În Comillas după un zbor cu peripeții

TIPĂREȘTE

Mai întâi să explic treaba cu” peripețiile” .

Plecăm din țară cu o cursă Wizz Air, cu destinația Santander. Avionul pleacă la timp de pe Otopeni, ajunge la timp la destinația finală, însă … - de aici încep peripețiile -, nu poate ateriza pe aeroportul din Santander din cauza unei furtuni puternice. O mică” aventură” care merită povestită. S-ar putea zice că am început-o cu stângul, însă ceea ce a urmat, ce am vizitat, a meritat toți banii.

Cum ziceam, din cauza unei furtuni, fenomen meteo destul de frecvent în zona de nord a coastelor Spaniei (Cantabria, Țara Bascilor), cu vânt turbat și turbulențe foarte puternice, care scuturau avionul de parcă era o jucărie nu ditamai aeroplanul de câteva zeci de tone (ne-am rugat la Doamne-Doamne să nu-l dezmembreze), piloții au ratat aterizarea pe aeroportul din Santander și ne-au dus pe cel mai apropiat aeroport, Zaragoza, nu departe, 😩 doar la 400 km. distanță. Aici, în aeroport, a fost prima noapte de cazare (confort neclasificat), moțăind pe scaunele din sala de așteptare până pe la ora 8 dim. când a putut veni autocarul să ne recupereze.  

Pentru noi nu a fost chiar așa de rău, bineînțeles că-i neplăcut să pierzi o noapte pe scaune într-o sală de așteptare, dar cei care trebuiau să fie preluați de avionul care ne-a adus pe noi, au plecat abia a doua zi, cu diverse avioane, cu transferuri pe diferite aeroporturi, ajungând acasă cu o întârziere de cel puțin o zi.

Bun! Să revenim la ale noastre.

Comillas, un mic oraș în Cantabria, fost port de pescari încă din epoca medievală, unde pe vremuri ancorau chiar și baleniere, rai al surferilor din ziua de azi, este localizat pe coasta Atlanticului (Marea Cantabrică - Golful Biscaya), la 50 de kilometri de Santander, o stațiune turistică, plină de turiști în timpul sezonului estival, dovadă cele peste 40000 locuri de cazare, în hoteluri și pensiuni, multe dacă ne gândim că populația stabilă este de cca. 2500 locuitori. Explicația numărului așa de mare de locuri de cazare este aceea că orașul atrage prin pitorescul așezării sale, de o frumusețe naturală aparte, cu plaje având nisip foarte fin, mărginite de promontorii stâncoase, cu coline verzi, un peisaj ce te îmbie la plimbări lungi.  

Și pentru că vorbesc despre plimbări, aș începe, înainte de a descrie șpațirul prin oraș, cu cele făcute pe malul mării. Promenada întreprinsă pe faleza mării chiar în după-amiaza zilei în care am ajuns la Comillas, ne-a arătat o mare furioasă, încă neîmblânzită după furtuna din ajun – ziceam mai sus de vijelia care ne-a dus la Zaragoza.

În zona plajei valurile, nu mici, veneau ordonat, unul după altul, însă vreo 200 metri mai la dreapta noastră, oceanul își arăta adevărata putere, valuri uriașe spărgându-se de un promontoriu stâncos care delimita zona. Toată această zonă cu plaja, promontoriul, o zonă mare de coastă cu dune, stânci, mlaștini și un estuar, face parte din Rezervația Naturală Oyambre.

A fost o desfătare să vedem, să admirăm marea astfel că în fiecare din zilele ce au urmat, până la plecarea noastră, am revenit să ne bucurăm de peisajul minunat.  

Localitatea, aflată între trei dealuri: Sobrellano, Coteruca și La Cardosa, poate fi considerată un sit istoric, cu străduțele sale înguste pavate și piețe cu case ancestrale din piatră, turnuri și clădiri construite în stiluri diverse, datând de prin sec. XVI – XVII. Orașul vechi, parte a localității ce dă farmec localității, este încadrat într-un complex artistic și istoric al orașului, fiind protejat prin lege.

Unul dintre cele mai importante puncte de atracție este Palatul Sobrellano, o clădire impresionantă în stil neogotic, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea. De asemenea, orașul găzduiește capodopera modernistă a arhitectului Antoni Gaudí, capela „El Capricho” . Din păcate, programul încărcat al excursiei, care ne aducea de pe drumuri spre seară, nu ne-a permis vizitarea acestor capodopere. Pe de altă parte, în perioada când am fost noi acolo, sfârșitul lunii oct., programul de vizită era doar de două ori pe săptămână, până la ora 16.00, orar explicabil prin lipsa turiștilor.  

În timpul vizitei noastre, spre sfârșitul lui octombrie, cum ziceam, localitatea părea pustie. Am fost cazați la Hotel Mar, amplasat relativ aproape de malul mării, una dintre foarte puținele unități de cazare deschise în acea perioadă.

Orașul păstrează un farmec aparte, fiind un loc unde istoria, natura și arta se îmbină armonios.

Am profitat din plin de liniștea oferită de lipsa turiștilor, pentru a ne plimba și admira în voie clădirile vechi, grădinile, de a ne bucura de imaginea mării din punctele de belvedere.  

Iată în continuare câteva cuvinte despre unele dintre obiectivele emblematice ale orașului.

Primăria veche, o clădire construită din piatră în stil baroc, este amplasată în Plaza de la Constitucion. Este o construcție cu două nivele, fațada fiind evidențiată de cele trei arcade care susțin etajul. Pe fațadă în partea superioară, sunt plasate stemele a 5 episcopi născuți în Comillas (din acest motiv orașul mai este cunoscut și sub numele de ” Satul Arhiepiscopilor” ). Destul de aproape de această clădire se află Primăria nouă, situată pe Calle  Joaquín del Piélago.  

În părculețul din fața Primăriei este plasat unul dintre obiectivele interesante ale orașului, Fuente tres canos, operă a sculptorului spaniol Doménech i Montaner. Locul unde este amplasat acest monument s-a numit Plaza Tres canos, însă numele i s-a schimbat în Plaza de Joaquín del Piélago în semn de recunoștință lui D. Joaquín del Piélago, ginerele primului marchiz, pentru contribuția sa generoasă la lucrările de aducere a apei la Comillas. Partea superioară a sculpturii are o coloană centrală având, sub lampa din vârf, o cruce, coroana regală, apoi mai jos trei registre laterale: pe fiecare parte este postată o placă cu texte, sunt trei mici coloane cu îngeri. Ornamentația mai cuprinde și elemente vegetale.

Biserica San Cristobal. Este un locaș de cult, impunător, construit în sec. al XVII-lea de drept credincioșii din Comillas, rezultat al unei scindări și un semn de revoltă față de seniorul locului, ducele de Infantado, care nu le-a mai permis localnicilor să se roage în aceeași biserică cu el. Ironia sorții a făcut ca vechea biserică din Comillas să ajungă doar o capelă de cimitir, acum în ruină, templul nou construit rămânând principalul loc de cult. Turnul clopotniței iese în evidență prin turla sa, balustrada, ceasul și ambrazurile care dau lumină scării interioare.

Monumentul Marchizului de Comillas este situat pe un deal  din apropierea portului de pescuit fiind vizibil din orice loc. Operă a aceluiași Lluis Domenech i Montaner (autorul sculpturii” Fuente tres canos” ) împreună cu Cristóbal Cascante datând de la finele sec. XIX. Ridicat în semn de mulțumire marchizului Antonio Lopez y Lopez, monumentul are în vârf statuia acestuia, cel care prin eforturile și investițiile sale a ridicat și a făcut să prospere orașul natal. Marchizul scrutează Marea Cantabrică, o alegorie a afacerilor sale maritime care i-au adus atât de mulți bani și, de fapt, i-au câștigat chiar și titlul de marchiz, pe care acesta l-a cumpărat.  

Piețele orașului micuțe dar extrem de pitorești, găzduiesc numeroase clădiri, conace, construcții cu multă personalitate, destul de bine întreținute.

Una dintre aceste piețe este  Corro de San Pedro, unde oamenii se adunau pentru a se distra: să danseze, să joace bowling. Piața este flancată de construcții tipice zonei: pe o latură de un conac vechi (Casa del Corro) din vechi din sec. XVII, care are un scut proeminent sculptat pe fațada clădirii. Același scut îl regăsim și pe fațada Primăriei din Santilliana del Mar.

Plaza de la Constitución,  una dintre cele mai atractive piețe, este flancată de câteva obiective importante ale orașului: Primăria veche, Biserica San Cristobal despre care făcui vorbire mai sus.

O clădire interesantă este Fonda Colosa, situată pe Calle de Ignacio Fernandez de Castro, un legendar stabiliment al bucătăriei cantabrice, inițial un han și, ani de zile, unul dintre cele mai apreciate restaurante din Spania. A fost unul dintre primele restaurante spaniole cu o stea Michelin, care a continuat să apară în Ghidul Michelin chiar și la doi ani după închiderea sa.  

Pe Calle Antonio Lopez întâlnim o altă clădire emblematică, o fostă școală azi o instituție culturală Centrul cultural Epsolon. Am văzut în interior o expoziție de pictură, dar și un tablou al lui Juan Domingo de la Reguera, un fost un preot spaniol, care a devenit al 16-lea Arhiepiscop de Lima.  

Spuneam mai sus că în Comillas sunt foarte multe locații care oferă cazare pentru turiști. Unul dintre ele este și Hostel Esmeralda, plasat tot în zona orașului vechi pe Calle Antonio Lopez, o clădire construită din piatră.

Și tot pe Calle Antonio Lopez găsim o clădire, un fost han, apoi hotel cu denumirea San Pedro, având pe fronton un frumos scut heraldic.

Cam atât despre Comillas. A fost un loc unde ne-am simțit bine, dar cu regretul că nu am putut vizita obiectivele importante ale orașului: Palatul Sobrellano și capela „El Capricho.

Drumuri bune și excursii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 313 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI