Eindhoven, o istorie de un veac şi jumătate

TIPĂREȘTE

Pentru noi, cei care trăim doar din salariu, Eindhoven-ul a devenit cea mai facilă poartă de acces spre Olanda. Chiar adunând biletul de avion cu cel de autobuz (din aeroport în gară) şi cu cel de tren (până la Amsterdam Centraal Station) şi tot este mai ieftin decât un "Otopeni-Schiphol" la o companie cu nume. Iar diferența nu este de neglijat. Făcând astfel de calcule am reuşit să vizitez oraşul de mai multe ori şi mi s-a părut normal să dau câteva informații celor care au de gând să cunoască acest loc.

Eindhoven-ul înfățişează fața contemporană a Olandei. El a reprezentat rampa de lansare a tehnologiei olandeze, leagănul a două simboluri ale industriei din această țară - produsele electronice Philips şi motoarele şi maşinile DAF. Desigur pentru noi mult mai cunoscută este echipa de fotbal al cărei nume scoate în evidență totuşi oraşul şi nu firma care a creat-o.

Situat lângă un ținutul mlăştinos Peel, altădată un loc pustiu, astăzi un obiectiv turistic, Eindhoven-ul a apărut cu opt veacuri în urmă, în locul de confluență a două râuri insignifiante. S-a dezvoltat ca târg beneficiind de poziționarea pe un drum care lega centrul bogat al Olandei de oraşele belgiene. În ciuda fortificațiilor şi castelului ridicat a rămas un oraş mic şi sărac până în sec. al XIX-lea. Dar ca de obicei, acolo unde natura s-a dovedit a fi fost o mamă vitregă olandezul a creat în locul ei.

Urbea a revenit la viață acum aproape un veac şi jumătate, revoluția industrială dând un neaşteptat impuls dezvoltării. Apariția conexiunilor de cale ferată cu oraşele învecinate şi săparea canalului Eindhoven către est, către ruta Zuid-Willemvaart, a pus eficient oraşul pe hartă. Industria textilă şi cea a tutunului au reprezentat începutul însă fabrica de becuri a fraților Philips a făcut cunoscut numele oraşului pe mai multe continente. Iar în perioada interbelică o uzină mecanică s-a născut şi sigla DAF a definit mai târziu maşina olandeză.

Nici aspectul citadin nu a rămas împietrit. Oşti ale vecinilor din nord, din Gelderland, spaniolii şi francezii au ars şi jefuit Eindhoven-ul, el trebuind să fie în repetate rânduri reconstruit. Apoi în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale raidurile aeriene ale aliaților au adus distrugeri de mai multe ori. Şi chiar proprii locuitori au dărâmat unele vestigii pentru a face loc înnoirilor. Astfel că azi este greu de găsit o urmă a trecutului în perimetrul urbei. Poate cea mai reprezentativă clădire rămâne tot Philips Light Tower, fosta fabrică de becuri şi actualul cartier general al firmei.

Urmând trendul în care se înscriu şi alte oraşe industriale lipsite de obiective istorice Eindhoven-ul încearcă să ne atragă prin colecția de lucrări de artă şi prin prezentarea într-o manieră atractivă a realizărilor tehnice autohtone. Am hoinărit preț de un ceas pe străzile delimitate de magazine cu vitrine atrăgătoare, aşa cum olandezii ştiu să facă, printre construcții moderne destinate pasionaților de "shopping" şi pe lângă baruri şi restaurante cu reclame amintind de diferite zone pitoreşti ale globului. Aglomerația asemănătoare cu cea din centrul Veneției mi-a amintit că nu toată lumea este interesată în artă şi istorie, Hugo Boss fiind cel puțin la fel de celebru precum Tintoretto şi Marco Polo adesea confundat cu Marc O'Polo. Doar Heineken nu are rival.

În plin centru al oraşului o biserică cu două turle îndrăznețe de peste 70 de metri înălțime atrage privirile. St. Catharinakerk, dedicată sfintei Caterina din Alexandria, a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea după planurile lui Pierre Cuypers. Numele acestui arhitect longeviv este legat de aproape şaptezeci de biserici din Ţările de Jos. Dar dintre lucrările sale sigur ştiți, măcar din fotografiile altor colegi, principala gară a Olandei, Amsterdam Centraal Station, şi clădirea Rijksmuseum-ului, locul unde se găseşte "Rondul de noapte". Aici în Eindhoven Cuypers a proiectat o biserica în stilul neogotic, inspirația găsind-o, spun cunoscătorii, în scrierile legate de arta gotică ale lui Joseph Thijm.

Învârtindu-mă pe străzile populate ajung invariabil şi la moderna clădire care adăposteşte Muzeul Philips, clădire la care economia de sticlă nu a intrat în calcul. Celebra firmă a pornit în 1891 cu producerea lămpii cu incandescență. Şi de la becuri a trecut la radiouri şi televizoare, azi ajungând la aparatură medicală şi la tehnică de calcul. Nu sunt sute de exponate, selecția fiind destul de riguroasă şi accentul fiind pus pe principalele repere ale progresului în tehnică şi cercetare. Cel dintâi aparat de radio cu sursă de curent şi difuzor a fost fabricat în 1927 şi nu părea ceva deosebit arătând ca o cutie banală cu o farfurie ataşată într-o nefirească poziție verticală. Primul televizor vândut în Olanda, în 1950, era o cutie din lemn cu patru butoane, un difuzor şi un mic ecran, ocupând mai puțin de jumătate din partea frontală. Datorită design-ului şi-a căpătat repede porecla de "cuşca de câine", dar câți nu visau să cumpere o astfel de cuşcă. Alăturat un aparat de radio din 1931, primul având difuzorul încorporat. Este radioul care în doar cinci ani a fost vândut în peste un milion de exemplare a făcut din Philips cel mai mare producător din lume.

Într-un colț al muzeului este amintit Frits Philips, cel ştiut de întreg oraşul drept "meneer Frits" sau "regele din Eindhoven". Personalitate definitorie în evoluția firmei în anii grei ai războiului, dar şi în conducerea ei în anii care au urmat, el a rămas în memoria locuitorilor şi pentru implicarea în activități sociale. Popularitatea sa printre angajații firmei şi printre fanii echipei de fotbal nu a fost încă egalată de nimeni. Scaunul său din tribuna stadionului, amplasat în zona suporterilor obişnuiți, este păstrat şi astăzi liber.

Intrând într-o altă încăpere am avut senzația unei întoarceri în timp. Veți vedea fotografia şi îmi veți da dreptate. O camera de zi aşa cum am văzut cu toții acum patruzeci şi ceva de ani, dacă nu acasă măcar în vreo vizită. Mobilierul vetust, cu vitrina plină de căni şi farfurii, îmi este foarte familiar. Chiar şi televizorul ca o ladă mare de lemn, cu două butoane şi un ecran oval alb-negru şi mai ales radioul cu difuzoarele ascunse dupa o pânză întinsă perfect şi scala cu o multitudine de posturi occidentale pe care oricum nu le prea auzeam. Iar prezentarea produselor apărute după război continuă cu primul aspirator, fabricat în 1950, nu prea deosebit de ce avea şi mama mea trei decenii şi ceva mai târziu. Radioul cu tranzistori era la modă pe când eram un țânc, dar Philips crease şi comercializase unul încă din 1957. Deja exponatele îmi sunt foarte cunoscute, măcar din vitrina de la "Consignația" - casetofoane, aparate electrice de ras, camera video, etc. Şi evoluția produselor îmi trece prin fața ochilor cu rapiditate, căci aparatele nu sunt nenumărate.

Muzeul are o secțiune interactivă cu mare succes la copii şi în general la cei tineri, ei putând vedea şi încerca noi tehnologii şi dispozitive. În fața unor ecrane de dimensiuni generoase era mare înghesuială toți vrând să încerce sau măcar să vadă mai de aproape ce "vrăji" au mai făcut cei de la Philips.

Hotărât să explorez o altă față a oraşului mă îndrept spre muzeul Van Abbe, un lăcaş de cultură destinat artei moderne şi contemporane înființat în 1936. Numele muzeului este dat de Henri van Abbe, un avid colecționar de artă, care şi-a deschis propria fabrică de țigări şi a dobândit o avere care i-a permis un hobby atât de costisitor. Artisti celebri precum Pablo Picasso, Wassily Kandinsky, Georges Braque, Piet Mondrian, Mark Chagall, Fernand Leger stau alături de multi alții, necunoscuți de mine. Dar nu vă aşteptați la peisaje idilice sau portrete concurând fidelitatea fotografică. Tuşele maeştrilor picturii abstracte au sfidat criticii plafonați deformând imaginea reală şi prezentând publicului o nouă provocare. Ei ne-au făcut să privim dincolo de înțelesurile facile şi să găsim ideea ascunsă cu grijă sub straturile de vopsea trasate în direcții aparent aleatorii. Muzeul a achiziționat operele lor jumătate de secol mai târziu, când artiştii respectivi cunoscuseră deja faima şi erau considerați pionieri ai artei moderne. Dar colecția s-a mărit continuu, lucrări contemporane fiind adăugate an de an. Desigur ele se îndepărtează din ce în ce mai mult de arta clasică, afişul, colajul, grafitti-ul trecând înaintea picturii pe pânză sau a sculpturii în piatră. Dar se îndepărtează nu doar prin suportul operei ci şi prin modul de înțelegere. Dacă la impresionişti era de ajuns să stai la 5-6 metri de tablou, acum te apropii la jumătate de metru şi chiar încerci să vezi lucrarea din cât mai multe unghiuri în speranța rezolvării şaradei sau te deplasezi pentru o imagine cât mai cuprinzătoare căutând numitorul comun.

Aproape am reuşit să termin de vizitat tot ce-mi doream. Muzeul firmei DAF, leagănul maşinii olandeze, l-am văzut acum o lună, dar stadionul echipei de fotbal Philips SV Eindhoven va rămane pentru data viitoare, căci tot spre Eindhoven găsesc bilete de avion mai ieftine. Eindhoven nu este un oraş fascinant precum Amsterdam, el rămâne un oraş muncitoresc, dar îți permite să petreci câteva ore plăcute sau instructive.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 5880 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI