Drumeți prin Cheile Nerei

TIPĂREȘTE

Cum spuneam în articolul anterior, ne-am rezervat 7 zile pentru Cheile Nerei, pentru că soțul a mai fost în tinerețe și atâtea a considerat el că ne trebuie.

Toate generalitățile legate de zonă, ce găsiți și ce se mai poate face în afară de drumeții am menționat, de asemenea, acolo. Repet doar că dacă ajungeți în această zonă înseamnă că vă plac drumețiile prin natură sălbatică, dar superbă. Și că vă țin picioarele, pentru că în Cheile Nerei traseele nu sunt grele, dar sunt lungi și, de asemenea, că nu vă plictisiți pentru că traseele nu sunt circuite, ci trasee dus-întors.

Sunt multe posibilități de drumeții în zonă și dacă citiți pe saitul rezervației o să vedeți că în afară de traseele consacrate găsiți alte 9, care pornesc din satele din rezervație către una sau alta din cascade, vreun lac, ruinele unei cetăți sau locul de campare din Poiana lui Vogiun.

Unele trasee însă pot fi variațiuni pe aceeași temă și oricât de mult ți-ar plăcea să drumețești te plictisești la un moment dat de poteci și pădure, mai ales dacă nu e ceva spectaculos, ci doar poteci dintr-un sat în altul. De aceea, noi ne-am propus să alegem din multitudinea de drumeții care ne-au căzut sub ochi, pe acelea renumite pentru spectaculozitate și dacă timpul nu este suficient să faci chiar tot în zonă, asta vă recomand și eu.

Sunt două trasee lungi care îți ocupă toată ziua (8-11 ore) și îți pun rezistența la încercare, iar restul sunt trasee de la o oră-două, la câteva ore. Cele lungi înseamnă traversarea cheilor și traseul cascadelor de pe frumoasa vale a Beu-lui, împreună cu Lacul Ochiul Beiului, dar acestea din urmă se pot “sparge” în mai multe. La acestea se adaugă, dacă sunteți norocoși, rafting-ul pe Nera, care ocupă tot o zi.

Din fericire avem și alternative la mersul pe jos, în sensul de scurtat timpi, pentru că parte din unele trasee sunt drumuri forestiere pe care se poate merge (partial) și cu mașina. Podul Bei este o intersecție de unde se pleacă în mai multe direcții iar până aici poți ajunge cu mașina. Mai mult decât atât, chiar și de aici mai sunt câteva trasee care încep cu niște drumuri forestiere pe care se poate merge cu mașina, dar e păcat de Dumnezeu, după părerea mea. Zona asta nu merită așa ceva.

Dacă totuși e musai, din Sasca, de ex, până la Podul Bei se ajunge cu mașina, pe drum ocolitor, nu așa bun, cum, de altfel, sunt toate drumurile prin zonă, prin satele Slatina Nera și Potoc (16 km). Alternativa prin pădure ar fi de la Pensiunea Patru Anotimpuri, de unde începe traseul “La Tunele” iar până la Podul Bei, sunt 3 km care trebuie făcuți dus-întors însă, dacă renunțați la mașină.

Exemple de trasee de la Podul Bei în mai multe direcții:

De la Podul Bei se poate ajunge cu mașina pe drum forestier până la Cantonul lui Damian, de unde se continua traseul prin chei, spre lacul Dracului, sau pe un alt drum forestier pe Valea Beu-ului până la păstrăvărie și camping, de unde ar mai fi doar o super plimbare lejeră de 1,5 - 2 ore până la Lacul Ochiul Beiului și Cascadele Beușnița.

Aproape fiecare lac sau cascadă din rezervație are o legendă, aproape exclusiv legată de povești de dragoste sau situații de viață din care s-au născut tot felul de învățăminte. M-aș lungi prea mult dacă aș scrie toate aceste legende dar sunt drăguțe, le veți auzi sau citi când vă faceți temele sau la fața locului pe panourile informative care sunt din abundență în rezervație.

Mai trebuie să spun că în afară de intrările principale, ca să zic așa, mare parte din trasee au și alte puncte de început. La cascada Șușara, de ex, poți ajunge de la ieșirea din Sasca Montană, dar am văzut și alte puncte de acces (din Cărbunari/Știpănari). La Podul Bei de unde încep majoritatea traseelor poți ajunge și din satele Potoc sau din Socolari. La Lacul Dracului poți ajunge și din Cărbunari (3 ore), pe un traseu mult mai scurt decât cel prin chei (8-11 ore) … și așa mai departe. Toate numele menționate sunt ale satelor din jur și aproape toate sunt legate de unul sau mai multe puncte de acces spre chei. Dar de toate o să vă dați seama foarte ușor la fața locului. Mi se pare important doar să știți asta pentru că astfel fiecare are posibilitatea să aleagă trasee mai lungi sau mai scurte, în funcție de preferințe și posibilități.

Important este și că aproape pe toate traseele sunt porțiuni mai grele puțin, cu lespezi sau rădăcini de copaci, așa că aveți grijă la încălțăminte și mers.

Cum noi am vrut să facem cât de mult se poate pe jos, drumețiile noastre au fost următoarele și nu o să le menționez neapărat în ordinea în care le-am făcut. În plus, este bine să mai zic o data că cele lungi se pot sparge în drumeții mai scurte, eu le prezint exact așa cum le-am făcut noi.

Traseul Cheile Nerei - este cel mai lung și mai obositor traseu și am crezut că toți turiștii care aleg această zonă o fac pentru acest traseu. La fața locului, cu toate că pensiunile erau pline, în ziua în care am traversat noi cheile, ne-am întâlnit cu o singură familie de străini și am avut tot timpul în spate un grup de la pensiunea Cheile Nerei, cu care ne-am întâlnit la intrarea în traseu, apoi i-am mai auzit pe parcursul zilei, dar nu ne-am intersectat.

Pe panourile informative găsiți că traseul are 20 km sau 22 pe altele, localnicii spun de 22-23, iar pe saitul oficial cheilenereibeusnita.ro, unde o să găsiți tot felul de informații folositoare, scrie că traseul are aproape 23 de km. Nouă, în ziua aceea aplicația de pe telefon ne-a arătat 28 de km pentru că la Podul Bei pe noi nu ne-a așteptat nimeni să ne ia cu mașin, ci am revenit în Sasca prin tunele, un traseu de încă 3 km. Dacă vă încumetați la acest traseu, doar pe jos, este bine să știți că este vorba de 23-26 de km în ziua respectivă.

Cum spuneam acesta fiind un traseu lung este nevoie ca cineva să te ducă la Șopotul Nou sau la Ogașul Porcului, puncte de intrare în chei, sau să te ia, dacă faci traseul invers, de la Podul Bei. Eventual, dacă de la Podul Bei nu ajungi în Sasca Romană prin tunele și am văzut că cei mai mulți nu o fac, e nevoie de o mașină și acolo, care să te preia și să te ducă în sat.

Noi am vorbit cu Coco, cu care am făcut și rafting-ul, să ne ducă la Șopotul Nou și nu mai era nevoie să ne aștepte seara la Podul Bei pentru că speram să ajungem singuri la pensiunea Patru Anotimpuri, acolo unde ne-am lăsat mașina.

Întâlnirea cu el a fost la pensiune la ora 8,30. Am plecat cu microbuzul lui spre Șopotul Nou, acolo unde este capătul cheilor și intrarea în traseu. Cam 30 de km erau până acolo dar Coco nu ne-a recomandat să intrăm în chei de la Șopotu Nou pentru că era doar o bucată de drum forestier prin pădure, ceea ce urma să vedem toată ziua, dar nimic spectaculos. Ne-a propus să scurtăm traseul cu aprox o oră și să intrăm în Cheile Nerei prin Ogașul Porcului, ceea ce fac toți turiștii. Am ținut seamă de recomandarea lui și nu am regretat nici o clipă, pentru că fiind un traseu atât de lung, o bucată de drum forestier chiar nu avea rost într-o zi când ne trebuia timp ca să ne bucurăm de alte locuri mai deosebite.

Traseul prin chei este marcat foarte bine cu direcții și timpi și sunt indicatoare dese. Dar din cauza porțiunilor mai dificile și a trecerii prin vad găsești intervale de timp orientative. De ex, de la intersecția cu Lacul Dracului este un indicator de 6-9 ore spre Podul Beiului, sau altele asemenea.

Sunt 3 surse de apă pe traseu, așa că țineți seama de asta ca să nu cărați de la început apă pentru toată ziua. Noi am ratat un izvor cu toate că am văzut indicatorul dar trebuia să coborâm spre el și pentru că nu aveam nevoie de apă și era spre finalul traseului nu ne-am încumetat. La celelalte două însă, foarte accesibile, ne-am oprit, ne-am răcorit și ne-am împrospătat proviziile de apă. Unul este Izvorul Iordanului, foarte repede după Lacul Dracului, iar celălalt este după Cantonul lui Damian. Toate sunt semnalizate.

După ieșirea din satul Cărbunari și un drum spectaculos prin pădure am ajuns la indicatorul de intrare în chei prin Ogașul Porcului. Este drum forestier până aproape de intersecția cu Lacul Dracului, după care se merge pe poteci. În afară de farmecul pădurii și spectacolul oferit de apă și stânci pe acest traseu sunt câteva puncte de interes pe care nu aveți cum să le ratați.

Pentru Lacul Dracului sunt 800 de m din acea intersecție pe care trebuie să îi faci dus-întors ca să intri înapoi în traseul de chei. Pe indicator scrie 20 de minute dar urcușul este destul de solicitant. În funcție de cum vă știți puteți să luați în calcul o jumătate de oră.

Lacul Dracului este format în partea de început a Cheilor Nerei. A fost înițial un lac subteran dar când tavanul peșterii de la Lacul Dracului s-a prăbușit, lacul a apărut la suprafață. Are un diametru de 20 de m iar pe panoul de la fața locului scrie că adâncimea este de 13 m, cu toate că pe panourile informative din rezervație găsiți că adâncimea maximă este de 15 m. Este spectaculos, culoarea lui se schimbă în funcție de cum se propagă razele soarelui și o să aveți parte acolo de o ședință foto trăsnet.

Izvorul Iordanului este bine semnalizat din potecă și ajungi la el după o distanță nu prea mare după ce revii în traseu de la Lacul Dracului. Ne-am abătut 60 de m înapoi din potecă și aici am făcut o pauză ca să ne răcorim. Ne-am descălțat și am intrat în apa rece ca gheața. Am făcut asta de multe ori pe parcursul zilelor. Apa iese de sub niște stânci și imediat se varsă în Nera. La izvor este și un indicator către Poiana lui Vogiun, loc de campare, pentru care trebuie să treci vadul, un loc unde găsești brânză și lapte de vacă.

Ogașul Porcului este următorul loc semnalizat pe traseu, popas binemeritat pentru poze și mișto-uri. Aici am găsit și niște limacși supradezvoltați de mai multe culori, așa cum nu am mai văzut niciodată.

A urmat un traseu spectaculos pe la foeroage (nu știu dacă este exact o denumire oficială, dar așa le zicem noi la potecile acelea tăiate în stâncă). A fost un pic mai palpitant, cu porțiuni de cabluri, foarte frumos.

Trecerea prin vad și zona La Cârlige (Cârșige, la fața locului) este cea mai spectaculoasă porțiune din chei. După ce am traversat Nera și am făcut o pauză de bălăceală am trecut din foeroagă în foeroagă și am făcut la pauze de s-a dus în bălării timpul nostru.

Cantonul lui Damian este fostul (sau și actualul) Ocol Silvic, părăsit și plin de buruieni. Păcat de locul acela superb de pe malul Nerei și de clădirile frumoase care stau să cadă. Soțul a campat acolo cu ani în urmă și spunea că era un loc plin de viață. Poate renaște, cine știe…

Podul Bei reprezintă ieșirea din chei (sau intrarea), iar de la Cantonul Damian se merge pe drum forestier, bucată pe care se poate ajunge și cu mașina, cum spuneam.

De parcă nu eram rupți de picioare și mai aveam să trecem și prin tunele, 3 km, ca să ajungem la mașină, în Sasca, la Podul Bei ne-am întors vreo 500 de m spre Valea Beului, care a fost slăbiciunea noastră în această vacanță, ca să ne mai băgăm o dată picioarele în apa limpede și rece, într-un loc unde oprisem și când am fost la Lacul Ochiul Beiului și Cascada Beușnița. Beul este un afluent al Nerei care imediat după pod se varsă în Nera.

Ne-am reîntors la Podul Bei și pentru a 3-a oară în această vacanță am intrat pe traseul “La Tunele” , care ne-a scos la Sasca Romană, în curtea pensiunii Patru Anotimpuri.

Cum vă spuneam am făcut 28 de km în această zi, vreo 10,5 ore ca și timp (am intrat în traseu la 9,30 și am ajuns la pensiune la 20), cu multe pauze de bălăceală și contemplare. Așa ne-au spus și localnicii cu care am tot vorbit despre chei, că în funcție de unde intrăm în traseu și dacă nu ne ia o mașină de la Podul Bei facem undeva între 8 și 11 ore prin chei. Dar ce zi mi-nu-na-tă!

Sasca Romană – “La tunele” – Podul Bei – Cascada Văioaga – Camping și Păstrăvăria de pe Valea Beului – Lacul Ochiul Beului – Cascada Beușnița 1 – Cascada Beușnița 2 și retur. În această zi am făcut 26 de km.

În afară de bucata de chei deosebit de spectaculoasă din zona La Cârlige, această zi ni s-a părut cea mai frumoasă. Nera este un râu spectaculos, dar oarecum obișnuit, cu apa tulbure în mare parte. Beu, în schimb, un afluent al Nerei, este un râu limpede pe care s-au format o succesiune de cascade și mici lacuri de o culoare ireală.

Am început acest traseu chiar din curtea pensiunii Patru Anotimpuri unde am fost cazați.

“La tunele” este primul tronson de 3 km și am urmărit indicatorul bandă roșie. După ce am traversat puntea suspendată am mers pe lângă Nera, printr-o livadă de pruni, apoi prin poienițe cu flori, când pe lângă Nera, când mai pe sus, deasupra ei și am traversat 6 tunele (unele cu lilieci), dintre care primul a fost cel mai lung. În unele povestiri am găsit 7 tunele dar noi nu am pus la socoteală primul tunel, care, de fapt, este doar o arcadă. Partea spectaculoasă este o potecă, săpată în stâncă, între două tunele de unde ai un peisaj extraordinar asupra zonei.

Podul Bei este punctul în care se termină (sau începe, depinde din ce parte privești) traseul “La tunele” . Te poți întoarce înapoi de unde ai venit sau poți allege unul din traseele care pleacă de la Podul Bei. Aici, pe unul din panouri era scris că trebuie să plătești 5 lei taxă de intrare în rezervație dar noi nu am găsit cui să plătim, nici atunci, nici când ne-am întors, nici în altă zi când am traversat cheile și am ieșit tot aici, la pod. Dar ca să continuăm drumeția din ziua aceea am ales bandă galbenă spre Păstrăvăria și Campingul Bei și mai departe până la Lacul Ochiul Beiului și Cascadele Beușnița.

Cascada Văioaga se află cam la jumătatea distanței dintre Podul Bei și Păstrăvăria și Campingul de pe Balea Beului. Până la ea și mai departe până la Păstrăvărie este drum forestier și se poate ajunge și cu mașina, dar repet că este păcat. Din drumul forestier este indicator către cascadă până la care se coboară puțin. Noi am fost în Cheile Nerei după un cod portocaliu de ploi în zonă, așa că am găsit cascadele destul de bogate. Văioaga este o cascadă spectaculoasă iar noi am găsit-o cu un debit foarte bun.

Păstrăvăria și Camping-ul Bei au fost descrise foarte bine de colegul Crazy_Mouse care a stat la camping de curând. Camping-ul mi s-a părut curat, 12 lei/zi + 10 lei pentru mașină, am văzut că sunt toalete ecologice, iar păstrăvăria este un plus pentru că îți poți rezolva problema cu mesele foarte bine. Am făcut și noi o pauză la dus pentru bere și la întors pentru mici, bere și clătite, mai ales că a trebuit să-l hrănim și pe Gigel, un câine de la pensiune care s-a ținut după noi toată ziua. Prețuri foarte bune, servire rapidă la niște mese cu băncuțe din lemn. În zona asta, peste Beu este și Cabana Casa Beiului, care aparține de Ocolul Silvic, dar doar am văzut drumul de acces peste un podeț peste Beu, nu ne-am apropiat prea mult pentru că se auzeau oameni acolo și n-am vrut să le invadăm teritoriul.

Lacul Ochiul Beiului a fost la distanță de aprox o oră de păstrăvărie. După ce s-a terminat drumul forestier, poteca a continuat prin pădure, pe alocuri se mai urcă câte puțin dar în principiu traseul este ușor, oricine poate ajunge pe jos. O să folosesc și eu aceleași cuvinte pe care le folosește toată lumea când este vorba despre acest lac. Are o culoare ireală și poți vedea fundul lacului atât este de transparentă și de curată apa. Se spune că nu îngheață niciodată pentru că este alimentat de un izvor subteran, are și el legenda lui, legată tot de o poveste de dragoste și vezi în el cerul și pădurea care se oglindesc sub lumina soarelui. Cu toate că am stat destul la lac și i-am dat roată, mi-ar fi plăcut să mai zăbovesc.

Cascadele Beușnița s-au format pe râul Beu, mai sus de Lacul Ochiul Beului și sub denumirea aceasta se regăsesc mai multe cascade, cea mai înaltă fiind cea pe care o caută toată lumea și care are aprox 15 m înălțime, Beușnița 1. Pe toată Valea Beului întâlnești mini baraje, ochiuri de apă și cascade de o limpezime și culoare de la verde smarald la turcoaz, în funcție de cum se propagă lumina sau de culoarea cerului care se oglindește în apă. Până la ea ajungi cam în 20-30 de minute de la Lacul Beiului, depinde de ritmul fiecăruia, iar înainte să ajungi traversezi o frumoasă poiană care îi poartă numele, Poiana Beușnița.

Pe când ne omoram cu pozele pe lângă cascadă au coborât de deasupra ei 3 tineri care ne-au spus că dacă mergem 15-20 de minute ținând cursul apei dăm de o cascadă și mai spectaculoasă și putem face poze liniștiți că nu ne întâlnim cu nimeni acolo. Este adevărat că traseul nu mai este marcat dar poteca este formată paralel cu râul. Chiar dacă urcușul până deasupra cascadei la care eram părea cam abrupt ne-am încumetat și într-adevăr după un sfert de oră am ajuns la Beușnița 2, o cascadă la fel de spectaculoasă ca și cea renumită și într-adevăr, cât am stat acolo sau pe drum nu am mai întâlnit decât o pereche.

Toată lumea vorbește de Cascada Bigăr la pachet cu Beușnița, dar mie mi se pare că pe ea nu o poți pune pe tapet fiind în această zonă a rezervației. Din Sasca până la Bigăr sunt aprox 40 de km și din punctul meu de vedere trebuie cuplată cu alte obiective, pe partea cealaltă a rezervației și nu de aici. Noi am văzut-o cu altă ocazie când am fost în Țara Almăjului și mi se pare mult mai potrivit de acolo.

Lungimea traseului din ziua respectivă, așa cum era trecută pe indicatoare era de 23 de km dar aplicația de pe telefon ne-a arătat 26 de km pentru că ne-am tot abătut pe toată valea. Iar ca timp oamenii cu care am vorbit ne-au spus de aprox 5 ore pe sens, traseul fiind dus-întors, n-ați uitat. Noi am făcut 6 ore la dus cu multe opriri pentru poze, bălăceală și pauze scurte la Păstrăvărie. Iar la întors 3 ore, pentru că nu ne-am mai oprit pe nicăieri și de teamă că ne apucă noaptea prin tunele, în zona aia mai erau și indicatoare de vipere… așa că am grăbit pasul.

Raftingul pe Nera a fost bonusul vacanței noastre pe care îl doream, dar știam că cea mai bună perioadă este în aprilie-mai-iunie. Cum noi am ajuns în Cheile Nerei imediat după un cod portocaliu de ploi, am lăsat să treacă 2 zile când am văzut Nera foarte tulbure și vijelioasă și apoi am găsit singura persoană care făcea rafting la data aceea. Din întrebările pe care i le-am pus am înțeles că mai sunt firme care fac rafting pe Nera dar în sezonul acesta nu ieșiseră cu bărcile și nu avea o explicație.

Când zic firmă nu vă imaginați că găsiți un sediu organizat ca la carte. Noi am avut informația și telefonul de la doamna Gherlinde din Sasca care a fost ghidul nostru la muzeele din vechea pușcărie și Biserica Catolică. Ea ne-a îndrumat spre Coco, care are o curte, cu o magazie în care depozitează echipamentul, foarte aproape de Pensiunea Cheile Nerei.

La ora 9 a fost întâlnirea pentru instructaj și echipament. Noi am mai făcut rafting și am crezut că și aici o să primim echipamentul acela de neopren, care ne permitea să facem și baie, dar am primit doar vestă și cască.

La un moment dat s-a alăturat grupului care alesese rafting în ziua aceea colega noastră @Dana2008 pe care eu am recunoscut-o, însă ea nu avea de unde pe mine. Ce mică-i lumea, zicem mereu, nu? Surpriza a fost și de o parte și de alta, ne-am bucurat de întâlnire, conjunctura a făcut să nu putem vorbi așa, în tihnă, prea mult, dar am petrecut o zi agreabilă pe Nera, alături de ei și de simpaticul lor copilaș, cu un accent ardelenesc de să-l mănânci, nu alta. Nu mai zic de soții noștri care au fost eroii zilei, vâslind ore întregi prin chei, muncă deloc ușoară.

Despre rafting a scris Dana foarte bine dar zic și eu pe scurt că am fost duși cu microbuzul până la Șopotul Nou și de acolo am venit în jos, pe Nera, până la Sasca Romană, 23 de km, cu 3 opriri:

la Lacul Dracului

la o plajă de nisip cu pietricele unde cine a vrut a făcut o binemeritată baie

la o spărtură între două stânci, între care era un lăculeț limpede ca lacrima

Ziua de rafting a durat de la 9, când ne-am întâlnit la baza de lângă pensiunea Cheile Nerei, până la 17,30 când am ajuns înapoi acolo, dar, efectiv pe Nera am plutit undeva între 4 și 5 ore, cu câteva zone mai palpitante și un peisaj prin chei de-ți taie răsuflarea.

Valea, Cheile și Cascada Șușara – Valea Șușarei a fost promenada sascănenilor în perioada de glorie a localității. Poteca pe care am mers noi acum a fost în vremurile bune un drum pe care se intra și cu trăsura. Se spune că chiar Franz Joseph cu Sissi s-au plimbat pe această promenadă și se găsesc mai multe mărturii despre asta la Muzeul Germanității.

Până la Cabana Șușara unde este o poeniță și unde aveau loc evenimentele comunității erau bănci de-o parte și de alta, coșuri, iar promenada continua și după cabană, până aproape de cascadă unde era un lac, acum colmatat, pe care oamenii se plimbau cu bărcuța.

La ieșirea din Sasca Montană (după Ocolul Silvic), este indicator pentru Cascada Șușara prin Valea și Cheile Șușarei. Pe indicator scrie că sunt 2,5 km pe sens și faci ¾ ore dar programați-vă mai mult. Chiar la intrarea pe vale este o casă veche, de lemn, foarte frumoasă, încă locuită, pe care o vedeți pe materialele promoționale despre Sasca.

Pe toată valea sunt cascade mai mici sau mai măricele care se formează prin depunerile de calcar, care formează praguri și se formează cascade în lanț. La jumătatea drumului este Cabana Șușara, acum proprietate privată, dar opriți-vă pe lângă ea, inclusiv în spatele ei unde găsiți un izvor cu apă potabilă și vechea moară turcească. Și aici sunt mai multe panouri informative, ca de altfel în toată rezervația.

Pe traseu am întâlnit și o intrare într-o mină romană. Și mina și moara, dar și altele au fost inscripționate prin grija dlui prof dr Sporea, care a înființat și Centrul Cultural din Sasca despre care am spus în articolul anterior.

Șușara este o cascadă în 2 trepte, de aprox 15 m și acolo am făcut o pauză de bălăceală prin apa rece. Nici vorbă de trei sferturi de oră pe traseul ăsta, am făcut vreo 4 ore dus-întors în ziua aceea, dar ne-am oprit de multe ori, valea, cabana, cheile, cascada, toate sunt spectaculoase.

Satul traditional risipit Stăncilova este trecut ca obiectiv pe harta de la intrarea în Sasca, pe care noi o tot studiam de câte ori treceam pe lângă ea. Și pentru că oricum voiam o incursiune prin satele dimprejur, în una din zilele lejere am pornit spre el, cu trecere și prin alte sate, un traseu de aprox 20 de km pe sens.

La ieșirea din Sasca am continuat către satele Cărbunari, Stipănari și apoi tot mai sus printr-o pădure superbă până în vârful dealului. În Cărbunari este singura șosea asfaltată, nou-nouță, pe care am văzut-o în toate drumurile noastre. La ieșirea din sat însă, spre Stăncilova am intrat pe un drum pietruit, prin pădure, am trecut de Poiana Logor, unde sunt indicatoare pentru trasee mai scurte către Șușara și Lacul Dracului prin Ogașul Porcului.

Chiar la intrarea în Stăncilova este Cabana Alex, care în pustietatea aia ne-a atras imediat atenția. N-am știut dacă este o unitate publică, părea mai degrabă casa cuiva, foarte bine pusă în peisaj. Dar totuși am oprit, am deschis poarta și am strigat și noi să vedem dacă e cineva acasă. A ieșit Alex, un domn cam de vârsta noastră, ne-a lămurit că are 5 spații de cazare și că e veșnic ocupat, în mare parte cu străini, cu care face excursii prin zonă, sau pe Clisura Dunării. Tam-nesam soțul îl întreabă: “da o bere aveți?” Bietul om a adus berea, niște limonade pentru fete și pentru că turiștii lui erau plecați pe coclauri a stat cu noi și a băut și el o bere. Cred că mai bine de o oră am zăbovit acolo și am vorbit despre loc, vremuri, turiști, cum a ajuns să aibă casa aia, i-am studiat obiectele de prin grădina frumoasă cu șezlonguri, grătare, cuptor traditional de pîine, balansoare, leagăne…. și am “furat” un model de disc. Locul cabanei Alex este demențial dar nu este ușor de ajuns acolo. Să te duci și să stai este ok dar să te duci și să pleci în fiecare zi să faci chestii nu este în regulă. Alex lasă turiștii să vină de acasă cu orice, inclusiv băutura, dar le poate oferi și acolo contra cost. Cam supărat că din 2007 de când a investit acolo s-a promis drumul și încă nu se întrevede nimic.

După ce am plecat de la Alex, am mers cu mașina prin sat, ne-am oprit de câteva ori să admirăm peisajul și casele și ne-am întors în Sasca pe același drum frumos, cu pauză de adunat plante medicinale pe unul din platouri.

Cam astea au fost drumețiile noastre prin Cheile Nerei. În afară de ele am petrecut timp, am cunoscut oameni și am vizitat obiectivele din Sasca Montană unde am fost cazați, așa cum am detaliat în articolul anterior. Iar dacă ceva rămâne neclar, saitul rezervației pe care l-am menționat mai sus o să vă lămurească pe deplin.

Îndemnul de a vizita zona l-am făcut. Dacă și pozele o să vă transmită ce trebuie atunci nu rămâne decât să vă doriți să ajungeți acolo și să vă bucurați.

---

VIZUALIZĂRI: 2523 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI