dali, căruia îi plăcea în mod deosebit să provoace, să șocheze, să atragă atenția prin orice mijloace, să creeze senzații și mai ales controverse. Secretarul lui mărturisea într-un interviu că pictorul avea două personalități: una obișnuită, comună, pentru traiul de zi cu zi, și cea șocantă și provocatoare care ieșea la iveală imediat ce prin preajmă apărea o cameră de filmat, un aparat foto sau orice ar fi putut reprezenta un public. Natura lui excentrică l-a făcut cred unul dintre cei mai ieșiți din comun reprezentanți ai curentului suprarealist. El însuși exclama, complet lipsit de modestie și parafrazând cumva un alt personaj istoric ''Le surrealisme c'est moi''. În afară de atenția publicului, o altă obsesie a pictorului erau banii, ceea ce i-a atras porecla de „Avida Dollars” obținută prin anagramarea literelor numelui său.

Citisem pe Internet că avem toate șansele să găsim cozi impresionante la acest muzeu. De aceea ne-am cazat chiar în Figueres și a doua zi la 8,30 eram la muzeu. Muzeul se deschidea la 9. Eram primii. Așa că până la deschiderea muzeului ne-am mai învârtit puțin preajmă, am admirat clădirea în stil art nouveau a teatrului muzeu, precum și statuile de primprejur. Clădirea este decorată cu niște ouă gigantice (ați citit bine, chiar ouă) pe acoperiș, între care se intercalează niște statuete aurii. Fiecare stauetă e altfel, n-am văzut două identice. Același tip de statuete le-am regăsit în niște nișe în curtea interioară, bineînțeles fiecare altfel. Nu e urâtă clădirea, mi s-a părut doar puțin ciudată sau chiar haioasă.

Între timp s-a mai adunat ceva lume, dar nu foarte multă, poate la alte ore sau în altă perioadă. Noi eram la mijlocul lui iunie. Detalii despre prețuri și orar găsiți aici: salvador-dali.org/en/muse ... horaris-i-preus. Fotografiatul este permis în muzeu, bineînțeles fără bliț.

La intrarea în muzeu se intră întâi într-o curte interioară unde tronează un Cadillac, numit taxi-ul ploios, care mie mi s-a părut o kitchioșenie teribilă. Deasupra acestuia atârna o barcă, așa numita barcă a Galei. Gala a fost soția pictorului, muza acestuia și persoana care s-a ocupat de tot ceea a însemnat marketing-ul operei lui Dali. Această barcă mi s-a părut de asemenea o kitchioșenie. Deja începusem să mă îndoiesc că mă aflu unde trebuie. Ulterior am găsit și în alte locuri prin muzeu astfel de exponate pe care am ales să le ignor.

Dar apoi am intrat în prima sală de la parter și a început nebunia...

Pe un perete se afla un tablou celebru, despre care citisem. Tabloul se intitulează „Gala nud” și privit de la o distanță normală într-adevăr asta vezi: o femeie nud privită din spate. De la o distanță mare, perspectiva se schimbă și apare chipul lui Abraham Lincoln. Deși imensă, sala nu oferă o distanță suficient de mare, astfel încât să observi acest lucru. Efectul se observă cel mai bine pe camera foto sau video. Există de asemenea un fel de telescop prin care dacă privești se poate vedea această transformare. Se spune că la acest tablou Dali a colaborat cu un specialist în prelucrarea imaginilor pe calculator.

Pe un alt perete în aceeași sală se află un tablou intitulat „Toreadorul”. La o primă privire vezi două Venus, apoi dacă te uiți mai atent, vezi că fusta verde a uneia dintre ele reprezintă cravata, fusta roșie a celeilalte reprezintă capa etc. „Păi și taurul nu e nicăieri? ” ne-am întrebat noi. Am găsit și taurul într-un final, undeva în stânga jos. Această primă sală mie mi s-a părut cea mai impresionantă din întreg muzeul, poate și datorită mărimii ei și a tablourilor de mari dimensiuni.

Au urmat evident alte și alte săli cu multe tablouri care de care mai interesante. Tablourile lui Dali prezintă de multe ori iluzii optice, astfel încât de fiecare dată când le privești vezi altceva. În această excursie noi eram patru. Ne împrăștiam într-o sală de muzeu și priveam tablourile apoi ne întâlneam la centru și schimbam impresii. „Ai văzut cum acolo crupa calului reprezenta de fapt un nud de femeie? ” „Dar tu ai văzut dincolo fierul de călcat din farul mașinii? ” Cam așa erau discuțiile noastre, fără nici o exagerare. Și reluam iar și iar tablourile și tot găseam detalii pe care la prima sau la a doua vedere nu le băgasem de seamă.

Un alt lucru ciudat în anumite tablouri ale lui este lumina. Există anumite tablouri în care ai senzația că lumina vine de pretutindeni. Arată ca și cum ar fi fost pictate pe sticlă și sunt luminate din spate.

Nu mă așteptam ca la Figueres să existe atâtea tablouri originale de ale lui Salvador Dali. Știam că pictorul și-a petrecut o bună parte din viață în America și multe din tablourile lui se găsesc la Muzeul de Artă Modernă din New York. O reproducere am găsit în cazul celebrului tablou „Persistența memoriei” (cel cu ceasurile care se scurg). La Figueres există o tapițerie care este o reproducere după acest tablou celebru; originalul se află la New York.

La fiecare pas găseai lucruri suprinzătoare: într-o sală am găsit un candelabru întreg făcut din lingurițe (și ăsta nu mi s-a părut kitchios); una din temele lui predilecte, omul cu sertare, am găsit-o pictată pe tavanul altei săli. Omul cu sertare reprezintă ideea pictorului că o persoană nu poate fi cunoscută în întregime, ci este asemenea unui dulap cu sertare, fiecare sertar putând fi deschis cu ajutorul psihanalizei (Dali era un mare admirator al lui Sigmund Freud și al operei acestuia). În unele săli erau oglinzi care creau efecte ciudate; un etaj întreg aproape e plin de schițe, foarte interesante și acelea, doar că noi când am ajuns la ele, deja eram storși, nu atât fizic, cât mental.

Ceea ce mi s-a părut un minus în organizarea acestui muzeu este lipsa unor explicații mai amănunțite cu privire la tablouri. Adică să-ți dea posibilitatea să le vezi explicate de un profesionist. Sau poate tocmai asta e ideea: fiecare să înțeleagă și să vadă ce vrea și ce simte.

Biletul de vizitare cuprinde și o expoziție în care sunt prezentate bijuterii create de Salvador Dali. Aceasta e complet separată, dar există un număr restrâns de obiecte, stil bibelouri din aur, care se găsesc chiar în muzeul mare. Pentru a vizita partea dedicată strict bijuteriilor se iese din muzeu și se intră pe o altă ușă direct din stradă. A nu se rata această parte care este de asemenea foarte interesantă. Unele bijuterii mi s-au părut perfect purtabile (gen broșă, inel), altele sunt mai mult niște bibelouri. În partea cu bijuterii, lumina este foarte scăzută și doar vitrinele cu bijuterii sunt luminate pentru a le scoate în evidență. Se regăsesc și la bijuterii teme predilecte ale lui Dali, cum ar fi ceasurile care curg, ochiul, elefantul cu picioare de libelulă etc. Și aici am avut aceeași senzație ca la tablouri: cu fiecare nouă privire aruncată unei piese observi noi și noi detalii care inițial ți-au scăpat.

Dacă recomand acest muzeu? Aș spune că da, în cazul în care sunteți fani Dali, sau măcar artă modernă. În caz contrar e posibil să vi se pară ciudat.

Ca idee, deși inițial planificasem 2-3 ore pentru acest muzeu, în final vizita ne-a luat peste 5 ore. Am intrat la 9 și am ieșit după 14. Depinde de fiecare, de câte ori vreți să vă întoarceți asupra unei opere.

În încheiere aș vrea să adaug câteva vorbe despre orășelul Figueres, care mi s-a părut liniștit, curățel și frumusel. Ce nu mi-a plăcut însă a fost faptul că, din toată Spania, aici am întâlnit cea mai mare concentrație de imigranți, de femei îmbrobodite pe stradă, ceea ce ne-a dat un sentiment un pic ciudat, nu de nesiguranță, doar ciudat.

---

VIZUALIZĂRI: 2155 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI